Duel la nivel înalt în Premier League. Pe ”Etihad” se înfruntă primele două clasate, Manchester City și liderul Leicester, totodată, formațiile cu cele mai multe victorii (14) și cu cele mai bune atacuri (46, respectiv 44 de reușite), diferența dată de apărare fiind mică (23 contra 26 de goluri încasate). Dacă în ceea ce privește pe Manchester City, prezența în lupta pentru titlu era previzibilă la startul sezonului, chit că mulți pronosticau un parcurs lejer al ”cetățenilor” după startul catastrofal al lui Chelsea și problematic al lui United, Arsenal sau Liverpool, marea surpriză e dată de Leicester, care dintr-un simplu foc de paie, cum se credea în toamnă, a devenit acum o candidată fermă, o glumă inițială ce tinde să se îngroașe.
PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI
MANCHESTER CITY – LEICESTER, ora 14:45
Pentru Claudio Ranieri și ai săi deplasarea pe ”Etihad” poate fi considerată încă un moment al adevărului. A mai avut cîteva de-a lungul sezonului, pe unele le-a trecut cu bine, pe altele nu, dar nivelul la care ne aflăm în competiție, etapa a 25-a, invită la unele calcule. Cele 10 puncte pe care Leicester le are în acest moment față de Manchester United, ocupanta locului 5, reprezintă un avans considerabil, ceea ce presupune că play-off-ul Champions League poate deveni dintr-un vis îndepărtat la finalul stagiunii trecute într-o dulce realitate.
Dar Leicester dă senzația că vrea mai mult. Și are argumente. Cu cele mai puține eșecuri din Premier League, numai două, Leicester este la șefie cu 50 de puncte, iar această poziție i-a fost aproape mai bine de două treimi din etapele scurse. Trupa italianului Claudio Ranieri nu a mai cedat de 6 runde, cu trei egaluri și trei victorii, precedentele două consecutiv și fără gol primit. De patru confruntări înscrie constant. Una din cele două înfrîngeri a suferit-o în deplasare, completată de patru remize și șapte triumfuri, înscriind în 11 din cele 12 vizite făcute. De 17 etape încoace, ”vulpile” au fost învinse numai o dată, pe lîngă 11 succese și un egal. Tot numai o dată au pierdut în precedentele 15 meciuri de ”afară” în Premier League, plus 9 victorii și 5 remize.
La City este de așteptat reacția echipei după ce s-a dezvăluit că antrenorul Manuel Pellegrini va pleca la vară pentru a-i face loc lui Pep Guardiola. Cu 47 de puncte în 24 de etape, ”cetățenii” nu au mai pierdut de 7 jocuri, cu 3 egaluri și 4 victorii și au înscris în patru din ultimele cinci runde. Nu au mai cedat de cinci partide (patru succese) pe teren propriu, unde, în total, au strîns 9 triumfuri, o remiză și două înfrîngeri: doar o dată nu a marcat, la 0-0 cu Everton. Aceasta este, cu tot sezonul trecut, unica dispută din anterioarele 27 acasă în care n-au punctat. De asemenea pe ”Etihad”, City a cîștigat 16 din ultimele 19 confruntări, plus un nul și două insuccese.
Cu 0-0 s-a încheiat partida din tur, ducînd la 9 seria meciurilor în care City nu a cedat cu Leicester (5 triumfuri, 4 egaluri), ultimele trei fără gol primit, în toate competițiile. ”Vulpile” s-au impus ultima oară chiar la Manchester, 3-0 în martie 2003.
Ambele formații mizează pe excelenți marcatori. Gazdele îl au pe Aguero, cu 13 goluri (argentinianul a punctat de 12 ori în precedentele 10 apariții în campionat), adversarii contează pe Vardy, golgeterul din Premier cu 18 reușite, plus 3 pase decisive, dar și pe Mahrez, autor a 13 goluri și a 9 ”assisturi”.
Absențe importante la City: Mangala, Bony, Kompany, Nasri și, mai ales, De Bruyne, principalul pasator, cu 9 ”assisturi”. Toți sunt accidentați de mai multă vreme, în vreme ce Jesus Navas s-a alăturat pe această listă, spaniolul urmînd să lipsească 3-4 săptămîni. Revine însă Delph. Leicester nu-i are la dispoziție pe M. James și Schlupp.
Lasă un răspuns