Învingătoare în prima manșă, Real Madrid și Wolfsburg pornesc cu prima șansă astăzi în meciurile retur cu Roma și Gent. Ar fi o calificare istorică pentru nemți și una normală pentru madrileni, dar care, în cazul acestora din urmă, ar ajuta la menținerea unei concentrări competiționale, dat fiind că-n acest moment Champions League e singurul trofeu pentru care există șanse de a fi cucerit. E însă o competiție ce nu permite nici cea mai mică relaxare, astfel că partidele își păstrează gradul ridicat de interes. În programul zilei de azi găsim și pe Arsenal, dar echipa lui Wenger e implicată în Cupa Angliei, mai exact în rejucarea meciului cu Hull City (după 0-0 pe ”Emirates”).
PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI
REAL MADRID – AS ROMA, ora 21:45
Într-o înfruntare a echipelor cu cele mai bune atacuri din Spania și din Italia, cu 81, respectiv, 59 de goluri date, Real Madrid caută contra Romei a 6-a prezență consecutivă în ”sferturile” Ligii cu avantajul triumfului din tur, 2-0 (Cristiano Ronaldo 57, Jese 86). Totuși, ultima vizită a formației italiene pe ”Bernabeu” i-a întristat pe madrileni: tot cu Luciano Spalletti pe bancă și tot în ”optimile” Ligii, ”giallorossii” au învins în martie 2008 cu 2-1, după ce se impuseseră cu același scor și acasă, și au trecut mai departe. Acela a fost și ultimul lor ”sfert” în Champions. De fapt, ei stau mai bine în disputele all-time de pe terenul Realului, cu două victorii, un egal și un eșec, golaveraj 6-6.
Acum trei meciuri a suferit trupa lui Zidane, locul 3 în Primera, singura înfrîngere din anterioarele 14 jocuri, 0-1 acasă în derbyul cu Atletico, totodată unica dispută din această serie în care nu a marcat. În rest, și-a trecut în cont 3 nuluri și 10 succese, ultima fiind un 7-1 cu Celta pe ”Bernabeu”. Pe propria arenă a cedat în acest sezon de două ori, numai în Primera, și a obținut unele triumfuri la scoruri mari, cu 5-0, 6-0, 7-1, 8-0, 10-2. În faza grupelor a cîștigat toate cele trei confruntări de acasă, cu un golaveraj 13-0. Însă, în disputele cu echipele italiene, a fost eliminată mereu în ultimele 8 duble confruntări, anterioara calificare fiind un 3-1 la general cu Napoli în Cupa Campionilor 1987-1988.
Eșecul din prima manșă este unicul încasat de AS Roma de 8 jocuri încoace, în Serie A, unde se află pe a 3-a poziție, avînd 7 succese la rînd, cu 22 de goluri date și 5 luate. În precedentele trei partide a înscris de 12 ori, iar defensiva i-a cedat numai cîte o dată de două meciuri încoace. 0-1 cu Juventus la Torino e unica înfrîngere din trecutele 7 vizite făcute, încadrată de trei egaluri, apoi trei victorii. Anterioara deplasare în Spania s-a terminat rău, 1-6 cu FC Barcelona, în faza grupelor Ligii, de unde a mers mai departe cu numai un triumf în cont, iar în deplasare a bifat o remiză și două insuccese. Două calificări și trei eliminări a înregistrat în precedentele duble confruntări cu formațiile iberice.
Pentru noua dispută, Real i-a recuperat pe Bale, Marcelo, Modrici și Kroos. Unicul absent a rămas Benzema, care nu va fi de data asta suplinit de puștiul Mayoral, neconvocat pentru a putea juca în Youth League. AS Roma nu se poate baza pe De Rossi și Rudiger, accidentați, și nici pe recent recuperatul Strootman, neinclus pe lista UEFA. Incert e Nainggolan.
AICI GĂSIȚI COTELE LA REAL MADRID – AS ROMA
WOLFSBURG – GENT, ora 21:45
La doar a doua sa participare în Champions League, Wolfsburg se află la mică distanță de o accedere istorică în ”sferturi”, grație succesului din tur de la Gent, 3-2 (Draxler 44, 54, M. Kruse 60 – Kums 80, Coulibaly 89). Cu victorii pe linie în cele trei partide de acasă din faza grupelor, ocupanta locului 7 din Bundesliga a pierdut numai o dată, 0-2 cu Bayern, în ultimele 6 meciuri, în celelalte 5 (un egal și 4 succese, precedentele două la rînd) marcînd mereu. Acea înfrîngere este, totodată, unica din anterioarele 6 dispute de pe teren propriu (3 triumfuri, două remize). În actuala stagiune, numai Bayern și Dortmund au putut să se impună pe ”Volkswagen Arena”.
La prima sa prezență în Ligă, Gent a urcat în ”optimi”, revenind din deplasările în grupă cu două înfrîngeri și o victorie la Lyon, toate aceste jocuri terminate cu 2-1. Un succes, apoi un nul a realizat în precedentele două confruntări după două eșecuri la rînd. Ba, de 7 partide încoace a cedat de patru ori, indiferent de întrecere. De 4 meciuri primește și ia mereu gol. Alb-albaștrii s-au înclinat fără excepție în anterioarele trei dispute de ”afară”, avînd numai un triumf în trecutele 5 vizite făcute, fără să înscrie în trei dintre ele.
Dacă pentru gazde duelul din tur a fost primul contra formațiilor din Belgia, Gent a mai jucat de două ori cu echipe germane. De fiecare dată s-a calificat datorită rezultatelor din deplasare, 1-0 la Frankfurt în turul 2 al Cupei UEFA din noiembrie 1991 și 3-2 la Bremen în turul 3 al Cupei Intertoto din iulie 2001.
La Wolfsburg, Naldo a scăpat de suspendare, dar s-a accidentat. Cu probleme medicale mai sînt Jung, Benaglio, Seguin, Bas Dost, Ascues. Oaspeții se prezintă fără mari griji în privința efectivului după ce și Gershon s-a recuperat.
AICI GĂSIȚI COTELE LA WOLFSBURG – GENT
HULL CITY – ARSENAL, ora 21:00 (Cupa Angliei)
Într-o rejucare din ”optimile” Cupei, după 0-0 în primul meci, Hull o primește pe Arsenal din postura de ocupantă a locului 3 în Championship, cu 64 de puncte în 34 de etape, fiind posesoarea celei mai bune defensive din liga secundă într-un golaveraj 48-20. Formația condusă de Steve Bruce a avut un traseu aparte de cîtva timp: în ultimele 5 partide, în toate competițiile, a înregistrat 3 remize albe, plus o victorie și un eșec la același scor, 1-0. În meciul anterior a cedat la Birmingham, doar a doua înfrîngere din precedentele 13 jocuri. De alte 8 dispute nu a mai pierdut pe teren propriu (6 succese, urmate de două remize), ultimele 6 fără gol încasat.
Nici Arsenal, pe a 3-a poziție în Premier League, cu 59 de puncte în 29 de runde, nu o duce strălucit. După recentul 2-2 ”afară” cu Tottenham a ajuns la cinci partide fără victorie (două remize, 3 insuccese), ultimul triumf fiind un 2-1 cu liderul Leicester (60p). 2-0 cu Bournemouth, acum două deplasări, este unica victorie din precedentele 6 vizite făcute, pe lîngă 3 egaluri și două înfrîngeri.
Trupa lui Arsene Wenger abordează duelul din postura de deținătoare a trofeului. Una dintre învinsele sale în ediția trecută a fost chiar Hull, 2-0 la Londra. Cele două echipe s-au mai întîlnit stagiunea anterioară de două ori și Premier League, cu 2-2 pe ”Emirates” și 3-1 pentru ”tunari” la Hull. Precedentul succes al ”tigrilor” într-un confruntare directă a fost un 2-1 în deplasare în septembrie 2008, în Premier League.
Gazdele nu au probleme majore de efectiv, incerți fiind Dawson și Clucas. Dincolo, Arsenal nu-i poate avea la dispoziție pe Cazorla, Rosicky, Wilshere, Cech, Oxlade-Chamberlain, Koscielny, Jenkinson.
Lasă un răspuns