ALTE BARAJE PENTRU UN ”EUROPEAN” INCERT

ALTE BARAJE PENTRU UN ”EUROPEAN” INCERT

Deși contextul e total defavorabil, azi se mai dispută două partide de baraj pentru calificarea la Europeanul din Franța. Vorbim de meciurile tur ale unor confruntări extrem de interesante, cu multe precedente de-a lungul timpului, Suedia-Danemarca și Ucraina-Slovenia. Programul zilei de azi cuprinde și un ”amical” interesant, Rusia-Portugalia, fără Cristiano Ronaldo însă, dar și alte partide din ligile inferioare ale Europei.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

UCRAINA – SLOVENIA

Cînd aude de meciuri de baraj, Ucraina are numai amintiri urîte, deoarece niciodată nu a ieșit bine dintr-o asemenea situație. O dată a pățit-o chiar cu Slovenia, în play-off-ul de Euro 2000, 1-1 și 1-2; anterior, cele două se duelaseră și în grupele pentru CE 1996, tot cu ”verzii” mai buni, 0-0 și 2-3. Acel meci a reprezentat primul prilej de afirmare pentru cele două țări proaspăt apărute pe harta Europei și a fotbalului. Ucraina era atunci mare favorită, avea în Sevcenko și Rebrov două arme letale, însă de calificat s-a calificat Slovenia lui Zahovic, pe care aveam s-o întîlnim și noi, doi ani mai tîrziu, cu același rezultat negativ ca și ucrainenii.

De atunci, Ucraina s-a mai oprit la baraj de alte patru ori, numai pentru Mondial. Învingătoarele s-au numit Croația (1-3 la general) pentru CM 1998, Germania (2-5 în total) pentru ediția din 2002, Grecia (0-1) la turneul din 2010 și Franța (2-3) la competiția din 2014. ”Barajele nu au surîs niciodată Ucrainei, dar e trecut. Acum să fim concentrați pe viitor”, tocmai a zis selecționerul Mihail Fomenko.

Pe lîngă play-off-ul cu Ucraina din 1999, cînd pe bancă îl avea tot pe Srecko Katanec, iar actualul secund al acestuia, Ales Ceh, era căpitanul echipei, Slovenia a mai jucat un baraj de Euro, pierdut contra Croației (1-2 la general) pentru ediția din 2004. Plus două baraje de Mondial: o dată a triumfat în fața României, 2-1 și 1-1, pentru turneul din 2002, apoi și cu Rusia, 1-0 acasă și 1-2 în deplasare, pentru CM 2010.

Noul duel se desfășoară la Lvov, acolo unde Ucraina nu a pierdut niciodată în 13 meciuri (11 victorii, două egaluri). Gazdele au cedat însă ultimul meci de acasă din grupă, 0-1 la Kiev cu Spania, eșec venit după trei succese consecutive. În seria sa din eliminatorii, Slovenia a revenit din deplasare cu două triumfuri și trei insuccese.

Absențe importante la gazde. Kucer și Stepanenko sînt suspendați, iar Rotan s-a accidentat, motiv pentru care Fomenko i-a chemat de la Zoria Lugansk pe Ivan Petriak, în premieră, și pe Mikita Kameniuk. Unul dintre ei ar putea apărea la mijloc, lîngă Timoșciuk.

Slovenii se prezintă cu efectivul complet. ”Nu trebuie decît să marcăm o dată, că de primit gol nu o să primim. Nu vom rata obiectivul dacă vom fi solidari”, a zis fundașul Branko Ilici. Completat de Katanec: ”Nu avem voie să ne temem. Mergem în Ucraina să cîștigăm”.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA UCRAINA – SLOVENIA

SUEDIA – DANEMARCA

Suedia a uitat cum e să învingă Danemarca. Ultimul său triumf datează din iunie 2007 și acela obținut la masa verde, 3-0, după ce meciul de la Copenhaga a fost suspendat la 3-3 deoarece fani agresivi ai gazdelor au pătruns pe gazon. De atunci a înregistrat un egal și patru eșecuri fără gol marcat, în toate competițiile. Ultimul succes pe teren a fost într-un ”amical”, 1-0 în aprilie 2000, iar într-un oficial – tot 1-0 tocmai în iunie 1992. All-time, cele două reprezentative nordice s-au întîlnit de 104 ori, cu avantaj suedez: 46 de victorii, 18 remize, 40 de înfrîngeri, golaveraj 169-156.

Gazdele nu pot conta pe Ekdal și Wernbloom, dar l-au recuperat pe Lewicki. Ele vor miza, desigur, pe Ibrahimovici. Abia ales jucătorul suedez al anului pentru a 9-a oară la rînd și 10 în total, Zlatan a semnat 8 din cele 15 goluri ale echipei în grupă, dar a declarat că ”am păstrat unul și pentru Danemarca”.

Îl lotul galben-albaștrilor a apărut în premieră atacantul Emir Kujovici (27 de ani), cu rădăcini muntenegrene. Acesta a ieșit recent campion cu Norrkoping, dar și golgeter al campionatului intern, cu 21 de reușite. Despre el, selecționerul Erik Hamren a declarat: ”Sînt încîntat să-l am în efectiv. A jucat foarte bine în ultimul sezon, se vede că a ajuns la maturitatea sportivă”.

Cu un singur eșec în cinci meciuri acasă în grupă, Suedia se află la primul baraj de CE. A disputat, în schimb, unul de CM, pentru ediția din 2014, cînd s-a înclinat în fața Portugaliei.

