Articolul urmator

ITALIA-SPANIA: REVEDERE DUPĂ EURO CU SELECȚIONERI NOI

ITALIA-SPANIA: REVEDERE DUPĂ EURO CU SELECȚIONERI NOI

Rivale istorice, Italia și Spania se întâlnesc, paradoxal, pentru prima dată în preliminariile unui turneu final. Explicația acestei inedite situații nu trebuie căutată foarte profund și vine din statutul de cap de serie pe care, în general, cele două reprezentative l-au avut. Sunt însă 35 de partide disputate până acum, oficiale sau ”amicale”, bilanțul fiind ușor favorabil italienilor, cu 11 victorii, față de 10 ale spaniolilor, alte 14 partide terminându-se la egalitate. Duelul de azi de la Torino găsește ambele ”naționale” cu selecționeri noi, Giampiero Ventura pe banca Italiei, Julen Lopetegui pe cea a Spaniei, fiind primul după întâlnirea din ”optimi” de la Euro 2016, când ”squadra azzurra” a avut câștig de cauză, calificându-se în ”sferturi”. Astfel că spaniolii văd în confruntarea de azi cel mai nimerit prilej de a -și lua revanșa, dar și de a marca teritoriul într-o grupă preliminară din care doar prima clasată se califică direct la Mondialul din Rusia. Italia-Spania este, cu siguranță, meciul zilei. Avancronica și cote, mai jos.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

ITALIA – SPANIA, ora 21:45 (PRELIMINARII CM 2018)

Reîntâlnire după Euro, dar cu selecționeri noi

Mari favorite în grupa lor, Italia și Spania se bat pentru întâietate la Torino, pe ”Juventus Stadium”. Este o reeditare a disputei din ”optimile” Euro 2016, când ”squadra azzura” s-a impus pe ”Stade de France” cu 2-0 (Chiellini 33, Pelle 90+1). A fost prima ei victorie după 5 dueluri directe, oficiale și amicale, terminate cu 3 egaluri și două eșecuri, unul în finala CE 2012 (0-4).  All-time, există 10 precedente oficiale, un bilanț favorabil ”azzurrilor”, cu 4 victorii, 5 remize și un eșec, luând în calcul doar rezultatele din timpul regulamentar. Pe lângă acestea au mai fost 25 de ”amicale”, încheiate cu 9 succese spaniole, 7 triumfuri italiene și 9 remize. ”Azzurrii” nu au mai pierdut un meci acasă cu ”Furia Roja” din 1971, scor 1-2.

Cu 3-1 în Israel s-a soldat primul meci al Italiei în grupă, după ce la Euro se oprise în ”sferturi”, 1-1/5-6 la penalty-uri cu Germania: anterior, înregistrase 3 victorii la zero și un eșec, 0-1 cu Irlanda. Tot o înfrângere a bifat ulterior în ”verificarea” cu Franța, 1-3 acasă, la debutul noului selecționer, Giampiero Ventura. Oricum, aceste două insuccese sunt singurele din ultimele 9 meciuri, în toate competițiile. Pe de altă parte, italienii sunt neînvinși de 51 de partide jucate în preliminarii, de la un 1-3 în Franța pe 6 septembrie 2006.

Spania a realizat scorul primei runde din calificări, 8-0 acasă cu Liechtenstein, imediat ce triumfase și în testul din Belgia, 2-0. Acela a fost primul meci al ibericilor cu Julen Lopetegui pe bancă: acesta l-a înlocuit pe Vicente Del Bosque, retras după Euro, unde bilanțul total a fost de două victorii la zero urmate de două eșecuri cu câte două goluri luate. În deplasările oficiale s-a impus mereu în ultimele 4 partide, fără gol luat, cu începere de la un 1-2 în Slovacia, în octombrie 2014.

ita-spa

La gazde, Ventura se confruntă cu o absență importantă, cea a lui Chiellini, suspendat. El i-a reconvocat pe Criscito, Darmian, dar și pe Sansone, de la Villarreal. L-a lăsat în afara lotului pe Balotelli, deși atacantul lui Nice e într-o formă remarcabilă. Neconvocat a rămas și Zaza. Probleme medicale ridică Romagnoli, pregătit să-l înlocuiască fiind Acerbi. La spanioli, revine Iniesta după accidentare, dar revin și Callejon, Sergio Rico, Nacho, reintegrați de Lopetegui. Acesta a rămas fără Javi Martinez, accidentat, iar pe Bartra, Azpilicueta, Mata, Adrian, Paco Alcacer i-a scos temporar din calcule. Ulterior, i-a activat pe Ander Herrera și Inigo Martinez.

AICI GĂSIȚI COTELE LA ITALIA – SPANIA

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă