BARCELONA E OBLIGATĂ SĂ CÂȘTIGE PE ”ANOETA”, UNDE N-A MAI ÎNVINS DIN 2007

BARCELONA E OBLIGATĂ SĂ CÂȘTIGE PE ”ANOETA”, UNDE N-A MAI ÎNVINS DIN 2007

5 mai 2007 este data la care FC Barcelona a învins ultima dată pe ”Anoeta” din San Sebastian. Fie că a fost în campionat, fie că a fost în Cupă, catalanii n-au mai reușit de-atunci să câștige în fața lui Real Sociedad, în Țara Bascilor, indiferent de numele celui care a fost antrenor, Guardiola, Tito Villanova, Tata Martino sau Luis Enrique. Mai mult, din cele 7 partide disputate în această perioadă (Sociedad a avut și 3 sezoane în Segunda), bascii au învins de 5 ori, plus alte două remize. Contextul nu-i întru-totul favorabil Barcelonei, căci Real Sociedad traversează cel mai bun moment de formă din ultimii ani, cu un fost jucător catalan pe bancă, iar diferența față de Real Madrid a crescut acum la 7 puncte, cu o săptămână înaintea duelului direct de pe ”Camp Nou”. Astfel că orice alt rezultat în afara victoriei ar fi un eșec pentru campioana Spaniei, la care Neymar are o grijă suplimentară, el aflându-se la un singur cartonaș galben de suspendare. În programul zilei de azi reține atenția și un tradițional duel din fotbalul francez, Lyon-PSG, dar și confruntarea dintre Manchester United și West Ham United, unde victoria e esențială pentru ambele grupări. Se mai joacă și-n Bundesliga, Serie A, dar și-n Liga 1 de la noi. Avancronici și cote mai jos.

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

 

STEAUA – FC BOTOȘANI, duminică, 27.11, ora 20:30 (ROMÂNIA LIGA 1)

Steaua se poate desprinde

Contra Botoșaniului, Steaua are prilejul să ia avans la șefia Ligii 1 după ce CSU Craiova, principala urmăritoare, tocmai a pierdut în startul etapei a 17-a, 1-2 la Iași. ”Roș-albaștrii” contează pe 33 de puncte, cu 3 peste olteni, dar și peste Viitorul, care s-a impus deja la Tg. Mureș (2-0). Dincolo, înaintea noii runde, FC Botoșani ocupa locul 7, cu 23 de puncte, fiind în luptă pentru prinderea play-off-ului.

Steaua a pierdut meciul trecut, 0-1 la Chiajna. A fost primul eșec după 3 jocuri imbatabile, cu un egal la unu și două victorii cu 2-0, și al 3-lea stagional. Pe primele două le suferise chiar pe teren propriu, unde a mai înregistrat două egaluri și 4 victorii. Echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf are cea mai bună apărare, cu 11 goluri luate, dar nu se poate lăuda cu atacul, cu 22 de reușite. Acum vine și cu un moral bun după succesul cu Osmanslipor, 2-1, care îi permite să spere încă la primăvara Europa League.

Cu o ofensivă superioară Stelei, golaveraj 23-17, FC Botoșani nu se află într-un moment prea bun. A pierdut ultimele două partide fără să înscrie, ambele 0-1, precedate de un 2-0 acasă cu Timișoara, singurul triumf din precedentele 5 runde, 3 dintre ele pierdute și tot atâtea terminate fără să fi înscris. Pe teren străin s-a descurcat bine o perioadă, cu 3 succese în primele 5 dispute, însă în anterioarele 3 deplasări a pierdut mereu, numai la limită.

Tănase și Mitrea sunt jucătorii pe care nu se poate baza Reghecampf, dar revine Tamaș după suspendare. Adversarii nu au probleme speciale de efectiv, doar Burcă fiind incert.

Niciodată nu a pierdut Steaua cu FC Botoșani. Până acum au existat, numai în campionat, 7 dueluri directe, toate câștigate de bucureșteni, 5 dintre ele la zero. În tur ei s-au impus cu 2-0, același scor cu care au învins ulterior și în Cupa Ligii, tot în Moldova.

AICI GĂSIȚI COTELE LA STEAUA – FC BOTOȘANI

 

MAN. UNITED – WEST HAM, ora 18:30 (ANGLIA, PREMIER LEAGUE)

Mare nevoie de victorie în ambele tabere

Pe ”Old Trafford” se înfruntă două echipe cu nevoie mare de victorie, dar din motive diferite. Pe locul 6 înaintea etapei a 13-a, cu 19 puncte în cont, Manchester United caută să reintre în sfera cupelor continentale. De partea cealaltă, cu numai 11 puncte, West Ham nu se afla decât pe a 17-a poziție, prima neretrogradabilă, și speră să se îndepărteze de zona primejdioasă.

Fără să se laude cu realizările, golaveraj 17-14, gazdele vin după un 1-1 acasă cu Arsenal, al 3-lea joc consecutiv invincibil, cu un succes și două egaluri. Totuși, un usturător 0-4 pe terenul lui Chelsea este singurul eșec din ultimele 7 runde, 4 terminate cu remize (două ”albe”). Tot cu remize au încheiat elevii lui Jose Mourinho precedentele 3 partide de acasă, precedate de un 4-1 cu campioana Leicester. Ca gazde s-au înclinat numai o dată în actuala Premier League, 1-2 cu concitadina City în septembrie.

Cu unul dintre cele mai slabe atacuri și cu o apărare la fel de modestă, golaveraj 13-23, West Ham nu a mai învins de 3 meciuri, cu un egal și două înfrângeri, week-end-ul trecut cedând în fața lui Tottenham abia în prelungiri. Anterior, trupa croatului Slaven Bilic legase două succese cu 1-0, totodată singurele de 10 dispute încoace. Din totalul de 6 vizite efectuate, s-a impus doar în una, 1-0 cu Crystal Palace, restul de 5 fiind numai eșecuri, 4 dintre ele cu gol dat și luat mereu.

Smalling și Bailly sunt jucătorii indisponibili din tabăra gazdelor. Revine, în schimb, Ibrahimovic, după suspendare. Incert este Carrick. La londonezi, lipsesc Oxford, Byram, Gokhan Tore și Masuaku, toți accidentați, plus suspendatul Reid, în vreme ce Andy Carroll abia și-a reluat antrenamentele în urma unei leziuni la gleznă. Incert rămâne Obiang, după o suspendare reîntorcându-se ”căpitanul” Noble.

Cu 0-0 s-a încheiat confruntarea din sezonul trecut de la Manchester, după care West Ham a câștigat acasă cu 3-2 în unicul său triumf din ultimele 15 dueluri directe din campionat. Numai pe ”Old Trafford”, United nu s-a înclinat decât de două ori (ultima oară în 2007, scor 0-1) în precedentele 23 de vizite primite din partea londonezilor, plus 20 de victorii și un egal.

AICI GĂSIȚI COTELE LA MAN. UNITED – WEST HAM

 

OLYMPIQUE LYON – PARIS SG, ora 21:45 (FRANȚA, LIGUE 1)

Lyon e în revenire și vrea să facă viață grea parizienilor

Meciul etapei a 14-a din Ligue 1 are loc la Lyon. Gazdele de la Olympique ocupau înaintea noii runde locul 5, cu 22 de puncte, și se luptă să pătrundă în zona cupelor europene. Dincolo, PSG se află pe locul 3, cu 29 de puncte, și încearcă să țină aproape de liderul Nice.

Bine în atac, nu și în apărare, golaveraj 21-16, Lyon se numără printre echipele tranșante, cu doar un egal în cont. Vine după 3 victorii consecutive, toate la limită, anterior legând două eșecuri. Doar o dată în ultimele 6 meciuri nu a marcat. Două din totalul de 3 înfrângeri stagionale le-a suferit pe propria arenă, completate de 4 victorii, cu gol dat mereu în cele 6 vizite primite, dar și luat în 4 dintre ele.

PSG contează pe cea mai bună apărare, întrecută de doar 7 ori, și pe al doilea atac, cu 26 de reușite. Echipa condusă de spaniolul Unai Emery este imbatabilă de 6 partide, cu un egal și 5 succese, perioadă în care a înscris 11 goluri și a luat numai unul, lucru întâmplat acum 5 dispute. Ultimul eșec, 0-2 la Toulouse, este și singurul de 10 confruntări încoace. Ambele insuccese din actuala Ligue 1 le-a încasat pe teren străin, unde a mai bifat 4 triumfuri.

”Olimpicii” îi au accidentați pe Mammana, Jallet și Ghezzal, antrenorul Bruno Genesio având de ales între Valbuena și Fekir pentru al doilea om de atac, lângă golgheterul Lacazette. De cealaltă parte, probleme medicale ridică Areola, Kurzawa, Rabiot, Di Maria, Pastore.

Sezonul trecut, Lyon s-a impus acasă cu 2-1, după ce cedase în tur cu 5-1, la fel cum pierduse și în Cupă (0-3), și în Cupa Ligii (1-2). N-a avut șansă nici în startul actualei stagiuni, 1-4 în Supercupă. Totuși, doar în Ligue 1, ”olimpicii” sunt invincibili pe propria arenă din mai 2013, scor 0-1, de atunci înregistrând un egal și două victorii.

AICI GĂSIȚI COTELE LA OLYMPIQUE LYON – PARIS SG

 

GENOA – JUVENTUS, ora 16:00 (ITALIA, SERIE A)

Genoa încearcă să profite de accidentările de la Juve

Confruntare între două echipe nu foarte presate. Înaintea etapei a 14-a, Genoa se găsea pe locul 12, cu 16 puncte, la o distanță cât de cât liniștitoare față de zona retrogradării. În schimb, Juventus e la conducere în Serie A, cu 33 de puncte, 7 peste AS Roma și AC Milan înaintea noii runde, doar 4 acum peste milanezi.

Cu un golaveraj sărac, 14-14, Genoa nu a mai învins de 3 jocuri, cu un egal la unu flancat de câte un eșec, fiecare cu câte 3 goluri luate, anteriorul fiind un 1-3 cu Lazio, la Roma. Ultima din cele 4 victorii stagionale a fost un surprinzător 3-0 acasă cu Milan și este singura de 6 jocuri încoace. Totuși, pe ”Luigi Ferraris” nu a pierdut deloc în actuala campanie, cu două succese, plus toate cele 4 remize din cont, două dintre ele ”albe”. Precedentul insucces de acasă a fost un 1-2 în mai, cu Atalanta.

Singura echipă din actuala ediție fără nici un egal, Juventus nu a iertat pe nimeni de 4 partide încoace, toate cu minim două goluri date. Anterior se înclinase pe terenul Milanului, 0-1, în unica înfrângere din precedentele 9 etape, dar și singurul meci din acest sezon în care nu a putut marca. De altfel, ambele insuccese stagionale ale formației pregătite de Massimiliano Allegri au survenit în deplasare, completate de 4 triumfuri, trei dintre ele la zero.

Doi jucători sunt suspendați la genovezi, respectiv Orban și Veloso. O pierdere importantă este și cea a golgheterului Pavoletti, accidentat: în locul acestuia ar intra Simeone junior. Incert este Brivio. Torinezii nu pot miza pe Dybala, Benatia, Barzagli, Pjaca, toți accidentați, și fac eforturi să-l recupereze pe Higuain, afectat de dureri musculare. Altfel, titular în atac va fi Mandzukic. La mijloc, Hernanes e favorit în fața lui Marchisio.

Juventus a câștigat ambele înfruntări din ediția anterioară, 2-0 la Genova și 1-0 la Torino, și a ajuns la 3 dueluri directe imbatabile, toate câștigate și fără gol primit. Ultima victorie realizată de Genoa, 1-0 acasă în octombrie 2014, este și unica de 14 precedente încoace, pe lângă 4 egaluri și 9 triumfuri juventine.

AICI GĂSIȚI COTELE LA GENOA – JUVENTUS

 

REAL SOCIEDAD – FC BARCELONA, ora 21:45 (SPANIA, PRIMERA DIVISION)

Barcelona nu are altă variantă decât victoria

FC Barcelona nu are o viață ușoară la San Sebastian, unde nu are voie să calce strâmb în tentativa de a nu se îndepărta și mai tare de Real. Catalanii ocupă poziția secundă, cu 26 de puncte, la 7 în spatele madrilenilor. La rândul său, Real Sociedad nu se găsea mult în urmă, pe locul 5, cu 22 de puncte.

Într-o perioadă excelentă, gazdele se prezintă după 4 victorii consecutive, cu 10 goluri date și numai unul încasat, exact runda trecută, 3-1 la Gijon. Ultimul eșec, 2-3 ”afară” în derbyul basc cu Athletic Bilbao, este și singurul de 6 jocuri încoace, cu gol dat în toate. De altfel, elevii lui Eusebio au înscris în 10 din cele 12 etape, golaveraj 21-13. Pe teren propriu nu au cedat decât în prima vizită primită, 0-3 cu Real Madrid, după care au realizat un egal urmat de 4 triumfuri la rând, precedentele 3 la zero.

Cu al doilea cel mai prolific atac, 32-13, FC Barcelona doar a remizat meciul trecut, 0-0 acasă cu Malaga, fiind pentru întâia oară în actuala Primera când nu a izbutit să înscrie. Anterior, catalanii legaseră 4 victorii, trei dintre ele la limită, serie pozitivă precedată de un 3-4 cu Celta, la Vigo, unicul eșec din ultimele 9 dispute și al doilea stagional. Acesta este și singurul insucces de pe teren străin, pe lângă 5 victorii: 4 din totalul de 6 deplasări le-au încheiat și cu gol încasat.

Bascii nu îi au la dispoziție pe Gaztanaga, Bergara și Ruben Pardo, toți accidentați, în vreme ce Agirretxe abia și-a reluat pregătirile după o operație. Ei așteaptă mult de la atacantul mexican Carlos Vela, care a marcat mereu în ultimele 4 meciuri de pe ”Anoeta” și speră să o facă și contra Barcelonei pentru a dedica reușita primului său copil, Romeo, născut recent. Dincolo, catalanii tot nu pot conta pe Iniesta și Umtiti, care continuă procesul de recuperare pentru a fi apți măcar pentru El Clasico. Incerți sunt Mathieu și Arda Turan.

Real Sociedad a învins în meciul de pe ”Anoeta” din sezonul trecut, scor 1-0, după ce pierduse pe ”Camp Nou” cu 4-0. De altfel, pe terenul lor, bascii sunt imbatabili în Primera de 6 dueluri directe, cu un egal și 5 victorii, precedentele 4 consecutive. Anteriorul succes al Barcelonei în fieful ”alb-albastru” a fost un 2-0 în mai 2007.

AICI GĂSIȚI COTELE LA REAL SOCIEDAD – FC BARCELONA

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă