Primul șoc al campionatului spaniol aduce față-n față pe Barcelona și pe Atletico Madried. Deși e programat un pic cam devreme, duelul a devenit extrem de important din pricina punctelor risipite de cele două candidate la titlu în primele 3 etape. Real Madrid întâlnește pe Villarreal cu două ore înainte, ceea ce înseamnă că, în cazul unei victorii, care ar fi a 17-a consecutivă, trupa lui Zidane s-ar găsi la momentul startului de pe ”Camp Nou” la 6 puncte de Barcelona și 7 de Atletico. De aici marja de eroare mică a celor două, căci s-ar crea o primă breșă față de Real. Dincolo de cele două confruntări din Primera, programul zilei de azi e foarte aglomerat cu meciuri din etapele intermediare în Italia și Franța, unde avem un inedit derby de clasament Nice-Monaco, aflate pe primele două poziții după week-end. Se joacă și în Cupa Ligii din Anglia, cu cele două echipe din Manchester implicate, dar și în Liga 1 de la noi. Avancronici și cote mai jos.
PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI
REAL MADRID – VILLARREAL, ora 21:00 (SPANIA, PRIMERA DIVISION)
Pe ”Santiago Bernabeu” se întâlnesc două dintre echipele neînvinse în acest sezon de Primera Division, locurile doi și patru la finalul campionatului trecut. Villarreal nu s-a putut însă alătura Realului în Champions League, pierzând ambele manșe ale play-off-ului cu AS Monaco. Înaintea etapei, Real Madrid avea maximum de puncte, 12, fiind lider, în vreme ce Villarreal a adunat 8 puncte din două victorii și două remize și ocupa locul 6.
Succesul madrilenilor la Barcelona, 2-0 cu Espanol i-a permis lui Zinedine Zidane să-l întreacă pe Guardiola la numărul de victorii consecutive. Cu tot cu sezonul trecut, Real Madrid a adunat 16 succese consecutive, ultimul eșec fiind consemnat în urmă cu 27 de partide în toate competițiile, 0-1 cu Atletico Madrid, pe ”Bernabeu”, în februarie. În acest sezon, Realul a mers aproape perfect, celor 4 victorii din campionat adăugându-se succesul cu Sporting Lisabona din grupele Champions League, doar Supercupa Europei, terminată la egalitate după 90 de minute, dar câștigată de madrileni în prelungiri, făcând ca seria să nu fie impecabilă.
Victoria cu Real Sociedad, 2-1, a reprezentat o mică gură de oxigen pentru Fran Escriba, instalat la cârma ”Submarinului Galben” cu doar o săptămână înaintea dublei cu AS Monaco din Ligă. Echipa continuă să nu ofere acel fotbal dorit de suporteri, la aceste probleme de adaptare ale vestiarului cu noul antrenor contribuind și multele accidentări. De altfel și pentru confruntarea împotriva madrilenilor lui Fran Escriba îi lipsesc cei doi atacanți titulari, Soldado și Bakambu.
Real Madrid are 15 meciuri consecutive fără eșec pe teren propriu în fața lui Villarreal. În sezonul trecut, a învins cu 3-0, dar a cedat pe ”El Madrigal” cu 1-0 în ultimul eșec în deplasare al trupei lui Zidane. Care i-a recuperat pentru această partidă pe Cristiano Ronaldo și pe Bale, ambii fiind anunțați titulari. Tot în primul ”11” își va face loc și Varane, în locul lui Pepe, care se resimte după partida cu Espanol. Incert în urma acelui joc este și Casemiro.
BARCELONA – ATLETICO MADRID, ora 23:00 (SPANIA, PRIMERA DIVISION)
Barcelona și Atletico Madrid se întâlnesc pe ”Camp Nou” în primul șoc al sezonului în curs. Programat un pic cam devreme, în etapa a 5-a, duelul e foarte important pentru amândouă grupările în contextul în care și una și cealaltă au făcut pași greșiți în primele 4 runde. Un eșec, indiferent pentru care dintre echipe, coroborat cu un succes al realului cu Villarreal, ar deschide o primă breșă în clasament, căci înaintea partidei diferența dintre Real Madrid și Barcelona este de 3 puncte, în vreme ce între cele două rivale madrilene sunt 4 puncte, în favoarea Realului.
Catalanii s-au impus extrem de clar în ultima etapă, 5-1 pe terenul lui Leganes. Acasă, surprinzătorul eșec cu Alaves a pus capăt unei serii de 7 victorii consecutive, în campionat, 6 dintre ele la 0. Din confruntările de pe ”Camp Nou” cu Atletico a ieșit mai bine în ultimul timp, având 15 meciuri consecutive fără eșec. În campionat, Atletico Madrid a adunat 13 meciuri fără succes în fața Barcelonei, trupa lui Luis Enrique având în acest moment 4 victorii consecutive în confruntările din Primera Division.
