Mă întristează eșecul lui Costel Gâlcă la fel cum m-a bucurat numirea lui la Espanol. E un sentiment pe care cred că ar trebui să-l avem toți, fiindcă eșecul lui Gâlcă e într-un fel și al fotbalului românesc. Aveam nevoie ca încă un antrenor să obțină rezultate în Primera Division, după episodul Cosmin Contra la Getafe, pentru ca legăturile dintre fotbalul românesc și cel spaniol, remarcabile acum 15 ani, să se reia. Din păcate, Gâlcă n-a reușit. Deocamdată. O vorbă veche a lui Mircea Lucescu spunea așa: ”Ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat”. Ultimele rezultate ale lui Costel Gâlcă sînt 0-6 și 0-5. (UPDATE: Uite că ceea ce speram in PS s-a intîmplat, iar patronul chinez chiar are răbdare. Cu ajutorul jucatorilor, se zice, Gâlcă rămîne, dar meciul cu Valencia va fi decisiv)

M-am bucurat, spuneam, cînd Costel Gâlcă a preluat pe Espanol. Am fost rezervat încă de la început și am vorbit de-atunci despre evitarea retrogradării ca obiectiv al echipei. Mulți m-au contrazis, prezentîndu-mi ca argument valoarea lotului care, spuneau ei, ar trebui să vizeze un loc cît mai apropiat de zona cupelor europene. De acord, lotul lui Espanol e peste al multora dintre grupările implicate inițial în evitarea retrogradării, dar asta nu e neapărat o garanție, căci atunci cînd o echipă fără echilibru intră într-o asemenea spirală negativă iese destul de greu din ea.

Nu m-am alăturat corului de elogii ce i-au fost aduse tehnicianului român după remiza cu Barcelona de pe ”Cornella El Prat”. Rezultat surprinzător și onorant în același timp, dar bazat mai mult pe adrenalină decît pe pregătire. De altfel, dacă vă amintiți, imediat după meci, la Fotbal European, Costel Gâlcă însuși considera că echipa mai are mult de lucru pe plan ofensiv și că trebuie să înceapă să pună probleme adversarilor. Atunci, lui Costel i se aliniaseră planetele, iar editorialele curgeau pe bandă rulantă. Nimic surprinzător în acest ultim aspect, așa sîntem noi, vorba lui Cornel Dinu, un popor emoțional, la noi ori e albă ori e neagră, calea de mijloc nu prea o găsim. Cam la fel se întîmplă, în paranteză fie vorba, și cu Simona Halep, care trece, în discuții și analize, extrem de repede de la a fi cea mai bună din lume la a fi una care păcălește tenisul și nu bate pe nimeni.

Așa aliniate cum erau la momentul acelui bun rezultat cu Barcelona, planetele au luat-o razna ulterior în destinul lui Costel Gâlcă. A existat și o certă doză de neșansă ce l-a însoțit pe român în această perioadă. Calendarul a fost infernal, căci a juca de 3 ori în 10 zile cu Barcelona dincolo că expune echipa consumă și foarte multă energie, fizică și psihică. Apoi au urmat deplasări pe ”Sanchez Pizjuan” și în Țara Bascilor, la Eibar, unde greu s-a cîștigat în acest sezon. Plus una la Getafe, unde echipa a dat primele semne că nu totul funcționează la parametrii așteptați. A venit apoi meciul cu Villarreal, cu un joc remarcabil al lui Espanol, ce merita să cîștige, find egalată în prelungiri. Adăugăm la acest ghinion, căci cam așa se cheamă cînd adversarul te egalează, nemeritat, în ultimele secunde, și un arbitraj de-a dreptul prost în acel meci. Care, dacă era cîștigat, poate că discutam altfel acum. Apoi a venit ”Santiago Bernabeu”, unde Espanol nu mai bătuse de 20 de ani și apoi acest dezastru cu Real Sociedad. Și cam asta a fost.

N-o să intru în analize de ordin tactic, căci e greu de făcut așa ceva după o lună de zile. Cred însă că Gâlcă n-a reușit să-și convingă jucătorii, să-i facă să înțeleagă ceea ce vrea de la ei. O schimbare de filozofie de la cea defensivă a lui Sergio la una ofensivă, bazată pe posesie, pe circulația balonului, așa cum dorea Costel nu se face de pe-o zi pe alta, necesită timp și mai ales încredere. Am senzația că incertitudinea ce plana în jurul său nu l-a ajutat, căci noul patron chinez nu l-a confirmat niciodată pentru sezonul viitor, ceea ce i-ar fi oferit un ascendent moral suficient de puternic în fața vestiarului, ba impresia lăsată era doar de interimat, căci se vorbea de zeci de milioane de euro, de transferuri, ceea ce, logic, de putea duce cu gîndul și spre aducerea unui antrenor cu nume în Primera. Lipsa unui director sportiv s-a simțit cred, legătura dintre echipă și proprietar se face în aceste condiții destul de greu. Poate nu întîmplător, o altă echipă cu probleme în Primera, ba îndrăznesc să spun că mult mai mari decît Espanol, așa cum e Valencia, e în aceeași situație, patron asiatic, la mare depărtare și pe alt fus orar și fără director sportiv.

Aș putea adăuga la lista ghinioanelor și accidentările, dar mai degrabă ăsta e un lucru obișnuit atunci cînd are loc o schimbare de antrenor și, implicit, de metode de pregătire. Cred totuși că Gâlcă a făcut și unele greșeli. N-am să înțeleg niciodată de ce a fost nevoie de Arlauskis, un portar bun, dar nu unul de care să-ți legi viitorul, dar ceea ce în ruptul capului n-o să pricep este de ce a fost nevoie ca Arlauskis să fie titular pe ”Bernabeu”. Nu știu ce a sperat Gâlcă de la portarul lituanian, care apărase o jumătate de ceas la Watford în jumătate de sezon și asta doar pentru că se accidentase titularul, Heurelho Gomes. De ce să-l expui uraganului de pe ”Bernabeu”, pe care toată lumea l-a prevăzut (Gică Craioveanu, cu o zi înainte, spunea, în stilu-i caracteristic, că ar trebui să-și ia o trăistuță încăpătoare pentru golurile pe care le va încasa), cînd mult mai logic era să justifici eventual aducerea lui de acest rezultat. Pau Lopez e un portar slabuț, ar fi luat și el la fel de multe, era un motiv suficient de întemeiat să-i oferi titularizarea lui Arlauskis. Apoi, rămînînd la lituanian, scoaterea lui la pauză cu Real Sociedad e echivalentă cu trecerea pe linie moartă, căci mi-e greu să cred că va mai prinde vreun minut la Espanol în acest sezon (UPDATE: înțeleg că Arla a avut o problema medicală și că va lipsi 3-4 săptămîni din cauza asta, dar nu cred că informația schimbă prea mult ideea). Așa slabuț cum e, Pau Lopez e de-al casei, e catalan, vine de la academia clubului și are mulți prieteni în vestiar. Cu un pic de atenție, această problemă putea fi evitată. N-am înțeles, de asemenea, de ce n-a fost titularizat Oscar Duarte, fundașul central din Costa Rica adus în iarnă de la Bruges. Autogolul de pe ”Bernabeu”, unde a intrat la pauză, e o anecdotă, dar felul în care s-a comportat apărarea lui Espanol cu Sociedad nu e nici măcar anecdotă, e o glumă proastă. Și, ca să termin acest capitol, al greșelilor, primul ”11” trimis luni seară pe teren a fost de-a dreptul bizar prin poziționarea anumitor jucători.

Costel Gâlcă e încă tînăr și la început de carieră. S-a urcat în trenul numit Espanol cu mult entuziasm, așa cum ar fi făcut-o orice antrenor român, indiferent de ce spun unii și alții. A impresionat la Steaua prin bun simț și modestie, spre deosebire de abordările țîfnoase, uneori nesimțite, pe care le văzusem înainte și pe care le regăsim și-acum. Și-a creat o imagine bună în rîndul ziariștilor spanioli prin discursul sobru și la fel de plin de bun simț din primele zile. E însă în fața unui eșec, care e posibil să-i condiționeze cariera de-acum înainte. A riscat, așa cum e bine s-o facă oricine, a ales fotbalistic, nu financiar, dar deocamdată nu i-a ieșit. Va învăța din asta, căci îl știu un tip preocupat de cariera lui și studios. Va trebui s-o ia însă de la capăt. Poate că acum i se pare greu, de-a dreptul imposibil, dar o ușă închisă-n nas poate reprezenta de multe ori o alta deschisă spre viitor.

P.S. La ora cînd am scris acest text, Costel Gâlcă încă era antrenorul lui Espanol și făcea antrenament cu echipa, însă ziariștii catalani vorbeau de iminenta sa demitere. Poate că totuși nu va fi așa, iar Chen Yansheng va arăta că răbdarea e o mare calitate a chinezilor.

P.S 2

Despre Costel Gâlcă am scris un singur text pe acest blog, la numirea sa ca antrenor al Stelei, în vara lui 2014. Se numea ”Steaua lui Costel Gâlcă”. Nu s-a schimbat nimic din părerea bună pe care o am despre el.