Pentru orice echipă din lumea asta, un 2-0 în prima manșă a unei competiții eliminatorii, pe terenul rivalului, este un avantaj ce, în general, oferă procentaje de calificare aproape de maxim. E greu să întorci un 0-2 pe terenul tău, indiferent cum te numești. Acestea erau datele de plecare pentru Real Madrid înaintea confruntării cu Roma de pe ”Bernabeu”. Situația prin care trece însă clubul madrilen a făcut ca avantajul să fie trecut oarecum în plan secund și altele să fie considerentele de luat în seamă.

Pentru Real Madrid, dar și pentru Zinedine Zidane, Champions League reprezintă colacul de salvare al momentului, masca de oxigen, paharul de apă din deșert. La 12 puncte de Barcelona, fără posibilitatea de a juca în Cupa Spaniei, imaginați-vă cum ar fi fost în acest moment atmosfera pe ”Santiago Bernabeu” dacă n-ar fi existat Champions League! Sîntem abia la începutul lui martie, ar fi urmat 3 luni de perpetuă criză de nervi, de deprimare și cine știe ce ar mai fi urmat. Așa, cu această prezență în ”sferturi”, eventual cu pumnii strînși pentru o tragere la sorți cît de cît favorabilă, flacăra speranței că sezonul 2015-2016 nu e un dezastru încă mai poate fi întreținută.

Fără să aibă experiența unora și nici personalitatea altora (mă refer aici strict la antrenorat, căci nu prea are legătură CV-ul colosal ca fotbalist cu ceea ce izbutești ca tehnician), Zidane s-a aflat în fața unei dileme. Cum să abordeze returul cu Roma în contextul acelui 2-0 din tur? Dacă era Benitez pe bancă, am fi știut răspunsul. Realul ar fi controlat meciul, nu și-ar fi asumat riscuri și ar fi terminat, eventual, într-un murmur de nemulțumire din partea publicului, dacă nu cumva chiar într-un cor de fluierături. Spectatorul de pe ”Bernabeu” e o specie aparte în această lume a fotbalului. Este, cred, cel mai exigent public din cîte există. Deunăzi, ”Marca” făcea o recapitulare a vedetelor care n-au fost iertate de supliciul fluierăturilor și nu cred că lipsește vreuna. La antrenori, situația e aceeași. Spectatorul de pe ”Bernabeu”, mai corect spus abonatul de pe ”Bernabeu”, a văzut multe, a trăit tot felul de senzații și vrea multe de la fotbaliștii și antrenorii plătiți cu milioane de euro în vremuri în care cuvîntul criză stă cu oamenii la masă, ba le mai și mănîncă mîncarea.

În fața acestei dileme, Zidane a ales să joace riscant, dar să ofere spectacol. Și l-a oferit, căci a fost unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului. Senzația de ”divertir” a existat pentru toți spectatorii și telespectatorii neutri, nu știu încă exact care a fost gustul cu care a plecat acasă fanul de care pomeneam mai sus. Cred că Zidane a considerat că Realul său avea nevoie de o altfel de calificare, nu una de complezență, bazată pe rezultatul din tur. I-a ieșit în cele din urmă, dar riscul a fost mare, și doar forma colosală a lui Keylor Navas sau impreciziile lui Dzeko și Salah au făcut ca Roma să nu deschidă scorul. Cineva care, din cine știe ce motive, n-ar fi văzut meciul tur și s-ar fi trezit direct pe ”Bernabeu” ar fi crezut, probabil, că Real Madrid e echipa care trebuie să refacă un handicap și nu Roma.

Decizia lui Zidane poate fi comentată în fel și chip. Mi se pare însă că dacă Roma deschidea scorul se intra într-o spirală periculoasă de-a dreptul. Un soi de ruletă rusească. Amintirea returului cu Schalke din sezonul trecut s-ar fi ițit pe cerul Madridului ca o stafie, iar publicul ar fi avut nevoie doar de o scînteie ca să izbucnească. Șansa lui Zidane s-a numit Keylor Navas, un portar din topul acestui post, pe care Florentino Perez nu știe cum să facă să-l dea deoparte pentru a aduce, cu zeci de milioane, un nume mediatic gen Courtois ori De Gea. Șansa s-a mai numit Casemiro, folosit pe poziția care-i convine și lui, dar și echipei, ultimul om din fața apărării, dar și mobilitatea celor din față. Bale a început în stînga și a terminat în dreapta, James a făcut traseul în sens invers, iar Cristiano Ronaldo s-a arătat din nou extrem de mobilizat de reacția publicului de la început, căci iarăși s-au auzit fluierături atunci cînd au fost prezentate echipele. Apropo de Cristiano, din nou s-a văzut ce important e Benzema pentru el, dar și pentru Bale. Cristiano ca vîrf de atac, soluție pe care Rafa Benitez o propunea astă vară, își pierde mult din rol.

Nu spun că Real Madrid a făcut un meci prost. Dimpotrivă. A tras la poartă de 38 de ori (media în Champions League, în faza eliminatorie, e de 12-13), a avut momente de ritm foarte bun, plus că s-a văzut la unii dintre jucători o mai mare implicare în tot cea ce făceau. Mai cred și că ideea lui Zizou a fost rezonabilă. Cu Atletico, Real a încercat să controleze meciul și nu i-a ieșit, acum a decis să se ducă peste adversar, indiferent de riscuri, și i-a ieșit. Mi s-a părut însă un meci un pic incomplet. Și asta pentru că fotbalul are două faze, cea de atac și cea de apărare. În cea de apărare, ca și-n alte situații, au fost din nou probleme, fără ca adversarul să aibă capacitatea de intimidare pe care o oferă MSN-ul Barcelonei, Di Maria-Zlatan-Cavani la PSG, Robben-Lewa-Muller-Douglas Costa la Bayern. Dar un PSG sau un Bayern care încă nu știu dacă vor fi în tragerea la sorți a ”sferturilor” tocmai pentru că apărările lor au derapat de cîteva ori. În Champions League, unde orice detaliu contează, atacanții îți cîștigă meciurile, dar apărătorii îi pun pe atacanți în situația s-o facă.