Articolul precedent

HULL SAU SHEFFIELD, CINE VA FI ÎN PREMIER LEAGUE?

HULL SAU SHEFFIELD, CINE VA FI ÎN PREMIER LEAGUE?

Premier League a devenit un campionat extrem de apetisant pentru toate echipele implicate datorită sumelor formidabile obținute grație drepturilor tv. Astfel că pătrunderea în acest grup select de echipe ale Angliei a devenit un obiectiv pentru oricine. Azi se dă bătălia finală pentru ultimul loc disponibil în sezonul viitor, iar o finală cu astfel de miză nu putea aveam alt loc de desfășurare decât Londra și ”Wembley”. Hull City și Sheffield Wednesday sunt echipele ce se vor afla față-n față, ocupante ale locurilor 3, respectiv 6 în stagiunea recent încheiată din Championship. Alte repere ale zilei de azi, dincolo de finala Champions League, vin din campionate din nordul continentului.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor 

HULL – SHEFFIELD WEDNESDAY, ora 19:00 (ANGLIA CHAMPIONSHIP, PLAY-OFF) 
Hull sau Sheffield, cine va fi în Premier League?
Pe ”Wembley”, Hull City și Sheffiled Wednesday dispută finala play-off-ului de promovare în Premier League, fază în care au intrat echipele clasate între locurile 3 și 6 în liga secundă, la terminarea sezonului regulat. În etapa anterioară, prima a eliminat-o pe Derby County (3-0, 0-2), iar cealaltă a trecut de Brighton (2-0, 1-1).
Pe locul 4 la finalul sezonului regulat, cu 83 de puncte în 46 de etape, plus a doua cea mai bună apărare într-un golaveraj 69-35, Hull a pierdut ultimul meci, însă nu s-a înclinat decât de două ori în ultimele  9 jocuri, 5 dintre ele câștigate. A marcat în 7 din aceste partide, de 5 ori câte două goluri.
Wednesday a încheiat sezonul regulat pe a 6-a poziție, cu 74 de puncte și golaveraj 66-45. Nu a cedat de două meciuri, iar un 1-2 la Wolverhampton este unica înfrângere din precedentele 7 dispute, 4 terminate cu remize. Sau, și mai în spate, a pierdut numai două din anterioarele 13 confruntări. Doar o dată de 12 jocuri încoace nu a înscris.
Două egaluri s-au consemnat în partidele din sezonul regulat, 1-1 la Sheffield, 0-0 la Hull. Ultimele victorii datează din stagiunea 2012-2013, tot din Championship, când fiecare s-a impus pe terenul celeilalte, City cu 1-0, Wednesday cu 3-1. În actuala ediție, ambele formații au marcat mai mult în repriza a doua, cu 59, respectiv 71 la sută din reușite.
ROSENBORG TRONDHEIM – MOLDE,  ora 19:00
Confruntare între primele două clasate
Campioană en-titre, Rosenborg Trondheim ocupă prima poziție după 12 etape, cu 29 de puncte, în vreme ce Molde, care a luat titlul în 2014, o urmează cu 5 puncte mai puțin. Cu cea mai bună apărare și al 3-lea atac, golaveraj 22-6, gazdele nu au pierdut decât în etapa inaugurală, 0-1 la Odd, în singurul meci stagional în care nu a marcat. Apoi, și-au trecut în cont două egaluri, unul fiind în recentul 1-1 de la Haugesund, și 9 victorii. 6 din aceste dispute le-a terminat cu defensiva neîntrecută. Pe propria arenă nu a iertat nimic în 6 meciuri: pe primele patru le-a câștigat la zero, apoi în următoarele două a luat câte un gol.
Cu cel mai bun atac, 24 de reușite, dar și a 3-a cea mai slabă apărare, cu 17 goluri încasate, Molde a câștigat ultimul duel, 2-0 acasă cu Brann Bergen. Victoria a venit după un 0-2 la Odd, unicul insucces de 5 jocuri încoace, 4 încheiate cu gol dat. Pe teren străin a început bine, cu un egal și două victorii, după care a șchiopătat: o remiză la trei  încadrată de câte un eșec la zero a înregistrat în anterioarele 3 deplasări.
De 7 dispute, 5 fără să înscrie, nu a mai bătut-o Rosenborg pe Molde, perioadă în care a bifat doar un egal și 6 eșecuri: sezonul trecut a încheiat 1-1 acasă și 0-1 ”afară”. Ultimul triumf al formației din Trondheim datează din iulie 2012, scor 1-0 pe teren propriu.
 
AIK STOCKHOLM – OREBRO, ora 17:00
Două echipe în bună formă
AIK Stockholm și Orebro se numără printre protagonistele noului sezon. După 11 etape, prima ocupă locul 4, cu 21 de puncte, cealaltă se găsește pe a 3-a poziție, cu un punct în plus.
Cu un atac mulțumitor, însă cu o apărare modestă, golaveraj 19-15, AIK și-a revenit după un start fals și nu a mai pierdut de 5 runde, cu o remiză albă și 4 victorii consecutive. Pe teren propriu este imbatabilă: în 5 vizite primite a realizat 3 egaluri și două succese. Totuși, un 0-0 acasă cu Jonkopings Sodra este singurul meci stagional în care nu a marcat, în alte 4 neluând gol.
Orebro contează pe a doua cea mai eficace ofensivă, cu 25 de reușite, fiind fragilă în defensivă, cu 18 goluri primite. Nu a mai cedat de 4 runde (3 triumfuri, apoi un nul), iar un 2-3 la Kalmar este singura înfrângere din precedentele 7 jocuri, 5 dintre ele câștigate. Nu a înscris doar în etapa inaugurală, dar în alte 9 partide apărarea i-a fost învinsă. ”Afară” a combinat câte un succes cu câte un eșec, în deplasarea trecută triumfând la Gefle, scor 4-0.
AIK a ieșit mai bine din disputele sezonului anterior, 1-1  după un 3-0 acasă în unica sa victorie de 4 precedente încoace, jumătate pierdute. Orebro s-a impus ultima oară pe ”Friends Arena” în aprilie 2010, cu 1-0. Din acel moment, gazdele au bifat o remiză și 3 succese

AICI GĂSIȚI COTELE LA AIK STOCKHOLM – OREBRO

 

Casa Pariurilor 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă