Fără marjă de eroare e Real Madrid înaintea acestei deplasări la Eibar. Țara Bascilor e o zonă mereu complicată pentru madrileni, iar terenul celor de la Eibar, cel mai mic dintre toate cele din Primera, e un handicap suplimentar. În plus, Eibar trece printr-un bun moment, fiind surpriza de pînă acum a campionatului. O altă partidă atractivă în programul de azi e și confruntarea de Champions League dintre FC Sevilla și Valencia. În Italia, Roma încearcă să-și refacă moralul pe spatele celor de la Atalanta. Interesantă e și confruntarea dintre Marseille și Monaco, în vreme ce Liga 1 de la noi programează un duel la vîrf pentru titlu dintre Steaua, care-și inaugurează noul domiciliu de la Pitești, și Astra Giurgiu.
PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI
EIBAR – REAL MADRID (ora 17:00)
Salvată in-extremis de la retrogradare sezonul trecut, Eibar a ajuns surpriza frumoasă în actuala ediție din Primera. Formația antrenată de Jose Luis Mendilibar se află în zona cupelor europene, cu 20 de puncte, fiind neînvinsă de trei meciuri, după 1-3 pe ”Camp Nou”. În precedentele 8 partide, în care a pierdut doar o dată, a înscris mereu, de cinci ori cîte un gol. Iar pe teren propriu a înregistrat trei victorii, două remize și un eșec.
Neînvinsă pînă atunci, Real a pierdut ultimele două etape, 2-3 pe terenul Sevillei și 0-4 acasă cu FC Barcelona. Nu a mai legat însă trei înfrîngeri din sezonul 2008-2009. Rateurile i-au coborît pe madrileni pe locul 3, cu 24 de puncte, 6 sub liderii catalani. Doar de două ori au ieșit campioni remontînd o asemenea diferență, în 2003 și 2007.
Acum, griji nu provoacă atît atacul, al doilea ca eficiență (26 de goluri) după cel al Barcelonei, cît defensiva. În precedentele trei partide, echipa lui Benitez a încasat 10 goluri, 7 în Primera și 3 de la Șahtior în Ligă. Și, exact acum, apărarea a rămas fără trei jucători importanți, Sergio Ramos, Varane și Marcelo, toți accidentați. Lor li se adaugă mijlocașul Isco, suspendat, dar nu e o problemă: în 11 jocuri în care nu l-a putut folosi, Real a cedat numai o dată, 1-2 pe terenul Barcelonei în octombrie 2013.
Echipa cu cele mai multe puncte pierdute cu goluri încasate în repriza secundă, Eibar a suferit cea mai drastică înfrîngere în Primera în fața Realului, 0-4 chiar stagiunea anterioară. Acum, trei jucători dau tonul. Sergi Enrich (3 goluri, o pasă decisivă), Borja Baston (6 goluri, o pasă) și Saul Berjon (3 goluri, 3 pase) au participat la 12 din ultimele 14 goluri ale echipei lor. La madrileni, principalii marcatori sînt Cristiano Ronaldo, cu 8 reușite (numai în primul sezon la Real a marcat mai puțin, de 5 ori, după 12 runde), și Benzema, cu 6.
AICI GĂSIȚI COTELE LA EIBAR – REAL MADRID
FC SEVILLA – FC VALENCIA (ora 21:30)
Pe ”Ramon Sanchez Pizjuan” se înfruntă două echipe care nu se găsesc într-un moment bun, cu trasee neregulate, dezamăgitoare. În 12 etape, FC Sevilla nu a strîns decît 15 puncte, cu două înfrîngeri în ultimele trei jocuri. Se poate lăuda însă că e singura care a bătut și Barcelona (2-1), și Realul (3-2). Pe teren propriu a suferit două eșecuri, pe urmă a obținut patru victorii, cu 13 goluri date. Week-endul trecut a cedat la San Sebastian, 0-2 cu Real Sociedad, primul meci după alte 6 în care nu a putut înscrie.
De trei partide nu a mai pierdut Valencia (19p), care de 7 dispute înscrie regulat. De pe teren străin s-a întors cu două triumfuri, o remiză și trei eșecuri. În precedenta vizită s-a impus la Vigo, 5-1 cu Celta, cel mai detașat succes ”afară” din ultimii 7 ani. Trupa ”liliecilor” este victima preferată a atacantului sevillan Fernando Llorente, care a înscris contra lor de 8 ori.
În ediția anterioară, Sevilla a remizat acasă, 1-1, și a pierdut pe ”Mestalla”, 1-3. Ultima sa victorie contra Valenciei a fost în Europa League, 2-0 pe teren propriu în aprilie 2014, iar în campionat, 4-3 în iunie 2013. Precedentul succes al Valenciei la Sevilla a fost un 2-0 în mai 2004, cînd, cu Rafa Benitez, a ieșit campioană.
Principalii lor marcatori sînt Gameiro, cu 5 reușite, respectiv Alcacer, cu 6. Cel din urmă, cu cinci goluri în ultimele patru runde, este jucătorul care a deschis de cele mai multe ori scorul (4).
AICI GĂSIȚI COTELE LA FC SEVILLA – VALENCIA
OLYMPIQUE MARSEILLE – AS MONACO (ora 22:00)
Doar două victorii din totalul de cinci le-a obținut Marseille pe teren propriu. Precedentul succes acasă datează tocmai din 13 septembrie, 4-1 cu Bastia. De atunci a înregistrat două egaluri și două înfrîngeri, ultima cu Nice (0-1), în singura dispută din precedentele zece în care nu a marcat. În Ligue 1 ocupa înaintea etapei a 12-a poziție, cu 18 puncte în 14 etape, fiind singura echipă de la locurile 10 în jos cu golaveraj pozitiv, 20-14.
Monaco are cinci puncte în plus și se găsește 6 poziții mai sus. O singură dată a pierdut în precedentele 8 runde, 1-3 la Bordeaux. În deplasare a mai bifat patru victorii și două remize. În precedentele 10 partide a înscris mereu, dar numai cîte o dată în 7 dintre ele. ”Am atacanți buni, însă nu sînt în cel mai bun moment al carierei lor”, a zis antrenorul Leonardo.
În toate competițile, Marseille a realizat cinci succese în ultimele 6 meciuri. Contează mult pe noul tandem ofensiv format din Batshuayi și Nkoudou, care au colaborat foarte bine și etapa trecută, 2-0 la St. Etienne.
Fiecare a triumfat acasă în stagiunea anterioară, Monaco cu 1-0, Marseille cu 2-1. Ultima victorie a monegascilor pe ”Velodrome” s-a consemnat în septembrie 2013, scor 2-1.
În ambele tabere există jucători cu probeleme medicale. În această situație se află De Ceglie, Alessandrini la ”olimpici”, Dirar, Cavaleiro, Bakayoko, Lacina Traore la cei din Principat.
AICI GĂSIȚI COTELE LA OLYMPIQUE MARSEILLE – AS MONACO
BAYER LEVERKUSEN – SCHALKE (ora 18:30)
Aflată în zona cupelor continentale, cu 20 de puncte, Leverkusen a redescoperit victoria runda precedentă, 3-1 la Frankfurt, după două eșecuri consecutive. De marcat, a făcut-o mereu de patru partide încoace. Pe teren propriu a înregistrat trei succese, o remiză, două înfrîngeri.
De patru etape nu a mai triumfat Schalke (20 de puncte), perioadă în care nu a izbutit să adune decît un punct. Din deplasare a revenit cu trei succese și trei eșecuri, ultimele două la rînd. Totuși, a înscris constant de cinci jocuri.
Dacă Bayer are cîte patru partide fără gol primit, respectiv înscris, raportul adversarei este de 4 la 2. Ambele au punctat mai mult la reluare. Principalii marcatori sînt Javi ”Chicharito” Hernandez, cu 6 reușite, respectiv Huntelaar și Sane, cîte 4. Sezonul trecut, Leverkusen s-a impus de două ori cu același scor, 1-0. Precedentul succes al lui Schalke a fost în deplasare, 2-1 în februarie 2014.
Cu un efectiv limitat (Boder, Hilbert, Jedvaj, Aranguiz, L. Bender sînt accidentați), tehnicianul gazdă Roger Schmidt nu va face multe schimbări în echipă față de meciul din Ligă de la Borisov (1-1). Este posibil să revină titular Toprak, iar Kiessling să treacă rezervă deoarece tocmai a fost afectat de o infecție virală. Destule absențe și la trupa din Gelsenkirchen: Giefer, Nubel, Felipe Santana, Kehrer, Nastasici, Uchida, KP Boateng, Geis, Hoger, Sam.
AICI GĂSIȚI COTELE LA BAYER LEVERKUSEN – SCHALKE
AS ROMA – ATALANTA (ora 16:00)
Doar două puncte a ratat AS Roma pe teren propriu, la un 2-2 cu Sasuolo. În rest, a obținut cinci victorii, cu minimum două goluri marcate în fiecare. În total, în 13 etape, numai o singură dată nu a putut înscrie, la 0-1 cu Inter la Milano. De ”nerazzurri”, lideri cu 27 de punte, o despart trei lungimi.
De trei runde nu a mai învins Atalanta, perioadă în care nu a marcat deloc și nu a obținut decît un punct, pe terenul Milanului (0-0). În deplasare a bifat o victorie, două remize și patru înfrîngeri.
Cu 29 de reușite, romanii au cel mai bun atac din Serie A. Primii marcatori sînt Gervinho, Pjanici (cîte 6 goluri), Salah (5). În vizită le vine echipa cu cea mai slabă ofensivă dintre primele 14 clasate, cu numai 13 reușite. A. Gomez și Pinilla au semnat cîte trei.
Sezonul trecut, Roma s-a impus la Bergamo, 2-1, pentru a remiza pe ”Olimpico”, 1-1. Ultimul succes al Atalantei a fost acasă, 4-1 în februarie 2012. În deplasare nu a mai învins din mai 2003, scor 2-1.
Dzeko a punctat mereu pentru ”giallorossi” în anterioarele patru partide, dar antrenorul Rudi Garcia consideră că echipa încă nu-l ajută suficient pe atacantul bosniac. Un aport tot mai important ar urma să-l aducă polivalentul Florenzi, care în acest sezon a jucat în 7 roluri diferite la club și ”naționala” Italiei.
Totti, Strootman, Gervinho și Salah încă nu s-au refăcut și lipsesc de la gazde. Dincolo, cei din Bergamo nu se pot baza pe Drame, Bellini și Toloi, toți accidentați.
AICI GĂSIȚI COTELE LA AS ROMA – ATALANTA
STEAUA – ASTRA GIURGIU (ora 20:30)
Steaua își inaugurează noul ”domiciliu” de la Pitești într-o altă încercare de a nu se depărta și mai mult de liderul Astra. Roș-albaștrii au strîns 30 de puncte în 18 etape, cu 7 mai puține decît giurgiuvenii. Acasă nu au cedat niciodată: 5 remize și 4 succese.
Totuși, Chipciu, Stanciu și colegii lor au obținut o singură victorie în ultimele cinci partide. În jocul precedent au pierdut pe terenul lui Dinamo, 1-3, al doilea meci la rînd în care au primit trei goluri. Defensiva lor a cedat mereu în precedentele cinci meciuri în toate competițiile.
Astra este formația cu cele mai multe victorii (11) și cele mai puține înfrîngeri (3). Deține al doilea cel mai eficient atac, cu 31 de goluri, după Viitorul (34), ocupanta locului secund, cu 33 de puncte, precum Pandurii. Elevii lui Marius Șumudică au marcat în fiecare duel și n-au mai pierdut de trei partide (două victorii). În precedenta vizită a bătut Viitorul, 2-1. ”Afară” și-au trecut în cont 7 triumfuri, un nul și un insucces.
În tur, Astra s-a impus cu 2-0, goluri Alibec (51) și Budescu (61 penalty), la primul eșec stagional al trupei lui Rădoi. Sezonul anterior au fost patru ”directe”: două remize albe în campionat, plus 3-0 pentru Steaua și 2-0 pentru giurgiuveni în Cupa Ligii.
Fiecare echipă a strîns cîte 6 meciuri fără gol luat. Steaua are tot atîtea fără să marcheze, rubrică la care stă zero în dreptul adversarei. Primii marcatori sînt Stanciu (7), Chipciu (5), respectiv Budescu (7), Alibec (5).
AICI GĂSIȚI COTELE LA STEAUA – ASTRA GIURGIU
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Lasă un răspuns