O să fie un text scurt, de data asta. Cel puțin așa îmi propun, sper să-mi și reușească. N-o să fie un text de analiză, pentru că analize s-au făcut destule după meciul cu Elveția, ca și după meciul cu Franța. Ar fi cred inutil să mai încerc și eu una. Sincer, mi-e greu să înțeleg anumite mutări ale selecționerului nostru, așa că prefer să le consider planuri care n-au funcționat. Refuz de exemplu să cred că un jucător care a impresionat pe toată lumea la meciul cu Franța, într-o poziție cheie la mijlocul terenului, a fost lăsat pe bancă fără un calcul tactic. 

Am zis că nu intru în considerente tactice și eram pe cale s-o fac. Nu mă pot abține, știu, cred că nimeni nu s-ar putea abține. Suntem o țară cu 20 de milioane de selecționeri și fiecare are în minte o idee, o un sistem de joc, o formulă de început. N-am înțeles deci de ce a fost nevoie de 4 schimbări în echipa de start după un meci cu Franța pe care, în general, lumea l-a lăudat. N-am înțeles nici înlocuirile de pe parcurs, dar deja intrăm în amănunte. Sper totuși că selecționerul și echipa lui tehnică au tras concluziile și-s pregătiți pentru meciul ce vine. Cel cu Albania.

O caracteristică a acestui European e că nu prea există echipe mici. Mă refer la cele participante, evident. Un România-Albania de exemplu nu prea ar fi fost posibil la un turneu final din trecut, cu mai puține echipe prezente. Dincolo de eventuala diluare a competiției, pe care mulți dintre cei ce analizează Europeanul la televiziunile de aici din Franța o cam acuză, avem în sfârșit ocazia să verificăm o afirmație ce plăcea atât de mult selecționerilor noștri în trecut: nu mai există echipe mici. Dacă Albania a fost la câteva secunde să termine la egalitate cu Franța, după ce și noi fusesem în aceeași situație cu câteva zile înainte, înseamnă că acest campionat oferă șanse tuturor.

După două meciuri, suntem în cărți. Și înainte de Franța și înainte de Elveția v-am cerut pe acest blog un lucru: să ne privim unii pe alții în ochi și să conștientizăm ce reprezentăm în momentul de față! Să ne uităm din nou pe lista celor convocați și să vedem de la ce cluburi vin ei și ce reprezintă aceste cluburi în peisajul fotbalistic european. Și apoi să ne reamintim că la momentul tragerii la sorți ne gândeam la acest scenariu: înfrângere onorabilă cu Franța, egal cu Elveția și apoi un ultim meci cu Albania, eventual debusolată de un eșec categoric cu Franța. Suntem în grafic, mai puțin ultima parte, cea cu Albania debusolată. Iar aici s-ar putea să avem o problemă. Mă tem că în loc de o Albanie debusolată vom da de una ușor enervată de ceea ce i s-a întâmplat în primele două meciuri, pe care le-a pierdut cum le-a pierdut, o Albanie care va încerca să demonstreze contra noastră că nu a ajuns din întâmplare în Franța.

În momentul ăsta avem șanse inclusiv la locul doi. Dar și la locul patru. Nu sunt un specialist în calcule, dar am senzația că ne putem califica și cu un egal. La fel cum, am senzația că și Albania se poate califica dacă ne bate. Ceea ce strică un pic scenariul inițial. Nu asta trebuia să întâlnim, ci o Albania demoralizată complet.

Nu știu dacă o să ne calificăm mai departe. Nu știu dacă o să jucăm bine măcar în acest ultim meci, contra unui adversar teoretic mai apropiat de noi. Zic teoretic pentru că, iată, de exemplu noi ne prezentăm la duelul direct cu o rezervă de la Napoli în vreme ce ei au un titular indiscutabil la aceeași echipă. Asta ca să nu mai pomenesc de lista cluburilor de la care vin albanezii, în comparație cu lista noastră. Faceți vă rog acest exercițiu! Comparați cele două liste, a noastră și a lor. Zău dacă ne sunt inferiori. Asta apropo de conștientizare. Nu știu deci dacă vom reuși să ne depășim condiția actuală. Nu știu dacă nu cumva o să avem o nouă deziluzie. Nu știu cine știe. Sau știu, dar cred că va trebui să nu ne lăsăm în grija LUI și să încercăm.

De fapt, asta știu sigur. Știu că trebuie să încercăm. Știu că nu trebuie să ne pierdem speranța. Știu că trebuie să conștientizăm ce important e acest moment pentru fotbalul românesc. Știu că trebuie, noi cei ce nu vom intra pe teren, să fim alături de cei care vor fi aleși s-o facă. Știu că trebuie să facem asta necondiționat, fără să avem orgolii prostești, fără să avem idei preconcepute, fără să avem antipatii sau simpatii. Ceva trebuie să avem: încredere! 

Habar n-am dacă fotbaliștii echipei naționale sunt conștienți ce moment important au în față. Probabil că unii da, alții nu.  Un European poate reprezenta un moment unic în cariera unui fotbalist român, care are puține oportunități de a câștiga un trofeu european ori unul individual. Să rămâi lângă marile nume ale fotbalului mondial e un câștig imens, nu mai spun să joci împotriva lor.

Dar pentru asta, trebuie să batem Albania. Știu că sună straniu, dar e o realitate. Trebuie să batem Albania, dar nu suntem siguri că o putem face. Totuși, măcar trebuie să încercăm. Ne-am întors la ceea ce ne pricepem cel mai bine. La calcule.