INTER-PSG, ”AMICAL” DE LUX ÎN AMERICA

INTER-PSG, ”AMICAL” DE LUX ÎN AMERICA

Vineri a început o nouă ediție a International Champions Cup, turneul de pregătire ce reunește 17 echipe dintre cele mai cunoscute și se desfășoară pe 4 continente. Meciul zilei vine chiar de la această competiție, căci un duel PSG-Inter Milano, fie el și ”amical”, reprezintă un duel suficient de agreabil. Se va juca în America și va fi un prilej numai bun să vedem la lucru noul PSG al lui Unai Emery, în fața unui adversar suficient de bine pus la punct pe faza defensivă. Dintre meciurile oficiale de azi, rețin atenția confruntarea din Liga 1, CFR-Concordia, cu două echipe ce au pierdut recent câte o finală, derbyul din Ney York, cu o miză importantă vizând participarea în play-off-ul MLS, startul campionatului în Elveția, cu campioana Basel întâlnind Sion, precum și partide din Brazilia ori din campionatele nordice ale Europei.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

CFR CLUJ – CONCORDIA CHIAJNA, ora 21:00 (ROMÂNIA LIGA 1)

Două echipe care tocmai au pierdut câte o finală

Dispută între două formații care în sezonul anterior au încheiat campionatul ca vecine de clasament. CFR Cluj a ocupat locul 10, pe când Concordia Chiajna s-a situat o poziție mai jos, diferența dintre ele fiind de numai un punct. Ambele formații au jucat recent partide oficiale. Deținătoare ale Cupei, gazdele au ratat Supercupa, 0-1 cu Astra, în vreme ce adversarii au pierdut finala Cupei Ligii, 1-2 după prelungiri cu Steaua.

CFR a avut un traseu contrastant în finalul stagiunii anterioare, când a bătut cu 4-0 Craiova și a pierdut la același scor la Botoșani. În meciurile de verificare din vară nu a cedat deloc, ba nici nu a primit vreun gol, deși a întâlnit adversari incomozi. Au fost întâi 3 victorii (2-0 cu Rudar Velenje, 2-0 cu Vorskla Poltava, 1-0 cu Dinamo Moscova), apoi a venit un 0-0 cu Zoria Lugansk.

Salvată cu mari emoții de la retrogradare, Chiajna nu a pierdut deloc în precedentele 5 partide oficiale din finalul stagiunii anterioare, cu două egaluri și 3 victorii. Ba, nu s-a înclinat decât o dată în ultimele 10 dispute. Preluată în această vară de Emil Săndoi, Concordia a învins în meciurile de pregătire o selecționată compusă din jucători africani, scor 2-0, apoi a înregistrat două egaluri, 0-0 cu FC Gostaresh Foodland și 2-2 cu Lokomotiv Plovdiv.

Clujenii au schimbat recent antrenorul, portughezul Toni Conceicao fiind înlocuit cu Vasile Miriuță. Față de sezonul precedent, în lot figurează un singur nou-venit, Peteleu (Petrolul). Pe de altă parte, ei s-au despărțit de Gomelt, Beleck (împrumuturi expirate), Vitor Bruno, D. Coelho (contracte reziliate), Carter (contract expirat).

La Concordia, în afara antrenorului nou, Emil Săndoi, nu a mai venit nimeni. Au plecat, în schimb, Buleică, Obodo (Pandurii), Purece (Viitorul), Matache (Clinceni), Odibe, Niasse, G. Giurgiu, Milevski, Hamza (contracte expirate).

AICI GĂSIȚI COTELE LA CFR CLUJ – CONCORDIA CHIAJNA

 

FC BASEL – FC SION, ora 17:00 (ELVEȚIA SUPER LEAGUE)

Campioana Basel deschide sezonul în Elveția

Două dintre protagonistele sezonului trecut din Elveția, FC Basel și FC Sion se înfruntă în etapa inaugurală a noului campionat. În 2015-2016, echipa gazdă a ieșit campionă pentru al 7-lea an la rând, în timp ce adversara, afectată și de traseul din Europa League, a terminat pe locul 5, imediat sub zona cupelor continentale.

Cu o înfrângere, 0-1 acasă cu Grasshopper, a încheiat Basel stagiunea anterioară și tot rău a ținut-o și în perioada de pregătire. Din cele 5 partide amicale ale verii, ”roș-albaștrii” nu au câștigat nici una, înregistrând două egaluri, între care un 3-3 cu Wolfsburg în ultimul test, și 3 eșecuri: 2-4 cu St. Gall, 1-4 cu Zenit, 0-1 cu AS Monaco.

Sion a pus capăt sezonului precedent fără nici un succes în ultimele 4 meciuri, cu o înfrângere urmată de 3 egaluri. În privința jocurilor de verificare, se remarcă un 3-1 cu Zenit, după care a venit un 1-2 cu PSV Eindhoven. De 5 dispute încoace, ”roș-abii” dau și iau constant gol.

Basel s-a impus în toate cele 4 întâlniri din stagiunea trecută, 2-0 și 1-0 ”afară”, plus 3-0 și 2-1 acasă, ajungând la 20 de dueluri directe în campionat invincibile. Ultimul triumf al lui Sion a fost un 3-0 în mai 2011 pe teren propriu: pe ”St. Jakob Park” nu a mai învins în Super League tocmai din august 1997, scor 3-1.

În vară, gazdele i-au adus, printre alții, pe Balanta (River Plate, 10 milioane de euro), El Younoussy (Molde, 3,5), Doumbia (AS Roma), Serey Die (Stuttgart, 1,2), renunțând la Embolo, plecat la Schalke pe 27 de milioane de euro), Kuzmanovic (împrumutat la Malaga), Walter Samuel (final de carieră). Dincolo, printre cei nou sosiți la Sion se află Boka (Malaga), Paulo Ricardo (Santos), Mveng (Neuchatel), iar la plecați apar Fedele (Carpi), Voser și Vanins (ambii FC Zurich).

AICI GĂSIȚI COTELE LA FC BASEL – FC SION

 

NEW YORK RED BULLS – NEW YORK CITY, ora 20:00 (SUA MLS)

Derby la Ney York, miza e calificarea în play-off-ul MLS

Cele două rivale din New York se luptă pentru podium în Conferința de Est, dar și pentru un loc în faza finală a MLS (campionatul nord-american la care participă 17 echipe din SUA și 3 din Canada). Direct se vor califica primele două clasate din fiecare Conferință, în vreme ce formațiile dintre locurile 3 și 6 la sfârșitul sezonului regulat, din ambele serii, vor disputa un play-off. După 21 etape jucate, Red Bull se găsește pe a 3-a poziție, cu 28 de puncte, în timp ce City ocupă prima treaptă, cu 33 de puncte (3 peste Philadelphia Union).

Gazdele beneficiază de unul dintre cele mai bune atacuri, cu 32 de goluri, dar suferă tare în apărare, întrecută de 27 de ori. De 3 runde nu au mai pierdut, cu o victorie (singura, totuși, din ultimele 6 jocuri) flancată de câte un egal. Traseul de pe teren propriu l-au început slab, cu două înfrângeri în primele două partide, după care și-au revenit, realizând o remiză albă și 6 succese. Notabil, ”taurii” nu au încasat niciun gol în precedentele 6 vizite primite.

New York City este lider, însă are golaveraj negativ: deține cea mai prolifică ofensivă, cu 34 de reușite (13 semnate de David Villa, golgheterul din MLS), însă și cea mai fragilă defensivă, cu 35 de goluri încasate. Acum două meciuri, 1-3 la Kansas, a suferit singura înfrângere din anterioarele 6 dispute, celelalte 5 fiind toate câștigate. De 8 confruntări marchează mereu, 3 terminându-le cu apărarea nebătută. Același insucces cu Kansas este unicul din ultimele 7 deplasări, pe lângă o remiză și 5 victorii, mereu cu gol dat.

De două ori s-au mai înfruntat cele două rivale în acest sezon, de fiecare dată pe terenul lui City. Prima oară s-a impus Red Bull cu un neverosimil 7-0, apoi gazdele s-au revanșat, scor 2-0, în singura lor victorie în 5 dueluri directe all-time, primele 4 fiind toate pierdute.

AICI GĂSIȚI COTELE LA NEW YORK RED BULLS – NEW YORK CITY

 

GREMIO PORTO ALEGRE – SAO PAULO, ora 22:00 BRAZILIA SERIE A)

Pentru Sao Paolo a rămas doar campionatul

Unul dintre tradiționalele meciuri ale Braziliei are loc la Porto Alegre, unde Gremio o așteaptă pe FC Sao Paulo. Înaintea etapei a 15-a, gazdele ocupau locul 3, cu 27 de puncte, 6 sub liderul Palmeiras, pe când adversara se afla pe a 9-a poziție, cu 22 de puncte.

Gremio contează pe unul dintre cele mai eficiente atacuri, însă are oarece probleme defensive, golaveraj 25-19. A pierdut runda trecută, 2-4 la Sport Recife, după 3 victorii consecutive. 1-2 cu Vitoria Bahia, acum două vizite primite, este singurul eșec stagional de pe propria arenă, completat de 6 victorii. În această perioadă a primit gol doar în ultimele 3 meciuri de acasă.

De a doua cea mai bună apărare beneficiază Sao Paulo, cu 14 goluri încasate. Degeaba, însă, dacă ofensiva se numără printre cele mai slabe, cu doar 16 reușite. Nu a cedat de două jocuri (un succes, o remiză), ba nu s-a înclinat decât o dată în precedentele 4 întâlniri, părând să-și revină din șocul trăit în urma eliminării din semifinalele Copei Libertadores în fața columbienilor de la Atletico Nacional Medellin (0-2, 1-2). Pe teren străin nu s-a mai impus de 4 partide, cu două eșecuri la zero încadrate de câte un egal, ultimul fiind un 1-1 pe terenul campioanei Corinthians. În întregul sezon, ”afară” a triumfat de două ori, în precedentul caz pe 6 iunie, 1-0 cu Cruzeiro.

Sao Paulo a fost mai bună sezonul trecut, când a învins cu 2-0 acasă și cu 2-1 în deplasare. De altfel, ”alb-negrii” sunt imbatabili de 4 dueluri directe, toate câștigate cu un singur gol luat. Precedentul succes al lui Gremio datează din septembrie 2013, scor 1-0 la Sao Paulo, iar pe propria arenă – 2-1 în noiembrie 2012.

Gremio are întreg lotul la dispoziție, dar e posibil să iasă din calcule mijlocașul Giuliano, așteptat să semneze cu Zenit pentru 7 milioane de euro. Dincolo, Sao Paulo își face griji în atac. Rămasă fără Calleri și Kardec, trupa pregătită de argentinianul Edgardo Bauza l-a pierdut și pe Ytalo, devenit inapt întregul an din cauza unei rupturi de ligamente la genunchiul drept.

AICI GĂSIȚI COTELE LA GREMIO PORTO ALEGRE – SAO PAULO

 

INTER MILANO – PARIS SG, ora 00:00 (AMICAL CHAMPIONS CUP)

”Amical” de lux în America pentru PSG și Inter

Inter Milano și Paris St. Germain își dau întâlnire în ”International Champions Cup”, cel mai important turneu amical al verii, programat pe 4 continente: Europa, Asia, America și Australia. Partida are loc în SUA, pe ”Autzen Stadium” din Eugene (Oregon). Cele două echipe s-au mai înfruntat de două ori până acum, doar în ”amicale”, și de fiecare dată s-au impus francezii cu 1-0, în decembrie 2014 (Cabaye 57) și în decembrie 2015 (Augustin 45).

Cu același Roberto Mancini pe bancă, milanezii au triumfat în precedentul meci, 2-1 în testul cu Real Salt Lake. Anterior, ei înregistraseră 3 partide la rând fără victorie, terminate cu o remiză albă încadrată de două înfrângeri, cea mai recentă fiind un 1-2 cu ȚSKA Sofia. Numai o dată de 8 dispute încoace nu au luat gol.

Cu un antrenor nou, Unai Emery, adus de la FC Sevilla în locul lui Laurent Blanc, PSG este invincibilă de 9 meciuri, în toate competițiile, de la un 0-1 la Manchester cu City în Champions League. În această perioadă a marcat constant (28 de reușite), alte 5 jocuri încheindu-le cu apărarea intactă. În ultima partidă a trecut de englezii de la West Bromwich cu 2-1, într-un ”amical” în Austria.

Pe lângă jucătorii reveniți după împrumuturi, gen Rannocchia și Andreolli, Inter i-a adus pe Dodo, luat de la AS Roma cu 7,8 milioane de euro, Caprari (Pescara, 4,5), Manaj (Cremonese, 0,5), Banega (FC Sevilla, liber), Caner Erkin (Fenerbahce, liber). Printre cei plecați se numără Ljajici, Alex Telles (împrumuturi expirate), Juan Jesus.

În cealaltă tabără, PSG mizează pe 11 proaspăt sosiți. În afara lui Areola, Digne ori Bahebeck, întorși din împrumuturi, au mai venit Krychowiak, adus de la FC Sevilla cu 33,6 milioane de euro), Lo Celso (Rosario, 10), Meunier (FC Bruges, 7), Ben Arfa (Nice, liber)

AICI GĂSIȚI COTELE LA INTER MILANO – PARIS SG

 

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă