După incidentele de ieri de la Marsilia, dar și de la Nisa, acolo unde polonezii și nord-irlandezii au găsit ceva de împărțit, Parisul așteaptă cu destulă teamă astăzi confruntarea dintre Croația și Turcia, două echipe naționale cu suporteri ce nu intră deloc în categoria celor cuminți. Fotbalistic vorbind, debutul Croației e privit cu mult interes, echipa lui Modric, Rakitic, Mandzukic fiind văzută drept o posibilă surpriză plăcută a turneului final. Tot azi intră în scenă și una dintre marile favorite, Germania încercând, împotriva Ucrainei, să-și confirme acest statut. Al treilea duel al zilei, cel început ieri pe străzile din Nisa, aduce față-n față Polonia și Irlanda de Nord. Programul zilei de azi include și meciul Braziliei la Copa America Centenario, cu Peru, dar și încercarea celor de la Cordoba de a prinde, chiar și fără Florin Andone, barajul de promovare în Primera Division.
PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI
TURCIA – CROAȚIA, ora 16:00 (EURO 2016, GRUPA D)
Turcia încă n-a învins Croația
Niciodată nu a putut Turcia să o bată pe Croația în timpul regulamentar sau după prelungiri. Între cele selecționate s-au mai disputat anterior 6 partide. Prima a fost în grupele Euro 1996, când croații s-au impus cu 1-0. A urmat confruntarea din ”sferturile” de la CE 2008, când s-a terminat 1-1, iar turcii aceluiași Fatih Terim au triumfat doar la penalty-uri, 3-1. Seria a încheiat-o barajul din noiembrie 2011: ”roș-albii” a învins cu 3-0 la Istanbul înainte de a încheia 0-0 acasă, la Zagreb, și s-au dus ei la Euro 2012. Pe lângă aceste dispute, au mai existat două ”amicale”, încheiate 1-1 în 1997 și 2-2 în 2004.
Turcii și-au asigurat participarea la întrecerea din Hexagon datorită celui mai bun loc 3 din eliminatorii, într-un duel în grupă cu Olanda tranșat în urma unui neașteptat 3-0 la Istanbul. Ei au început rău preliminariile, cu eșecuri în primele două etape, apoi nu au mai pierdut deloc, realizând 3 egaluri și 5 succese, ultimele 3 la rând și fără gol luat Totodată, nu au înscris doar în runda inaugurală, 0-3 în Islanda. Le-a mers bine și în jocurile de verificare: nu au cedat decât o dată, 1-2 în Anglia, plus o remiză albă și 5 victorii, toate la limită, trei de 2-1 și două de 1-0.
Croația a avut de tras înainte de a obține biletul de Franța. Grupa preliminară a terminat-o pe poziția secundă, în urma Italiei, și cu numai un punct, 20 față de 19, peste Norvegia, singura cu care a pierdut, 0-2 la Oslo. Imediat după insucces, selecționerul Niko Kovaci a fost înlocuit cu Ante Cacic, cele două triumfuri la zero realizate ulterior de acesta fiind cruciale la calificare. Seria invincibilă a continuat în ”amicale”, cu un egal încadrat de câte două victoria, ultima fiind un reconfortant 10-0 cu San Marino.
Turcia a fost prezentă la primul Euro în 1996, când s-a oprit în grupe, iar de atunci a ratat turneul final în 2004 și 2012. Însă, în 2000 a urcat până în ”sferturi”, iar în 2008 a ocupat locul 3. Pentru Croația, competiția din Franța este a 5-a fază finală de Euro la care ia parte, ratând doar ediția din 2000 (până în 1992 a făcut parte din fosta Iugoslavie). Cele mai bune rezultate au fost ”sferturile” din 1996 și 2008, în alte două cazuri fiind eliminată încă din grupe.
AICI GĂSIȚI COTELE LA TURCIA – CROAȚIA
POLONIA – IRLANDA DE NORD, ora 19:00 (EURO 2016, GRUPA C)
Polonia ar vrea să scape de problemele cu Irlanda de Nord
Polonia a avut mereu probleme cu Irlanda de Nord. De altfel, bilanțul general dintre cele două reprezentative le este favorabil insularilor, cu 4 victorii, două egaluri și 3 eșecuri. Ultimele dueluri directe s-au consumat în 2009, în preliminariile CM 2010, când leșii au pierdut la Belfast (2-3 în martie) înainte de a remiza la Chorzow (1-1 în septembrie). Precedentul lor succes a fost un 1-0 acasă în martie 2005, în eliminatoriile Mondialului din 2006.
Polonezii au beneficiat de cel mai prolific atac din preliminarii, cu 33 de reușite, 13 semnate de Robert Lewandowski. Totuși, ei și-au terminat grupa pe locul 2, la un punct în spatele Germaniei, în fața căreia a suferit unica înfrângere (1-3), pe lângă 6 victorii și 3 egaluri, marcând în toate aceste dispute. Formația pregătită de Adam Nawalka a terminat în perioada de pregătire cu un eșec și un egal. Anterior, legase 3 victorii. Leșii sunt la al 3-lea Euro consecutiv: la celelalte două nu au trecut de grupe și nici nu au câștigat, bifând 3 remize și 3 insuccese.
Nord-irlandezii se găsesc la prima lor fază finală de CE. Ei au ocupat prima poziție în grupa preliminară din care a făcut parte și România, în fața căreia a încasat și singura înfrângere, 0-2 la București. În rest, au mai înregistrat 6 triumfuri și 3 egaluri, un 0-0 acasă cu ”tricolorii” fiind unicul meci din cele 10 în care nu au izbutit să înscrie. Martin O Neill și elevii săi au pus capăt șirului de partide de verificare fără nici un eșec. În acest răstimp, ei au realizat două remize (una ”albă”) și 3 succese, cu 6 goluri date și numai unul primit.
AICI GĂSIȚI COTELE LA POLONIA – IRLANDA DE NORD
GERMANIA – UCRAINA, ora 22:00 (EURO 2016, GRUPA C)
Germania, imbatabilă până acum cu Ucraina
”Naționala” Germaniei caută să-și păstreze imbatabilitatea în confruntările cu Ucraina. Până acum, au mai avut loc două ”duble” cu deznodământ identic: victorie pentru nemți pe terenul lor, respectiv egal la Kiev. Primele dispute au fost în 1997, 2-0 și 0-0 în preliminariile CM 1998, iar celelalte în 2001, 4-1 și 1-1 în eliminatoriile Mondialului din 2002. A mai fost un ”amical” în noiembrie 2011, încheiat 3-3.
Neuer, Ozil, Muller și ceilalți jucători de sub comanda lui Joachim Low au terminat pe primul loc grupa preliminară, dar cu destule emoții: au avut 22 de puncte, unul peste Polonia și 4 peste Irlanda. Pe traseu, au bifat 7 victorii, o remiză și două eșecuri, ambele fără să fi marcat. În doar 3 din aceste partide nu au luat gol. Nici în perioada de pregătire nu s-au descurcat extraordinar. Din cele 5 teste, campioana mondială nu s-a impus decât în două, între care un 4-1 cu Italia, plus 3 eșecuri, ultimul fiind un 1-3 cu Slovacia.
Pe a 3-a poziție în grupa preliminară, Ucraina a trebuit să susțină și un baraj pentru a ajunge în Franța, 2-0 și 1-1 cu Slovenia. Anterior, în seria sa, își trecuse în cont 6 triumfuri, o remiză albă și 3 înfrângeri: în numai una din aceste partide au înscris ambele formații. În ”amicale”, trupa condusă de Mihail Fomenko nu s-a înclinat deloc, cu un egal urmat de 4 victorii la rând, printre care un 4-3 cu România, apoi un 3-1 cu adversara ”tricolorilor” din grupa A, Albania.
Nemții se află la al 12-lea turneu final consecutiv. De 3 ori au cucerit titlul, ultima oară în 1996, și tot de 3 ori nu au depășit faza grupelor, precedenta dată în 2004. La rândul ei, Ucraina dispută a doua fază finală după cea din 2012, când a fost gazdă alături de Polonia. Pentru această confruntare, Low nu se poate baza pe accidentatul Hummels. Fomenko are întregul lot la dispoziție.
AICI GĂSIȚI COTELE LA GERMANIA – UCRAINA
GIRONA – CORDOBA, ora 20:00 (SPANIA SEGUNDA, BARAJ)
Cordoba, avantaj fragil după prima manșă
Girona și Cordoba se confruntă în manșa secundă a semifinalelor play-off-ului de promovare în Primera, baraj în care au intrat echipele clasate între locurile 3 și 6 la finalul sezonului regulat din Segunda. Oaspeții se prezintă pe ”Estadi Municipal de Montilivi” cu avantajul fragil al victoriei din tur, scor 2-1 (Xisco Jimenez 9, 12 – Cristian Herrera 29). În celălalt duel s-au întâlnit Gimnastic de Tarragona și Osasuna Pamplona.
Gazdele au ocupat a 4-a treaptă la sfârșitul sezonului regulat, cu 66 de puncte. Au beneficiat de cea mai solidă defensivă (19 jocuri fără gol încasat), însă au avut și cel mai slab atac dintre primele 10 clasate într-un golaveraj 46-28. În plus, au fost mari amatoare de egaluri, 15 în total. Înaintea turului, ”roș-albii” nu au cedaseră de 5 dispute (două egaluri, 3 triumfuri), ultimele 4 fără gol primit: coincidență, anteriorul eșec fusese tot la Cordoba. Acasă ei nu au mai pierdut de 12 jocuri, cu 4 egaluri și 8 victorii, ultimele 4 la rând. În această perioadă doar o dată nu au marcat, iar în precedentele 5 vizite primite nu au luat gol. În tot sezonul au obținut de 14 ori un rezultat care acum i-ar duce în finala barajului.
Pe a 5-a poziție la terminarea campionatului, cu 65 de puncte în 42 de etape, plus cel mai bun atac din Segunda, dar și cea mai slabă apărare dintre primele 14 clasate într-un golaveraj 59-52, Cordoba a adunat cele mai puține egaluri, 8, dar și multe eșecuri, 15. 7 dintre ele le-a suferit pe teren străin, de unde s-a mai întors cu 5 egaluri și 9 din cele 18 succese stagionale. De două ori a cedat în anterioarele 10 vizite făcute, de fiecare dată cu 1-0. Per total, elevii lui Jose Luis Oltra nu au mai pierdut de 5 jocuri, cu 4 victorii și un egal. În întreaga stagiune au înregistrat în 12 rânduri un scor care acum i-ar elimina ori i-ar trimite în prelungiri.
Cordoba a bătut-o pe Girona nu doar în tur, ci și în sezonul regulat, 1-0 acasă și 2-1 în deplasare, ajungând la 5 dueluri directe invincibile, toate câștigate. Ultimul său eșec a fost un 0-2 ”afară” în februarie 2013, tot în Segunda.
Absență foarte importantă la gazde: Florin Andone este prezent în lotul ”naționalei” României pentru Euro 2016. Atacantul ”tricolor” este golgheterul echipei, cu 21 de reușite, și a terminat pe locul 2 în topul puncheurilor din Segunda, după Sergio Leon, de la Elche, care a avut un gol în plus.
AICI GĂSIȚI COTELE LA GIRONA – CORDOBA
BRAZILIA – PERU, ora 03:30 (COPA AMERICA, GRUPA B)
Victoria asigură calificarea, egalul încă nu
Dispută între primele două clasate din grupa B a Copei America Centenario, găzduită de SUA. Înaintea etapei finale, a 3-a, și Brazilia, și Peru, sunt neînvinse, cu câte 4 puncte obținute. Cine va câștiga pe ”Gillette Stadium” din Foxborough va avea asigurat accesul în ”sferturi”, iar un egal le-ar califica pe amândouă, cu condiția ca, în cealaltă partidă, Ecuadorul (2p) să nu bată Haiti (0p). La victorie, prima ar putea trece peste peruani la golaveraj: momentan are 2-2 față de 3-2 al rivalilor.
Selecao se prezintă neînfrântă de 8 jocuri, cu 4 egaluri și 4 victorii. În această perioadă doar o dată nu a marcat, însă a și luat gol în 5 dintre dispute. Ultimul eșec a fost un 0-2 în Chile în preliminariile CM 2018. Același rezultat rămâne și singura înfrângere din precedentele 13 partide și a doua înfruntare din respectivul șir în care brazilienii nu au înscris.
Peru este imbatabilă de 4 partide, cu 3 victorii urmate de un 2-2 cu Ecuador. Două din aceste dispute le-a terminat cu defensiva intactă. Un 0-1 în Uruguay, în eliminatoriile CM 2018, este singurul eșec de 6 meciuri încoace, 5 cu gol dat. Elevii argentinianului Ricardo Gareca și-au mai revenit în ultimul timp deoarece, privind în spate, ei nu au triumfat decât de 4 ori în precedentele 12 meciuri, alte 5 fiind pierdute.
Brazilia și Peru s-au întâlnit în noiembrie 2015 în preliminariile CM 2018, când prima s-a impus acasă cu 3-0 (Douglas Costa 22, Renato Augusto 57, Filipe Luis 77). De altfel, trupa condusă de Carlos Dunga nu a pierdut nici unul din precedentele 16 dueluri directe, oficiale și amicale, 10 încheiate cu victorii. Ultimul succes al Perului a fost un 1-0 într-un test din aprilie 1986, iar într-un ”oficial” – 3-1 în septembrie 1975, tot la Copa America.
Lasă un răspuns