Cred că am început să ne obișnuim din ce în ce mai mult cu lumea schimbătoare a fotbalului din zilele noastre. Am învățat să înțelegem că dacă azi ceva este alb, mâine poate deveni negru și invers. ”From zero to hero” este o expresie frumoasă, parcă este și titlul unei melodii, în orice caz este o realitate. Fără să fi fost vreodată chiar la nivelul ”zero”, Leonardo Jardim e pe cale să devină ”hero”, căci tot ceea ce realizează el la AS Monaco are accente de eroism, în condițiile date. 75 de goluri în 25 de etape, lider în Ligue 1 cu 3 puncte în fața PSG-ului, în cursă pentru Cupa Franței și Cupa Ligii, calificată în primăvara Champions League și în fața unei duble manșe cu Manchester City în care nu cred deloc că pornește cu șansa a doua, cam asta e realitatea ce se respiră acum în Principat. Și se respiră, îndrăznesc să spun, grație acestui antrenor portughez fără pretenții de vedetă, cu o clară imagine de anti-star, dar care tinde să devină la mare modă. Eu unul, dacă îmi este permis, aș mai adăuga la lista performanțelor de mai sus încă una: readucerea în prim-plan a unuia dintre cei mai buni atacanți din ultimii ani, Radamel ”El Tigre” Falcao.

Se poate spune că asistăm la un soi de revanșă a lui Leonardo Jardim. Aterizat în fotbalul francez cu o imagine mai degrabă necunoscută, deși realizările sale la Beira Mar, Braga și Sporting stârniseră ceva analize la vremea respectivă, Jardim s-a văzut pus în fața unei situații pe care nu cred că a anticipat-o la momentul semnării primului angajament cu AS Monaco, în vara lui 2014. Anume că foarte curând proiectul inițial, ce se dorea un soi de PSG sau Manchester City cu finanțarea rusă, s-a dezumflat brusc, ca un balon în care heliul nu era de cea mai bună calitate. Dintr-un contribuabil activ pe piața transferurilor, Monaco s-a transformat într-un soi de boutique de lux, pentru cluburile bogate și amatoare de marfă de calitate. Cu toate astea, Monaco a izbutit să stea sus în clasamentul din Ligue 1 și să aibă un parcurs rezonabil în Europa, acel sfert de finală cu Juventus, după ce eliminase pe Arsenal, devenind momentul de aur al gestiunii Jardim. Pentru care destul de puține au fost cuvintele de laudă în Franța, chit că se vedea destul de clar că are merite destule.

Francezii sunt însă un popor destul de bizar. Au uneori un soi de îngâmfare față de cei ce vin să muncească în țara lor, nu întotdeauna bazată pe realitate ori pe date concrete. E și o vorbă la ei în sensul ăsta, ”comme un cheveau sur la soupe”. Jardim a fost de multe ori clientul ironiei destul de acide a unor jurnaliști, ba pentru franceza stâlcită din primele luni, deși ar fi fost de lăudat efortul făcut de a deprinde limba lui Voltaire, ba pentru stilul de joc al monegascilor, ba pentru lipsa golurilor. A și declarat tehnicianul portughez că-n toată această perioadă el a fost ”ironizatul de aur”, mărturisind că abia în acest sezon, după apariția în peisaj a altor antrenori străini, precum Emery ori Favre, se simte un pic mai comod.

În toamnă, Jardim i-a primit la Monte Carlo pe jurnaliștii de la ”Le Monde”, pentru un interviu amplu. A încercat atunci să explice metamorfoza unei echipe ale cărei meciuri nu erau prea ușor de privit într-una extrem de spectaculoasă. A spus ceva de genul că el e un soi de antrenor bio sau ecologic, aluzie la numărul mare de tineri pe care e obligat să-i promoveze și să-i folosească, în condițiile în care nu poate beneficia de transferuri scumpe. În esență, cheia succesului monegasc de până acum stă în disciplină, în echilibru, în solidaritate și-n excelenta coordonare a mișcărilor în teren.

La Fotbal European, de foarte multe ori a vorbit Iie Dumitrescu despre importanța jucătorilor de bandă într-un angrenaj care funcționează bine. Îndrăznesc să spun că rolul principal în acest scenariu îl au cei doi jucători din zona centrală a linie de mijloc. Bakayoko și Fabinho, mă hazardez să anticipez deja, vor fi la mare căutare în vara ce urmează pe piața transferurilor. Eu cred că în dreptul celor doi trebuie pusă această schimbare la față a echipei față de sezoanele trecute, iar reconversia profesională a lui Fabinho, un fundaș dreapta de meserie, care a trecut inclusiv pe la Real Madrid, jucând la echipa a doua și prinzând câteva minute la prima echipă, ar trebui inclusă într-un top al acestor schimbări de poziție. Bernardo Silva face și el cel mai bun sezon al carierei, iar aducerea lui Kamil Glik în apărare a fost o reușită managerială deplină, căci dincolo de siguranță în defensivă, polonezul aduce și un număr însemnat de goluri, mai ales din faze fixe. Ultimul pe lista ”exploziilor” este acest Kylian Mbappe, un tânăr parizian care abia a împlinit 18 ani, cu tată camerunez și mamă franțuzoaică, ale cărui calități deja au început să atragă atenția marilor cluburi. Cele trei goluri izbutite în ultima partidă de campionat, 5-0 cu Metz, l-au transformat pe Mbappe într-o soluție viabilă pentru zona de atac alături de Falcao, Germain și argentinianul Carillo.

Apropo de atac, n-am cum să nu remarc cu satisfacție revenirea în actualitate a lui Radamel Falcao, unul dintre cei mai buni atacanți de careu ai ultimilor ani. ”El Tigre esta de vuelta”, scria Marca acum câteva zile, remarcând felul în care columbianul caută să redevină cel care a fost în ultimul sezon la Atletico Madrid. Protagonist al unui transfer destul de ciudat, la care înclin să cred că a avut puține de spus, ”El Tigre” a coborât constant de-atunci, teribila accidentare din ianuarie 2014 fiind probabil cauza principală, dar și traseul ulterior plecării de la Monaco având rolul său. Episoadele Manchester United și Chelsea l-au scufundat aproape de anonimat, nemeritat zic eu, căci e clar că fotbalul n-avea cum să-l uite. Astă-vară se vorbea de o plecare în China, dar în ultimul moment a decis să rămână la Monaco, alegere cum nu se poate mai inspirată se vede treaba. Legat în continuare de controversatul fond de investiții ”Doyen Sports”, controlat zice-se de Jorge Mendes și Peter Kenyon, fostul șef de la Chelsea, Falcao a împlinit de curând 31 de ani și nu m-ar mira să fie din nou protagonist al unui transfer în vară. Atacanții se vând bine și au căutare, iar ”El Tigre” e un atacant de rasă, care simte din nou gustul golurilor și a redevenit decisiv.

Revenind la Monaco, lupta pentru titlu din Ligue 1 devine pasionantă. Modelul Leicester din sezonul trecut a imprimat multora o doză de curaj, ideea că te poți lupta cu coloșii e mai vie acum decât în urmă cu câțiva ani. PSG-ul e colosul Franței, dar Leonardo Jardim a asamblat un angrenaj ce nu e deloc ușor de doborât. Probabil că și situația incertă de la parizieni are de-a face cu situația la zi din Ligue 1, dar nu-s convins că ăsta e motivul principal. Monaco e lider în momentul ăsta prin meritele sale, nu urmare e pașilor greșiți făcuți în Capitală.