Ce diferență între traseul Greciei din aceste preliminarii și imaginea jenantă din precedenta campanie! Care, în paranteză fie spus, ne-a ajutat destul de mult pe noi să obținem biletele pentru turneul final din Franța. Grecia a pornit perfect, cu 3 victorii în 3 partide, dar azi e primul examen cu adevărat pretențios, căci Bosnia are și ea pretențiile sale, chit că a suferit o corecție drastică la Bruxelles, plus că vine la Atena cu Dzeko și Pjanic în mare formă. Într-o grupă cu Belgia, care întâlnește într-un meci aparent facil Estonia, locul de baraj a devenit un obiectiv suficient de apetisant. Se joacă azi alte 8 meciuri din preliminariile Mondialului, ultimele din acest an, dar un reper important în programul zilei e dat de tenis, mai exact de Turneul Campionilor de la Londra, care reunește cei mai buni jucători ai momentului și care va certifica numărul unu mondial la finalul lui 2016. Avancronici, detalii și cote mai jos.
PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI
LUXEMBURG – OLANDA, duminică, 13.11, ora 19:00 (CALIFICĂRI CM 2018)
În Luxemburg, Olanda are ocazia să se întâlnească iar cu succesul. După ratarea Euro 2016, batavii nu au pornit extraordinar nici în actualele preliminarii, în care au adunat doar 4 puncte în 3 etape, fiind pe locul 3. Avantajul lor este că au parte de o deplasare socotită facilă, în Luxemburg, codașa grupei cu numai un punct în cont.
Luxemburg a remizat în jocul trecut, 1-1 în Belarus. În primele două runde a pierdut, însă numai la limită: 3-4 în Bulgaria, cu un gol încasat tocmai în prelungiri, apoi 0-1 acasă cu Suedia. Formația antrenată de Luc Holtz nu a mai învins, totuși, de 8 partide, 7 cedate, de la un 1-0 într-un ”amical” cu Grecia, în noiembrie 2015. Un alt succes îl obținuse în fața Macedoniei, 1-0 în septembrie 2015, acum 13 meciuri. Precedentele 5 apariții acasă s-au terminat numai cu eșecuri și are un singur triumf du 7 vizite primite încoace.
Olanda tocmai a remizat acasă, 1-1 într-un test cu Belgia. Anterior, în grupă, terminase 1-1 în Suedia, trecuse cu 4-1 de Belarus pe teren propriu, acolo unde avea să se încline în fața Franței, 0-1. Această înfrângere este unica în ultimele 4 partide. Tot contra ”cocoșilor”, elevii lui Danny Blind au bifat singurul joc din precedentele 13 în care nu au izbutit să înscrie. Totuși, bilanțul e stricat de disputele de acasă, cel de ”afară” fiind mult mai bun. Astfel, Olanda nu a mai pierdut pe teren străin de 7 confruntări, cu două remize și 5 triumfuri, marcând în toate, serie începută după un 0-3 în Turcia în septembrie 2015.
Din cele 13 dueluri directe oficiale, Luxemburg a învins într-unul, pe lângă un egal și 11 eșecuri. Rezultatele notabile le-a realizat în 1963, 1-1, apoi 2-1 la rejucare, chiar în Olanda, în ”optimile” CE. După aceea s-au consemnat 8 victorii batave, toate fără gol luat, printre rezultate numărându-se 5-0, 6-0, 8-0. Totuși, ultimele două întâlniri s-au încheiat cu numai 1-0 în preliminariile CE 2008. Cu tot cu ”amicale”, s-au strâns 16 precedente, bilanț 2-1-13 și golaveraj 13-59.
După meciul de pregătire cu Belgia, Blind a trebuit să renunțe la 3 jucători, Schaars, Lens și Janssen, toți accidentați în înfruntarea de pe ”Amsterdam ArenA”. În loc, selecționerul olandez a chemat doi fotbaliști, De Roon (Middlesbrough), o premieră, și Fer (Swansea). Se mai remarcă revenirea lui Robben după mai multe probleme medicale, dar și absența lui Van Persie, accidentat.
ELVEȚIA – FEROE, duminică, 13.11, ora 19:00 (CALIFICĂRI CM 2018)
Elvețienii exclud orice pas greșit cu Feroe. ”Vrem să terminăm anul cu punctaj maxim ca să avem o viață mai ușoară în 2017 și să fim deja calificați la Mondial înaintea finalei grupei din Portugalia, din octombrie viitor”, au anunțat liderii grupei B. Totuși, nu mai pare atât de simplu să-i bată pe feroezi. Aceștia sunt deciși să pună cât mai multe probleme oricui, iar rezultatele de până acum îi susțin, cele 4 puncte din cont plasându-i pe locul 4.
Tare a început Elveția această campanie, 2-0 acasă cu proaspăta campioană continentală Portugalia. S-a impus apoi și în Ungaria (3-2), și în Andorra (2-1). A ajuns, astfel, la 8 partide imbatabile, 5 dintre ele câștigate, cu începere de la un 1-2 într-o partidă de pregătire cu Belgia. 4 din aceste partide le-a susținut la Euro, unde a înregistrat o victorie urmată de 3 egaluri, ultimul, 1-1 în ”optimea” cu Polonia, fiind cedat la penalty-uri, 4-5. Aceeași înfrângere cu belgienii este ultima suferită acasă, urmată de două succese cu câte două goluri date. Tot pe propria arenă s-a înclinat de două ori de 10 vizite primite încoace.
Feroe s-a descurcat neașteptat de bine în primele două etape, 0-0 cu Ungaria și 2-0 în Letonia. S-a produs apoi dezastrul, 0-6 acasă cu Portugalia, al doilea eșec din ultimele 5 jocuri. Precedentul fusese într-un ”amical”, 0-2 în Kosovo, care este, în același timp, singurul insucces din precedentele 3 deplasări, două terminate cu triumfuri. De remarcat, insularii au învins în 4 din anterioarele 9 apariții ”afară”, celelalte 5 fiind toate pierdute.
De 4 ori s-au mai înfruntat cele două echipe, doar în meciuri oficiale. Elveția s-a impus fără excepție: 5-1 și 1-0 în preliminariile CM 2002, 6-0 și 3-1 în eliminatoriile pentru Mondialul din 2006.
Pentru noua dispută, selecționerul elvețian Vladimir Petkovic nu a putut să-i cheme pe Embolo, Shaqiri, Lang, toți accidentați. Din același motiv, a trebuit să renunțe apoi și la Edmilson Fernandes. În loc a adus alți doi jucători, pe Widmer și Tarashaj. Pe de altă parte, revine Djourou după o leziune, iar Timm Klose a rămas în afara lotului, fiind preferat Leo Lacroix. Dincolo, fără griji în privința lotului, selecționerul Lars Olsen a zis: ”Ne-am îmbunătățit jocul în ultimul timp, dar încă facem multe greșeli. Sper să mai îndreptăm câteva dintre ele la Lucerna”.
BELGIA – ESTONIA, duminică, 13.11, ora 21:45 (CALIFICĂRI CM 2018)
Într-un meci arbitrat de Alexandru Tudor, Belgia vrea să continue traseul ireproșabil de până acum. Lider în grupa ei, echipa pregătită de spaniolul Roberto Martinez nu doar că are punctaj maxim după primele 3 runde, dar nici măcar nu a primit vreun gol. Pe ”Roi Baudouin” din Bruxeles se prezintă Estonia, ocupanta locului 4, cu 3 puncte adunate.
Gazdele au pregătit partida printr-un ”amical” în Olanda, 1-1 miercurea trecută, la Amsterdam. Anterior, înșirase cele 3 victorii din actualele preliminarii, toate realizate la scoruri categorice: 3-0 în Cipru, 4-0 cu Bosnia, 6-0 în Gibraltar. Această serie fusese precedată de două eșecuri consecutive, 1-3 cu Țara Galilor în ”sferturi” la Euro, apoi 0-2 acasă în testul cu Spania. Această înfrângere contra ibericilor este singura suferită de ”diavolii roșii” în ultimele 15 jocuri de pe teren propriu, 11 terminate cu succese.
Estonia a izbutit doar un triumf, 4-0 acasă cu Gibraltar. Tot la zero a încasat cele două eșecuri, unul în Bosnia, 0-5, celălalt cu Grecia, 0-2. Aceeași victorie cu Gibraltarul este unica de 6 partide încoace, jumătate pierdute, și a doua din precedentele 11 dispute. ”Afară” nu s-a mai impus de 6 confruntări, cu un egal la unu și 5 eșecuri la zero, inclusiv ultimele 3, iar un 2-0 într-un ”amical” în Finlanda este singurul succes din anterioarele 10 deplasări. Din octombrie 2012, 1-0 în Andorra, datează și anteriorul triumf pe teren străin într-un ”oficial”, urmat de o remiză albă și 8 înfrângeri.
Din cele 4 dueluri directe de până acum, Belgia le-a câștigat pe primele trei, dar l-a pierdut pe ultimul. Astfel, a înregistrat 1-0 și 2-0 în preliminariile CE 2004, apoi 3-2 acasă și 0-2 ”afară” în eliminatoriile CM 2010.
În așteptarea noii înfruntări, Belgia l-a pierdut din nou pe abia revenitul Kompany, reaccidentat la încălzirea dinaintea disputei din Olanda. Din același motiv a plecat și Moussa Dembele. În loc, Martinez l-a adus doar pe fundașul Dendoncker, de la Anderlecht. Incerți sunt Witsel, Defour, Fellaini și Meunier, în vreme ce Nainggolan nici nu a fost convocat.
GRECIA – BOSNIA, duminică, 13.11, ora 21:45 (CALIFICĂRI CM 2018)
Departe de imaginea jenantă din precedentele preliminarii, Grecia a început puternic actuala campanie. În primele 3 etape nu a ratat nici un punct, ba se poate lăuda și cu golaverajul, 8-1, capitol la care doar Belgia, tot cu punctaj maxim, stă mai bine (13-0). Nici Bosnia nu o duce tocmai rău: cu 6 puncte strânse, se află pe a 3-a poziție.
Pregătiți de germanul Michael Skibbe, elenii au anticipat disputa printr-o verificare cu Belarus, una ratată, pierdută la Pireu cu 1-0. A fost primul eșec după 5 partide imbatabile, toate câștigate, inclusiv cele 3 din eliminatorii: 4-1 în Gibraltar, 2-0 cu Cipru, 2-0 în Estonia. Aceeași înfrângere este a doua încasată în ultimele 3 apariții acasă, unde nu s-a impus decât de 3 ori în anterioarele 10 meciuri. Restul de 7 au fost numai înfrângeri, 6 fără gol dat, șir început de un 0-1 cu România în septembrie 2014.
Bosnia nu a avut emoții în cele două jocuri de pe propria arenă, 5-0 cu Estonia și 2-0 cu Cipru, dar a încasat-o rău în Belgia, 0-4. Insuccesul de la Bruxelles este singurul suferit de elevii lui Mehmed Bazdarevic în precedentele 5 partide, 3 câștigate, și al doilea de 8 confruntări încoace. Ei au cedat două din ultimele 3 deplasări și au triumfat în jumătate din anterioarele 8 prezențe pe teren străin.
Între cele două echipe au mai avut loc 6 meciuri oficiale. Grecia este superioară, cu 4 victorii, un egal și un eșec. Totuși, toate succesele le-a obținut în primele 4 dispute. În ultimele două, Bosnia s-a descurcat mai bine, cu 0-0 tot la Pireu, precum acum, și 3-1 acasă, la Zenica. Între cele două tranșe s-a mai jucat și un ”amical”, 0-0 în Bosnia. Precum rezultatele generale, și cele de pe propria arenă au fost în descreștere pentru eleni, respectiv 3-0, 3-2, 0-0.
TENIS, TURNEUL CAMPIONILOR
După Turneul Campioanelor, câștigat de Dominika Cibulkova în Singapore, a venit și rândul băieților să se întreacă la Turneul Campionilor. Tiparul competiției găzduite de Londra este același: cei mai buni 8 tenismeni ai lumii sunt așezați în două grupe, în funcție de locul în clasamentul ATP, iar primii doi din fiecare serie vor avansa în semifinale, fază din care se vor alege apoi cei ce se vor lupta pentru trofeu. La competiție nu au putut să se califice doi dintre cei mai exponențiali jucători din ultimii ani, Rafa Nadal și Roger Federer. Cei 8 participanți sunt împărțiți astfel:
Grupa ”John McEnroe”: Andy Murray, Stanislas Wawrinka, Kei Nishikori, Marin Cilic. Rezultate directe până acum: Murray – Wawrinka 9-7, Murray – Nishikori 7-2, Murray – Raonic 11-3, Wawrinka – Nishikori 4-2, Wawrinka – Cilic 10-2, Cilic – Nishikori 5-7.
Grupa ”Ivan Lendl”: Novak Djokovic, Milos Raonic, Gael Monfils, Dominic Thiem. Rezultate directe până acum: Djokovic – Thiem 3-0, Djokovic – Raonic 7-0, Djokovic – Monfils 13-0, Thiem – Monfils 1-0, Monfils – Raonic 2-3, Thiem – Raonic 1-0.
Ediția din acest an are o importanță sporită datorită faptului că poate decide numărul 1 la final de an. Devenit recent lider mondial, după ce l-a detronat pe Novak Djokovici, Andy Murray va rămâne primul la sfârșit de 2016 doar dacă va atinge o fază superioară comparativ cu sârbul. Altfel, va fi depășit. Djokovici s-a impus mereu în ultimele 4 ediții și a anunțat că vrea să bată recordul deținut de Federer, cu 6 triumfuri finale. Aflat la a 8-a prezență, Murray nu are la activ nici măcar o finală, atingând doar semifinalele în 3 ocazii.
Cu premii totale de 7 milioane de dolari este dotată întrecerea londoneză. Participarea la competiție este recompensată cu 179.000 de dolari, iar pentru fiecare victorie din grupă se va încasa tot 179.000 de dolari. Succesul din semifinale va fi premiat cu 545.000 de dolari, pentru ca suma rezervată câștigătorului să se ridice la 1,13 milioane de dolari.
PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI
Lasă un răspuns