URUGUAYUL ATACĂ MEXICUL FĂRĂ LUIS SUAREZ

URUGUAYUL ATACĂ MEXICUL FĂRĂ LUIS SUAREZ

În paralel cu ultimele pregătiri pentru Euro 2016 ale ”naționalelor ” de pe continentul nostru, în SUA se joacă deja de două zile Copa America Centenario. Azi noapte, Brazilia n-a putut trece de Ecuador, 0-0, într-un meci cu destule discuții. În această noapte intră-n scenă o altă favorită, Uruguay, care va întâlni Mexicul, în duelul favoritelor grupei C. Ân fața unei reprezentative mexicane ce n-a mai luat gol de 732 de minute, uruguayenii vor trebui să se descurce fără cel mai important om al lor, Luis Suarez, în continuare accidentat, a cărui revenire e preconizată pentru faza eliminatorie. Programul zilei e completat de partide amicale, unele cu un afiș foarte interesant, de genul ”Bale vs Ibrahimovic” în Țara Galilor-Suedia, ori un Belgia-Norvegia, în care vom vedea probabil formula cu care belgienii încearcă să dea lovitura la Euro. Amănunte și cote mai jos.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor 

SUEDIA – ȚARA GALILOR, ora 17:00

Ibrahimovic vs Bale, un afiș interesant

În grupa E la Euro 2016, alături de Belgia, Italia și Irlanda, reprezentativa Suediei a ajuns la turneul final abia după ce a câștigat meciul de baraj cu Danemarca (2-1, 2-2). Adversară în partida de verificare de pe stadionul ”Friends” din Solna îi este o altă formație care va fi în Franța, anume Țara Galilor, care va juca în grupa B cu Anglia, Rusia și Slovacia.

Cinci ”amicale” au disputat scandinavii după ce au obținut biletele de Euro. În acest răstimp și-au trecut în cont doar o victorie, 3-0 în Finlanda acum patru jocuri, plus 3 egaluri și un eșec: 1-2 în Turcia este totuși singura înfrângere din ultimele 9 partide, oficiale și de pregătire, 4 dintre ele fiind câștigate.  Nu au marcat în ultimul meci, 0-0 în testul cu Slovenia, dar o făcuse mereu în anterioarele 9. Pe teren propriu, Suedia a înregistrat 3 succese, apoi două remize de la un 1-4 cu Austria în grupa eliminatorie, unicul insucces din precedentele 8 vizite primite, doar una fără gol dat. Mai mult, a fost îngenuncheată numai de două ori în anterioarele 13 înfruntări de acasă, 7 din ele câștigate.

Galezii nu au învins tot de 3 partide, cu o remiză încadrată de câte un eșec, ultimul în martie în Ucraina (0-1). Ba, un 2-0 acasă cu modesta Andorra este singurul triumf din anterioarele 6 dispute, oficiale și amicale, jumătate fiind pierdute și în tot atâtea nu au marcat. Precedentele două deplasări le-au cedat fără să înscrie, dar sunt unicele de 6 confruntări ”afară” încoace, 3 terminate cu succese și alte 3 încheiate cu gol dat.

Niciodată nu a pierdut Suedia în înfruntările împotriva Țării Galilor. În cele 6 dispute directe de până acum, scandinavii și-au trecut în cont o remiză albă, în iunie 1958 la Mondial, apoi 5 victorii numai în partide de verificare, precedenta în martie 2010, 1-0 (Elmander 44). Acum, gazdele contează și pe Ekdal, refăcut după o accidentare.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA SUEDIA – ȚARA GALILOR

BELGIA – NORVEGIA, ora 19:00

Belgienii vor să spargă ghinionul înainte de Euro

”Naționala” Belgiei dispută ultimul meci dinaintea startului la Euro 2016 contra unei formații, a Norvegiei, de care nu a fost învinsă niciodată. Până acum, între cele două reprezentative au mai avut loc 8 dueluri directe, terminate cu 5 victorii ale ”diavolilor roșii” și 3 egaluri. Cu o remiză, 2-2, s-a încheiat precedenta dispută, desfășurată în august 2004 în Norvegia, după ce anterior Belgia câștigase acasă, 1-0 în februarie 2002, ambele fiind ”amicale”. În cele 8 confruntări s-a înscris mereu.

În grupa E la Euro, alături de Italia, Irlanda și Suedia, Belgia a remizat în partida anterioară, 1-1 cu Finlanda, tot pe ”Roi Baudouin” din Bruxelles. Un 1-2 în Portugalia, acum două jocuri, este singurul eșec din ultimele 8 partide, oficiale și amicale, produs însă în contextul atentatelor teroriste de la Bruxelles. Celelalte 6 dispute au fost toate câștigate, inclusiv un 3-1 cu Italia. Și mai în spate, elevii lui Marc Wilmots nu s-au înclinat decât de două ori în anterioarele 17 jocuri (12 victorii), fără a marca în doar două dintre ele. Pe teren propriu seria invincibilă se cifrează la 15 partide, cu 3 remize și 12 succese, începută după un 1-2 cu Japonia într-un examen din noiembrie 2013. De 5 confruntări acasă marchează constant, dar au și luat gol în 4 dintre ele.

Norvegia a ratat prezența la turneul final în urma barajului pierdut în fața Ungariei, 0-1 și 1-2. În anteriorul meci, nordicii s-au impus acasă cu Islanda, 3-2, însă acesta a fost doar al doilea lor succes de 7 partide încoace, 4 încheiate cu eșecuri. Aceeași dispută este prima în care au înscris după alte 3 de așteptare. Pe teren străin nu au mai triumfat de la un 1-0 în Bulgaria în septembrie 2015: din acel moment au bifat o remiză albă și 3 înfrângeri, fără a marca în ultimele două deplasări.

Înaintea testului final, belgienii se plâng că au ghinion. ”Cu Finlanda noi am avut 18 ocazii de gol, dar nu am marcat decât o dată”, a zis Lukaku. Selecționerul Marc Wilmots îi are la dispoziție și pe Dembele și Nainggolan, recuperați după probleme medicale.

AICI GĂSIȚI COTELE LA BELGIA – NORVEGIA

SLOVENIA – TURCIA, ora 21:15

Turcia își termină pregătirile în Slovenia

Echipa Turciei susține în Slovenia examenul final înaintea plecării spre turneul final al CE 2016, unde e încadrată în grupa C, împreună cu Croația, Cehia și Spania. La întrecerea din Franța a ajuns datorită celui mai bun loc 3 din preliminarii. În schimb, gazdele testului de pe ”Stojice” din Ljubljana au ratat Euro la baraj, în fața Ucrainei (0-2, 1-1).

Slovenia a remizat ultimul joc, 0-0 într-un ”amical” în Suedia, venit după un 0-1 în Irlanda de Nord. De două ori s-a înclinat de 8 confruntări încoace, însă, și mai în spate, a suferit 7 eșecuri în precedentele 14 partide: a înscris în 9 dintre acestea și în tot atâtea a luat gol. Ceva mai bine i-a mers acasă, unde nu a mai pierdut de 4 partide, cu două egaluri și două victorii, mereu cu câte un gol dat. Un 2-3 cu Anglia e singurul eșec din ultimele 6 vizite primite, iar în anterioarele 11 meciuri acasă, oficiale și de pregătire, a cedat de două ori. În acest răstimp doar o dată nu a marcat.

După o perioadă tulbure, Turcia și-a recăpătat puterile. Un 1-2 în ”amicalul” din Anglia, acum două dispute, este singurul eșec din ultimele 15 partide, indiferent de întrecere, 11 terminate cu triumfuri. În această perioadă nu a marcat doar într-un 0-0 contra Greciei, tot o ”verificare”. Aceeași înfrângere din Insulă este, de asemenea, prima din ultimele 8 deplasări, 5 câștigate și cu gol dat în fiecare dintre ele. Numai o dată în precedentele 18 jocuri ”afară” nu a înscris.

Doar o dată s-au mai înfruntat cele două selecționate. Acest lucru s-a petrecut într-un meci de pregătire din mai 2013, disputat în Germania, la Bielefeld, unde Slovenia a învins cu 2-0 (Novakovic 11, Matavz 66).

 AICI GĂSIȚI COTELE LA SLOVENIA – TURCIA

PESCARA – TRAPANI, ora 21:30 (ITALIA SERIE B, PLAY-OFF)

Primul duel pentru promovarea în Serie A

Pescara și Trapani dispută primul meci din finala play-off-ului de promovare în Serie A, în care au intrat echipele clasate între locurile 3 și 8 la finalul sezonului regulat. Cele două formații au ajuns în această fază după ce în semifinalele barajului le-au eliminat pe Novara (2-0, 4-2), respectiv Spezia (1-0, 2-0).

Pe a 4-a treaptă la finalul stagiunii normale, cu 72 de puncte în 42 de etape și cu al doilea atac într-un golaveraj 69-52, Pescara s-a schimbat radical la începutul lui aprilie. Dacă în acel moment avea 9 jocuri consecutive fără victorie, cu 3 egaluri și 6 eșecuri, ulterior a venit o serie de 11 partide fără înfrângere, cu 3 remize și 8 succese. În această perioadă, trupa condusă de fostul internațional Massimo Oddo doar de două ori nu a marcat. Seria invincibilă de pe propria arenă se ridică la 6 meciuri, cu 5 triumfuri (două la zero) și un nul la unu. În 22 de dispute acasă în campionat a cedat de numai 3 ori, pe lângă 5 egaluri și 14 victorii.

Trapani a ocupat locul 3 la sfârșitul sezonului regulat, cu 73 de puncte, stând bine în atac, nu și în apărare, golaveraj 64-49. Trupa versatului Serse Cosmi traversează o perioadă extraordinară: nu a mai pierdut în campionat de nu mai puțin de 18 jocuri, cu 4 egaluri și 14 victorii, inclusiv ultimele patru. 7 din aceste partide le-a încheiat fără gol primit. Precedentul eșec, 0-4 ”afară” cu Virtus Entella pe 13 februarie, este și singurul din ultimele 21 de meciuri, doar două terminate fără să fi marcat. Perioada de invincibilitate ”afară” durează de 9 dispute, cu un egal și 8 triumfuri, toate cu gol dat, după ce, anterior, se impusese numai o dată în 10 vizite efectuate (7 fără să fi înscris).

În sezonul regulat, fiecare formație a învins pe terenul celeilalte, Pescara cu 3-0, Trapani cu 2-1. De altfel, gazdele nu au câștigat niciodată în precedentele 3 dueluri directe de pe ”Stadio Adriatico – Giovanni Cornacchia”, încheiate cu o remiză albă și două înfrângeri.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA PESCARA – TRAPANI

MEXIC – URUGUAY, luni, 06.06, ora 03:00 (COPA AMERICA, GRUPA C)

Fără Suarez, Uruguay atacă o apărare ce n-a luat gol de 732 de minute

Mexic și Uruguay, principalele favorite din grupa C a Copei America Centenario, întrecere găzduită de SUA, își dau întâlnire la Glendale (Arizona), pe ”University of Phoenix Stadium”. Celelalte două adversare din seria lor sunt Jamaica și Venezuela.

Debutul prinde selecționata mexicană într-o perioadă de grație. Elevii pregătiți din octombrie 2015 de columbianul Juan Carlos Osorio sunt invincibili de 19 jocuri, oficiale și amicale, răstimp în care au realizat 6 egaluri și 13 victorii, ultimele 9 la rând, 8 cu apărarea neînvinsă: ei nu au mai luat gol de 732 de minute, un record istoric. Ultima înfrângere datează din iunie 2015, 1-2 cu Ecuador la precedenta Copa America. De 15 meciuri, ”Chicharito” și colegii lui marchează constant.

De 4 meciuri nu a mai pierdut Uruguay, cu o remiză și 3 victorii, două fără gol luat. Un 1-2 în Ecuador, în preliminariile CM 2018, este singurul insucces din anterioarele lor 7 dispute, 5 dintre ele câștigate, dar cu gol dat în toate. Și mai în spate, Luis Suarez, Cavani și ceilalți ”celești” nu s-au impus decât în jumătate din precedentele 12 confruntări, indiferent de întrecere.

În iulie 2011, tot la Copa America, s-a consumat precedenta partidă dintre Mexic și Uruguay, cu ultima învingătoare cu 1-0 (Alvaro Pereira 15), în Argentina. Cu același scor triumfase și în iunie 2010. Anteriorul succes al mexicanilor datează din iulie 2007, 3-1 (Cuauhtemoc Blanco 38 penalty, Bravo 68, Guardado 76 – Abreu 22) de asemenea la Copa America, din Venezuela. Pentru noua înfruntare nu există probleme deosebite la mexicani, în schimb Uruguayul nu va putea conta tocmai pe cel mai important om al său, proaspăta Gheată de Aur a Europei, Luis Suarez. Atacantul Barcelonei e accidentat de la finala Cupei cu FC Sevilla și va pierde, în mod normal, toate cele 3 întâlniri din grupă, urmând a reintra eventual în fazele eliminatorii.

AICI GĂSIȚI COTELE LA MEXIC – URUGUAY

Casa Pariurilor 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă