Dacă vreodată Roma, și cînd spun Roma mă refer strict la oraș, ar dori, din cine știe ce motive bizare, să se separe de Italia și să-și aleagă un rege, cred Francesco Totti ar avea mari șanse. Născut la Roma și pentru a juca la Roma, Totti ar atrage, sînt convins, și adeziunile fanilor lui Lazio pe această temă, repet, de SF. Dușmănia dintre Lazio și AS Roma e imensă și greu de palpat pentru cineva care trăiește la mii de kilometri distanță, dar chiar și așa, puțini sînt fanii lui Lazio care să-l privească altfel pe Francesco Totti decît cu mult, cu deosebit de mult respect. A fost un prea bun fotbalist și un om prea atașat de culorile Romei, și cînd spun Roma, acum mă refer strict la echipă, ca să nu te facă să-ți scoți pălăria în fața lui. 

Cum nu cred că Roma ar avea vreo intenție să se despartă de Italia și să-și aleagă rege, Francesco Totti trebuie să-și ducă mai departe viața de legendă. Mai bine zis de instituție, căci Totti la Roma cam asta este, o instituție. Vine însă o zi, vorba cîntecului celor de la Holograf, cînd se va sfîrși. Cînd totul se termină, cînd prezentul atîrnă greu în ghete, viitorul e incert și doar trecutul ține steagul sus. Iar întrebarea care se pune în acest moment, cînd finalul de carieră e mai aproape decît oricînd, este cum trebuie procedat în astfel de situații?

În general superstarurile sînt foarte egoiste. Mai ales simțind că gloria de altădată e doar pe dvd-uri, că glezna nu-i mai ascultă și mintea, acolo în iarbă, nu mai e atît de limpede, au tendința să scoată în față tot ceea ce au făcut ei pentru societate. Pe undeva e firesc, e omenește, nevoia de respect e unanimă. E vorba însă de cum pui problema. Cu delicatețe sau dînd cu pumnul în masă și spărgînd paharele. Dacă apelezi la ultima metodă, s-ar putea ca cioburile rezultate să provoace răni, ție sau celorlalți.

Totti a dat cu pumnul în masă săptămîna trecută, fix înaintea meciului pe care Roma îl avea de jucat cu Palermo, fix după un eșec dureros pe teren propriu, în Champions League cu Real Madrid. Iar cioburile rezultate s-au văzut duminică seară, pe ”Olimpico”, atunci cînd numele lui Luciano Spalletti a fost copios fluierat de fani, în vreme ce Totti era aclamat în lipsă, cu celebrul referen ”c`e solo un capitano”, în lipsă pentru că tocmai fusese lăsat în afara lotului, urmare a declarațiilor făcute.

Pentru cei ce încă nu știu ce s-a întîmplat, într-un scurt rezumat, Totti a dat un interviu la RAI în care a spus că ar vrea să mai joace, că se simte ușor trădat de club, că ar trebui tratat cu mai mult respect și că relațiile cu antrenorul se rezumă doar la ”buongiorno sau buonasera”. Unii ar putea interpreta că Totti a fost provocat, că întrebările au fost malițioase, că așa sînt jurnaliștii, rău intenționați, mereu în căutare de senzațional. Ceea ce, în paranteză fie spus, poate fi adevărat, doar că de data asta vorbim de un interviu auto-programat, nu o conferință de presă oficială. Și care, se spune, ar fi provocat suficientă iritare la SKY Italia, trust ce plătește sute de milioane de euro pentru drepturile tv din Serie A, pe ideea că dacă tot s-a trezit că vrea să spună niște lucruri, de ce nu a făcut-o la SKY și s-a dus la RAI. În fine, nu asta e discuția, ci felul în care Totti a ales să-și strige frustrarea, de la înălțimea piedestalului pe care întreaga lui carieră îl urcase. ”Totti non si discute, se ama”, trebuie că a gîndit peluza atunci cînd l-a fluierat copios pe Spalletti. Dar, dincolo de sentimentele existente la mijloc, întrebarea de mai sus tot rămîne: cum trebuie procedat într-o astfel de situație?

La Roma e o încrucișare de elemente ce nu poate aduce decît furtună. Vorbim totuși de un club finanțat din America, avînd un președinte ce stă mai mult în America și, pesemne, gîndește la rece, în stilul capitalismului feroce existent acolo. Avem un activ (în actele contabile ale unui club de fotbal cam așa figurează jucătorii) ce ne-a adus multe, dar care ne costă mult, iar acum produce puțin. Să fim sinceri, lucru pe care întîi de toate ar fi trebuit să-l facă Totti în fața oglinzii, ca fotbalist el nu mai poate contribui ca altădată. Va face totuși 40 de ani în septembrie, abia a ieșit dintr-o accidentare suficient de gravă, iar corpul nu-l mai ajută ca-n tinerețe. Din punct de vedere fotbalistic, Totti poate fi de ajutor doar punctual, în anumite momente, nicidecum nu mai poate fi fundamental. Furtuna vine de la căldura cu care Totti e înconjurat la Roma. Oraș fierbinte prin excelență, cu sîngele pulsînd mai repede, Roma s-a pus în spatele căpitanului fiindcă a simțit că el a cerut asta.

Iar de-aici încolo intrăm pe teritoriul dezbaterilor, al opiniilor. Eu cred, dar nu pretind că trebuie să mi se dea dreptate, că Totti a greșit. Iar faptul că duminică seară, după meciul cu Palermo, și-a mai înmuiat el însuși declarațiile îmi confirmă ideea. Sînt destule exemple de legende precum Totti care au ales o cale mai suavă de a rezolva lucrurile, fără să atragă tribuna într-un război personal. Mă gîndesc la Raul, care a plecat de la Real Madrid la fel de delicat precum i-a fost toată cariera. A intuit că Mourinho nu-l vrea și a ales să plece. Xavi de asemenea, a simțit că nu mai poate fi cel de altădată și a ieșit din scenă elegant. Puyol e un alt exemplu. Steven Gerrard. Zanetti. Del Piero, nume pe care îl invoca Totti în 2013, cînd, la 36 de ani, și-a prelungit contractul cu Roma, e un alt exemplu de despărțire elegantă. Cîteodată relațiile se termină pentru că pur și simplu nu mai pot continua. Se pot termina frumos, elegant, sau nervos, cu probleme, așa cum a făcut-o, de exemplu, Paolo Maldini, a cărui retragere n-a fost așa cum ar fi meritat cariera lui.

La fel de limpede este că Totti nu poate fi tratat ca un jucător oarecare. Iar aici cred că a greșit și Spalletti cu scoaterea lui în afara lotului, ca orice alt indisciplinat. Totti nu merita asta, după tot ce a făcut pentru echipă și pentru oraș. El poate fi un Giggs, să rămînă așadar în jurul terenului, sau poate fi un Zanetti ori Nedved, să se orienteze spre tribuna oficială. Ambele părți trebuie să facă însă un ușor pas în spate, el să renunțe la ideea de a fi fotbalist cu orice preț, eventual scăzînd și din pretențiile salariale, iar clubul să renunțe la a-l trata ca pe orice alt jucător din lot. Fiindcă, nu-i așa?, ”no Totti, no party”.

P.S.

Două vorbe, la final, despre Real Madrid. Am anticipat pe acest blog și la emisiunile Fotbal European dificultățile pe care le vor avea madrilenii la Malaga. Echipa lui Zidane s-a îndepărtat și mai mult de titlu, iar duelul cu Atletico Madrid de sîmbăta viitoare va aduce una dintre cele două echipe în situația de a ieși complet din această luptă. Cifrele lui Zidane țin loc de orice alt comentariu. A venit cînd Real era la două puncte de Barcelona, iar acum e la 9. În același timp, echipa a doua, pe care a abandonat-o la jumătatea clasamentului din Segunda B, e acum lider și trage la promovare.