Pentru Real Madrid, locul doi n-a fost niciodată un premiu. Nu stă în ADN-ul acestui club să fie mulțumit cu poziția secundă, să fie vicecampion, să vadă cum alții primesc coronița premianților. Iar în Champions League cu atât mai mult. An după an, la fiecare start al acestei competiții atât de legată afectiv de clubul ”blanco” obiectivul lunii decembrie e terminarea grupei pe locul 1. E un soi de obligație naturală, un fel de pact existent în vestiar. De data asta situația e un pic diferită. Locul 1 n-a fost obținut, dar posibila amărăciune e îndulcită de realitatea imediată a competiției. Căci în acest sezon, pentru Real Madrid cel puțin, perspectivele unei trageri la sorți favorabile pornind din urna a doua sunt vizibile, spre deosebire de situația în care ar fi terminat pe primul loc. Egalul cu Borussia Dortmund este așadar unul dulce-acrișor, dar despre avantaje ori dezavantaje vom putea vorbi abia în martie.

Acest Real-Borussia a fost un meci un pic ciudat și de aici și calitatea fotbalului arătat de cele două echipe. Și asta pentru că Real Madrid își dorea victoria și, implicit, locul 1 în grupă, dar n-ar fi fost chiar atât de mare supărare dacă nu s-ar fi realizat acest obiectiv. Astfel că a rezultat un duel care, ca și confruntarea dintre Bayern și Atletico de marți, a semănat cu cele amicale de la International Champions Cup. Nu cred în varianta, care circulă și-n Spania de altfel, cum că Real Madrid a ales deliberat să termine partida la egalitate datorită avantajelor ce decurg din această poziție secundă. Spre deosebire de spanioli, noi pe aici am văzut foarte multe meciuri cu rezultat dinainte știut și mai avem ceva experiență în acest sens. Nu așa se joacă un meci pe care-l vrei terminat la egalitate, mai ales că nici pe adversar nu-l deranjează defel această remiză, dimpotrivă. Dacă și o echipă și cealaltă vor egalul, atunci la egal se joacă și nimeni nu are ce să spună. Nu mi s-a părut că miercuri Real a jucat la egal, iar asta s-a văzut din echipa de start gândită de Zidane, mult mai ofensivă decât cea pe care am văzut-o sâmbătă, pe ”Camp Nou”. Mi s-a părut însă un Real Madrid oarecum relaxat, cu jucători ceva mai puțin concentrați decât cu Barcelona, abordând un stil de fotbal cu care Borussia se simte foarte confortabil, ofensiv, vertiginos pe alocuri, pe contre uneori. Rezultatul putea fi oricare, puteau câștiga inclusiv nemții, putea învinge la scor madrilenii, remiza mi se pare însă doar o coincidență fericită.

Zidane a căutat și el să experimenteze cu un 4-4-2 destul de rar întâlnit în varianta cu Benzema titular. Cu James Rodriguez pe dreapta și Lucas Vasquez pe stânga, ocupând benzile într-o linie de 4 ce-i avea la mijloc pe Casemiro și Modric, cu Cristiano și Benzema în față. Partitura i-a priit francezului, care a făcut poate cel mai bun meci al sezonului. Jucând ca un număr 9 ce-și dorește parcă să fie 10, participând la construcție, asociindu-se cu Cristiano ca-n vremurile bune, oferind așadar motive de optimism în ceea ce-l privește. Dar i-a priit și lui James Rodriguez, a cărui prestație a fost mai mult decât notabilă.

La rândul său, Thomas Tuchel a încercat un 4-1-4-1, din care a ieșit pregnant în evidență numele tânărului Julian Weigl, dar și faptul că Marco Reus se întoarce ușor-ușor la fotbal. Cu destule absențe, Borussia s-a arătat a fi aceeași echipă interesantă, competitivă, dar care trebuie să-și îmbunătățească în mod evident atacurile poziționale și tranziția defensivă, atunci când se pierde mingea. Un fotbal electric de tipul celui propus de Tuchel poate fi câștigător de multe ori, dar depinde mult de calitatea adversarului și mai ales de concentrarea sa. Aș fi curios să văd această Borussia împotriva lui Atletico, dar și împotriva unui Real Madrid cu Bale și Morata în condiții optime, jucând cu dorința clară de a păstra un avantaj de pe tabelă. Poate în ”sferturi”, căci văzând perspectivele tragerilor la sorți cred că ambele au mari șanse de a trece de faza ”optimilor”.

La 2-1, Real Madrid a arătat acele carențe pe care le-am văzut de multe ori pe parcursul acestui an, ce se va împlini în curând, de mandat Zidane. O lipsă de intensitate în anumite momente, un soi de blazare, pe care nimeni nu și-o poate explica. S-a întâmplat și pe ”Camp Nou” și nu poate fi pusă pe seama apariției în scenariu a lui Iniesta, căci câteva minute mai târziu, tot cu Iniesta în teren, Real Madrid a dominat copios finalul din Clasico. Mai degrabă ar fi din punct de vedere fizic, ca și cum cineva ar comuta butonul de alimentare al echipei pe modul OFF. Partea bună e că, deocamdată, consecințele nu apar pe tabela de marcaj, dar în mod cert e un element de luat în seamă. La 2-1, Real Madrid putea face 3-1, dacă bara nu i se opunea lui Cristiano Ronaldo, și nimeni n-ar mai fi avut nimic de comentat.

S-a terminat însă 2-2, iar Real Madrid și Borussia se vor afla în urne favorabile luni, la tragerea la sorți. Borussia evită Barcelona, Atletico, Juventus, rămânând PSG și City ca adversari grei, în vreme ce pentru madrileni se taie variantele periculoase gen Bayern, PSG sau City, doar Juventus fiind rivalul nedorit. Urnele de luni oferă, într-un fel, ierarhia exactă a competitivității din fotbalul european al acestor zile: Spania cu 4 echipe, Germania și Anglia cu câte 3, Italia, Franța, Portugalia cu câte două. Multe se pot întâmpla până la finala de la Cardiff, căci abia acum începe cu adevărat Champions League, ceea ce am avut până acum, e o teorie a mea mai veche, fiind doar Liga Campionilor. Un singur lucru e cert la momentul de față: după 3 trofee consecutive, FC Sevilla nu mai poate lua din nou Europa League.