S-a dus o treime din actualul sezon de Serie A și-n continuare lumea vorbește tot despre Juventus drept favorită la cîștigarea titlului. E limpede că ne aflăm în fața unei obișnuințe de care ne e greu să scăpăm, urmare a dominației exercitate de ”Bătrîna Doamnă” asupra fotbalului italian în ultimii ani. Dar și a unei situații de fapt, căci, luînd și comparînd loturile primelor 6 clasate în acest moment (hai să punem primele 7, ca să includem și Milanul în discuție!) tot Juventus are cei mai buni fotbaliști și, pe cale de consecință, cel mai bun lot. Cu toate astea, după ceea ce am văzut pînă acum, luînd în calcul handicapul destul de pronunțat pe care Juve îl are, consecință a startului prost de sezon, dar și prestațiile de multe ori consistente ale contracandidatelor, îmi permit să pun o întrebare: Poate totuși Napoli să facă surpriza? Sau Inter? Sau Roma? De acord, sînt mai multe întrebări, dar pentru că am înaintat destul de mult în sezon eu cred că trebuie puse.

Am văzut luni seară un meci foarte frumos, Napoli-Inter. Și m-am convins că ambele echipe se pot înscrie cu șanse reale la cîștigarea campionatului. A fost o partidă spectaculoasă, cu o derulare destul de ciudată, căci Inter a jucat mai bine în 10 oameni, iar Napoli a fost superioară atunci cînd era egalitate numerică, o dispută de genul celor care făcuseră din campionatul italian cel mai bun din lume acum două decenii. Din acest punct de vedere, al spectacolului oferit, Serie A a crescut semnificativ în ultimii ani, iar acest echilibru apărut în acest sezon în lupta pentru titlu nu poate decît să ajute la creșterea în valoare, dar și la prestații mai consistente în Europa. De aici vine problema Italiei, căci, iată, realitatea acestui campionat spune că măcar o echipă bună nu va putea intra în Champions League, iar o alta va fi în afara Europei.

Revenind la Serie A și la lupta pentru scudetto, Napoli e o apariție inedită, de foarte puțini anticipată. M-am numărat printre cei sceptici în legătură cu posibilitatea ca Napoli să aibă un rol cît de cît important în acest campionat. Mi se părea că echipa făcuse un semnificativ pas înapoi după plecarea lui Rafa Benitez prin aducerea lui Maurizio Sarri. Un antrenor ce nu avea în spate prea multe lucruri, căci un sezon bunicel la Empoli nu oferă garanții prea mari. Napoli era cu totul alt proiect decît Empoli, cu planuri complet diferite, cu aspirații pe care Sarri nu le trăise pînă atunci. Mi se părea la acel moment, iar primele două-trei etape au venit ca o confirmare a acestor supoziții, că Sarri nu poate avea personalitatea de a conduce un vestiar cu o supervedetă ca Higuain, cu campioni mondiali ca Albiol sau Reina, cu un fost jucător la Real Madrid precum Callejon, cu Hamsik, Mertens, Insigne, personalitătăți și ego-uri pronunțate, ce aveau nevoie, pentru a fi stăpînite, de un tehnician cu suficiente argumente. Iar Sarri nu mi se părea că le-ar avea, iar stilul său vestimentar, într-o țară ca Italia ce dă tonul în materie de modă, nu-l ajuta defel.

Maurizio Sarri e încă o dovadă că nu trebuie nimeni judecat după prima impresie. După un start împiedicat, în care părea incomodat de postura în care se află, omul și-a revenit repede. A schimbat din mers un sistem cu care venise de la Empoli și de care s-a convins că nu se așează peste ce are la dispoziție. A experimentat și a ajuns la acest 4-3-3 de azi, nu foarte departe de ceea ce gîndea inițial. Cu posesia ca element de bază al controlului partidelor, cu Jorginho și Alan (ce transfer bun e acesta al brazilianului!”) practic reinventați, cu multiple pase între linii, în stilul Barcelonei, și cu o abordare curajoasă a fazei de apărare, la care se alătură cu multă generozitate inclusiv vedeta echipei, Higuain.

Aici e marele merit al lui Sarri, dar și marele mister. Cum a reușit el să-l facă pe Higuain să joace așa cum și-ar fi dorit și Benitez, dar și Mourinho în perioada Real Madrid, rămîne un secret al antrenorului. Se vede de la o poștă că ”Pipita” se simte bine în teren, se simte în acea poziție de lider pe care spera s-o primească atunci cînd a aceptat să plece de la Real. Benitez n-a știut să-i ofere această capacitate, poate și pentru că stilul lui Rafa de a lucra cu vedetele e un pic cam prea rigid. Nu știu cum lucrează Sarri cu Higuain, dar știu că în acest moment argentinianul e aproape de potențialul din sezonul de la Real Madrid cu Pellegrini antrenor. Și mai cred că, în acest moment, Higuain e jucătorul numărul unu din Serie A, în contextul în care Tevez a ieșit din calcule, iar Pogba e încă într-o perioadă ușor confuză.

Napoli a bătut în acest sezon pe Juve, pe Inter, pe Fiorentina, pe Milan și pe Lazio, a luat 29 din ultimele 33 de puncte, are cea mai bună apărare și oferă principalul golgeter. Plus că e lider în Serie A, ceea ce nu s-a mai întîmplat de pe vremea lui Maradona, iar în oraș e o stare de spirit ce nu a mai fost respirată de cînd ”D1os” Diego stăpînea Costa Amalfi. Pe 13 decembrie, Napoli întîlnește Roma și va închide cercul, înaintea unui retur ce se anunță dificil, căci va avea de jucat în deplasare și cu Juve și cu Inter și cu Roma, în mod normal contracandidatele la titlu. E posibil ca fereastra de mercato din iarnă să ofere și cîteva nume noi pentru Sarri (din păcate se vorbește de un fundaș central, spun din păcate fiindcă tare bine ar fi fost ca Vlad Chiricheș să fie un element de bază în acest nou proiect al lui Napoli și nu doar unul de conjunctură), cert e că la Napoli se crede cu tărie în posibilitatea de se cuceri scudetto. Pînă la a reuși ceva, trebuie mai întîi să crezi în asta, nu-i așa?

N-aș vrea deloc să exclud din aceste calcule pe Inter. Ba sînt convins că mulți cred că ar fi trebuit să încep cu Inter orice discuție referitoare la titlu. Cu Mancini pe bancă, Inter a redevenit o forță. Mancini e tipul de antrenor care crează o identitate echipelor pe care le pregătește. Așa a fost și la City, așa a fost și la Inter, în prima sa experiență aici. Așa e și-acum. Identitatea Interului de azi e dată de disciplină, de soliditatea defensivă, de rigoarea pe faza de apărare, poate și de o anumită lipsă de inventivitate ofensivă, deși am Ljaic și Jovetic pot aduce aceste caracteristici și am văzut că se înțeleg din ce în ce mai bine. Unora le place acest stil, altora nu, dar ceea ce face Mancini nu mulți tehnicieni reușesc, ideea de a crea o identitate echipei după stilul lui.

Pînă la final mai e mult și multe se pot întîmpla. Ceea ce e cert la ora actuală este că avem un campionat italian mult mai disputat, mai echilibrat și, în consecință, mai apetisant decît ultimele ediții. Lucru care pe noi cei care iubim fotbalul și am crescut practic cu o Serie A glorioasă nu are cum să nu ne bucure.