CHELSEA ÎȘI VERIFICĂ POTENȚIALUL CU EVERTON

CHELSEA ÎȘI VERIFICĂ POTENȚIALUL CU EVERTON

Cu 4 victorii consecutive în Premier League, care au adus-o la un singur punct de Manchester City, Arsenal și Liverpool, Chelsea încearcă azi să-și mărească seria în fața unui Everton care vizează, la rându-i, pătrunderea în zona europeană a clasamentului. Demersul nu va fi ușor, căci Everton contează pe una dintre cele mai bune apărări din Anglia, fiind recomandată, în pus, și de remiza obținută pe terenul lui City. Trupa lui Guardiola joacă tot azi, pe ”Etihad”, cu Middlesbrough, un meci aparent mai facil, iar Chelsea încearcă să țină pasul. Programul zilei de azi cuprinde și un foarte atractiv duel Napoli-Lazio, două echipe fruntașe în Serie A, un Bayern-Hoffenheim, locul unu contra locului 3 din Bundesliga, dar și o dispută de la distanță între Atletico și Real Madrid, în Primera Division, plus un mereu încrâncenat duel dintre Timișoara și Dinamo, în Liga 1. Avancronici și cote mai jos.

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

ACS POLI TIMIȘOARA – DINAMO, sâmbătă, 05.11, ora 20:30 (ROMÂNIA, LIGA 1)

Dinamo e o motivație în plus pentru Timișoara

Confruntare între două echipe care au de ce să își facă griji. Pornită cu o penalizare de 14 puncte, Poli ACS abia a ajuns la cota 0 puncte, ”zestre” cu care deține ”lanterna roșie”. Dincolo, Dinamo tocmai a ieșit din zona play-off, căzând pe a 7-a poziție, cu 20 de puncte, după recentul 2-2 de acasă cu Astra, scor stabilit după ce Dinamo a condus cu 2-0.

Modești și în atac, și în apărare, golaveraj 13-25 (11 dintre goluri le-au dat în a doua repriză), timișorenii au pierdut runda trecută la Botoșani, 0-2, eșec suferit după 3 victorii consecutive, toate fără gol luat. Precedentul lor meci acasă a însemnat un 1-0 cu Viitorul, al doilea succes stagional de pe teren propriu pe lângă un egal și 4 înfrângeri. În 3 din totalul de 7 vizite primite nu au putut înscrie.

Cu al doilea cel mai bun atac, golaveraj 24-16 (16 reușite în repriza întâi), Dinamo nu a mai cedat de două jocuri (un triumf, un nul). Totuși, un 4-0 acasă cu Pandurii este singura victorie din ultimele 6 etape, 3 dintre ele terminate cu eșecuri. Doar o dată în anterioarele 11 meciuri nu a dat gol. În privința deplasărilor, trupa pregătită de Ioan Andone s-a impus numai în prima, 4-1 cu Astra, după care au venit 3 remize și 3 insuccese, toate cu 2-1, iar precedentele două la rând. Gol a dat în 6 din cele 7 vizite făcute, însă în 5 dintre ele doar câte unul.

La gazde, probleme medicale au Scutaru, Poparadu, Pedro Henrique, Vădrariu, Neagu, dar revin Artean și Bărbuș după suspendări. Dinamo nu poate conta pe Gnohere, suspendat, astfel că principal om de atac va fi folosit slovacul Nemec. E posibil ca Andone să-l folosească și pe fundașul italian Luca Ceccarelli, abia sosit în ”Ștefan cel Mare”. În schimb, l-ar ține rezervă pe Dorin Rotariu, deoarece, după cum a declarat tehnicianul dinamovist, ”a început să facă figuri”.

În tur, Dinamo a învins cu 2-1 (D. Rotariu 27, 38 – Scutaru 48) și a ajuns la 4 dueluri directe imbatabile, toate câștigate,  anterioarele trei la limită. Poli ACS a obținut un singur succes, exact în prima confruntare cu ”câinii”, 2-0 în iulie 2013. Pentru Timișoara însă confruntările cu Dinamo, alături de cele cu grupări din Arad, au reprezentat întotdeauna o motivație suplimentară, pe acest aspect bazându-se în principal, conform spuselor sale, antrenorul Ionuț Popa.

AICI GĂSIȚI COTELE LA ACS POLI TIMIȘOARA – DINAMO

 

CHELSEA – EVERTON, ora 19:30 (ANGLIA, PREMIER LEAGUE)

Chelsea are 4 victorii consecutive și caută să prelungească seria

Pe ”Stamford Bridge” se întâlnesc două echipe care au ca principal obiectiv revenirea în competițiile continentale. Înaintea etapei a 11-a, doar Chelsea se afla în grafic: ocupă locul 4, cu 22 de puncte (exact dublu față de același moment al ediției trecute), doar unul mai puțin față de liderul Manchester City. Everton nu este prea departe: cu 18 puncte, se găsea pe a 6-a poziție.

Chelsea vine după 4 victorii consecutive, toate fără gol luat, ceea ce nu i-a mai reușit tocmai din 2010. Această serie a început-o de la un 0-3 pe terenul concitadinei Arsenal, în al doilea eșec stagional. Primul, 1-2 cu Liverpool, îl suferise acasă, unde a mai realizat 4 succese, trei dintre ele la zero, între care 3-0 cu Leicester și 4-0 cu Manchester United. Același meci de pe ”Emirates” este unicul din actuala Premier League în care elevii italianului Antonio Conte nu au marcat. Aceștia se pot lăuda și cu atacul, și cu apărarea, golaveraj 21-9. Notabil, Hazard a marcat mereu de 3 jocuri încoace, însă niciodată în carieră nu a înscris în 4 la rând.

Everton a învins-o runda trecută pe West Ham, 2-0, în primul triumf după o așteptare de 4 partide, încheiate cu două remize la unu și două înfrângeri la limită. Un 0-1 la Bournemouth este unica dispută stagională în care nu a marcat, iar în alte 7 a luat gol, însă în 6 dintre cazuri numai câte unul. De altfel, echipa condusă de olandezul Ronald Koeman beneficiază de a doua cea mai bună defensivă, cu 8 goluri încasate, pe lângă 16 date. Ambele insuccese din cont le-a suferit pe teren străin, de unde a mai revenit cu un egal și două victorii. Și mai în spate, a pierdut 6 din precedentele 11 deplasări, plus două victorii și 3 remize.

Cesc Fabregas, Zouma și Obi Mikel sunt jucătorii cu probleme de sănătate de la londonezi. Niciunul nu face parte însă din categoria oamenilor de bază pentru Antonio Conte, astfel că putem spune că tehnicianul italian poate miza pe cel mai bun ”11”, unde e posibil să apară Willian în locul lui Pedro. Oaspeții nu contează pe Gueye, suspendat, pe mâna medicilor aflându-se Leighton Baines și James McCarthy. Și-a revenit în schimb Stekelenburg, iar Enner Valencia poate fi și el folosit, după ce a stat cu West Ham United din motive contractuale.

Everton s-a descurcat mai bine sezonul trecut, cu 3-1 acasă și 3-3 ”afară”, plus un 2-0 în Cupă. Totuși, Chelsea nu a mai pierdut un duel direct  acasă tocmai din noiembrie 1994, scor 0-1. De atunci au mai fost 21 de dispute, terminate cu 11 victorii și 10 egaluri. Nu e de omis nici faptul că trupa din Liverpool a dat câte 3 goluri în 3 din ultimele 4 precedente.

AICI GĂSIȚI COTELE LA CHELSEA – EVERTON

 

BAYERN – HOFFENHEIM, ora 16:30 (GERMANIA, BUNDESLIGA)

Hoffenheim e în formă și speră să pună probleme la Munchen

Lider neînvins cu 23 de puncte în 9 etape, Bayern a reușit să reînnoade victoriile și caută să o continue tot așa. Nu are o misiune tocmai simplă deoarece pe ”Allianz Arena” vine o echipă în formă, Hoffenheim, ocupanta locului 3, cu 19 puncte în cont.

Cu succese a terminat Bayern ultimele două jocuri, după ce în anterior bifase două remize. Una o înregistrase chiar acasă, 1-1 contra altei revelații, FC Koln. În rest, elevii italianului Carlo Ancelotti au obținut numai triumfuri, 4 dintre ele pe propria arenă și alte 5 încheiate fără gol luat. Oricum, ei contează pe cel mai bun atac și cea mai bună apărare într-un golaveraj 23-5. Cu tot cu sezonul trecut, ultimul eșec al bavarezilor a fost un 0-1 chiar la Munchen cu Mainz, în martie, urmat de 4 remize (una ”albă”) și 15 triumfuri. Totodată, același insucces este singurul de 23 de vizite primite încoace.

Și Hoffenheim este neîntrecută în actuala Bundesliga. Sezonul l-a început cu 4 egaluri, după care s-a trezit și nu a iertat pe nimeni, legând 5 victorii (4 la limită), ultima fiind un 1-0 acasă cu Hertha. În precedentele două etape nu a luat gol, iar de marcat nu a putut să o facă doar într-un 0-0 pe teren propriu cu Wolfsburg, acum 7 dispute. În deplasare a realizat două remize, apoi două succese, anteriorul fiind un convingător 3-0 la Leverkusen. Precedenta înfrângere datează din finalul stagiunii anterioare, 1-4 acasă cu Schalke.

Ancelotti nu-i are la dispoziție pe Javi Martinez și Ribery, în continuare accidentați, dar despre care a spus că speră ca după pauza dedicată echipelor naționale să-i poată avea din nou la dispoziție. El nu contează nici pe Starke, Benko și Dorsch. Nu-i exclus ca Robben și Thiago să fie menajați. Tehnicianul oaspete Julian Nagelsmann, de doar 29 de ani, cel mai tânăr din Bundesliga, nu se bazează pe Schwegler, Uth, Kobel, Kim, Geiger, Hamad, Atik.

Bayern s-a impus sezonul anterior de două ori, 2-0 pe ”Allianz” și 2-1 ”afară”. De altfel, bavarezii nu au pierdut nici unul din cele 16 dueluri directe (a înscris în 15 dintre ele, în alte 8 nu a luat gol), terminate cu 4 nuluri și 12 victorii, ultimele 4 consecutive. La Munchen nu a putut bate o singură dată, 3-3 în martie 2014, plus 7 victorii.

AICI GĂSIȚI COTELE LA BAYERN – HOFFENHEIM

 

NAPOLI – LAZIO ROMA, ora 21:45 (ITALIA SERIE A)

Vecine de clasament cu aspirații înalte

Napoli și Lazio sunt vecine de clasament și ambele încearcă să urce din zona Europa League, în care se află după 11 etape,  în zona Champions League. Gazdele se găsesc pe locul 5, cu 20 de puncte, pe când adversarii ocupă o poziție mai sus, cu un punct în plus. Fiecare echipă se poate lăuda cu linia lor ofensivă, nu la fel de tare și cu defensiva, golaveraj 22-12, respectiv 20-12.

Napoli a cedat runda trecută, 1-2 cu Juventus, în al 3-lea eșec din ultimele 5 meciuri. Anterior legase două victorii, realizate imediat ce suferise unica înfrângere stagională de acasă, 1-3 cu AS Roma. În rest, pe ”San Paolo”, echipa pregătită de Maurizio Sarri a mai înregistrat 4 succese: și mai în spate, același insucces cu romanii este singurul din anterioarele 24 de vizite primite în campionat. De 4 partide înscrie constant. Doar în două din cele 11 jocuri nu a putut marca, dar în alte 7 a și luat gol. După eșecul cu Juventus, napoletanii au dezamăgit iar și în Ligă, 1-1 cu Besiktas, la Istanbul.

De 6 dispute nu a mai pierdut Lazio, cu două egaluri și 4 victorii, precedentele două la rând. Anteriorul eșec, și al doilea din actuala Serie A, l-a încasat în septembrie, 0-2 ”afară” cu Milan: notabil, a luat bătaie numai atunci când nu a putut marca. Înfrângerea de pe ”San Siro” este unica din cele 5 deplasări de până acum, completată de două egaluri și două triumfuri. De remarcat este faptul că, de 4 confruntări încoace, elevii lui Simone Inzaghi înscriu și iau mereu gol.

Tot accidentat, Milik lipsește mai departe de la napoletani. La fel și Albiol, care abia și-a reluat pregătirile cu mingea. Romanii nu au nici un absent sigur, ci doar incerți, situație în care se află Bastos, J. Lukaku, De Vrij, Basta, Hoedt.

Napoli a învins în ambele înfruntări din 2015-2016, 5-0 acasă și 2-0 pe ”Olimpico”. Ultima victorie a lui Lazio, și singura de 8 dueluri directe încoace (plus un egal și 6 eșecuri), a fost un 4-2 în mai 2015, chiar pe ”San Paolo”.

AICI GĂSIȚI COTELE LA NAPOLI – LAZIO ROMA

 

REAL SOCIEDAD – ATLETICO, ora 17:15 (SPANIA, PRIMERA DIVISION)

Sociedad e pe val, dar Simeone vrea să se țină aproape de Real Madrid

Echipă pe val, Real Sociedad se luptă să-i facă față unui Atletico Madrid care nu-și permite să calce strâmb pentru a nu se îndepărta și mai tare de liderul Real Madrid, care are un meci aparent ușor pe ”Bernabeu” contra lui Leganes și cu care se va confrunta, în etapa viitoare, pe ”Calderon”. Bascii încep confruntarea de pe locul 6, de Europa League, cu 16 puncte strânse în 10 etape. Oaspeții contează pe 21 de puncte, cu care ocupă a 3-a treaptă.

Fără a excela nici în atac, nici în apărare, golaveraj 16-12, Real Sociedad a triumfat la zero în ultimele două runde. Anterior, pierduse derbyul cu Bilbao, 2-3 ”afară” în singurul eșec de 4 jocuri încoace. Doar o dată nu a marcat în precedentele 9 partide, în 5 luând gol. Pe teren propriu s-a împiedicat chiar la start, 0-3 cu Real Madrid, apoi 1-1 cu Espanol, după care trupa condusă de Eusebio a înșirat 3 succese, cu 8 goluri date și numai unul încasat.

Cu cea mai bună defensivă, stând bine și în ofensivă, golaveraj 25-6, Atletico s-a înclinat numai o dată în actuala Primera, 0-1 pe terenul Sevillei, acum două meciuri. Acesta a devenit al doilea joc fără să fi marcat după 0-0 la Leganes. În alte 5 înfruntări nu a luat nici un gol, dar a încasat mereu de 3 dispute încoace. În afara eșecului de pe ”Sanchez Pizjuan”, madrilenii au mai revenit de ”afară” cu două egaluri, între care 1-1 cu FC Barcelona, și două victorii la zero. Etapa trecută a învins-o pe Malaga cu 4-2 pe ”Calderon”, acolo unde anterior o umilise pe Granada, scor 7-1.

Bascii nu se pot baza pe accidentații Granero, Gastanaga, Markel Bergara și Agirretxe, recuperat fiind portarul Rulli. Dincolo, Augusto Fernandez și Gaitan nu pot evolua, fiind accidentați, la fel fiind și portarul de rezervă, Moya, în timp ce Savic este suspendat. Probleme medicale au mai acuzat Oblak și Griezmann, dar ambii pot fi operaționali.

Acum un sezon, Real Sociedad s-a înclinat în ambele confruntări, 0-2 acasă și 0-3 la Madrid. Un 2-1 în noiembrie 2014 , pe propria arenă, este singura sa victorie în ultimele 6 dueluri directe: restul de 5 au fost toate pierdute, 4 dintre ele fără să fi marcat. Mai mult, bascii au triumfat de numai două ori de 12 precedente încoace.

AICI GĂSIȚI COTELE LA REAL SOCIEDAD – ATLETICO

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă