BORUSSIA E DECIMATĂ DE ACCIDENTĂRI, DAR MIZEAZĂ PE AVANTAJUL TERENULUI

BORUSSIA E DECIMATĂ DE ACCIDENTĂRI, DAR MIZEAZĂ PE AVANTAJUL TERENULUI

”Nu știm dacă o să putem pune 18 oameni pe foaia de joc”, a spus Thomas Tuchel, la conferința de presă de ieri, de dinaintea partidei cu Hertha Berlin din Bundesliga. Antrenorul Borussiei Dortmund trebuie să gestioneze o situație alarmantă și să trimită în teren, în fața unui adversar complicat așa cum e gruparea din Berlin, o formulă capabilă să se lupte pentru victorie. Dezavantajată de programarea într-o zi de vineri imediat după meciurile echipelor naționale, Borussia are totuși un mic avantaj, anume că va evolua pe teren propriu, un argument solid întotdeauna când vine vorba de Dortmund. Revin așadar campionatele începând de astăzi, foarte interesante fiind și cele două dueluri din Franța, Toulouse-Monaco și Nice-Lyon, unde vor fi implicate 4 din primele 5 echipe ale clasamentului. Se joacă și-n Spania, în Belgia, dar revine și Liga 1 de la noi. Avancronici și cote mai jos.

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

TOULOUSE – AS MONACO, vineri, 14.10, ora 20:00 (FRANȚA, LIGUE 1)

Monaco vrea să-și continue seria pozitivă și să pună presiune pe Nice

La Toulouse are loc cel mai echilibrat meci din etapa a 9-a a Ligue 1. Gazdele ocupă locul 4, cu 14 puncte, pe când AS Monaco se găsește pe poziția secundă, cu 19 puncte, numai unul mai puțin față de liderul surpriză Nice. Este, totodată, o înfruntare între echipa cu a doua cea mai bună apărare, golaveraj 11-6, și formația cu cel mai bun atac, golaveraj 22-9: ambele înscriu mai des în repriza a doua.

Toulouse a pierdut runda trecută, 0-1 la Caen, după 3 jocuri imbatabile, toate câștigate cu câte două goluri date, inclusiv un 2-0 acasă cu campioana PSG. De altfel, pe propria arenă s-a impus mereu în cele 3 partide disputate în actualul campionat, cu 8 goluri date și două încasate. În total, nu a înscris în 3 din cele 8 etape, în alte două rămânând cu defensiva neînfrântă.

Monaco a suferit un singur eșec în această Ligue 1, dar unul drastic, 0-4 la Nice. Formația din Principat și-a revenit, însă, repede, și a triumfat în cele două meciuri ulterioare, în ultimul făcând-o de rușine pe Metz chiar pe terenul ei, unde s-a impus cu 7-0. În afara insuccesului de la Nice, singura confruntare în care nu au putut marca, elevii portughezului Leonardo Jardim s-au mai întors din deplasare cu 3 victorii, două dintre ele la zero, fiind echipa cu cel mai bun parcurs ”afară”.

Gazdele îl au suspendat pe golgheterul Toivonen, în vreme ce Veskovac, Somalia, Akpa Akpro, Ninkov și T. Doumbia se confruntă cu probleme medicale. Și la monegasci există un fotbalist cu probleme, Radamel Falcao nefăcând deplasare din precauție, deși examenul său neurologic n-a mai indicat nicio problemă. Fără drept de joc în precedenta rundă, T. Bakayoko poate fi folosit acum, Mendy și-a revenit și el, pe mâna doctorilor aflându-se în continuare A. Traore și Dirar.

Monaco a fost mai bună sezonul trecut, cu 1-1 ”afară” și 4-0 acasă. A ajuns, astfel, la 6 dueluri directe consecutive imbatabile, 4 dintre ele câștigate (două în deplasare). Ultimul triumf realizat de Toulouse, și unicul de 11 precedente încoace, a fost un 2-0 pe teren propriu în februarie 2011: de atunci, acasă a bifat două eșecuri, ambele 0-2, apoi un 1-1. Aceeași victorie este unica din ultimele 12 vizite primite din partea monegascilor, 8 terminate cu remize.

AICI GĂSIȚI COTELE LA TOULOUSE – AS MONACO

 

NICE – OLYMPIQUE LYON, ora 21:45 (FRANȚA, LIGUE 1)

Nice nu concepe să piardă prima poziție

Nice încearcă să treacă și de al 9-lea val. Echipa de pe Coasta De Azur a rămas singura grupare din actuala Ligue 1 fără nici un eșec și, înaintea noii runde, se afla într-o surprinzătoare postură de lider, cu 20 de puncte, unul peste AS Monaco. Acum are parte de un examinator dificil: pe ”Allianz Riviera” se prezintă Olympique Lyon, ocupanta celui de-al 5-lea loc, cu 13 puncte.

Cu cea mai bună apărare într-un golaveraj 14-5 (5 dintre reușite sunt semnate de Balotelli), Nice a legat 3 victorii, între care 4-0 cu Monaco, după al doilea egal stagional: doar acasă cu Lille și la Montepellier nu a putut învinge. În schimb, a marcat în toate cele 8 runde, în 5 dintre ele numai câte o dată. În alte 4 partide nu a luat gol. Pe teren propriu, trupa antrenată de elvețianul Lucien Favre și-a trecut în cont o remiză și 4 succese, 3 dintre ele la limită.

Lyon se descurcă mai bine în ofensivă decât în defensivă, golaveraj 15-9. Jocul precedent s-a impus acasă, 2-0 cu St. Etienne, după ce tocmai pierduse la Lorient, 0-1 în singura înfrângere de 4 jocuri încoace. Două dintre cele 3 insuccese stagionale le-a suferit pe teren străin, de unde s-a mai întors cu un singur triumf, 3-0 la Nancy în etapa inaugurală, și un nul, 0-0 la Marseille.  Elevii lui Bruno Genesio nu au marcat în două din cele 8 jocuri, iar alte 4 le-au încheiat cu apărarea intactă.

Trei jucători au probleme medicale la gazde, anume G. Lloris, Le Marchand și Le Bihan. Lui Balotelli i-a fost anulat cel de-al doilea ”galben” primit în etapa trecută, cu Lorient, când a fost eliminat, astfel că Lucien Favre poate conta și pe el. În cealaltă tabără, Grenier, Jallet, Cornet sunt accidentați, iar Valbuena n-a fost oprit în lot, în schimb Genesio poate alinia cuplul de atacanți Lacazette-Fekir.

De 3 dueluri directe, două câștigate, nu s-a mai înclinat Nice în fața lui Lyon: sezonul trecut a terminat 3-0 acasă și 1-1 în deplasare. Anterior acestei serii, Olympique avusese ea 5 confruntări invincibile, cu un egal și 4 victorii, două dintre ele la Nice. În total, în fief-ul trupei de pe Coasta de Azur au avut loc 49 de precedente, cu 22 de victorii ale gazdelor, 16 ale oaspeților și 11 remize.

AICI GĂSIȚI COTELE LA NICE – OLYMPIQUE LYON

 

BORUSSIA DORTMUND – HERTHA, ora 21:30 (GERMANIA, BUNDESLIGA)

Borussia e decimată de accidentări, dar acasă s-a descurcat mereu bine

Confruntare pentru podium pe ”Signal-Iduna Park”. Aflată pe locul 3 după 6 etape, cu 12 puncte, Borussia Dortmund o primește pe Hertha Berlin, ocupanta poziției secunde, cu un punct în plus și 3 mai puține față de liderul Bayern.

Cu cel mai bun atac, golaveraj 16-6, gazdele au suferit o lovitură neașteptată runda trecută, când au pierdut la Leverkusen fără să dea nici măcar un gol, 0-2, după ce în precedentele 3 jocuri înscriseseră cu larghețe și se impusese cu 6-0, 5-1, 3-1. Același eșec a fost al doilea din actuala Bundesliga, precedat de un 0-1 la Leipzig. În schimb, pe propria arenă, Dortmund nu a iertat pe nimeni, cu 3 victorii în 3 meciuri, numai una la zero. De altfel, acasă nu s-a mai înclinat în Bundesliga de 24 de dispute, 21 câștigate, de la un 0-1 cu Bayern în aprilie 2015. În același interval nu a înscris doar într-un 0-0 tot cu campioana.

Mai descurcăreață în ofensivă decât în defensivă, golaveraj 11-7, Hertha este invincibilă de două partide, cu un egal și un succes. Anterior, încasase unica înfrângere stagională, 0-3 cu Bayern, la Munchen, totodată unicul meci din cele 6 în care nu a izbutit să marcheze: alte 4 jocuri le-a bifat cu câte două goluri date. Tot de pe teren străin a mai revenit cu un un nul și un triumf. Totuși, acel 2-0 la Ingolstadt este unicul triumf din anterioarele 8 deplasări din campionat (5 pierdute), inclusiv cu stagiunea trecută.

Borussia nu a cedat și nici nu a luat gol în cele două confruntări din ediția precedentă, 3-0 acasă și 0-0 la Berlin. Pe teren propriu nu s-a mai înclinat într-un duel direct din decembrie 2013, scor 1-2, de atunci înregistrând două victorii. În aprilie trecut cele două echipe s-au întâlnit și în Cupă, tot cu Dortmund învingătoare, 3-0 ”afară”.

Destui jucători cu probleme medicale la gazde, antrenorul Thomas Tuchel manifestându-și teama că nu va putea avea 18 jucători pe foaia oficială: S. Bender, Durm, Guerreiro, Sokratis, Subotic, Castro, Reus, Schurrle, dar și Piszczek și Adrian Ramos. Berlinezii îi au indisponibili pe Korber, Pekarik, Darida, Duda, Lustenberger, incert fiind Lustenberger. În schimb, s-a refăcut Salomon Kalou.

AICI GĂSIȚI COTELE LA BORUSSIA DORTMUND – HERTHA

 

LAS PALMAS – ESPANOL, ora 21:45 (SPANIA, PRIMERA DIVISION)

Ambele echipe au mare nevoie de victorie

Ambele echipe au nevoie de victorie, dar din motive diferite. Aflată pe locul 7, cu 11 puncte în 7 etape, Las Palmas caută să intre în zona cupelor continentale, de care o desparte numai o lungime. Dincolo, cu doar 6 puncte, Espanol se găsește abia pe a 17-a poziție și încearcă să se îndepărteze de retrogradare.

Cu unul dintre cele mai bune atacuri, dar deficitară în apărare, golaveraj 16-13 (a înscris în toate cele 7 jocuri, dar a și luat gol în 6 dintre ele), Las Palmas nu trece printr-un moment bun: nu a mai învins de 3 runde, cu un eșec urmat de două egaluri, ambele 2-2. Ultima victorie datează din 17 septembrie, 1-0 acasă cu Malaga. De altfel, pe propria arenă nu a cedat deloc în acest sezon, cu două succese și o remiză, dar cu Real Madrid (2-2). Cu tot cu ediția anterioară, pe ”Estadio de Gran Canaria” nu a mai cedat de 7 confruntări, 4 terminate cu succese.

Modestă și în ofensivă, și în defensivă, golaveraj 9-14, Espanol nu a putut obține decât o victorie în actuala Primera, 2-1 la Pamplona, acum 3 meciuri. Ulterior, a bifat un egal și un eșec, ambele acasă, fără să înscrie deloc. Totuși, triumful cu Osasuna a marcat un parcurs ascendent în deplasare, punctat cronologic de o înfrângere, un nul și o victorie, cu gol dat în toate.

În ultimele 6 dueluri directe, fiecare formație s-a impus pe teren propriu. În stagiunea precedentă, Las Palmas a învins cu 4-0, Espanol Barcelona cu 1-0.

Un singur jucător are probleme medicale la gazde, respectiv Bigas. Oaspeții îi au indisponibili pe Felipe Caicedo și Victor Alvarez, ambii accidentați, dar i-au recuperat pe Baptistao și Piatti. De la echipele lor naționale au revenit Hernan Perez și Demichelis, o decizie legată de utilizarea acestora urmând să se ia în urma unei evaluări a stării lor fizice.

AICI GĂSIȚI COTELE LA LAS PALMAS – ESPANOL

 

CHARLEROI – FC BRUGES, ora 21:30 (BELGIA, FIRST DIVISION A)

Cu un start sub așteptări, Bruges și-a mai revenit și caută confirmarea

Implicate direct în disputa pentru intrarea în play-off-ul de titlu, în care pătrund primele 6 clasate, ”vecinele” Charleroi și FC Bruges deschid etapa a 10-a din elita belgiană. Gazdele pornesc confruntarea de pe locul 4, în vreme ce adversarii se află o treaptă mai sus, ambele cu câte 16 puncte în cont, 4 sub liderul surpriză Waregem. Diferența dintre ele o face golaverajul, 11-8 față de 13-8.

Un singur eșec a suferit Charleroi în actualul sezon, 2-3 cu Anderlecht. Din acel moment a mai bifat două remize, una ”albă”, și o victorie. Pe teren propriu a intercalat mereu câte o victorie cu câte un egal, în precedenta vizită primită învingând-o pe Oostende cu 2-1. ”Zebrele” nu au înscris în două din cele 9 runde de până acum, de fiecare dată 0-0.

FC Bruges a avut un debut de campionat sub așteptări, cu 3 înfrângeri încasate în primele 6 jocuri, după care și-a mai revenit. Acum se prezintă după 3 victorii consecutive, anterioarele două la zero, ultima fiind un 1-0 acasă cu Gent. Din cele 9 runde, campioana a marcat în 7, iar în alte 4 nu a luat gol. Notabil, toate cele 3 eșecuri le-a înregistrat în deplasare, flancate de câte un triumf: cu 3-0 la Mouscron s-a impus în precedenta vizită efectuată.

Cu 2-1 acasă și 0-0 ”afară” a terminat FC Bruges duelurile directe din sezonul trecut. Echipa antrenată de Michel Predhomme nu a mai cedat de 16 meciuri (12 câștigate) în fața lui Charleroi, de la un 0-2 chiar acasă în februarie 2008, totodată singurul eșec de 26 de precedente încoace. În schimb, pe terenul ”alb-negrilor” nu a mai pierdut tocmai din octombrie 1996, scor 0-3, de atunci realizând 9 egaluri și 10 triumfuri.

AICI GĂSIȚI COTELE LA CHARLEROI – FC BRUGES

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă