Nu e cel mai liniștit moment în care să se discute despre Campionatul European din Franța, dar el va trebui să se desfășoare și-n aceste condiții. Astfel că echipele calificate și-au programat meciuri amicale care să le definitiveze preparativele, această perioadă de pauză a campionatelor interne fiind singura până la startul turneului final. Azi sunt programate primele partide amicale, inclusiv testul României cu Lituania. Croația întâlnește Israelul, iar Polonia și-a ales ca prim adversar Serbia.
PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI
CROAȚIA – ISRAEL, ora 19:00
Prim test al Croației în perspectiva Euro
Într-o grupă grea la Euro din vară, alături de Spania, Cehia și Turcia, reprezentativa Croației susține un prim meci de pregătire al anului contra Israelului. Echipa antrenată din septembrie 2015 de Ante Cacic se prezintă pe stadionul ”Gradski vrt” din Osijek neînvinsă de trei meciuri, toate câștigate, cu 7 goluri date și unul încasat. Primele două au fost în preliminarii (unde a terminat pe locul 2 în grupa H), celălalt un test în Rusia, scor 3-1. 0-2 în Norvegia, în septembrie, este unicul eșec suferit în precedentele 9 partide, în toate competițiile. Din octombrie 2013, 1-2 cu Belgia în eliminatoriile CM 2014, datează ultima înfrângere de pe teren propriu, urmată de un egal, împotriva Italiei, și 9 succese, indiferent de întrecere.
Israelul a ratat prezența la CE din Franța după ce în preliminarii a ocupat a 4-a poziție în grupa B. De trei meciuri nu a mai câștigat, cu o remiză, apoi două înfrângeri, ambele cu gol dat și luat. Previzibilul triumf de acasă cu Andorra (4-0) este unicul obținut în anterioarele 7 jocuri, pe lângă un egal și 5 insuccese. Tot împotriva selecționatei micuțului stat dintre Spania și Franța au realizat alb-albaștrii și precedenta victorie din deplasare, 4-1 în octombrie 2014. În eliminatorii a mai triumfat doar o dată ”afară”, 2-1 în Cipru.
Cele două formații s-au înfruntat ultima oară în preliminariile Euro 2012, când Croația s-a impus de două ori, 2-1 în deplasare, 3-1 acasă. De fapt, rezultatele all-time îi sunt total favorabile: în 8 dueluri directe, oficiale ori amicale, și-a trecut în cont 7 succese (4 pe teren propriu) și un egal, ”afară”.
AICI GĂSIȚI COTELE LA CROAȚIA – ISRAEL
ROMÂNIA – LITUANIA, ora 20:00
Lituania a câștigat în ultima vizită din România
”Naționala” României pregătește startul de la Euro, unde face parte din grupa A împreună cu Franța, Elveția și Albania, printr-un prim meci amical, din nou împotriva Lituaniei. Cu cea mai bună defensivă din faza eliminatorie, doar două goluri primite, și fără nici un eșec (5 victorii, 5 egaluri), ”tricolorii” nu au mai pierdut de 15 meciuri, oficiale și amicale, de la un 1-2 cu Algeria, la Geneva, într-un test din iunie 2014. Seria de invincibilitate în partide oficială se ridică la 11 partide, de la un 1-3 în Grecia, baraj pentru Mondialul din 2014. Acasă, Puiu Iordănescu și elevii săi nu s-au mai înclinat de 11 întâlniri, în toate competițiile, începând de la un 0-2 cu Turcia în septembrie 2013, din eliminatoriile CM 2014.
Un egal și o înfrângere a bifat Lituania în ultimele două confruntări, precedate de un 2-1 acasă cu San Marino, unica victorie din anterioarele 11 jocuri, indiferent de întrecere, perioadă în care nu a marcat decât de 4 ori. 2-0 tot cu San Marino este ultimul succes din deplasare, din septembrie 2014, de atunci bifând ”afară” două remize și 5 eșecuri, cu numai un gol dat. În grupa E preliminară, echipa antrenată din ianuarie 2016 de fostul atacant Edgaras Jankauskas, înlocuitorul lui Igoris Pankratjevas, a încheiat pe locul 5, cu 10 puncte strânse în 10 runde.
Pe lângă jucătorii obișnuiți, Iordănescu a convocat pentru testul de pe stadionul ”Marin Anastasovici” din Giurgiu și pe unii intrați recent în circuitul ”naționalei” precum, Hora, Ivan, Fl. Tănase, sau pe alții reveniți la lot după o anumită pauză, ca Ropotan și Sepsi. Ultimul venit este fundașul stelist Toșca, adus preventiv în cazul în care Sepsi, suferind de miozită la gamba dreaptă, nu va putea fi utilizat. Tot accidentat, Ciprian Marica a fost scos iar din calcule, în afara atenției selecționerului rămânând și Budescu, și Alibec. Dincolo, oaspeții mizează și pe doi jucători din Liga 1, portarul Cerniauskas (Dinamo) și atacantul Matulevicius (FC Botoșani). Din lotul de 24 de fotbaliști, 14 fiind stranieri, se mai remarcă Andriuskevicius (Cambuur), Mikuckis (Vladivostok), Petravicius (Nottingham Forest/20 de ani, cel mai tânăr din efectiv) și Spalvis (Aalborg). Convocați în premieră sunt Beneta, Verbickas și Girdvainis, în vreme ce au fost lăsați pe dinafară Arlauskis, deoarece soția sa urmează să nască primul copil, și accidentatul Karcemarsko.
Ultima vizită a Lituaniei în România s-a terminat rău pentru ”tricolori”, bătuți cu 3-0 (Stankevicius 31, Mikoliunas 69, Kalonas 86) în septembrie 2008, în preliminariile CM 2010, ulterior ai noștri revanșându-se în deplasare prin succesul cu 1-0 (Marica 38), în iunie 2009. Acel triumf de la Cluj este singurul al lituanienilor în 8 dueluri directe, celelalte 7, între care și două ”amicale”, fiind toate câștigate de România cu 12 goluri date și numai unul încasat.
AICI GĂSIȚI COTELE LA ROMÂNIA – LITUANIA
POLONIA – SERBIA, ora 21:45
Serbia, primul test pentru Polonia
Cu Germania, Irlanda de Nord și Ucraina în grupa C de la CE din vara viitoare, Polonia își măsoară amical forțele cu Serbia. Disputa de pe stadionul ”INEA” din Poznan îi găsește pe roș-albi neînvinși de 5 partide, trei oficiale și două de pregătire, cu un egal și 4 victorii, mereu cu gol marcat și încasat. Precedentul eșec, și unicul din anterioarele 16 meciuri, a fost un 1-3 în Germania, în grupa D eliminatorie, încheiată pe locul 2. Pe teren propriu au cedat ultima oară într-un ”amical”, 0-1 cu Scoția în martie 2014, acum 10 vizite primite, în toate competițiile. 1-3 cu Ucraina în martie 2013 este precedentul insucces de pe teren propriu suferit de trupa lui Adam Nawalka într-un meci oficial, de atunci înregistrând două remize și 5 triumfuri.
Serbia s-a cam făcut de râs în grupa I preliminară, unde nu a strâns decât 4 puncte în 8 jocuri și a terminat pe a 4-a poziție. O victorie și trei înfrângeri a bifat în anterioarele patru partide, culminând cu un 1-4 în Cehia într-un meci de pregătire. A învins, totuși, în precedenta deplasare oficială, 2-0 în Albania, în unicul succes din eliminatorii. De ”afară”, echipa antrenată din noiembrie 2014 de Radovan Curcic s-a mai întors cu o remiză și două înfrângeri.
Anterioarele două înfruntări dintre cele două selecționate au fost tot în ”amicale”, cu o remiză albă în Polonia în iunie 2010, precedată de un succes a roș-albilor în Serbia, 1-0, în decembrie 2008. Dubla confruntare din preliminariile CM 2008 s-a încheiat cu două remize, 2-2 și 1-1.
AICI GĂSIȚI COTELE LA POLONIA – SERBIA
SAO PAULO – BOTAFOGO, ora 02:45 (BRAZILIA PAULISTA, SERIE A1)
Duel între două echipe importante ale Braziliei
Campionatul Paulista A1 cuprinde cele mai bune 20 de echipe din statul Sao Paulo. Acestea sunt împărțite în patru grupe de câte 5, în fiecare serie fiind câte unul din marile cluburi locale, Santos, Sao Paulo, Palmeiras, Corinthians. Sistemul aparte prevede ca o formație dintr-o grupă să înfrunte doar grupările din celelalte serii, în total câte 15 meciuri. După ultima rundă, primele două clasate din fiecare serie se califică în ”sferturi”.
Pe locul secund în Grupa C, cu 14 puncte în 10 runde, plus golaveraj modest, 12-10, Sao Paulo are destule emoții deoarece sunt alte trei cluburi cu șanse de a merge mai departe, respectiv Osasco Audax (16p), Ferroviaria (13p) și Piracicaba (12p). De trei jocuri nu a mai câștigat trupa pregătită de argentinianul Edgardo Bauza, cu două eșecuri urmate de o remiză la unu ”afară”. Precedentul succes, totodată singurul din ultimele 5 etape, a fost pe propria arenă, 2-0 cu Mogi Mirim. Traseul de acasă l-a început bine, cu patru triumfuri la zero, însă l-a continuat cu două înfrângeri.
Tot după 10 meciuri, Botafogo ocupă abia a 5-a poziție, ultima, în Grupa A, cu 11 puncte, la 6 distanță de calificare. Are golaveraj negativ, 10-11. Doar o victorie a obținut de 4 partide încoace, 2-0 acasă cu Mogi Mirim, plus o înfrângere și două remize. Celălalt succes din serie l-a realizat tot pe teren propriu. Din deplasare a revenit doar cu egaluri, în număr de 4, un 0-0 și trei de 1-1.
Cele două formații s-au înfruntat anterior în aprilie 2015, tot în campionatul Paulista, când Botafogo s-a impus acasă cu 2-0. În 2014, mai bună fusese Sao Paulo, care a câștigat și în campionatul statului, 2-0 în martie în deplasare, și în campionatul național, 3-0 în aprilie acasă și 4-2 în septembrie în fieful ”alb-negrilor”.
Șase jucători de la gazde au probleme medicale, anume Renan Ribeiro, Breno, Wesley, Wilder, Michel Bastos și Rogerio. Revin, însă, Bruno și Hudson, scăpați de suspendări. Și la oaspeți sunt jucători cu probleme: Allan Dias, Nunes, Mirita, Augusto Ramos, doar ultimii doi având ceva șanse de refacere. Poate reintra Danilo Bueno, după suspendare.
Lasă un răspuns