Pentru Rafa Benitez, confruntarea din Ucraina e un examen mai serios decît s-ar putea crede. Cu calificarea deja asigurată, cu locul 1 aproape în buzunar, căci la avantajul de 3 puncte față de PSG există și avantajul meciului direct, Real Madrid trebuie să-și refacă imaginea serios pătată de eșecul cu Barcelona. Astfel că prestația madrilenilor va fi serios analizată, începînd de la echipa de start, continuînd cu așezarea în teren și terminînd cu felul în care va ataca, dacă va reuși s-o facă, Real Madrid.
PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI
ȘAHTIOR DONEȚK – REAL MADRID
Totul pare împotriva lui Benitez. Inclusiv jucătorii, dacă e să ne luăm după ceea ce spun jurnaliștii spanioli din surse apropiate echipei, dar mai ales publicul. Are sprijinul lui Florentino Perez, declarat public într-o conferință de presă ținută luni seară, dar asta nu-l consolează foarte tare pe Rafa. Știe că o demitere e oricînd posibilă, mai ales că nici nu ar exista compensații financiare de genul celor pe care ar fi trebuit să le primească Mourinho la Chelsea, dar mai știe și că un înlocuitor care să ofere garanții nu prea e liber în momentul ăsta pe piață. E o situație temporară însă, care nu ar putea continua în cazul altor dezamăgiri.
Real Madrid nu trebuie neapărat să învingă, ci mai ales să convingă. Un eșec la Lvov ar aduce trupa madrilenă în situația de a-și juca locul 1 în grupă acasă, în ultima rundă, cu Malmo. Un scenariu pe care nimeni nu-și dorește să-l ia în calcul la real, mai ales în condițiile iritării fanilor. Iar o a treia înfrîngere consecutivă, după Sevilla și Barcelona, ar crea o atmosferă irespirabilă la echipă.
E de presupus deci că Rafa Benitez va face unele schimbări în această seară. În primul rînd unele forțate de accidentările lui Sergio Ramos și Marcelo, ce vor fi înlocuiți de Pepe și Nacho, ultimul lăsat surprinzător în afara listei convocaților pentru ”Clasico”, deși marcase golul victoriei cu PSG și tocmai fusese convocat la ”naționala” Spaniei. În plus, Carvajal își va recupera mai mult ca sigur poziția în partea dreaptă a apărării, în locul unui Danilo extrem de criticat după eșecul cu Barcelona.
Cu o linie defensivă din care vor iesi 3 din cei 4 titulari în ”Clasico”, Benitez ar putea continua reformele și la mijlocul terenului. Există și voci care spun că va apela din nou la formula de sîmbăta, cu Kroos-Modric în fața apărării, plus James Rodriguez și apoi tripleta BBC. Totuși, mai mulți sînt cei care cred că va reveni în primul ”11” Casemiro, un subiect de discuții extrem de generos după ”Clasico”, Toni Kroos fiind cel afectat de intrarea brazilianului, chemat să aducă siguranță la mijlocul terenului. Nu-s puțini cei care cred că și Benzema va fi sacrificat, cu Jese primind oportunitatea de a fi titular.
Măsurile de siguranță la mijlocul terenului par a fi extrem de necesare în condițiile în care Șahtior a avut minute bune de dominare în turul de pe ”Bernabeu”. Eșecul de acolo e unul suficient de mincinos dacă ținem cont de felul în care s-a jucat și, mai ales, în care s-au marcat golurile. În plus, Mircea Lucescu și ai lui beneficiază de cîteva șanse chiar de a se califica mai departe în primăvara Ligii. O victorie cu Real este însă obligatorie, cu condiția ca Paris SG să nu cîștige la Malmo. (AICI GĂSIȚI COTELE LA MALMO – PSG).Altfel, pentru echipa condusă de Mircea Lucescu ar rămîne bătălia pentru locul trei cu suedezii. Doar patru înfrîngeri au suferit ucrainenii în precedentele 18 partide (9 succese) de acasă în Ligă. Ultima a fost cu PSG, 0-3. Apoi, tot pe teren propriu, au venit patru triumfuri la rînd fără gol luat, în toate competițiile, trei cu 4-0.
