ÎNCĂ UN DUEL BARCELONA VS GUARDIOLA. SPECTACOLUL E SERVIT

ÎNCĂ UN DUEL BARCELONA VS GUARDIOLA. SPECTACOLUL E SERVIT

Mai bine de 4 ani au trecut de când Pep Guardiola s-a despărțit de ceea ce toată lumea consideră a fi creația sa. Motivele nu-s nici acum cunoscute în totalitate, deși tehnicianul catalan a încercat să explice câte ceva, senzația fiind că mai există lucruri nespuse în acel divorț șocant la vremea respectivă. De-atunci, drumul lui Guardiola cu FC Barcelona s-a intersectat o singură dată în competiții oficiale, în semifinalele ediției 2013-2014, pe când tehnicianul catalan pregătea pe Bayern. A ieșit prost atunci pentru el, Barcelona calificându-se în finala de la Berlin, pe care ulterior avea s-o și câștige, grație unui contondent 3-0 pe ”Camp Nou” în prima manșă. Astăzi, Pep revine la Barcelona ca antrenor al lui Manchester City, dar cu mai puține speranțe decât în mai 2014, căci traseul său în fruntea ”cetățenilor” din Manchester e abia la început. ”Vom încerca să ne opunem cum putem”, a declarat el admițând că astăzi Barcelona e superioară lui City la toate capitolele. Meciul zile vine așadar de pe ”Camp Nou”, dar există și alte confruntări ce-și o cotă de interes. Napoli își poate asigura în mare măsură calificarea în ”optimi” dacă învinge pe Beșiktaș, în aceeași situație aflându-se Atletico Madrid, care joacă în Rusia, la Rostov, ambele grupări având, ca și Barcelona de altfel, maximum de puncte după două etape. Bayern întâlnește pe PSV, iar PSG pe Basel, cu obiectivul declarat de a-și regăsi liniștea după episoade mai puțin favorabile în campionate. Avancronicile meciurilor de azi și cote, mai jos.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

PARIS SG – FC BASEL, miercuri, 19.10, ora 21:45 (LIGA CAMPIONILOR)

PSG e în căutarea liniștii

PSG caută o victorie care să-i asigure o liniște mai mare înaintea trecerii în partea a doua a fazei grupelor. După două runde, formația franceză a adunat 4 puncte, precum Arsenal, cu care a remizat pe ”Parc des Princes”, 1-1, după care s-a impus în Bulgaria, 3-1 cu Ludogorets. Dincolo, FC Basel e chiar obligată să învingă pentru a rămâne în cărțile calificării: nu are decât un punct, prin 1-1 acasă cu Ludogorets, urmat de un 0-2 în fief-ul ”tunarilor”.

Parizienii au legat 3 victorii după 0-2 la Toulouse. Acesta este al doilea eșec stagional pe lângă două egaluri și 8 succese, dar și singurul meci din respectiva perioadă în care nu au marcat, alte 5 terminându-le fără gol luat. Acasă nu s-au înclinat deloc, cu două remize la unu și 3 triumfuri la zero. Ultimul eșec pe propria arenă l-au suferit sezonul trecut, 0-2 cu Monaco pe 20 martie, de atunci realizând 3 remize și 8 triumfuri. Aceeași înfrângere este unica din precedentele 39 de vizite primite. În același timp, în Europa a pierdut numai o dată, 1-3 cu FC Barcelona, în anterioarele 41 de apariții pe ”Parc des Princes”, 25 câștigate.

FC Basel s-a impus în anteriorul joc, 3-0 acasă cu Lucerna, după o pauză cu un eșec și un egal. Totuși, acel 0-2 cu Arsenal este unica înfrângere din acest sezon, completată de două remize și 12 victorii. Tot la Londra a bifat unica partidă stagională în care nu a putut marca, dar și singura vizită făcută în care a cedat, anterior având 7 succese consecutive, 3 dintre ele la zero.

Cele două echipe se găsesc înaintea primei lor confruntări din istorie. Mai mult, PSG nu a mai întâlnit până acum o formație elvețiană. În schimb, FC Basel a mai evoluat contra unor grupări din Franța de 11 ori, cu un bilanț bun, 4 victorii, 4 egaluri și 3 eșecuri, golaveraj 13-13, însă în Hexagon încă nu a triumfat, înregistrând două egaluri și două insuccese.

Antrenorul gazdelor, Unai Emery, nu poate conta pe Pastore, în continuare accidentat la umăr. Incert este Motta, lovit la spate, dar Aurrier, Maxwell, Kurzawa și Di Maria s-au refăcut total. De partea cealalată, tehnicianul Urs Fischer tocmai l-a recuperat pe Zuffi.

AICI GĂSIȚI COTELE LA PARIS SG – FC BASEL

 

NAPOLI – BESIKTAS, ora 21:45 (LIGA CAMPIONILOR)

Napoli are ocazia să ia avansul decisiv

Dispută între primele două clasate, în care Napoli are ocazia să ia un avans decisiv în cursa spre ”optimi”. Trupa condusă de Maurizio Sarri este singura din grupă cu punctaj maxim după 4-2 cu Benfica și 2-1 cu Dinamo la Kiev, având deja 4 puncte peste principala urmăritoare, chiar Beșiktaș. Echipa din Istanbul doar a remizat în primele două etape, când a terminat 1-1 și cu Benfica, la Lisabona, și cu Dinamo Kiev, acasă.

Napoli a pierdut ultimele două partide, ambele în Serie A. Acestea sunt singurele eșecuri stagionale, precedate de două egaluri și 6 victorii, două din totalul de 10 partide fiind fără gol dat. În week-end a cedat în fața Romei, 1-3, chiar pe ”San Paolo”: pe propria arenă nu se mai înclinase de 14 meciuri, 12 câștigate și toate încheiate cu gol marcat. Napoletanii sunt neîntrecuți acasă în Europa de 18 meciuri, 13 triumfătoare, de la un 0-3 cu Plzen în Europa League 2012-2013.

Besiktas nu a cedat deloc în cele 10 dispute stagionale. În acest interval a realizat 5 egaluri și 5 victorii, ultimele două la rând, ambele cu 1-0. De asemenea, a marcat în toate aceste confruntări, doar o dată având mai mult de două reușite, iar în alte 8 a luat gol. Anteriorul eșec l-a suferit în finalul ediției trecute, 1-2 la Konya, în unica înfrângere din precedentele 17 jocuri. ”Alb-negrii” pregătiți de Senol Gunes au înscris mereu de 12 deplasări încoace.

Cele două echipe nu s-au mai înfruntat până acum. Pe de altă parte, Napoli s-a mai întâlnit anterior doar cu o echipă turcă, Trabzon, pe care a bătut-o de două ori în februarie 2015 fără să ia gol. Dincolo, Besiktas aleargă încă după primul succes contra unei formații din Italia: în cele 11 dispute anterioare nu a putut scoate mai mult de două remize și 9 eșecuri, golaveraj 6-24, bilanțul din Peninsulă fiind 0-1-5.

Sarri nu-i are la dispoziție pe Milik, accidentat, și pe Granata, suspendat. Albiol s-a antrenat separat, dar deși e recuperabil, Sarri a decis să nu-l oprească în lot. Chiricheș e în aceeași situație. În cealaltă tabără, incerți sunt Tolga Zengin și Oguzhan Ozyakup, în timp ce Adriano, Hutchinson și D. Tosic s-au refăcut total.

AICI GĂSIȚI COTELE LA NAPOLI – BESIKTAS

 

FC BARCELONA – MANCHESTER CITY, ora 21:45 (LIGA CAMPIONILOR)

Încă un duel Barcelona vs Guardiola

Duel pentru supremație în grupă, cu FC Barcelona confruntându-se din nou cu o echipa pregătită de fostul său antrenor, Pep Guardiola, dar și din nou cu Manchester City. Înaintea întâlnirii, catalanii sunt lideri, cu punctaj maxim: întâi au umilit-o pe Celtic pe ”Camp Nou”, 7-0, apoi au triumfat la Monchengladbach, 2-1. ”Cetățenii” contează pe 4 puncte, după 4-0 acasă cu Borussia și 3-3 la Glasgow.

FC Barcelona tocmai a învins-o pe Deportivo La Coruna 4-0, imediat ce pierduse la Vigo, 3-4 cu Celta, singurul eșec din ultimele 7 partide și al doilea din actualul sezon. Prima înfrângere o încasase chiar acasă, 1-2 cu Alaves. În rest, în această stagiune a mai înregistrat un egal și 9 victorii. Elevii lui Luis Enrique au marcat în toate aceste 12 meciuri, iar alte 6 le-au terminat cu defensiva intactă. Mai mult, ei înscriu constant de 46 de partide acasă, cu începere de la un 0-1 cu Malaga în februarie 2015. În Ligă, nu s-au mai înclinat pe propria arenă de 17 jocuri, 16 dintre ele câștigate, inclusiv anterioarele 12.

De 3 jocuri nu a mai învins City, cu un eșec flancat de câte un egal, ultimul fiind un 1-1 acasă cu Everton. Anterior, în actuala campanie obținuse numai victorii, în număr de 10. Recentul 0-2 de pe terenul lui Tottenham reprezintă nu doar singura înfrângere din acest sezon, ci și unica dispută fără gol dat. Pe de altă parte, ”cetățenii” au luat gol în 9 din cele 13 partide, inclusiv în ultimele 5. În aceeași confruntare cu Spurs ei au bifat primul insucces din precedentele 8 deplasări.

De 4 ori s-au mai înfruntat cele două formații, în ”optimile” Ligii din 2014 și din 2015. În acest interval, FC Barcelona a triumfat mereu, cu 2-1 și 1-0 acasă, plus 2-0 și 2-1 la Manchester. În total, trupa ”blaugrana” a evoluat în 64 de partide contra echipelor din Anglia, bilanț 30-19-17 și golaveraj 110-76, raportul de acasă find 18-10-2. La rândul ei, City a disputat 17 meciuri cu grupări spaniole, înregistrând 5 victorii, 4 egaluri, 8 eșecuri (2-1-6 ”afară”), golaveraj 25-25.

FC Barcelona tocmai l-a recuperat pe Messi, care a reintrat cu gol contra La Corunei, dar și pe Sergi Roberto, Jordi Alba, Umtiti și Rakitic. Singurul absent de la catalani a rămas portarul Cillessen. Și City contează din nou pe doi jucători importanți, Kompany și De Bruyne, scăpați recent de problemele medicale. Accidentat rămâne Sagna.

AICI GĂSIȚI COTELE LA FC BARCELONA – MANCHESTER CITY

 

FK ROSTOV – ATLETICO MADRID, ora 21:45 (LIGA CAMPIONILOR)

Simeone nu concepe alt rezultat decât victoria în fața codașei grupei

Pe stadionul ”Olimp 2” din Rostov are loc o înfruntare a extremelor. Gazdele de la FK Rostov dețin ”lanterna roșie” în grupă, cu doar un  punct în cont, obținut printr-un 2-2 acasă cu PSV Eindhoven, după ce la start cedase la Munchen, 0-5 cu Bayern. În schimb, Atletico conduce seria cu punctaj maxim după ce i-a bătut cu același 1-0 și pe olandezi, pe terenul lor, și pe bavarezi, la Madrid.

FK Rostov tocmai a pierdut în campionat, 0-1 cu Spartak, după 3 partide imbatabile, cu un egal la doi  încadrat de două victorii la zero. Oricum, echipa preluată din septembrie de austro-turcmenul Ivan Danilianț nu se descurcă în acest sezon la fel de bine ca în precedentul, când a ieșit vicecampioană. Din cele 17 partide stagionale, ”alb-albaștrii” au câștigat doar 7, plus 4 egaluri și 6 eșecuri: de 7 meciuri încoace nu a triumfat decât de două ori. 13 din totalul acestor jocuri le-au terminat cu gol dat, iar alte 11 – cu defensiva întrecută. Totuși, toate înfrângerile le-au suferit pe teren străin. Acasă au realizat 3 remize și 6 succese. Ba, și cu campania trecută, nu au cedat deloc în anterioarele 26 de vizite primite (16 succese), cu începere de la un 0-1 cu Terek Groznâi în mai 2015.

Atletico este invincibilă în acest sezon, cu 3 remize și 7 victorii, ultimele 4 consecutive și cu gol luat doar în 7-1 cu Granada în week-end-ul trecut. În acest răstimp, doar Leganes a scăpat fără să ia gol (0-0). Inclusiv cu stagiunea anterioară, imbatabilitatea trupei conduse de Diego Simeone durează de 12 dispute. În deplasare nu a mai cedat de 5 confruntări, 3 câștigate și 4 terminate fără gol încasat, de la un 1-2 cu Levante, în mai.

Cu dureri musculare, Buharov nu contează la gazde. Incerți sunt Grigoriev și Kudriașov. Atletico nu-i are la dispoziție pe Gimenez și Augusto Fernandez, ambii accidentați.

Meciul de la Rostov este primul din istorie între cele două grupări. Mai mult, gazdele nu au mai înfruntat niciodată o echipă din Spania. În schimb, Atletico s-a mai duelat de 7 ori cu formații din Rusia, bifând 3 victorii, două egaluri și două eșecuri, golaveraj 13-12. Însă, în deplasare nu s-a înclinat deloc, realizând două triumfuri și tot atâtea egaluri.

AICI GĂSIȚI COTELE LA FK ROSTOV – ATLETICO MADRID

 

BAYERN – PSV EINDHOVEN, ora 21:45 (LIGA CAMPIONILOR)

Bayern n-are marjă de eroare, dar și pentru PSV doar succesul contează

Învinsă anterior la Madrid, 0-1 cu liderul Atletico, Bayern nu-și mai permite să calce strâmb: cele 3 puncte din cont, cu care se află pe poziția secundă, le-a obținut în runda inaugurală, 5-0 acasă cu rușii de la FK Rostov. PSV se prezintă pe ”Allianz Arena” disperată după victorie, având o zestre de numai un punct, strâns dintr-un 2-2 ”afară” cu Rostov, după ce la start se înclinase acasă, 0-0 în fața madrilenilor.

Bayern nu traversează o perioadă prea bună. Echipa preluată din vară de Carlo Ancelotti nu a mai învins de 3 partide, cu un eșec urmat de două egaluri. Totuși, înaintea acestei serii nereușite avusese numai victorii, 8 la număr, cu 27 de goluri date și numai unul luat. În ultima vizită primită a făcut 1-1 cu FC Koln: pe propria arenă nu a mai cedat de 14 partide, 12 câștigate, un 1-2 cu Mainz, în martie, fiind unica înfrângere din ultimele 32 de prezențe pe ”Allianz”, toate încheiate cu gol dat. În Ligă, acasă are 13 triumfuri la rând.

PSV este neîntrecută de 5 jocuri, însă în precedentele 3 doar a remizat. Anterior legase două eșecuri, ambele suferite acasă cu 1-0 și unicele din actuala stagiune, pe lângă 4 remize și 7 triumfuri. Echipa din Eindhoven a marcat în 10 din totalul de 13 meciuri, iar în 6 dintre ele nu a luat gol. Situația este mult mai bună pe teren străin, unde, inclusiv cu sezonul trecut, nu a mai pierdut de 22 de confruntări, încheiate cu 17 succese, începând de la un 0-2 la Wolfsburg în precedenta Ligă, în octombrie 2015. De 14 vizite efectuate încoace marchează constant.

Ancelotti nu mai are de suportat acea listă lungă de jucători indisponibili. Pentru confruntarea cu olandezii, Javi Martinez, Bernat, Douglas Costa, și Vidal sunt total recuperați și au fost convocați. Decizia privind titularizarea lor va fi luată însă de Ancelotti, care trebuie să se gândească și la perspectiva unui duel complicat și-n Bundesliga, sâmbătă, cu Monchengaldbach. Dincolo, Philip Cocu nu se bazează pe Koopmans, Hendrix și Locadia, toți accidentați, recuperați fiind Narsingh, Guardado și Luuk de Jong.

O singură dată a pierdut Bayern în cele 6 dueluri directe cu PSV, însă acel lucru s-a petrecut exact în precedentul meci, 1-2 la Eindhoven în octombrie 1999, în grupele Ligii. Anterior, munchenezii înregistraseră o remiză albă și 4 victorii, 3 dintre ele la limită. Nici una dintre echipe nu a dat vreodată mai mult de două goluri. Altfel, Bayern a jucat de 18 ori cu echipe din Olanda, bilanț 10-4-4 și golaveraj 36-25, fără a pierde niciodată acasă, cu 7 succese și două remize. La rândul său, PSV a înfruntat în 35 de meciuri grupări germane, raport 10-7-18 și golaveraj 36-45, din deplasare revenind cu 4 remize, 13 eșecuri și numai un triumf, 2-1 la Braunschweig în decembrie 1977.

AICI GĂSIȚI COTELE LA BAYERN – PSV EINDHOVEN

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă