De ceva vreme n-am mai avut sferturi de finală în Champions League care să fie deschise oricărui deznodământ după prima manșă. Niciuna dintre partide nu are o favorită certă și există destule posibilități ca tragerea la sorți a semifinalelor să includă favoritele Barcelona, Bayern, PSG și Real Madrid, dar și să fie formată din Atletico Madrid, Benfica, Manchester City ori Wolfsburg. Scorurile din tur lasă loc oricăror variante, calcule și discuții. Dacă Wolfsburg a bătut pe 2-0 pe Real Madrid în, aparent, cea mai dezechilibrată confruntare a ”sferturilor”, deja orice e posibil.

Real Madrid a călătorit în Germania transportând în bagajele sale kilometri de laude după victoria din ”Clasico”. Pesemne un pic precipitate, ținând cont de circumstanțele în care s-a jucat și a jucat Barcelona, dar care fuseseră prea mult așteptate de fani și de presă ca să nu fie lansate. Într-un fel, laudele s-au transformat într-un soi de aroganță, fiindcă după ce ai bătut Barcelona pe terenul ei, în inferioritate numerică și după un gol anulat aiurea, a câștiga la Wolfsburg, o echipă de pe locul 8 în Bundesliga, mai aproape, ca puncte, de retrogradare decât de zona europeană și pe care în mod normal n-o vom revedea în competițiile continentale în sezonul viitor, a câștiga la Wolfsburg așadar după ”Clasico” părea un demers facil. Mai ales că la ultimele deplasări pe pământ german, Real Madrid făcuse instrucție cu Schalke și Bayern, dând senzația că dificultățile istorice pe care le avea în această țară deveniseră deja legende.

Primele 15 de minute păreau a confirma supozițiile că Madridul va avea o misiune ușoară, iar returul va fi o simplă formalitate. Practic cu aceeași echipă de pe ”Camp Nou”, doar cu Danilo în locul lui Carvajal, decizie absolut inexplicabilă totuși după prestația excelentă a lui Carvajal în fața lui Neymar, madrilenii păreau a-și continua starea de grație dată de starea de spirit câștigată la Barcelona. Ratarea uriașă a lui Benzema lăsa senzația că e doar deschizătoare de drumuri spre o ”goleada” facilă. Totul s-a rupt însă în minutul 18, la acel penalty comis de Casemiro, pe care unii analiști îl văd foarte clar, alții nu-l văd deloc. Din acel moment, bula de fericire ce înconjura trupa madrilenă s-a spart, iar efectul a fost mai mult decât neașteptat pentru o echipă ce-și propune totuși să câștige Champions League.

Iar din minutul 25, atunci când s-a făcut 2-0, Real Madrid a intrat într-un soi de colaps mental ce a cuprins pe toată lumea. Și au început să apară problemele. O precipitare destul de greu de priceput, de parcă ar fi trebuit să întoarcă rezultatul, nu să marcheze un gol ce ar fi schimbat destul de mult datele problemei în perspectiva returului. Începând cu Zidane și terminând cu Cristiano, madrilenii au intrat într-o panică bizară și nu au mai fost capabili de mare lucru. Un element extrem de important în acest moment al analizei îl are Casemiro. Lăudat după ”Clasico” și după alte prestații bune, Casemiro a arătat încă o dată în Germania că e un bun spre foarte bun mijlocaș defensiv, dar pe partea de creație are mari carențe. Iar acest Real Madrid pe care vrea să-l propună Zidane se bazează foarte mult pe creație, pe circulație și pe pase coerente, capitole la care Casemiro nu se ridică la nivelul lui Kroos sau Modric.

Aici ar fi trebuit să apară Zidane. Deja încep să mă întreb, ca mulți alții, dacă nu cumva acea reacție de după eliminarea lui Sergio Ramos din ”Clasico” (mai exact acea lipsă de reacție), de a nu scoate un jucător ofensiv și a introduce un fundaș central, n-a fost de fapt o scăpare ce i-a ieșit de minune. Apariția lui Zidane în partida de la Wolfsburg, nu mă refer la pregătirea meciului, ci la felul în care un antrenor e chemat să schimbe ceva atunci când jocul nu funcționează, să aibă acel plan B, eventual și acel plan C, apariția lui Zidane așadar a fost mai degrabă patetică. Să-l pui, după ieșirea lui Benzema, pe Bale să joace în stânga, ca la Tottenham pe vremea lui Redknapp, pe Jese în drepta și pe Cristiano în centru, fix în poziția care le convine cel mai puțin celor 3, a fost o idee care le-a folosit perfect celor de la Wolfsburg, a căror apărare e departe de a fi una prea sigură (37 de goluri luate în Bundesliga, față de 13 ale lui Bayern). Iar mai apoi, într-un moment în care Realul trebuia să pună stăpânire pe joc într-un fel sau altul, să-i scoți pe Kroos și pe Modric pentru a-i înlocui cu Isco și James Rodriguez a reprezentat o opțiune ce a zăpăcit complet echipa, căci nimeni n-a mai înțeles ce fel de modul se joacă, 4-3-3, 4-2-3-1 sau 4-1-4-1. Urmarea a fost că și acea supremație teritorială s-a pierdut și în loc să asistăm la o dominare sufocantă a Madridului pe pe final, am asistat la un joc foarte relaxat al gazdelor, care chiar puteau să facă 3-0.

Acest 0-2 nu-i catastrofal în perspectiva returului. Real Madrid poate întoarce, în primul rând pentru că Wolfsburg nu prezintă foarte mari garanții defensive. Probabil că deja dilemele se învârt în capul lui Zidane în legătură cu formula de start. E însă extrem de periculos contextul. Se va juca pe ”Bernabeu” și deja au început discuțiile motivaționale despre ”remontada”, despre ”espiritu de Juanito”, îndemnuri de genul ”cine nu crede în calificare să stea acasă”, elemente numai bune pentru presă, dar care pot avea efecte adverse în teren. Atmosfera va fi fierbinte, dar publicul de pe ”Bernabeu” nu e cel de pe ”Calderon”, tinde să-și piardă repede răbdarea. În plus, ideea meciului capital, de care depinde tot sezonul, poate readuce acea panică sesizată în Germania. Sunt aproape 15 ani de când Real Madrid n-a mai izbutit să întoarcă un scor atât de defavorabil acasă și poate că acesta va fi momentul potrivit. Cine crede însă ca va fi ușor ar trebui să se mai gândească.

Două vorbe și despre ce s-a întâmplat la Paris. Un meci bizar cel dintre PSG și City. Duelul celor 1,6 miliarde de euro, așa cum a fost denumit de presă, plecând de la banii cheltuiți de cele două cluburi pe transferuri, a adus o confruntare un pic haotică, raportându-ne totuși la faza competiției în care ne aflăm, dar și la faptul că măcar una dintre combatante, PSG, era văzută drept potențială câștigătoare. Au fost extrem de multe greșeli și într-o parte și-n alta, iar senzația e că City a devenit beneficiara acestei partide, în special datorită rezultatului, dar a și a multor momente de joc în care s-a văzut clasa unor fotbaliști ce compun această echipă.

Startul la haos l-a dat Ibrahimovic. A ratat un penalty, apoi o ocazie monumental, drept care a căutat să-și repare aceste erori în stilul caracteristic. Adică apărând peste tot, mai ales unde nu era nevoie de el. Din această entropie tactică a avut de câștigat City, care a deschis scorul și, cu puțin noroc, putea intra la odihnă în avantaj. În repriza a doua, Blanc a mai corijat aspectele tactice, lucrurile au revenit la normal, inclusiv scorul, dar impresia e că parizienilor le lipsește ritmul competițional. Pe undeva, cu ei se petrece cam ce petrecut cu Bayern în sezonul trecut, acea deconectare din campionat, după câștigarea matematică a titlului, devenind o notă de plată achitată în Europa.

Cea mai importantă știre pentru Manuel Pellegrini în perspectiva returului vine, dincolo de scor, de la revenirea lui Kevin De Bruyne. Belgianul, zice-se transferat de City la sugestia lui Guardiola, căci deja devine greu de crezut că Pep nu știa încă din vara trecută că acesta va fi ultimul său sezon la Bayern și că va deveni ”cetățean” din iulie, poate fi elementul important al unui meci pe care, în mod logic, PSG va căuta să-l domine. Absența lui Sterling rămâne un handicap pentru posibilul scenariu în care se va juca pe ”Etihad”, dar Jesus Navas a arătat că poate fi util în astfel de condiții.

PSG are o mare problemă. De fapt, Laurent Blanc. Va lipsi Matuidi, suspendat, iar ăsta e un handicap major, căci Matuidi pare de neînlocuit atât la PSG cât și la ”naționala” Franței. Cum Verratti are șanse minime să-și revină, iar Thiago Motta e într-o formă îngrijorător de slabă, linia de mijloc, esențială în stilul parizienilor, va arăta ca una mai degrabă cârpită. Va lipsi și David Luiz, tot suspendat, dar aici poate fi și o veste bună. Știindu-se în pericol de suspendare, a luat cartonaș galben în minutul 1, iar asta spune multe despre gradul de concentrare al unui fotbalist pe care Benitez l-a scos din linia de fund din aceste motive, iar Mourinho l-a lăsat să plece. Pentru City, ratarea calificării nu ar fi un dezastru, căci oricum se așteaptă schimbări majore din vară, dar la PSG ar însemna startul unei revoluții în lot. Care revoluție s-ar putea să înceapă chiar de la Blanc.