Atletico a început rău acest sezon, deși programul a fost suficient de avantajos, oferindu-i două nou promovate. Cu toate acestea, echipa lui Simeone a obținut doar două rezultate de egalitate, cu Alaves acasă și cu Leganes în deplasare, eliberarea venind după succesul categoric obținut la Vigo în fața Celtei, 4-0, urmat de un succes la limită în grupele Champions League, cu PSV, la Eindhoven, 1-0, și de un contondent 5-0 pe ”Calderon” cu Sporting Gijon. Atletico e una din echipele neînvinse în acest sezon, iar golul încasat de la Manu Garcia, în prelungirile partidei cu Alaves din etapa inaugurală, rămâne singurul primit de Atletico în 5 meciuri jucate în toate competițiile. Spre deosebire, Barcelona a primit 5 goluri în cele 7 partide oficiale jucate în acest sezon.
Niciuna dintre echipe nu are probleme de lot, Luis Enrique și Diego Simeone având la dispoziție toți jucătorii. E de presupus că, după experimentul cu 3 fundași centrali din partida cu Leganes, Luis Enrique va reveni la clasicul 4-3-3, semnul de întrebare existent în dreptul celui care-l va însoți pe Pique în centrul apărării, Mascherano sau Umtiti, risipindu-se după ce francezul s-a accidentat la antrenamentul de marți și va lipsi 3 săptămâni. Simeone ar putea să-i ofere titularizarea lui Ferreira-Carrasco în detrimentul unui mijlocaș central și e posibil să-l prefere pe Fernando Torres lui Gameiro, știute fiind prestațiile foarte bune ale lui ”El Nino” pe ”Camp Nou” de-a lungul timpului.
EMPOLI – INTER MILANO, ora 21:45, (ITALIA, SERIE A)
Inter e pe cai mari înaintea confruntării de pe stadionul ”Carlo Castellani”. Victoria cu Juventus de duminică seară, 2-1, prima din 2010 încoace, plus faptul că ea s-a conturat după ce Juve deschisese scorul, au readus optimismul în tabăra lui Frank de Boer. Care ține cu tot dinadinsul să lege o a treia victorie consecutivă în campionat la Empoli, în fața unui adversar ce se găsea înaintea etapei pe locul 17 în clasament, unul deasupra liniei de retrogradare. Inter, în schimb, a urcat pe 6, la 3 puncte de liderul Napoli și la doar două distanță de Juventus.
Empoli a început cu o victorie actualul sezon, 2-0 cu Vicenza, în Cupă. Tot pe propriul stadion a debutat și-n campionat, dar a pierdut în fața Sampdoriei, 0-1, eșec urmat imediat de un altul, 1-2 la Udine. Pauza dedicată echipelor naționale pare să fi fost de bun augur pentru trupa lui Giovanni Martusciello, care a legat ulterior două rezultate pozitive, victorie acasă cu Crotone (2-1) și remiză albă pe terenul lui FC Torino. Inter reprezintă însă adversarul cel mai incomod pentru Empoli, toscanii pierzând în fața interiștilor cele mai multe meciuri în Serie A, 16, dintre toți ceilalți adversari. De la ultimul lor succes, în aprilie 2006, toscanii au smuls un singur punct în ulterioarele 10 confruntări cu ”nerazzurrii”, în 5 dintre partide nereușind să dea vreun gol.
Frank de Boer nu poate conta pe Ever Banega pentru această partidă, argentinianul fiind eliminat în prelungirile partidei cu Juventus. În locul său va juca probabil Kondogbia, asta dacă nu cumva tehnicianul olandez va decide să-i ofere posibilitatea titularizării lui Felipe Melo. Empoli nu are probleme medicale, unica preocupare fiind legată de forma vedetei Saponara, care a adunat deja 24 de meciuri de Serie A fără să dea gol.
NICE – MONACO, ora 20:00 (FRANȚA, LIGUE 1)
Înaintea etapei a 6-a din Ligue 1, Nice și Monaco ocupau primele două poziții ale ierarhiei din Franța, astfel că duelul lor direct de pe ”Allianz Riviera” a căpătat conotații neștiute până acum, dincolo de rivalitatea regională existentă între cele două grupări. Cu 13 puncte, Monaco a rămas co- lider și după succesul PSG-ului cu Caen, în vreme ce echipa gazdă a coborât de pe locul secund pe 4, egalată fiind la puncte, 11, de Toulouse. În plus, ambele echipe sunt neînvinse.
Monaco este echipa momentului în campionatul francez, cu cele 4 victorii consecutive ce au urmat surprinzătorului egal de pe teren propriu cu Guingamp, în runda inaugurală. Seria se extinde la 7 victorii consecutive, dacă sunt adăugate și cele 3 partide câștigate în Champions League, două cu Villarreal, în play-off, și unul, remarcabil, cu Tottenham, chiar la Londra, în grupe.
Nice a avut prestații 3 mai puțin bune ca la început în ultimele 4 partide. Doar victoria cu Marseille, conturată pe final, reprezintă un element pozitiv, celelalte rezultate fiind două remize, dintre care una pe teren propriu, și un eșec, în Europa League, cu Schalke. Cu toate acestea, Nice are cel mai bun start de campionat din ultimii 30 de ani.
Monaco a pierdut doar două din ultimele 13 dispute contra lui Nice în toate competițiile, obținând 7 victorii. În sezonul trecut, monegascii au învins la limită în ambele partide: 2-1 la Nice și 1-o la Monte Carlo. Cele două jocuri au fost extrem de încinse, soldate în total cu 15 cartonașe galbene.
Absent în deplasarea de la Montpellier, Balotelli își va relua probabil locul printre titularii lui Nice. De partea cealaltă, Radamel Falcao va intra și el din primul minut în echipa lui Leonardo Jardim.
SWANSEA – MANCHESTER CITY, ora 21:45 (ANGLIA, CUPA LIGII)
Deținătoare a trofeului, pe care l-a câștigat de două ori în ultimii 3 ani, Manchester City se deplasează în Țara Galilor cu multă încredere pentru confruntarea cu Swansea. Încredere ce vine din seria de 8 meciuri consecutive cu victorii în toate competițiile de când Pep Guardiola a preluat echipa, cu un procentaj de 100%. În Premier League au fost 5 victorii consecutive în cele 5 etape jucate, ultima un concludent 4-0 cu Bournemouth pe ”Etihad”, cu ajutorul cărora City este lider în clasament, având două puncte peste Everton, ocupanta locului secund, dar 5 peste Arsenal, Chelsea și Liverpool și 6 peste Manchester United.
Swansea, în schimb, e doar pe locul 15, cu 4 puncte obținute dintr-o victorie și un egal. Succesul a venit în etapa inaugurală, pe terenul lui Burnley, iar remiza pe 11 septembrie, pe ”Liberty Stadium”, cu Chelsea. Duminică a pierdut la Southampton, adăugând astfel încă un eșec la cele suferite acasă cu Hull și pe terenul campioanei Leicester. În afara partidelor de campionat, Swansea a mai disputat o etapă în Cupa Ligii, trecând de Peterborough, echipă de liga a treia, cu 3-1.
Manchester City n-a mai pierdut în fața lui Swansea de 8 partide, interval în care a obținut 6 victorii, iar în 5 din aceste partide a marcat cel puțin două goluri. În total, în toate competițiile, au fost 14 confruntări între cele două grupări, cu 9 victorii ale ”cetățenilor” și 3 ale galezilor. În Cupa Ligii nu s-au mai întâlnit până acum, însă duelul se va repeta peste numai 3 zile, sâmbătă, tot pe ”Liberty Stadium”, dar în Premier League.
Dincolo de victorii, Guardiola are motive de satisfacție și în revenirea efectivului de bază. La acest duel e posibil să fie titularizat în premieră Vincent Kompany și e de presupus că în primul ”11” se vor regăsi Aguero, care e suspendat în campionat, dar și Gundogan și Sane, aflați în căutarea creșterii ritmului competițional. E posibil să fie menajat David Silva, în vreme ce situația lui Yaya Toure este delicată, după ce Guardiola a spus răspicat că așteaptă scuzele impresarului jucătorului ivorian înainte de a începe să se gândească să-i ofere anumite oportunități.
La Swansea, italianul Francisco Guidolin, cu postul aflat în pericol conform presei britanice, îi va oferi în sfârșit șansa de a debuta ca titular lui Borja Baston, adus cu 20 de milioane de euro în vară de la Atletico, dar după ce făcuse un sezon foarte bun la Eibar. Va reveni probabil și căpitanul Leon Britton și e de presupus că Guidolin nu va renunța nici în această partidă la sistemul său cu 3 fundași centrali și un singur atacant, ceea ce ar însemna că Fernando Llorente va fi lăsat pe banca de rezerve pentru a-i face loc lui Borja Baston.
PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Lasă un răspuns