Real e singura neînvinsă din grupă, dar și unica dintre cele 32 de participante cu defensiva intactă. ”Afară” în Ligă n-a mai pierdut de 7 meciuri, de la 1-2 la Dortmund în 2012-2013. În total, a cedat de 6 ori în precedentele 31 de deplasări, doar în trei neputînd marca. În Ucraina s-a impus numai o dată în 6 vizite, 2-1 cu Dinamo Kiev în 1999-2000, plus un eșec și patru egaluri. Trupa lui Rafa Benitez a înregistrat ambele eșecuri stagionale în ultimele două meciuri din Primera, 1-2 la Sevilla și 0-4 cu FC Barcelona. ”Real a început să joace mai defensiv. Nu are un înlocuitor potrivit pentru Benzema, care nu trece printr-o perioadă prea fericită”, a remarcat Kobin, fundașul lui Șahtior.
Întrecuți în tur cu 4-0 (Benzema 30, Cristiano Ronaldo 55 penalty, 63 penalty, 81), ”minerii” nu pot conta pe suspendații Kucer și Srna. Se bazează, în schimb, pe forma de excepție a brazilianului Alex Teixeira, cu 19 goluri date în 13 jocuri de campionat.
AICI GĂSIȚI COTELE LA ȘAHTIOR DONEȚK – REAL MADRID
ȚSKA MOSCOVA – WOLFSBURG (ora 19:00)
Într-o grupă echilibrată, ȚSKA a strîns patru puncte și ocupă ultima poziție, dar păstrează șanse bune de calificare în condițiile în care liderul Manchester United are numai trei puncte în plus. Un triumf cu Wolfsburg le-ar crește, astfel, speranțele rușilor, care măcar i-ar depăși pe nemți, care au două puncte mai mult, ca PSV. Un eșec, dimpotrivă, i-ar scoate definitiv din cursă. Adversara nu va fi eliminată nici la eșec, însă un succes ar propulsa-o pe loc de calificare indiferent de rezultatul din celălalt meci.
În tur, Wolfsburg s-a impus cu 1-0 (Draxler 40). Cele două formații s-au mai înfruntat la Moscova pe 25 noiembrie 2009, cînd ȚSKA a învins cu 2-1 (Necid 58, Krasici 66 – Dzeko 19). Este singura înfrîngere a ”lupilor” în 9 partide contra echipelor ruse.
Lidere în Rusia, gazdele nu traversează o perioadă prea bună. După 21 de partide de invincibilitate în campionat, trupa selecționerului Leonid Sluțki a pierdut de două ori în întrecerea internă. În total, are patru eșecuri consecutive în toate competițiile, cu 7 goluri încasate și numai unul dat. Pe de altă parte, portarul Akinfeev a fost învins mereu în ultimele 35 de jocuri din Ligă. Ultima dată cînd n-a cedat a fost la un 0-0 cu Arsenal pe 1 noiembrie 2006.
Dacă ȚSKA nu pierdut în cele patru partide de acasă disputate în acest sezon de Champions League, Wolfsburg s-a înclinat în ambele deplasări. În week-end a bătut-o pe Bremen cu 6-0, succes precedat de două eșecuri la rînd fără gol marcat. La Moscova nu se bazează pe Luiz Gustavo, Rodriguez, Knoche, accidentați.
AICI GĂSIȚI COTELE LA TSKA MOSCOVA – WOLFSBURG
MANCHESTER UNITED – PSV EINDHOVEN
Manchester United va ajunge în primăvara Ligii în cazul în care o va învinge pe PSV. În schimb, un egal ori un eșec ar ducea la un meci decisiv la Wolfsburg, o situație complicată deoarece în Ligă nu se descurcă deloc bine în deplasare, unde s-a înclinat în ambele partide. Dincolo, un triumf al echipei din Eindhoven ar face-o favorită, orice alt rezultat amînînd verdictul pentru runda finală, la disputa cu ȚSKA de acasă. Pe teren propriu a cîștigat precedentele două jocuri din grupă, inclusiv turul cu englezii, 2-1 (Hector Moreno 45+2, Narsingh 57 – Depay 41).
De două ori i-au mai primit ”diavolii” pe cei de la PSV și de fiecare dată i-au învins: 1-0 în noiembrie 1984 și 3-1 în octombrie 2000. Ei sînt imbatabili pe ”Old Trafford” de 8 partide continentale, mai precis de la un 1-2 cu Real Madrid în martie 2013. În jocurile de pe propria arenă cu formațiile olandeze au înregistrat 5 victorii și un eșec, 1-2 cu Ajax în februarie 2012.
Din 27 noiembrie 2007 nu s-a mai impus PSV într-o deplasare din grupele Ligii, 1-0 cu ȚSKA Moscova. În Anglia a bifat patru victorii, două egaluri și 9 înfrîngeri.
Un singur eșec, 0-3 cu Arsenal, a suferit United în ultimele 13 partide din toate competițiile. Echipa olandezului Van Gaal nu luase gol de 641 de minute pînă la meciul de la Watford (2-1) din week-end-ul trecut. În schimb, elevii lui Phillip Cocu tocmai au remizat la Tilburg după 5 succese consecutive, în toate întrecerile.
Accidentați, Antonio Valencia și Shaw lipsesc de la gazde, probabil și Ander Herrera și Phil Jones. Recuperabili sînt Rooney și Martial. Oaspeții au doi incerți, pe Jozefzoon și pe Willems.
AICI GĂSIȚI COTELE LA MANCHESTER UNITED – TSKA MOSCOVA
ATLETICO MADRID – GALATASARAY
Cu trei puncte peste adversara sa, Atletico merge mai departe dacă nu pierde, la adăpostul triumfului din turul de la Istanbul, 2-0 (Griezmann 18, 25). Lui Galatasaray, orice rezultat în afara victoriei îi va fi fatal deoarece distanța față de liderul Benfica e și mai mare, de 5 puncte. Echipa turcă se prezintă pe ”Calderon” cu antrenor nou. Fostul portar brazilian Claudio Taffarel asigură interimatul după ce Mustafa Denizli tocmai a fost numit pe bancă în locul lui Hamza Hamzaoglu, plecat în urma a două eșecuri la rînd. Trupa Cim Bom n-a mai cîștigat de trei partide.
Madrilenii sînt neînvinși de 8 meciuri (5 triumfuri), de la 1-2 acasă cu Benfica. Cu echipele turce nu a pierdut decît o dată în 13 dueluri, 0-1 cu Ankaragucu în turul 1 al Cupei UEFA 1999-2000, după 3-0 la Madrid. În precedentele două meciuri de acasă cu Galata a remizat, dar s-a impus mereu în cele trei deplasări.
Trupa din Istanbul nu a mai învins ”afară” în Ligă de 10 partide (două egaluri, opt eșecuri), de la 3-2 pe terenul lui Schalke în returul ”optimilor” 2012-2013. Totodată, 2-1 cu Benfica este unicul succes în precedentele 11 jocuri continentale. În vizitele la echipele spaniole a înregistrat o victorie, patru remize, nouă insuccese.
Jackson Martinez este principala absență de la Atletico. Titular în atac ar fi Fernando Torres, care are 99 de goluri date pentru roș-albi. Incerți sînt Gimenez și Juanfran, în timp ce Vietto s-a refăcut după operația de apendicită. La Galatasaray, absentează Selcuk Inan, Burak Yilmaz (suspendați), Carole (accidentat), cu probleme medicale rămînînd Hamit Altintop.
AICI GĂSIȚI COTELE LA ATLETICO MADRID – GALATASARAY
JUVENTUS – MANCHESTER CITY
Dacă Manchester City, cu 9 puncte, a acontat deja biletele pentru ”optimi”, Juventus (8 puncte) le va obține în cazul unui triumf cu englezii, dar chiar și dacă va pierde cu condiția ca FC Sevilla (trei puncte) să nu cîștige la Monchengladbach. În tur, ”Bătrîna Doamnă” le-a aplicat ”cetățenilor” primul eșec stagional, 2-1 (Mandzukici 70, Morata 81 – Chiellini 57 autogol).
Singura neînvinsă din grupă, cu cea mai bună apărare, două goluri încasate, Juventus n-a pierdut în precedentele două partide de la Torino cu City, realizînd un triumf și un egal. În total, în Europa, este invincibilă de 15 meciuri (9 succese), de la 0-2 cu Bayern în aprilie 2013. Acasă cu echipele engleze a bifat 13 triumfuri, 5 remize, 3 înfrîngeri. Acum, a cedat doar o dată în ultimele 10 partide din toate competițiile.
După eșecul din tur, City a cîștigat următoarele trei partide din grupă, inclusiv ambele deplasări. Pe teren italian și-a trecut în cont o victorie, două nuluri și două insuccese. Unica dată cînd s-a impus a fost în decembrie 2014, 2-0 cu AS Roma pe ”Olimpico”. În week-end a pierdut acasă, 1-4 cu Liverpool, după 9 meciuri (7 triumfuri) fără eșec.
Pe Hernanes nu poate miza Juventus, mijlocașul brazilian fiind și suspendat, și accidentat. Totodată, Pereyra este incert. City l-a recuperat pe Aguero și urmează David Silva. Spaniolul a rămas însă în afara lotului pentru deplasarea din Italia, alături de alți 5 oameni: Mangala, Kompany, Zabaleta, Nasri și Bony. Deși are atît de multe probleme, Pellegrini speră la un rezultat pozitiv la Torino, care să-i permită să termine grupa pe primul loc și să evite astfel pentru ”optimi” confruntări de genul celor avute în ultimii doi ani cu Barcelona, care le-au fost fatale ”cetățenilor”.
AICI GĂSIȚI COTELE LA JUVENTUS – MANCHESTER CITY
BORUSSIA MONCHENGLADBACH – FC SEVILLA
Cu doar două puncte adunate, Borussia și-a pierdut orice șansă de calificare. I-a rămas să se bată doar pentru trecerea în Europa League chiar în disputa directă cu FC Sevilla. Spaniolii dețin trei puncte și au doar o variantă pentru a mai păstra speranțe pentru ”optimi”, să învingă la Monchengladbach, iar Juventus (8p) să piardă cu City, confruntarea cu torinezii din runda finală, din Spania (0-2 în tur), urmînd să fie decisivă.
Oaspeții au trimfat în tur cu 3-0 (Gameiro 47 penalty, Banega 66 penalty, Konoplianka 84). Ei s-au impus și în ”dubla” din ”16”-imile Europa League din februarie 2015, 1-0 acasă, 3-2 în Germania. În actuala Ligă, succesul din debut a fost urmat de trei înfrîngeri la rînd. Iar în Primera i-a aplicat Realului primul eșec stagional, 3-2, după ce o bătuse și pe FC Barcelona (2-1).
Una din cele numai patru formații fără victorie după patru etape, Borussia așteaptă de 30 de ani să învingă o formație spaniolă. Precedentul succes a fost pe 27 noiembrie 1985 în fața Realului, 5-1 în turul 3 al Cupei UEFA. Rezultat insuficient: la Madrid a cedat cu 4-0. Acasă cu adversarele iberice a înregistrat cîte două victorii, egaluri, eșecuri.
În grupă, Monchengladbach a bifat două înfrîngeri, apoi două remize, ambele cu Juventus. Așa s-a comportat și în Bundesliga: a pierdut primele 5 runde, apoi a realizat 7 victorii (6 la rînd) și un egal. Schimbarea s-a produs o dată cu instalarea pe bancă a antrenorului Andre Schubert.
Dominguez, Hahn, Schulz și Herrmann sînt accidentați la gazde. Poate reintra însă Korb. FC Sevilla îi are indisponibili pe Beto, Kakuta și Carrico.
Lasă un răspuns