În seria sa preliminară, Danemarca s-a întors din deplasare cu un singur succes, plus două egaluri și o înfrîngere. Nu a marcat deloc în precedentele trei partide oficiale. A mai fost implicată doar într-un baraj, cîștigat, 8-0 la general cu Israel pentru Euro 2000.

Selecționerul danez Morten Olsen s-a bucurat că, față de alte dăți, acum a putut sta mai mult alături de jucătorii săi. ”Să savurăm timpul petrecut împreună, care ar putea să ne permită să ne cizelăm, să ne consolidăm încrederea în noi și în ceea ce știm să facem”, a zis tehnicianul aflat pe banca vikingilor din 2000. El îl are incert pe Bendtner, cu probleme stomacale. De altă problemă, Ibrahimovici, a promis că are grijă fundașul Kjaer: ”Eu și Agger știm cum să-l oprim pe Zlatan”.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA SUEDIA – DANEMARCA

RUSIA – PORTUGALIA (meci amical, ora 16:00)

Selecționerul rus Leonid Sluțki se folosește de meciul contra Portugaliei pentru a evalua toți jucătorii din lotul convocat. ”Ne-a spus că în următoarele două partide vom jucat absolut toți, că important nu va fi atît rezultatul cît să se edifice asupra nivelului fiecăruia”, a dezvăluit mijlocașul Mamaev. Gazdele contează în special pe forța ofensivă, în care roluri importante vor avea Dziuba, golgeterul lor din preliminarii (8 reușite), și Cherishev, jucătorul Realului.

Deși l-a lăsat la odihnă pe Cristiano Ronaldo, Fernando Santos, dimpotrivă, așteaptă mult de la meciul de pe stadionul ”Kuban” din Krasnodar, pe care-l tratează foarte serios: ”Pentru noi, acum începe turneul final al Euro”. Este posibil ca el să mizeze și pe tineri precum Goncalo Guedes (Benfica) și Ruben Neves (FC Porto). Despre ultimul, chemat de la tineret în locul accidentatului Moutinho, a susținut că ”deja este o certitudine”. Alt convocat de urgență este Rafa Silva (Braga), care l-a substituit pe Andre Gomes, indisponibil.

De cinci ori s-au mai înfruntat cele două reprezentative. Bilanțul este favorabil lusitanilor: trei victorii, un egal, un eșec, golaveraj 10-2. Ultimul meci direct a fost un amical disputat în iunie 2013, cîștigat de Portugalia cu 1-0 datorită golului izbutit de Helder Postiga. Împotriva fostei URSS, oaspeții au înregistrat trei succese și o înfrîngere.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA RUSIA – PORTUGALIA

ALBACETE – TENERIFE (Spania, Segunda Division, ora 19:00)

Pe ”Carlos Belmonte” se întîlnesc două formații care suferă în defensivă, dar au unele dintre cele mai eficiente linii de atac. În 12 meciuri, Albacete a marcat 17 goluri, iar Tenerife – 16, ambele depășind la acest capitol chiar și liderul Cordoba (15). Fiecare a dat peste o treime dintre reușite în ultimul sfert de oră al meciurilor.

Aflate la mijlocul clasamentului, gazdele sînt neînvinse de trei etape. Pe teren propriu au înregistrat patru victorii, un egal și o remiză. Oaspeții se găsesc la retrogradare după ce au început Segunda modest, dar și-au mai revenit treptat. Au adunat patru puncte în precedentele trei runde, iar din deplasare s-au întors cu un succes, două remize și trei înfrîngeri, două în ultimele vizite.

Dacă Albacete nu a putut marca într-un singur joc, iar Tenerife în patru, la partidele fără goluri primite raportul este egal, 4-4. În sezonul trecut, tot Segunda, prima a fost mai bună: 1-1 ”afară”, 3-2 pe propria arenă.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA ALBACETE – TENERIFE

LUGO – ELCHE (Spania, Segunda Division, ora 21:15)

Două formații care țintesc promovarea sînt Lugo și Elche. După 12 partide, gazdele au strîns 19 puncte, dar sînt primele din clasament cu golaveraj negativ, 10-11, cu una dintre cele mai slabe atacuri: doar codașele Bilbao II (8) și Mallorca (7) au înscris mai puțin. Ultimele două partide le-au cîștigat fără gol primit. Pe teren propriu au înregistrat patru triumfuri, o remiză și un insucces cu Cordoba, unicul joc în care n-au reușit să marcheze.

Oaspeții au 18 puncte, ceea ce e considerată o mare realizare pe timp de criză financiară, care a dus la retrogradarea lor vara trecută din Primera, unde a rămas Eibar. Echipa condusă de fostul mijlocaș al Valenciei, Ruben Baraja, a acumulat 7 puncte în precedentele 4 runde, ”afară” bifînd două victorii, un egal și trei eșecuri. Acum le lipsește Mandi, suspendat.

Singurele meciuri directe dintre Lugo, care tocmai a învins FC Sevilla într-un amical (2-1), și Elche datează din sezonul 2012-2013 al ligii secunde, cînd prima s-a impus acasă, 1-0, și a remizat în deplasare, 0-0. Gazdele au 7 partide fără gol încasat, în timp ce adversarii contează pe 3. La dispute fără să fi înscris raportul este 4-4.

AICI GĂSIȚI COTELE LA LUGO – ELCHE

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă