MOURINHO, GUARDIOLA ȘI NEVOIA DE REDRESARE DIN UNITED-CITY

MOURINHO, GUARDIOLA ȘI NEVOIA DE REDRESARE DIN UNITED-CITY

Rivalitatea dintre Jose Mourinho și Pep Guardiola și-a consumat primul episod în fotbalul britanic la începutul lui septembrie, pe ”Old Trafford”. A câștigat atunci City, cu 2-1, la capătul unui meci pe care l-a controlat autoritar în prima repriză, dar în care a suferit în cea de-a doua. Ambii antrenori erau la începutul aventurii lor în Manchester, dar viitorul le-a arătat că în fotbalul britanic e mult mai greu decât în alte părți. În special lui Guardiola, aflat la prima sa aventură dincolo de Canalul Mânecii, care are în acest moment o serie de 5 partide fără victorie cu care nu s-a mai confruntat vreodată în carieră. Nici Mourinho nu se simte foarte bine, căci dincolo de usturătorul eșec de pe ”Stamford Bridge”, United n-a izbutit nicio victorie de răsunet în acest sezon. Cele două rivale din oraș vor fi din nou față-n față azi, în Cupa Ligii, tot pe ”Old Trafford” într-un derby pe care ambii tehnicieni îl văd ca un perfect prilej de redresare. Tot un derby se joacă și la Londra, în aceeași competiție, și tot cu doi antrenori străini implicați, Bilic vs Conte într-un West Ham-Chelsea ce promite la fel de mult spectacol. Programul zilei conține și meciuri de Serie A, în Italia fiind etapă intermediară, cu Sassuolo-Roma oferind cel mai apetisant afiș, dar și meciuri din diverse cupe naționale, inclusiv de la noi. De remarcat că azi își joacă și Real Madrid prima manșă din Cupa Spaniei, devansată fiindcă madrilenii vor merge în decembrie la Mondialul Cluburilor. Avancronici și cote mai jos.

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

 

WEST HAM – CHELSEA, miercuri, 26.10, ora 21:45 (ANGLIA, CUPA LIGII)

Derby londonez între două grupări în formă bună

Într-unul din derby-urile Londrei, West Ham și Chelsea caută să confirme perioada bună pe care o traversează fiecare. Nu mai departe de week-end-ul trecut, gazdele au învins-o pe Sunderland (1-0), pe când ”The Blues” au dat de pământ cu Manchester United, scor 4-0.

”Ciocănarii” sunt neîntrecuți de 3 partide, cu un egal la unu urmat de două victorii cu 1-0. Mai mult, ei nu s-au înclinat decât o dată în ultimele 5 meciuri, 3 câștigate, rezultate care l-au salvat pe antrenorul Slaven Bilic: croatul era amenințat cu demiterea după 4 eșecuri consecutive, între care un 0-1 cu Astra echivalent cu ieșirea din Europa League. Pe de altă parte, West Ham a suferit precedenta înfrângere (0-3 cu Southampton) chiar acasă, unde s-a înclinat de 3 ori în cele 7 vizite primite în acest sezon, pe lângă o remiză și 3 succese.

Chelsea vine după 3 triumfuri consecutive, toate fără gol primit. Această serie a fost precedată de un 0-3 în alt derby londonez, cu Arsenal, în singurul eșec din ultimele 5 dispute și al doilea încasat în 11 confruntări stagionale, completate de un egal și 8 triumfuri. Același insucces în fața ”tunarilor” este unicul încasat de echipa italianului Antonio Conte pe teren străin, pe lângă un nul și 3 victorii cu gol dat în toate.

Destui jucători au probleme medicale la gazde, anume Carroll, Byram, Masuaku, D. Sakho, Gokhan Tore,. În schimb, Andre Ayew a revenit la antrenamente și, într-o conjunctură favorabilă, chiar ar putea prinde câteva minute. Într-o situație asemănătoare se găsesc, dincolo, Cesc Fabregas, Van Ginkel și Ivanovic, dar John Terry e pregătit să primească un tricou de titular, el fiind complet refăcut după accidentarea suferită la începutul lunii septembrie.

În august, cele două adversare s-au întâlnit în Premier League, cu Chelsea învingătoare acasă cu 2-1 (Hazard 47 penalty, Diego Costa 89 – Collins 77). Sezonul trecut, West Ham se descurcase mai bine, cu 2-2 ”afară” și 2-1 pe teren propriu în singurul succes din ultimele 8 dueluri directe, 4 dintre ele pierdute, inclusiv un 0-1 acasă în martie 2015. În Cupa Ligii nu s-au mai înfruntat din ediția 2004-2005: atunci, ”The Blues” s-au impus cu 1-0. Ei au realizat 14 triumfuri de 20  de precedente încoace, răstimp în care West Ham a învins de numai două ori.

AICI GĂSIȚI COTELE LA  WEST HAM UNITED – CHELSEA

 

MANCHESTER UNITED – MANCHESTER CITY, ora 22:00 (ANGLIA, CUPA LIGII)

Mourinho vs Guardiola, un nou duel cu nevoia redresării pentru amândoi

În derby-ul orașului Manchester din Cupa Ligii, și United, și City au nevoie de o victorie nu doar să urce în ”sferturi”, ci și ca să pună stop rezultatelor mai puțin convingătoare din ultima vreme. Prima tocmai a fost umilită de Chelsea, 0-4 la Londra, ajungând pe locul 7 în Premier League, cealaltă nu a putut trece acasă de Southampton, 1-1, rămânând la șefie doar datorită golaverajului.

O singură victorie, recentul 4-1 cu Fenerbahce în grupele Europa League, au obținut ”diavolii” în ultimele 4 jocuri, pe lângă două egaluri și un eșec. Două din aceste partide le-au terminat fără să fi înscris. Totuși, acel 0-4 cu Chelsea din week-end-ul trecut a venit după 6 meciuri imbatabile, 4 dintre ele câștigate. Pe teren propriu, elevii lui Jose Mourinho sunt neînvinși de 4 dispute (o remiză, 4 succese) și nu au cedat decât o dată în 6 vizite primite Ori, și mai în spate, au suferit numai o înfrângere în precedentele 17 prezențe pe ”Old Trafford”.

De 5 partide aleargă City după o nouă victorie. În acest interval a intercalat mereu 3 remize cu două eșecuri la zero, o apărare fragilă și un atac neproductiv (doar două goluri date de 4 jocuri încoace) fiind marile probleme pentru Pep Guardiola. Anterior, ”cetățenii” învinseseră mereu în primele 10 partide din acest sezon. Ultimele 3 deplasări s-au soldat cu un egal și două înfrângeri, precedate fiind de 5 triumfuri.

În această dispută, United va încerca să răzbune eșecul suferit cu City în septembrie, în campionat, 1-2 (Ibrahimovic 42 – De Bruyne 15, Iheanacho 36) chiar acasă. De altfel, pe teren propriu s-a impus doar o dată în ultimele 6 dueluri directe, plus un egal și 4 eșecuri. În Cupa Ligii, cele două rivale nu s-au mai înfruntat din ianuarie 2010, cu ”diavolii” calificați după 1-2 ”afară” și 3-1 pe propria arenă.

United a primit încă o lovitură după eșecul de pe ”Stamford Bridge”. L-a pierdut pe fundașul central Bailly până la sfârșitul anului, dacă nu cumva și mai mult. ținând cont că-n ianuarie se ține Cupa Africii pe națiuni. Prezent în toate meciurile jucate până acum în campionat, ivorianul a fost înlocuit pe ”Stamford Bridge” cu Marcos Rojo, care e probabil să fie titular cu City. Rooney și Fellaini au la rândul lor probleme medicale și nu vor juca. Mourinho poate arunca în luptă nume mai puțin folosite în ultima vreme, precum Darmian, Mkhitaryan ori portarul Sergio Romero.

De partea cealaltă, Guardiola a pierdut și el un nume important, pe Kevin De Bruyne. Vor lipsi și Zabaleta și Sagna, dar Vincent Kompany e refăcut complet și e foarte posibil să fie din nou titular, ca să acumuleze minute, chiar și în condițiile în care, ca și Mourinho, și Guardiola a lăsat de înțeles că va face rotații. E posibil să apară astfel tânărul de 19 ani Pablo Maffeo ca fundaș dreapta ori mijlocașul Alex Garcia, cu o bună prestație în manșa precedentă, împotriva lui Swansea.

AICI GĂSIȚI COTELE LA MANCHESTER UNITED – MANCHESTER CITY

 

CLERMONT – OLYMPIQUE MARSEILLE, ora 22:05 (FRANȚA, CUPA LIGII)

Rudi Garcia în căutarea primei victorii cu un adversar abordabil

Olympique Marseille a început bine aventura cu Rudi Garcia pe bancă, 0-0 în week-end pe terenul campioanei PSG. Acum speră și la primul succes, în deplasarea de la Clermont, unde duce un duel în premieră pentru un loc în ”optimile” Cupei Ligii.

Pe a 14-a poziție în liga secundă, Clermont nu a mai câștigat de 6 jocuri, cu 3 eșecuri, ultimele două consecutive, și tot atâtea egaluri. De 3 partide încoace înscrie și ia mereu gol. Precedenta victorie a fost un 2-0 la Brest pe 9 septembrie, în campionat. Pentru un triumf acasă aleargă de 3 partide (două remize, o înfrângere): din totalul de 8 meciuri stagionale pe teren propriu a învins în 3, pe lângă 3 remize (două ”albe) și două insuccese.

De 4 dispute nu s-a mai înclinat Marseille, cu două egaluri și două victorii. În plus, ocupanta locului 11 în Ligue 1 a pierdut numai o dată de 6 confruntări încoace, 4 terminate cu gol dat și alte 3 cu defensiva intactă. Rău stă pe teren străin, unde încă nu s-a impus după 5 jocuri din actuala campanie, cu 3 eșecuri urmate de două egaluri, 4 dintre ele încheiate cu gol dat de ambele părți. Anteriorul triumf ”afară” datează din finalul sezonului trecut, 1-0 la Angers acum 7 deplasări.

Rudi Garcia tocmai a aflat că nu va putea conta nici în următoarele 4 luni pe mijlocașul Abou Diaby, abia operat la glezna dreaptă. Alți ”olimpici” cu probleme medicale sunt Vainqueur, Alessandrini, Cabella și Tuiloma.

AICI GĂSIȚI COTELE LA CLERMONT – OLYMPIQUE MARSEILLE,

 

FC KOLN – HOFFENHEIM, ora 21:45 (GERMANIA, CUPĂ)

Confruntare între două surprize plăcute din Bundesliga

Confruntare între două echipe care încearcă să se descurce în Cupă la fel de bine precum în campionat. Cumva neașteptat, FC Koln și Hoffenheim sunt protagoniste în actuala Bundesliga: prima ocupă locul 5, cealaltă se află o poziție mai sus, cu 15, respectiv 16 puncte în 8 etape.

”Țapii” tocmai au suferit primul eșec stagional, 1-2 cu Hertha, la Berlin. Până atunci, ei realizaseră 3 egaluri și 6 victorii. Din totalul de 10 jocuri stagionale au marcat în 9. Notabil, de 6 meciuri încoace au înscris și au luat mereu gol, în 5 cazuri numai câte unul. Pe teren propriu, echipa antrenată de Peter Stoger  a obținut o remiză la unu și 3 victorii, două dintre ele la zero: anterioara înfrângere datează din sezonul trecut, 0-2 cu Leverkusen în aprilie, în urmă cu 7 vizite primite.

Departe de prestațiile din sezonul trecut, când abia s-a salvat de la retrogradare, Hoffenheim este imbatabilă în actuala stagiune. În cele 9 meciuri jucate anterior, echipa antrenată de Julian Nagelsmann (29 de ani!) din februarie 2016 și-a trecut în cont 4 remize și 5 victorii, ultimele 4 la rând, perioadă în care nu a marcat doar într-un 0-0 acasă cu Wolfsburg. De pe teren străin s-a întors cu două egaluri și 3 succese, precedentul rezultat fiind un 3-0 la Leverkusen, în week-end-ul trecut.

Doar un jucător lipsește de la gazde, accidentatul Bittencourt. Adversarii nu-i au la dispoziție pe Schwegler, Uth, Kobel, Kaderabek, Geiger, Atik, incert fiind Toljan.

Cu două remize s-au încheiat întâlnirile din stagiunea anterioară, 0-0 la Koln și 1-1 la Hoffenheim. Gazdele de acum sunt neînvinse de 5 dueluri directe, cu 3 egaluri și două victorii, una acasă, 3-2 în aprilie 2015. Hoffenheim a bifat ultimul succes chiar în Cupă, 2-1 în octombrie 2011 pe propria arenă: pe ”RheinEnergie Stadion” nu s-a mai impus din noiembrie 2009, scor 4-0, de atunci gazdele înregistrând două remize și două succese.

AICI GĂSIȚI COTELE LA FC KOLN – HOFFENHEIM

 

SASSUOLO – AS ROMA, ora 21:45 (ITALIA, SERIE A)

Sassuolo, rival complicat în tentativa Romei de a se ține aproape de Juve

Pe un teren complicat, cel al lui Sassuolo, AS Roma încearcă să nu calce strâmb mai ales că s-a apropiat la doar două puncte de Juventus. Înaintea etapei a 10-a, Luciano Spalletti și elevii săi ocupau locul 2, cu 19 puncte. Gazdele se aflau pe a 9-a poziție, cu 13 puncte.

Afectată probabil și de participarea în premieră în Europa League, Sassuolo nu a avut continuitate în rezultate. Runda trecută a remizat la Bologna, 1-1, după ce anterior o bătuse acasă pe Crotone (2-1). Și mai devreme, suferise singurul eșec din ultimele 4 jocuri, 3-4 pe terenul Milanului. De 3 meciuri, echipa antrenată de Eusebio Di Francesco (fost jucător al Romei) ia și dă mereu gol. În actuala Serie A a înscris în toate disputele, însă un 2-1 pe teren propriu cu Pescara, în a doua etapă, a devenit 0-3 la masa verde deoarece l-a folosit pe Ragusa, care nu avea drept de joc. Apoi, acasă a legat 3 victorii, cu 5 goluri marcate și numai unul încasat.

Roma mizează pe cel mai bun atac, cu 23 de reușite, câte dăduse după 9 etape și în 2013-2014 cu Rudi Garcia pe bancă: o singură dată în istorie au izbutit ”giallorosii” să puncteze mai mult într-un asemenea interval, 25 de reușite în ediția 1960-1961. Remarcabil, din cele 23 de goluri, 20 sunt semnate de atacanți, cel mai prolific fiind bosniacul Dzeko (8). Altfel, în 13 din precedentele 15 jocuri din Serie A au avut minimum două reușite.

Acum, trupa lui Spalletti se prezintă pe ”Stadio Citta del Tricolore” după 3 succese consecutive, precedate de un 1-3 ”afară” cu FC Torino, al doilea eșec stagional. Pe primul îl încasase tot pe teren străin, 0-1 la Florența, în unica partidă din acest campionat în care nu a putut marca. Tot din deplasare s-a mai întors cu un egal și un triumf prețios, 3-1 la Napoli. De 4 meciuri, ”giallorossii” înscriu și iau constant gol. Remarcabil, ei nu au cedat decât de două ori în anterioarele 26 de apariții în campionat.

Niciodată nu a reușit Sassuolo să o învingă pe AS Roma. Din cele 6 dispute directe all-time, gazdele au înregistrat 3 egaluri, numai la Roma, și 3 înfrângeri, toate la zero și doar pe propria arenă: stagiunea trecută au făcut 2-2 pe ”Olimpico” și 0-2 acasă.

Pentru noua confruntare, Sassuolo nu contează pe Berardi, Missiroli și Leschert, incerți fiind Gazzola și Matri. Dincolo, AS Roma nu-i are la dispoziție pe Vermaelen, Perotti, Peres și Mario Rui, dar l-a recuperat pe Rudiger, accidentat din iunie. Incert este Juan Jesus.

AICI GĂSIȚI COTELE LA SASSUOLO – AS ROMA

 

CULTURAL LEONESA – REAL MADRID, ora 22:00 (SPANIA, CUPĂ)

Real Madrid își începe mai devreme drumul în Cupă

Real Madrid și-a devansat ”dubla” cu Cultural Leonesa, din ”16”-imile Cupei, deoarece în decembrie va participa la Mondialul cluburilor. Cum are în față o dublă manșă cu un adversar, totuși modest, lider în liga a 3-a, Zinedine Zidane plănuiește ca măcar în tur să-și odihnească majoritatea titularilor (accidentați sunt Sergio Ramos, Modric și Casemiro) pentru a le da o șansă și jucătorilor mai puțin utilizați până acum ori unora promovați de la echipa secundă. Astfel, tot într-o așezare 4-3-3, un posibil prim ”11” ar fi compus din Casilla – Carvajal (sau Danilo), Lienhart, Nacho, Coentrao – Asensio, Kovacic, James – Lucas Vazquez, Mariano, Morata.

Pe prima poziție în a 3-a divizie, cu 26 de puncte în 10 etape  și de departe cu cel mai bun atac într-un golaveraj 27-6, Leonesa nu a pierdut deloc în actualul sezon, cu două egaluri și 11 victorii, ultimele 9 consecutive. În această perioadă nu a marcat într-un singur meci, iar în alte 4 nu a luat gol. Pe teren propriu s-a clătinat doar în prima vizită primită, terminată 1-1, după care a înșirat 6 victorii, fiecare cu minim două reușite.

Nici Real nu a cedat în cele 13 meciuri stagionale, încheiate cu 4 egaluri și 9 succese, anterioarele 3 consecutive. A înscris în toate aceste jocuri, dar a și luat gol în 11 dintre ele, inclusiv în precedentele 7. În anterioara deplasare s-a impus la Sevilla, 6-1 cu Betis, victorie realizată după două remize la doi. Madrilenii sunt imbatabili de 24 de partide, cu începere de la un 0-2 la Wolfsburg în aprilie, în ”sferturile” Ligii, unica înfrângere de 31 de meciuri încoace. Pe plan intern, ultima oară a pierdut în derby-ul local cu Atletico, 0-1 în februarie

AICI GĂSIȚI COTELE LA CULTURAL LEONESA – REAL MADRID

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă