REVINE EUROLIGA LA BASCHET, ACUM ÎNTR-UN NOU FORMAT

REVINE EUROLIGA LA BASCHET, ACUM ÎNTR-UN NOU FORMAT

S-au terminat meciurile din preliminariile Mondialului din Rusia, astfel că până vineri, când revin campionatele, urmează două zile relativ mai calme. Motiv numai bun pentru a ne îndrepta atenția și spre alte sporturi. De exemplu baschet masculin, căci azi începe o nouă ediție a Euroligii. Cea mai importantă competiție continentală intercluburi propune începând din acest sezon un nou format, mai bogat și mai atractiv, dar și premii ceva mai consistente. Cele 16 participante vor juca mai întâi în sistem campionat, fiecare cu fiecare, tur-retur, apoi, primele 8 clasate vor lupta încrucișat (locul 1-locul 8, 2-7, 3-6, 4-5) în sistemul ”cel mai bun din 5 meciuri”, între 18 aprilie și 2 mai, pentru pătrunderea în Final Four, programat în perioada 19-21 mai. Fotbalul e și el reprezentat în programul de azi cu partide din Cupa Spaniei, faza de dinaintea apariției echipelor din Primera, dar și din campionatul Braziliei. Amănunte și cote mai jos.

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

RAYO – TARRAGONA, miercuri, 12.10, ora 18:00 (SPANIA, CUPĂ)

Două echipe în criză de rezultate

Rayo Vallecano și Gimnastic Tarragona se înfruntă în turul 3 al Cupei Spaniei. În faza anterioară, gazdele s-au impus la Almeria (2-0), în vreme ce adversarii au trecut greu de Numancia, 1-0 după prelungiri, acasă.

Echipa din cartierul madrilen Vallecas încă nu și-a revenit după retrogradarea din Primera. Cu un lot schimbat și cu alt antrenor, Jose Ramon Sandoval, nu a avut rezultate concludente în noua stagiune: în Segunda nu ocupă decât locul 13, cu 11 puncte în 9 etape și cu golaveraj negativ, 9-10. Raț și colegii lui tocmai au pierdut la Oviedo, 0-2, în primul eșec după 3 meciuri imbatabile, cu un egal la unu încadrat de două victorii la zero. Însă, pe propria arenă, stau mult mai bine: au bifat un egal, apoi 3 victorii, toate fără gol primit.

Dacă sezonul trecut s-a bătut la promovare, acum Gimnastic e singura echipă din Segunda fără nici o victorie în campionat: cu doar 6 puncte în cont deține ”lanterna roșie”. Totuși, în ultimele 3 partide doar a remizat, anteriorul rezultat fiind un 4-4 la Elche, și a suferit numai o înfrângere de 5 jocuri încoace. Două dintre remize le-a înregistrat pe teren străin, precedat de 3 insuccese consecutive fără să fi înscris. Cu Rayo îi lipsește Gerard Valentin, suspendat.

Cele două formații nu s-au mai înfruntat din stagiunea 2010-2011 a ligii secunde. Atunci, Rayo s-a impus ”afară”, 1-0, dar a făcut 1-1 acasă, acolo nu putuse să câștige nici în aprilie 2010, când s-a înclinat cu 3-2. Ultimul succes al madrilenilor pe propria arenă a fost un 3-2 în martie 2009.

AICI GĂSIȚI COTELE LA RAYO – TARRAGONA

 

CADIZ – CORDOBA, ora 20:00 (SPANIA, CUPĂ)

Pe locul 19 în Segunda, Cadiz caută să se revanșeze în Cupă

Dispută în turul 3 al Cupei Spaniei între două echipe aflate pe poziții contrastante în Segunda. După 9 etape, Cadiz ocupă abia locul 19, cu 9 puncte în cont, pe când Cordoba se găsește pe a 3-a poziție, cu 16 puncte, 4 sub liderul Levante.

Chiar de Levante au trecut gazdele în faza anterioară, 1-1/3-2 la penalty-uri, pe teren propriu. Acum vin după 3 partide fără nici o victorie și fără gol dat, cu două eșecuri urmate de un egal. Precedentul lor succes, 1-0 acasă cu Numancia, este singurul de 5 meciuri încoace, 3 dintre ele pierdute. De alte două jocuri nu au învins pe ”Ramon de Carranza”, cu o înfrângere și un nul. Totuși, recentul 0-2 cu Oviedo este singurul insucces stagional pe propria arenă, completat de 3 remize și două triumfuri.

Cordoba a intrat direct în această etapă a întrecerii. Trupa pregătită de Jose Luis Oltra este invincibilă de 5 dispute, cu 3 victorii la zero urmate de două egaluri la unu: în 4 din aceste 5 confruntări nu a marcat decât câte un gol. Din totalul de 9 partide din acest sezon a cedat numai într-una, 0-3 la Huesca. Tot doar o dată a câștigat ”afară”, plus 3 remize, toate 1-1, inclusiv în anterioarele două vizite efectuate.

În confruntările din campania trecută, mai bună a fost Cordoba, cu 1-0 acasă și 2-2 în deplasare. A rămas, astfel, neîntrecută de 5 dueluri directe, prin 3 remize și două succese, unul ”afară”, 1-0 în septembrie 2007, în Segunda. Ultimul triumf al lui Cadiz a fost un 3-2 după prelungiri chiar în Cupă, în septembrie 2007, dar la Cordoba: pe propria arenă nu s-a mai impus din mai 2005, scor 4-1.

AICI GĂSIȚI COTELE LA CADIZ – CORDOBA

 

VALLADOLID – TENERIFE, ora 22:00 (SPANIA, CUPĂ)

Valladolid vrea să repete victoria din campionat

Pentru un bilet în ”16”-imile Cupei Spaniei se luptă două vecine de clasament în Segunda, aflate însă în posturi precare. Înaintea etapei a 10-a, Valladolid ocupă locul 16, iar Tenerife se găsește o poziție mai jos, ambele cu câte 10 puncte în cont. În etapa precedentă a competiției, prima a triumfat la Zaragoza, scor 2-1, cealaltă a învins la Lugo, tot 2-1.

Condusă de experimentatul Paco Herrera, Valladolid tocmai a bătut Alcorcon-ul antrenat de Cosmin Contra, 2-0 în campionat, în prima victorie după o așteptare de 5 partide, toate pierdute, primele 3 fără să fi marcat. Două dintre aceste înfrângeri le-a încasat chiar pe propria arenă, completate de 3 succese. Doar în una din totalul de 5 vizite stagionale primite nu a marcat.

Cu remize albe a terminat Tenerife ultimele două meciuri. De altfel, formația ”alb-violetă” nu a mai câștigat de 4 meciuri, cu 3 egaluri la zero și un eșec, 2-3 la Mirandes. Ultimul triumf l-a obținut chiar pe teren străin, 1-0 la Almeria. În total, din deplasările făcute în acest sezon a revenit cu un nul, 3 înfrângeri și două victorii.

Cele două echipe s-au înfruntat luna trecută în campionat, la Tenerife, unde gazdele au învins cu 1-0. În sezonul trecut, fiecare câștigase pe teren propriu, Valladolid cu 4-1, adversara cu 3-1. De altfel, Valladolid nu a mai pierdut un duel direct acasă tocmai din martie 1997, scor 0-2. Din acel moment a realizat 6 succese și 4 egaluri.

AICI GĂSIȚI COTELE LA VALLADOLID – TENERIFE

 

SANTA CRUZ – CORINTHIANS, ora 03:45 (BRAZILIA, SERIE A)

Victoria e obligatorie pentru gazde

Și Santa Cruz, și Corinthians sunt obligate să învingă, dar din motive diferite. Aflate pe penultimul loc, 19, înaintea etapei a 30-a, cu 23 de puncte, gazdele își joacă una dintre ultimele cărți de a evita retrogradarea. În schimb, cu 42 de puncte, oaspeții erau pe a 9-a poziție și încearcă să intre în zona Copei Libertadores, de care îi separau 3 lungimi.

Cu cea mai slabă apărare într-un golaveraj 33-50, Santa Cruz a pierdut fără excepție ultimele 4 runde, toate cu câte 3 goluri luate. Totuși, a și marcat în 3 dintre ele. Precedenta victorie, și singura de 14 jocuri încoace (10 cedate), a fost un 1-0 acasă cu Atletico Paranaense. De altfel, din cele 6 succese stagionale, 5 le-a tranșat pe propria arenă, completate de un egal și 8 eșecuri. Golgheterul echipei, cu 9 reușite, e veteranul Grafite (37 de ani), fost la Wolfsburg.

Mai bună în defensivă decât în ofensivă, golaveraj 36-29, Corinthians nu a mai câștigat de 6 meciuri, cu două remize și 4 înfrângeri, nemarcând deloc de 4 dispute încoace. Anteriorul triumf al campioanei datează din 9 septembrie, 3-0 acasă cu Sport Recife. Din 12 victorii stagionale, 4 le-a obținut în deplasare (toate la zero), însă ultima a fost  tocmai pe 31 iulie, 1-0 la Porto Alegre cu Internacional. De atunci, de ”afară” s-a întors cu un egal și 5 eșecuri, dând câte un gol doar în două din aceste confruntări.

Cu 2-1 s-a impus Corinthians în turul de acasă. Cele două formații nu se mai întâlniseră din 2006, când fiecare a învins pe propria arenă la același scor, 1-0.

AICI GĂSIȚI COTELE LA SANTA CRUZ – CORINTHIANS

 

REAL MADRID – OLYMPIAKOS, ora 22:00 (BASCHET, EUROLIGA)

Start într-un nou sezon de Euroligă, cu o schimbare de format

Real Madrid și Olympiakos Pireu deschid noua ediție a Euroligii la baschet masculin, competiție ajunsă la al 60-lea sezon all-time și la al 17-lea în epoca modernă. Noua stagiune presupune o schimbare de format: vor evolua doar 16 echipe într-o singură fază a grupelor, cu meciuri tip campionat, tur-retur. La final, primele 8 clasate vor lupta încrucișat (locul 1-locul 8, 2-7, 3-6, 4-5) în sistemul ”cel mai bun din 5 meciuri”, între 18 aprilie și 2 mai, pentru pătrunderea în Final Four, programat în perioada 19-21 mai. Campania trecută, în competiție au intrat 24 de echipe, împărțite în 4 serii de câte 6, apoi a urmat o a doua fază a grupelor, cu două serii de câte 8, după care s-au jucat ”sferturile” pentru accesul în Final Four.

Pregătiți din 2011 de Pablo Lasa, spaniolii au început sezonul cu un eșec, 93-99 în Supercupa cu FC Barcelona. Ulterior, și-au trecut în cont 3 victorii la rând, două dintre ele în campionat. Ultima a fost și cea mai prețioasă, 94-75 pe un teren greu, cel al Valenciei. În propria sală, cu tot cu sezonul precedent, nu a mai pierdut de 11 partide, de la un 63-75 cu Fenerbahce, în anterioara ediție a Euroligii. Greul îl duc tot cunoscuții Llull, Reyes, Rudy Fernandez, Ayon, Randolph, dar credit mai mare i se va acorda și puștiului Doncic (17 ani), mezinul actualei Euroligi.

Cu Giannis Sfairopoulos pe bancă din 2014, Olympiakos nu a disputat în actuala stagiune decât două meciuri oficiale, ambele pe plan intern. Le-a câștigat pe amândouă, una în deplasare. Pe teren străin, inclusiv cu sezonul trecut, nu a mai cedat de 8 jocuri, toate câștigate, de la un 66-98 în Rusia, cu Himki, în precedenta Euroligă. Față de 2015-2016, echipa greacă nu a suferit multe modificări în lot: au venit 3 jucători și au plecat 5, între care Othello Hunter, ajuns chiar la Real.

Cele două echipe s-au înfruntat și în ediția trecută, când fiecare a învins acasă, Real cu 84-72, Olympiakos cu 99-84. Madrilenii sunt neînfrânți în propria sală din aprilie 2009, elenii triumfând atunci cu 78-75. Din acel moment, gazdele au legat 6 victorii.

În privința șanselor la cucerirea trofeului, Real este a 3-a favorită, iar Olympiakos – a 5-a. Pe primele două poziții se găsesc campioana ȚSKA Moscova și vicecampioana Fenerbahce.

AICI GĂSIȚI COTELE LA REAL MADRID – OLYMPIAKOS

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă