Ne-au lipsit duelurile dintre Jose Mourinho și Pep Guardiola în ultimul timp. Ne-au lipsit confruntările lor de idei, dialogurile lor de la distanță, surprizele pe care și le pregăteau. Ultima lor înfruntare a fost în vara lui 2013, o Supercupă a Europei dintre Bayern și Chelsea care a lăsat destul de puțin să se întrevadă din bătăliile lor trecute, căci erau abia la începutul aventurii lor atunci. Am avut ocazia să comentez acel meci de la Praga, la fel cum am avut ocazia să fiu prezent la foarte multe ”Clasico”, fie la Barcelona, fie la Madrid. Erau, așa cum spunea mereu Ilie Dumitrescu, adevărate seminarii. Partide de șah, în care mutările erau gândite cu mult timp înainte. Extrem de bun prieten cu Pep în perioada comună la Barcelona, Mourinho n-a putut uita apoi, sunt convins de asta, că el ar fi putut deveni antrenor al Barcelonei, în vara lui 2008 și a încercat mereu să le arate catalanilor că au greșit. La fel cum sunt convins că plecarea lui Pep de la Barcelona are mare legătură cu Mourinho și cu felul în care acesta a dus lupta, devenită uneori de gherilă, dintre ei.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Destinul a făcut ca drumurile lor să se intersecteze din nou. De data asta în Premier League, dar mult mai aproape unul de altul, căci Manchester nu-i Londra încât să lase o distanța confortabilă între ei. Ba chiar cred că se întâlnesc deseori, căci locurile în care se pot relaxa ori mânca bine sunt destul de reduse, în comparație cu capitala. Primul lor duel în campionatul Angliei a venit, după părerea mea, un pic cam devreme. Iar asta s-a văzut în exprimarea ambelor echipe. Dimensiunea globală a celor doi antrenori a făcut însă ca Manchester Derby să fie de cele mai multe ori înlocuit cu titulatura Mou vs Pep.

Așa cum spune și titlul acestui text, Guardiola a câștigat o primă bătălie. Până să câștige războiul mai are mult de muncă. Deosebirea existentă între realitatea cu care se confruntă azi și cea cu care se confrunta pe când era la Barcelona este că această bătălie s-ar putea să nu fie de ajuns. Căci în fața lui Pep nu stă doar Mou, ci și Conte, chit că Chelsea s-a împiedicat deunăzi în Țara Galilor, ci și Klopp, ci și Wenger, ci și Pochettino, ci și Koeman, ba chiar și Ranieri aș îndrăzni să adaug, deși pe Leicester nu-i văd terminând acest sezon pe o poziție europeană. E un război multiplu pe care nu doar Pep îl are de dus, ci și ceilalți, care-i va aduce în față diverse situații, stiluri, conjuncturi.

Deocamdată, Manchester City are un mic avantaj. Implict Guardiola. Deși timpul a fost scurt, la City par să se fi deprins mai lesne ideile lui Pep decât la United cele ale lui Mou sau la Chelsea cele ale lui Conte. Guardiola e tipul de antrenor care-și impune filozofia pe unde se duce. La Barcelona a fost simplu, căci se mula perfect pe stilul de acolo, la Bayern a fost ceva mai greu, deși a înțeles în cele din urmă că trebuie să-și nuanțeze ideile pe baza realității locale. Și la Barcelona și la Bayern avea însă un mare avantaj: lotul. Avea jucători peste celelalte rivale, în special la Bayern, plus valori individuale pe care la City nu prea le are. Cu mici excepții, gen David Silva ori Kun Aguero, căci pe De Bruyne și Sterling îi văd încă la stadiul de promisiuni. În momentul ăsta nu știu dacă Manchester City are lot mai bun decât United sau Chelsea, poate că un pic, dar în niciun caz semnificativ, astfel că decisiv va fi felul în care ideile de pe bancă vor fi puse-n aplicare în teren. Și e valabil, cred, și pentru ceilalți.

Pe ”Old Trafford” am văzut un derby decis în prima repriză, dar terminat destul de bizar ținând cont de stilul de joc al celor doi antrenori. În ultimele 10 minute, United ataca din toate părțile, cu 4 jucători practic nedezlipiți din careul unui Claudio Bravo la care am văzut și zile mai bune, cu toate încercările lui Pep de a-l apăra la final. Erau acolo Zlatan, Martial, Fellaini, Rushford, cu Rooney și Pogba ceva mai spate, într-un adevărat bombardament din care ”cetățenii” au ieșit nevătămați, dar sleiți de puteri. Mourinho atacându-l atât de abundent pe Guardiola în teren nu am văzut foarte des. Asta după ce în prima repriză Manchester City a stăpânit terenul și partida, arătând toate carențele unui Manchester United încă în rodaj, plus cu unele idei bizare ale lui Mourinho, vezi aparițiile surprinzătoare ale lui Lingard și Mkhitaryan, în locul lui Martial și Mata.

Dacă în prima repriză, la 2-0 pentru City, nu puțini erau cei care vedeau posibilă o umilință de genul acelui 5-0 din primul duel al celor doi tehnicieni în Primera, în partea a doua la fel de mulți au sesizat acele slăbiciuni ale lui City. Iar cei despre care aminteam mai sus, acei antrenori cu care Guardiola se va întâlni în viitorul apropiat, sigur și-au notat asta în conspectele lor. City e vulnerabilă când nu are mingea și e atacată cu centrări înalte, iar la remedierea acestui aspect va trebui să mai lucreze Guardiola. La rândul său, Mourinho încă are probleme de găsire a locului potrivit pentru unii dintre jucători, inclusiv Rooney, dar cel care sare cel mai mult în ochi este evident Pogba. La prețul plătit pentru el, francezul e chemat să fie decisiv aproape în orice partidă, doar că fiind așezat destul de departe de careul advers influența sa în joc este destul de scăzută. Mourinho continuă să-l vadă pe Pogba mai aproape de poarta sa, ceea ce pare începutul unei probleme, căci locul în care Pogba a dat cel mai bun randament, la Juve și la ”națională”, este mult mai în față, acolo unde fizicul său poate fi folosit ca armă de intimidare.

Nu știu cât de importantă va fi această victorie pentru Manchester City sau acest eșec pentru Manchester United. Probabil că nu foarte mult la nivelul punctelor, dar la nivel mental, al liniștii în vestiar, e o primă bătălie câștigată de Guardiola. City devine, prin prisma celor văzute, principala candidată la titlu, dar drumul e lung și obstacolele pot apărea cel mai probabil din zona de mijloc a ierarhiei, acolo unde estetica nu prea contează.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI