Steaua și Astra dau azi bătălia decisivă pentru pătrunderea în play-off-ul Champions League. Ceea ce ar însemna, în caz de reușită, o garantare a prezenței cel puțin în faza grupelor Europa League. Pentru asta însă campioana și vicecampioana României trebuie să treacă de FC Copenhaga și Sparta Praga, după ce în tur rezultatele au fost identice, 1-1. Cu un mare avantaj totuși pentru Steaua, care va avea de partea sa suporterii la retur, dar trebuie ținut cont că gruparea din Praga s-a făcut remarcată în sezonul trecut prin prestații foarte bune în deplasare. În ceea ce-o privește, campioana României va încerca să repare la Copenhaga ceea ce a stricat la București, dar demersul e foarte dificil, căci sunt cunoscute problemele cu care se confruntă. În afara celor două partide, programul e completat de alte jocuri interesante din aceeași fază a competiției, dar și cu dueluri foarte tari din International Champions Cup. Detalii și cote mai jos.
PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI
STEAUA – SPARTA PRAGA, ora 20:45 (LIGA CAMPIONILOR, CALIFICĂRI)
Steaua dispută meciul decisiv cu Sparta Praga pentru pătrunderea în play-off-ul Champions League. ”Roș-albaștrii” au revenit din prima manșă din Cehia cu un prețios 1-1 (Sural 15 – Stanciu 75). Cele două echipe au intrat direct în turul 3 preliminar și ambele vin din postura de vicecampioane.
3 partide oficiale a disputat trupa condusă de Laurențiu Reghecampf în actuala stagiune, fără a pierde vreuna. În afara turului cu Sparta, a învins-o pe Concordia Chiajna cu 2-1 după prelungiri în finala Cupei Ligii, iar în week-end a triumfat pe terenul Viitorului Constanța, 3-1 în Liga 1. Mai mult, steliștii au încheiat sezonul trecut cu 4 meciuri invincibile (două egaluri, două victorii), ba nu au pierdut decât o dată în ultimele 18 partide oficiale, în toate competițiile. Pe perioada verii nu au cedat niciunul din jocurile amicale, încheiate cu o remiză albă, contra croaților de la Dinamo Zagreb, și 5 succese, ultimele fiind 1-0 cu Nijmegen, 3-0 cu Charleroi, 1-0 cu Samara și 4-3 cu PAOK Salonic. Acasă sunt imbatabili de 10 jocuri oficiale, indiferent de întrecere.
După disputa cu Steaua, Sparta a debutat și în campionat. Nu i-a fost ușor, 3-2 pe teren propriu cu Slovacko. Sezonul trecut l-a terminat printr-o victorie categorică, 5-0 cu Jihlava. Cu un succes a început și perioada de pregătire, 2-1 cu Ceske Budejovice, după care a dat rateuri. Au urmat 3 eșecuri consecutive (1-3 cu Trencin, 1-2 cu Young Boys, 0-2 cu Rubin Kazan), completate de un 0-0 cu Fenerbahce, al doilea test la rând în care nu a izbutit să înscrie. Praghezii nu au triumfat în niciuna din ultimele 3 deplasări oficiale (un egal la unu, două eșecuri la zero).
Cele două formații s-au mai înfruntat oficial doar în sezonul 1988-1989 al Cupei Campionilor. Atunci, românii au mers mai departe după 5-1 la Praga și 2-2 acasă. Tot ei s-au impus și în ”amicalul” din martie 2015, scor 3-0.
FC COPENHAGA – ASTRA, ora 20:45 (LIGA CAMPIONILOR, CALIFICĂRI)
Astra încearcă să repare în Danemarca ceea ce a stricat la Giurgiu. În prima manșă din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, campioana României a condus repede prin reușita semnată de Filipe Teixeira (7), dar s-a văzut egalată de FC Copenhaga în repriza a doua (Delaney 64).
Pentru a întoarce situația în favoarea sa, echipa pregătită de Marius Șumudică trebuie să înscrie, ceea ce nu prea a putut de câtva timp încoace. În 4 meciuri oficiale din acest sezon, nu a marcat decât de 3 ori, la 1-0 cu CFR Cluj în Supercupă, la 1-4 acasă cu Dinamo și în primul joc cu danezii. Capac a pus ultimul meci, 0-0 pe terenul Pandurilor, în campionat, ceea ce face ca giurgiuvenii să ajungă la 3 partide consecutive fără triumf. Pe de altă parte, în perioada de pregătire nu a cedat deloc, înregistrând două egaluri și 3 victorii. Unul dintre succese a fost chiar cu FC Copenhaga, scor 1-0, stabilit tot de Filipe Teixeira (44).
Gazdele sunt imbatabile în actuala stagiune, cu un egal, cel din turul cu Astra, și 5 victorii, 3 în campionat și două în faza anterioară a Ligii, 3-0 ”afară” și 6-0 acasă cu nord-irlandezii de la Crusaders. Precedenta înfrângere, și singura de 8 dispute încoace, a fost un 0-1 în testul cu campioana croată Dinamo Zagreb. Acasă nu s-a mai înclinat de 22 de confruntări oficiale, de la un 2-3 cu Jablonec în august 2015, în eliminatoriile Europa League.
Norvegianul Stale Solbakken, antrenorul celor de la FC Copenhaga, are întreg lotul valid. Dincolo, Astra nu se poate baza pe Alibec și Dandea, accidentați. Revin Teixeira, Boudjemaa, Geraldo, Lovin, menajați cu Pandurii. Importantă va fi și acomodarea: ”alb-negrii” au venit de la o temperatură de aproape 40 de grade Celsius la una de aproximativ 19-20 de grade.
PAOK SALONIC – AJAX, ora 21:30 (LIGA CAMPIONILOR, CALIFICĂRI)
PAOK are posibilitatea să ofere o mare surpriză în turul 3 preliminar al Champions League. Acesta lucru îl poate realiza printr-un alt rezultat bun cu Ajax, care să-l completeze pe cel obținut în prima manșă de la Amsterdam, 1-1 (Dolberg 57 – Djalma 27). Cele două echipe, participante din postura de vicecampioane, au intrat direct în această etapă a întrecerii.
Trupa sârbului Vladimir Ivic a pus punct stagiunii anterioare cu 6 jocuri imbatabile, jumătate câștigate. Meciurile de verificare le-a început în forță, 14-0 cu Silvolde, apoi a venit un 2-0 cu FC Bruges. A urmat însă și un eșec, 3-4 cu Steaua, completat de un 2-0 cu Twente și un 1-1 cu Apollon Limassol. Pe teren propriu nu s-a mai înclinat de 5 partide, cu 4 victorii și un egal, de la un 0-3 cu Olympiakos în Cupă.
”Lăncierii” au încheiat sezonul trecut cu o imbatabilitate de 19 jocuri, în toate competițiile, 16 dintre ele terminate cu victorii. Startul partidelor de pregătire a fost șovăielnic, inclusiv cu un eșec suferit în fața austriecilor de la Liefering (3-4), apoi au venit un triumf (2-0 cu Beziers) și un egal, 2-2 cu Marseille. Pe arenă străină, Ajax nu a mai pierdut de 8 confruntări oficiale, cu două egaluri și 6 succese la zero. Seria pozitivă a avut startul după un 0-1 la Utrecht, în campionat.
Pe lângă jocul din manșa întâi, de două ori s-au mai înfruntat cele două formații. Acest lucru s-a petrecut în sezonul 2010-2011 tot în eliminatoriile Ligii, când Ajax a trecut mai departe fără să învingă, 1-1 la Amsterdam și 3-3 la Salonic.
AS MONACO – FENERBAHCE, ora 21:45 (LIGA CAMPIONILOR, CALIFICĂRI)
AS Monaco și Fenerbahce se bat pentru intrarea în play-off-ul Ligii Campionilor. Se anunță o confruntare fierbinte, cu atât mai mult cu cât manșa întâi de la Istanbul s-a încheiat la un scor strâns, 2-1 (Emenike 39, 61 – Falcao 42) pentru formația turcă. Ambele echipe au intrat direct în această fază a competiției și vin din postura de vicecampioane. Ele nu s-au mai înfruntaseră anterior.
Într-o completare a rezultatului din tur, monegascii au avut un final contrastant stagiunea anterioară, cu un 1-6 la Lyon și 2-0 cu Montpellier. Perioada de pregătire au început-o printr-o serie de meciuri cu multe goluri (un 5-3, două de 3-3). Au venit apoi și succese importante, 4-1 cu Sporting Lisabona și 1-0 cu FC Basel, dar și eșecuri, 1-2 cu Lucerna și, la sfârșit, 1-3 cu Zenit. De 17 partide, indiferent de întrecere, marchează constant. Pe ”Louis ll” nu au cedat decât o dată, acum 3 vizite primite, în ultimele 13 partide.
Diferit față de debutul în noua campanie, Fenerbahce a terminat sezonul trecut cu un eșec în finala Cupei, 0-1 cu Galatasaray. Ulterior, în partidele amicale, a înregistrat două victorii, 3-1 cu FC Voluntari și 2-1 cu Panathinaikos, pentru ca încheierea să o facă un 0-0 cu Sparta la Praga. ”Afară” nu s-a mai impus de două jocuri oficiale (un eșec, un nul), bifate după 3 vizite făcute invincibile, cu o remiză albă și două triumfuri la zero.
BAYERN – REAL MADRID, ora 02:30 (AMICAL, INTERNTIONAL CHAMPIONS CUP)
Turneul amical ”International Champions Cup” este ocazia unei confruntări la nivel înalt între Bayern Munchen, campioana Germaniei, și campioana Europei, Real Madrid. Partida este programată în SUA, pe ”MetLife Stadium” din East Rutherford.
Bavarezii au mai disputat două meciuri la această competiție, 3-3/3-5 la penalty-uri cu AC Milan și 4-1 cu Inter Milano. Totodată, ei câștigaseră toate cele 3 teste anterioare, inclusiv un 1-0 cu Manchester City. Ultima lor înfrângere a fost un 0-1 la Madrid cu Atletico în semifinalele Champions League. Doar o dată în anterioarele 10 meciuri nu au înscris. Bayern a fost preluată din intersezon de Carlo Ancelotti, alte noutăți vizându-i pe Hummels și Renato Sanches. Printre cei plecați se numără Gotze, Rode, Benatia.
Madrilenii au jucat tot de două ori la actuala Champions Cup. A fost întâi un 1-3 cu PSG, singurul eșec din precedentele 13 partide din toate competițiile, urmat de un 3-2 cu Chelsea. Între cele două înfruntări antrenorul Zinedine Zidane i-a recuperat pe Sergio Ramos, Modric și James Rodriguez, reveniți după ce au fost lăsați mai mult timp în vacanță, nu și pe Cristiano Ronaldo, Pepe, Bale, Kroos, încă la odihnă după Euro 2016. În recuperare continuă să fie portarul Keylor Navas. Din lot nu absentează Morata, principala achiziție a verii, recuperat de la Juventus cu 30 de milioane de euro.
În august 2015 a avut loc precedenta dispută dintre cele două echipe, cu Bayern învingătoare (1-0) în turneul amical ”Audi Cup”. Anterior, se confruntaseră în Ligă, în aprilie 2014, cu Real Mai bună (1-0 acasă, 4-0 ”afară”), și în aprilie 2012 în aceeași competiție, cu nemții calificați (2-1, 1-2/3-1 la penalty-uri).
Lasă un răspuns