Liverpool și Dortmund au oferit joi seară una dintre cele mai frumoase propagande aduse acestui sport din ultimii ani. Un meci vibrant, epic, urmărit cu un nod în gât inclusiv de telespectatorii ce nu aveau vreo simpatie față de una dintre combatante, dar care n-au avut, în cele din urmă, cum să nu empatizeze cu ceea ce se întâmpla pe gazon. E genul acela de meci pe care nu l-ai mai vrea terminat  și care te face să privești cumva cu regret cum una dintre echipe este eliminată. 

Trecând acum peste latura emoțională a disputei, există două lecturi pentru evenimentele de pe ”Anfield”. Cea plină de adrenalină a suporterilor lui Liverpool, care au trăit încă o noapte istorică, așa cum numai ei pot să trăiască, se vede treaba, și cea realistă, suficient de plină de elemente negative, dar în urma cărora, odată aprofundate și puse în aplicare, pot rezulta alte nopți de genul acesta. Poate mai puțin epice, dar la fel de pline de bucurie.

Dincolo de toate, trebuie plecat de la personajul central al acestei duble bătălii. Și anume Jurgen Klopp. Pus oarecum în fața propriei creații, am zis oarecum pentru că Tomas Tuchel a mai schimbat pe ici pe colo din moștenirea primită, Klopp a fost extrem de aproape să fie eliminat cu armele sale, cu ideile sale. Cele trei goluri ale Borussiei pe ”Anfield” au venit în cel mai pur stil Klopp: Recuperare, reacție rapidă, gol. Mai întâi o pasă proastă a lui Coutinho, apoi o intercepție a lui Reus și în sfârșit o recuperare, bazată pe intuiție, a lui Hummels, urmată apoi și de o pasă strălucită către Reus. La 0-2 și 1-3 părea că nimic nu se mai poate schimba.

Aici intervine însă din nou Klopp. De data asta la echipa sa, nu la cea care i-a fost joi adversar. Dacă a adus ceva nou germanul e un soi de mentalitate de învingător, la o echipă care încetase să creadă în forțele proprii. Iar asta, dacă e să ne întoarcem puțin în timp, s-a dovedit fatal în acel campionat, cu Rodgers pe bancă, pierdut în finalul acela dramatic, cu Gerrard alunecând parcă predestinat la meciul cu Chelsea. Această mentalitate l-a ajutat pe Klopp să schimbe, fie și pentru puțin, polii de putere în Germania, căci a lua campionatul de două ori la rând în fața lui Bayern e o performanță uriașă, această mentalitate, completată și de două schimbări foarte inspirate, Sturridge și Allan la Firmino și Lallana (sunt convins că introducerea lui Allan i-a enervat pe mulți fani ai ”cormoranilor”, care n-au înțeles-o la momentul respectiv) a ajutat pe Liverpool să întoarcă meciul, calificarea și, poate, din nou istoria acestui club.

Am zis poate, fiindcă dacă ieșim din sfera emoțiilor și intrăm în cea a realității, observăm un Liverpool care a luat foarte ușor trei goluri pe teren propriu, care n-a știut, poate cu asta trebuia să încep, să profite de momentele bune de la Dortmund, când Borussia era surprinsă. Pe undeva, Liverpool a jucat mai bine în tur decât în retur, fiindcă în tur a avut minute bune de control al partidei, spre diferență de ceea ce s-a întâmplat la retur, când a fost o goană după egalare și mai apoi după calificare, mai mult pe umerii fanilor din tribune decât al perspectivei din teren, mai mult pe starea de spirit decât pe superioritate tehnico-tactică.

”S-au întâmplat lucruri imposibil de explicat”, a spus, după meci, Thomas Tuchel. Inclusiv cu el aș zice, căci mi se pare o gafă de începător să faci schimbare înaintea unei faze fixe, pe care mulți au observat-o și analizat-o ulterior. Sunt detalii care unora li se pot părea banale, dar care contează într-un meci de genul ăsta. Fix la acel corner a venit golul egalizator, al lui Sakho, pe fondul unei apărări ușor destabilizate, căci noul intrat, Ginter, clar mai bun defensiv decât Kagawa, pe care-l înlocuise, nici măcar nu apucase să se așeze, să se dumirească la cine și cum trebuie să fie atent, în momentul în care centrarea deja pornise. Borussia a pierdut acest meci, implicit calificare, pentru că intensitatea sa a scăzut, concentrarea sa a scăzut și pentru că n-a știut să profite de un adversar aproape prăbușit la 3-1. Borussia a lăsat ca-n ultimul sfert de oră să se joace ca-n Premier League, iar asta i-a fost fatal. Rafa Benitez avea această teorie, că-n ultimul sfert de oră echipele din Anglia uită pur și simplu de tactică, de reguli, chiar și de concentrare și se năpustesc la atac, una împotriva alteia, indiferent de context, astfel că antrenorul care știe și poate să domine acest aspect iese câștigător.

Apropo de lectura realistă a partidei. Cuceriți de euforie, am văzut fani ai lui Liverpool care vorbeau deja despre Europa League în sezonul ăsta, titlu în sezonul viitor, ba chiar și despre Champions League. Se impune o frână totuși. Intâi de toate, nu va fi ușor cu Villarreal. Liverpool care a dat 4 goluri Borussiei e aceeași care a luat trei, iar Sakho și Lovren, eroii serii, sunt aceeași care au avut, în special francezul, minute catastrofale în confruntarea de joi seară. Deocamdată, Liverpool e în reconstrucție, mai e mult până la o echipă care să se poată impune într-un parcurs de regularitate, așa cum e Premier League, și mai ales în Champions League, unde se adună cei mai buni. În momentul de față, Liverpool are o singură certitudine, Jurgen Klopp, multe promisiuni în lot, dar și multe piese ce ar trebui înlocuite, plus kilometri de speranță.

P.S.

După un sezon în care Premier League a fost în afara Europei încă din faza ”sferturilor”, iată că acum campionatul englez are două reprezentante în semifinale și perspective certe de a prinde măcar o finală. E ceva ce am anticipat încă din sezonul trecut și care e logic să se întâmple. Premier League devine din ce în ce mai puternic, pentru că are bani, iar echipele de mijloc își permit și ele să aducă fotbaliști valoroși din alte părți. La asta se adaugă și antrenorii care sunt și care vor veni. Klopp, Guardiola, Conte (rămâne să vedem cine va antrena totuși pe United) reprezintă încă un plus pentru un campionat ce a condus cândva Europa și are multe de recuperat.

P.S. 2

Se știu semifinalele din Champions League. Mulți văd o conspirație pentru o finală Real Madrid – Bayern, care, să recunoaștem, ar fi un afiș extrem de apetisant pentru Milano. Însă, atenție la Manchester City! Căreia îi vine bine, s-a văzut cu PSG, haina outsider-ului. Manuel Pellegrini știe că va pleca și vrea s-o facă pe cai mari, anumiți jucători la fel. Real Madrid a primit din nou cel mai slab adversar din urne, dar va trebui să atace ca să se califice, iar City nu-i Wolfsburg, poate și pentru că De Bruyne e acum ”cetățean”.

Dar, mare, mare, mare atenție la Atletico! Sunt convins că lui Guardiola nu-i convine tragerea. Cu Simeone e tare greu.