CU UN NOU SELECȚIONER, SÂRBII SPERĂ LA MAI MULT

CU UN NOU SELECȚIONER, SÂRBII SPERĂ LA MAI MULT

Fără calificare la un turneu final din 2010, atunci când a fost în grupa preliminară pentru Mondialul sud-african cu România, Serbia speră la mai mult în această campanie. A fost instalat selecționer un antrenor cu multă experiență, Slovoljub Muslin, iar debutul, într-o grupă cu Austria, Țara Galilor și Irlanda ca și contracandidate, a fost rezonabil, cu 4 puncte din primele două partide. Astăzi, sârbii au de susținut un examen dificil contra Austriei, care are tot 4 puncte, pe care speră să-l treacă și cu ajutorul publicului de la Belgrad. După remiza din meciul direct de joi, Spania și Italia continuă acum la distanță duelul pentru calificare, spaniolii jucând pe terenul Albaniei, liderul surpriză al grupei, iar italienii în Macedonia. Programul zilei, ce cuprinde 9 meciuri din preliminariile europene, aduce în prim plan și Croația, cu deplasare în Finlanda, dar și un foarte interesant Islanda-Turcia. Detalii și avancronici mai jos

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

ȚARA GALILOR – GEORGIA, duminică, 09.10, ora 19:00 (PRELIMINARII CM 2018)

Ghinioniști în Austria, galezii vor să se răzbune pe Georgia

Țara Galilor tocmai a revenit cu un egal de pe un teren complicat, 2-2 în Austria, după ce anterior se distrase acasă cu Moldova, scor 4-0. Se poate spune însă că galezii au fost un pic ghinioniști, de vreme ce au condus de două ori și s-au văzut de fiecare dată egalați. Astfel, Gareth Bale și colegii săi conduc grupa lor cu 4 puncte, tot atâtea câte au adunat Serbia, Austria și Irlanda. La rândul ei, Georgia ocupă a 5-a poziție, penultima, fără nici un punct, în urma a două eșecuri la limită, 1-2 cu Austria și 0-1 în Irlanda. Ultimul, cel de la Dublin, a venit însă la capătul unei partide la care georgienii au opus destulă rezistență unei echipe a Irlandei asemănătoare ca stil de joc Țării Galilor.

Anterior preliminariilor, galezii au fost la Euro 2016. Deși s-au aflat la primul lor turneu final continental, ei s-au comportat peste așteptări. Întâi și-au câștigat grupa, cu două victorii și un eșec, apoi au trecut și de ”optimi”, și de ”sferturi”, pentru a se opri abia în semifinale, 0-2 cu viitoarea campioană Portugalia, singura înfrângere din precedentele 6 partide. În privința disputelor de acasă, echipa antrenată de Chris Coleman din ianuarie 2012 a bifat un egal și un succes după un 2-3 într-un test cu Olanda, unica înfrângere din ultimele 11 vizite primite, 6 terminate cu victorii. Insularii au dat cel puțin două goluri în 6 din precedentele 8 partide.

Preluată din martie 2016 de Vladimir Weiss, Georgia nu s-a animat nici cu tehnicianul slovac pe bancă. În mandatul acestuia, trupa ”roș-albă” a obținut un singur succes, dar unul mare, 1-0 cu Spania într-un ”amical” jucat la Getafe, plus o remiză și 4 înfrângeri. Notabil totuși, a marcat în 5 din aceste dispute. Același triumf cu ibericii este unicul din ultimele 9 confruntări, indiferent de întrecere. În ”oficiale” a cedat mereu în anterioarele 4 deplasări, insuccese precedate de un 3-0 în Gibraltar în unica victorie de 25 de vizite făcute încoace, de la un 6-0 în Feroe în august 2006.

Surprinzător poate, ținând cont de raportul de forțe de astăzi, georgienii s-au impus în singurele dueluri directe oficiale de până acum, 5-0 pe teren propriu și 1-0 ”afară”, la Cardiff, în preliminariile Euro 1996. Tot ei au triumfat și în meciul de pregătire din august 2008, 2-1 tot în deplasare, la Swansea.

Față de meciul de la Viena, o problemă în plus pentru selecționerul Chris Coleman: Joe Allen s-a accidentat și sunt șanse mici ca el să fie recuperat. Absența lui poate deveni o problemă sensibilă pentru galezi, ținând cont că-n linia de mijloc le lipsesc Aaron Ramsey și Jazz Richards.

AICI GĂSIȚI COTELE LA ȚARA GALILOR – GEORGIA

 

FINLANDA – CROAȚIA, ora 19:00 (PRELIMINARII CM 2018)

După 6-0 cu Kosovo, croații caută dubla în Finlanda

În primul meci din istorie contra Croației, Finlanda încearcă să spargă gheața și să obțină cel dintâi succes din aceste preliminarii. După două etape, gazdele ocupă abia locul 5, penultimul, cu numai un punct în cont. La start au remizat acasă cu Kosovo, 1-1, pentru ca joi să fie aproape de o mică surpriză la Reykjavik: au condus cu 1-0 și 2-1, dar au pierdut, 2-3, prin două goluri încasate în minutele 90 și 90+5! Dincolo, croații conduc seria cu 4 puncte, precum Islanda: după 1-1 pe teren propriu cu Turcia, ”roș-albii” n-au avut milă de Kosovo, 6-0 în deplasare.

De nu mai puțin de 11 partide nu a mai învins Finlanda, perioadă în care a înregistrat 4 egaluri și 7 eșecuri: seria a început-o printr-un 1-1 acasă cu România. Doar în 5 din aceste meciuri a marcat, inclusiv în ultimele două. Precedentul succes l-a semnat pe propria arenă, 1-0 cu Feroe în septembrie 2015. Același triumf este unicul realizat de 12 prezențe încoace acasă, 7 încheiate cu înfrângeri. Însă, conform statisticilor, evoluțiile finlandezilor sunt mult mai bune pe teren propriu decât în deplasare.

Până la debutul în aceste calificări, Croația a participat la Euro 2016, unde elevii lui Ante Cacic au terminat grupa fără eșec, cu un egal și două triumfuri, printre care un 2-1 cu Spania, dar au fost eliminați în ”optimi” de Portugalia, 0-1 după prelungiri. Acesta este unicul lor eșec din ultimele 13 partide, indiferent de întrecere, de la un 0-2 în Norvegia în trecutele eliminatorii, dar și singurul meci din această perioadă în care nu au înscris.

Dacă finlandezii nu au nici o absență notabilă, nu același lucru se poate spune despre croați. Aceștia nu se pot baza pe Modric și Pjaca, ambii accidentați, dar speră să-l recupereze pe Rakitic.

AICI GĂSIȚI COTELE LA FINLANDA – CROAȚIA

 

SERBIA – AUSTRIA, ora 21:45 (PRELIMINARII CM 2018)

Cu un nou selecționer, sârbii speră la mai mult în aceste preliminarii

Dispută între două echipe care au început bine faza eliminatorie, ambele având câte 4 puncte după primele două etape. După o campanie pentru Euro 2016 mult sub așteptări, Serbia e a doua în grupă, după Țara Galilor (tot 4 puncte): întâi a remizat acasă cu Irlanda, 2-2, pentru ca joi să se impună în Moldova, scor 3-0. De cealaltă parte, Austria a pornit cu un 2-1 în Georgia, urmat de recentul 2-2 cu Țara Galilor, de la Viena.

Serbia a fost preluată din mai 2016 de versatul Slavoljub Muslin, 63 de ani, care e la prima experiență ca selecționer după foarte multe echipe de club pregătite (ultima dată a fost pe banca lui Standard Liege). Față de parcursul dezamăgitor din precedentele preliminarii, Serbia arată mult mai bine: este invincibilă de 6 partide, cu 4 victorii și două remize. În acest interval a marcat mereu, dar a și luat gol în 4 din aceste meciuri. Seria pozitivă a început-o la capătul a 3 înfrângeri consecutive. Acasă nu a cedat de 4 jocuri, însă doar a remizat în ultimele două apariții. Precedentul insucces, și singurul de 7 vizite primite încoace, a fost un 1-2 cu Portugalia în fostele calificări. Plavii au înscris constant în anterioarele 8 dispute de pe propria arenă, unde numai o dată nu au punctat de 14 confruntări încoace.

Pentru oaspeți, startul bun din aceste preliminarii a venit după un Euro 2016 dezamăgitor: în Franța nu au putut depăși faza grupelor, bifând o remiză albă și două eșecuri, cu 4 goluri primite și numai unul dat. În ciuda rezultatelor, s-a dat credit mai departe selecționerului Marcel Koller (elvețian), care mizează cam pe același lot. Situația stă cu totul altfel la capitolul meciuri în deplasare. Acolo, Austria este invincibilă de 8 jocuri, toate câștigate, 5 cu gol dat și luat mereu. Anteriorul eșec a fost un 1-2 în Suedia, în octombrie 2013, în ultima dintr-o serie de 8 deplasări fără nici un succes.

Sârbii nu au probleme deosebite de efectiv și mizează tare pe contingentul de stranieri, condus de Ivanovic, Matic, Kolarov, Rukavina și Tadic. Nici austriecii nu-și fac griji în privința lotului. Ei au mari așteptări de la cei doi atacanți, Janko, cu 27 de reușite în 58 de selecții, și Arnautovic, cel ce tocmai a semnat o ”dublă” contra Țării Galilor. Important va fi și aportul ”nemților” Alaba și Dragovici, plus  al ”englezilor” Wimmer și Prodl.

Calificările pentru Mondialul din 2010 au prilejuit unicele dueluri directe oficiale dintre Serbia și Austria. De fiecare dată au triumfat plavii, 3-1 la Viena în octombrie 2008 și 1-0 la Belgrad în iunie 2009.

AICI GĂSIȚI COTELE LA SERBIA – AUSTRIA

 

ALBANIA – SPANIA, ora 21:45 (PRELIMINARII CM 2018)

Spania ia în calcul doar victoria pe terenul surprinzătorului lider

Albania este un surprinzător lider de grupă, cu punctaj maxim în urma victoriilor cu Macedonia, 2-1 acasă, și cu Liechtenstein, 2-0 ”afară”. Echipa antrenată de italianul Giovanni De Biasi a profitat și de faptul că Spania și italia tocmai s-au anulat reciproc, 1-1 la Torino. Anterior, ibericii umiliseră Liechtenstein, scor 8-0.

Cu cele două succese, albanezii au ajuns la 4 partide imbatabile, 3 câștigate. Seria pozitivă au început-o după un 1-0 cu România la Euro 2016 din Franța, anterior suferind două eșecuri la acest prim turneu final al său din istorie. Pe de altă parte, pe propria arenă nu a pierdut tot de 4 meciuri (două remize, două succese), precedate de două înfrângeri la zero consecutive încasate la finalul trecutelor eliminatorii.

Spania a început calificările imediat ce triumfase în testul din Belgia, 2-0. Acela a fost primul meci al ibericilor cu Julen Lopetegui pe bancă: acesta l-a înlocuit pe Vicente Del Bosque, retras după Euro, unde bilanțul total a fost de două victorii la zero urmate de două eșecuri cu câte două goluri luate. În deplasările oficiale nu s-au mai înclinat de 5 partide, 4 câștigate și cu un singur gol luat, cu începere de la un 1-2 în Slovacia, în octombrie 2014. Notabil, ei nu au mai cedat în calificările CM de 55 de jocuri, de la un 0-1 cu Danemarca în martie 1993.

Față de Euro, De Biasi a chemat acum 4 noi jucători, pe Rey Manaj, atacantul Pescarei, plus 3 fotbaliști de origine kosovară, anume Latifi, Grezda și atacantul lui Gaz Metan Mediaș, Llullaku, revenit la ”națională” după 3 ani de absență. Din lotul de 26 de jucători, 23 sunt stranieri.

Dincolo, după Javi Martinez, Lopetegui a rămas și fără Jordi Alba, accidentat cu Italia, în loc fiind chemat ”tunarul” Monreal. La rândul său, incert la un moment dat, Saul a fost și el trimis acasă. Printre cei reconvocați se numără Callejon, Rico, Nacho, Ander Herrera, Inigo Martinez, iar printre nechemați se află Bartra, Azpilicueta, Mata, Adrian, Paco Alcacer.

Albania nu a obținut absolut nimic în cele 5 dueluri directe susținute contra Spaniei. În acest răstimp, ibericii doar o dată s-au impus la limită, 2-1 în primul precedent, din decembrie 1986, urmat de rezultate la scor: 5-0, 9-0, 3-0, 5-1, ultimul în septembrie 1993.

AICI GĂSIȚI COTELE LA ALBANIA – SPANIA

 

MACEDONIA – ITALIA, ora 21:00 (PRELIMINARII CM 2018)

Italia e favorită și așteaptă vești din Albania

Macedonia se află la cota zero puncte în urma primelor două etape după ce a suferit înfrângeri la același scor, 1-2, și în Albania, și acasă cu Israel. În clasament ocupă locul 5, penultimul, înainte de un Lichtenstein care încă nu a marcat în aceste eliminatorii. Dincolo, Italia se află pe a 3-a poziție, cu 4 puncte, câte are și Spania, două mai puține decât neașteptatul lider Albania. Anterior, ”squadra azzurra” s-a impus în Israel (3-1), iar joi a remizat la Torino cu Spania, 1-1.

Gazdele se prezintă pe ”Nacionalna Arena Filip ll Macedonski” din Skopje după 3 eșecuri consecutive, precedate de un 3-1 într-un ”amical” cu Azerbaidjan, singura victorie din ultimele 7 partide și doar a doua de 17 meciuri încoace. În precedentele 4 jocuri a marcat și a luat mereu gol. Același succes cu azerii este unicul din anterioarele 5 vizite primite, celelalte 4 fiind toate pierdute, și al doilea din ultimele 11 apariții acasă, 6 terminate fără să fi înscris.

Italia și-a început noul traseu după ce la Euro se oprise în ”sferturi”, 1-1/5-6 la penalty-uri cu Germania: anterior, înregistrase 3 victorii la zero și un eșec, 0-1 cu Irlanda. Tot o înfrângere a bifat ulterior în ”verificarea” cu Franța, 1-3 acasă, la debutul noului selecționer, Giampiero Ventura. Oricum, aceste două insuccese sunt singurele din ultimele 10 meciuri, în toate competițiile. În schimb, triumful din Israel e primul ”afară” după două înfrângeri la rând, în testele din Germania (1-4) și Belgia (1-3). Pe de altă parte, ”azzurrii” sunt neînvinși de 52 de partide jucate în preliminarii, de la un 1-3 în Franța pe 6 septembrie 2006.

Pentru această dispută în premieră, gazdele nu se confruntă cu probleme speciale de efectiv. În cealaltă tabără, revine fundașul Chiellini după suspendare, dar o altă absență importantă a apărut, Montolivo fiind diagnosticat cu ruptură de ligamente încrucișate după accidentarea din meciul cu Spania, mijlocașul Milanului urmând a fi indisponibil cel puțin 6 luni. A plecat din lot și atacantul Graziano Pelle, exclus din motive disciplinare, după ce a refuzat să dea mâna cu selecționerul Ventura în momentul înlocuirii cu Immobile, în minutul 60 al partidei cu Spania. Poate fi o problemă pentru ofensiva Italiei, care nu contează nici pe Balotelli și Zaza, amândoi neconvocați, deși primul are prestații remarcabile la Nice. Probabil, noul tandem din atac va fi format din Eder și Immobile, cu rechematul Sansone în așteptare, în vreme ce la mijloc, în locul lui Montolivo ar trebui să apară Verratti, dar cum mijlocașul PSG-ului are ceva probleme musculare e posibil să fie titularizat Benassi, noul ”căpitan” al celor de la FC Torino.

AICI GĂSIȚI COTELE LA MACEDONIA – ITALIA

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă