VA FI HIGUAIN CARTEA CÂȘTIGĂTOARE A ”BĂTRÂNEI DOAMNE”?

VA FI HIGUAIN CARTEA CÂȘTIGĂTOARE A ”BĂTRÂNEI DOAMNE”?

Suntem încă în sala de așteptare a sezonului 2016-2017, ce se va urni în următoarele zile, mai întâi în Anglia, ca de obicei, apoi în Franța, mai apoi în Spania, Italia și Germania, nemții, grăbiți în alte veri, fiind acum cei mai întârziați în a porni la drum. Se anunță un sezon extrem de interesant în fiecare din aceste campionate, dar unul de-a dreptul palpitant în competițiile europene, în special în Champions League. Unde avem deja o sumă de detalii care pot crește  doza de incertitudine și pot deschide orizonturi și pentru alte grupări în afara tripletei deja tradiționale Real Madrid, Barcelona, Bayern. Una din aceste grupări este Juventus, iar transferul lui Gonzalo Higuain trebuie tradus și în acest context.

Va fi o ediție de Champions League un pic altfel. Două echipe importante nu participă, Manchester United și Chelsea, care oricând se puteau înscrie la cuvânt, mai ales că au antrenori noi și sunt foarte active în mercato. Alte echipe importante au schimbat antrenorii, Bayern, PSG, Manchester City, ceea ce poate reprezenta un ușor handicap pentru ele. Mergând mai departe, grupul spaniol are și el problemele sale: Atletico e în plin proces de recuperare psihică după încă o finală pierdută la modul dramatic, FC Sevilla a schimbat de asemenea antrenorul, FC Barcelona a adus mai mulți jucători noi ca-n alte dăți și este încă în așteptarea clarificării situației lui Messi, iar Real Madrid e în fața așa numitului ”sindrom Champions”, care a împiedicat o echipă câștigătoare să repete performanța și-n sezonul următor.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

E posibil ca toate aceste aspecte să fi fost luate în calcul la momentul în care, la Torino, conducerea lui Juventus a decis să plătească o sumă uriașă pentru a-l aduce pe Gonzalo Higuain. O sumă uriașă atât pentru Juventus, dar și pentru fotbalul italian, căci n-au mai fost situații în care un club din ”Cizmă” să dea atâția bani pe un fotbalist, fie el și un ”fuoriclasse”. Dominând Serie A în ultimii 5 ani, Juventus avea nevoie de un soi de demonstrație de forță pentru a arăta că poate conta și-n Europa. După finala pierdută cu Barcelona în 2015, ”Bătrâna Doamnă” a prins iar gustul unor astfel de succese, iar Pipita e văzut ca un element ce poate deveni decisiv. În ultimii ani avem exemplele lui Atletico Madrid, Juve, Borussia Dortmund, chiar și Manchester United în 2011, când finalista cotată cu șansa a doua n-a izbutit să se impună în fața favoritei, doar Chelsea fiind excepția care, într-un fel, confirmă regula. E clar că la asta s-au gândit cei de la Juve, căci a face un transfer de 90 de milioane de euro pentru a câștiga iar titlul în Italia n-ar avea niciun sens.

Mulți îl acuză pe Higuain pentru pasul făcut. În special cei de la Napoli, pe undeva normal, dar și mulți alții. E o mare doză de subiectivism aici, dar și o ușoară fandare în fața realității de zi cu zi. Sunt convins că toți cei care-l critică pe Higuain pentru că a plecat la o echipă mai mare și la un salariu mai mare ar face fix același lucru dacă ar fi puși, în domeniul în care activează, în fața unei asemenea situații. Ideea dragostei față de culorile unui club dă bine, dar i-aș invita pe toți cei care-mi vor prezenta exemplele unor fotbaliști ce au petrecut ani mulți în același tricou să verifice bine și salariile pe care le-au primit, căci eu nu-s așa convins că Giggs, de exemplu, ar mai fi stat la United dacă la un moment dat, în plină glorie, i s-ar fi înjumătățit brusc salariul. La fel Maldini, la fel Gerrard, la fel Totti și-așa mai departe. Nu cred, de exemplu, că Messi ar mai sta la Barcelona pe jumătate din banii pe care-i câștigă azi, la fel Cristiano la Madrid, iar exemple aș mai putea găsi destule. Trăim într-o lume în care banii n-aduc fericirea, dar decid totul, iar lipsa lor aduce sigur nefericirea.

Revenind la Higuain, Juventus e în fața unei demers sensibil. A rentabiliza un transfer de 90 de milioane de euro e foarte complicat, mai ales că vorbim de un fotbalist care va face în curând 29 de ani. Contabil vorbind, o asemenea investiție se amortizează, la un club de fotbal, în 5 sau mai degrabă 6 ani, pentru că la suma de transfer se adaugă și salariul, dar și impozitele. Juventus nu e PSG sau City, unde rezervorul de bani poate curge fără oprire, e un club care și-a structurat o economie sănătoasă, bazată pe principii limpezi, pe idei concrete și pe planuri deștepte, vezi aducerea multor jucători importanți fără costuri de transfer. O asemenea investiție implică însă și o doză de risc, pentru că dacă dai 90 de milioane pe un jucător de 23 de ani poți spera ca în 3 ani, dacă el nu confirmă, să scoți pe el, la o eventuală revânzare, undeva la 40-50 de milioane, astfel ca pierderile să nu fie foarte mari. Un exemplu în acest sens e James Rodriguez, pe care Real Madrid a dat 80 de milioane acum doi ani și nu-l poate vinde azi cu mai puțin de jumătate de 50, pentru că ar însemna o pierdere în contabilitate, un alt exemplu e Arda Turan, pe care Barcelona a dat 41 de milioane, cu tot cu bonusuri, și nu-l poate lăsa să plece. deși poate ar vrea, cu mai puțin de 30 de milioane. Higuain face însă 29 de ani, peste 3 ani va avea 32, cine va da 40-50 de milioane pe un atacant cu această vârstă? Mă tem că nimeni.

Cred că însă că la Juventus s-au luat în calcul toate aceste riscuri. Iar Giuseppe Marota, care a mai încercat să-l ia pe Pipita și-n 2013, când a plecat de la Real Madrid, ba a și negociat pentru el atunci, dar și-n vara trecută, când a renunțat Tevez, și-a asumat această lovitură de imagine. Într-un fel, Juve a procedat în stilul Bayern, luând cel mai important om al contracandidatei la titlu. Și-a asigurat astfel un drum destul de lin în Serie A astfel ca echipa să se poată concentra pe obiectivul numit Champions League. Cei mai buni atacanți de careu ai momentului, Luis Suarez, Lewandowski, Aguero, Cavani ori Benzema sunt de neatins, iar alte nume precum Icardi, Kane, Vardy, Lukaku, chiar Aubameyang, care ar fi costat ceva mai puțin, dar nu cu mult mai puțin, ofereau mai mici garanții decât Pipita, astfel că mutarea își are logica ei. Poate dacă n-ar fi fost vorba de Juventus, De Laurentis ar mai fi lăsat din preț, dar Juve e dușmanul tradițional la Napoli astfel că n-a fost loc de negocieri.

Vola.ro

Ce aduce în plus Higuain? În primul rând o mare experiență la nivel înalt, căci după atâtea sezoane la Real Madrid presiunea nu-l mai sperie. Apoi un simț al porții remarcabil, căci să dai 36 de goluri în Serie A nu-i deloc simplu. Apoi un stil de joc complet diferit de al lui Mandzukic, mult mai mobil, mult mai asociativ, mult mai rapid. Și, deloc în ultimul rând, o capacitate mult mai mare de a se înțelege cu Dybala, element cu care, poate, ar fi trebuit să încep. Juve contează pe una dintre cele mai bune linii de atac din Europa, comparabilă cu tripletele Barcelonei, Realului sau Bayern, adăugată unei apărări a cărei calitate am probat-o la Euro, unei linii de mijloc care a câștigat mult prin venirea lui Pjanic și unei capacități creative crescute prin prezența lui Dani Alves. Conexiunea brazilianului cu Pipita poate fi cheia succeselor.

Juventus e așadar în fața unui obiectiv suficient de îndrăzneț. Pentru o ”Bătrână Doamnă” însă o asemenea aventură, o asemena provocare, reprezintă doza suficientă de adrenalină cu care să ieși din monologul de fiecare week-end din Serie A.

Casa Pariurilor

new-balance.ro

Un comentariu
  • Giurgica Marius spune:

    Juve n-ar fi dat niciodata banii astia pe Higuain daca nu l-ar fi vandut pe Pogba. Nu e politica lor….si ii urmaresc de 20 de ani. Pe mine ma incanta mai mult transferul lui Pjanic. In plus, e intr-adevar si o lovitura de imagine pe care o da. Sper sa fie anul lor in CL.
    Felicitari pentru tot ce faci. Keep up the good work!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă