Din două direcții diferite poate fi analizat acest Clasico de duminică seară. Mai întâi din punct de vedere al privitorului obișnuit, al spectatorului ori al telespectatorului, care-și dorea show grandios, goluri, emoție, polemici. Iar acest Clasico ne-a oferit din plin aceste lucruri. Dar poate fi privit și din punct de vedere al specialistului, care se uită dincolo de reușite personale și vede erorile colective, care nu privește doar purtătorul de balon, ci urmărește terenul în profunzime și analizează din acest punct de vedere partida. 

Să presupunem că acest specialist ar fi Massimiliano Allegri. Antrenorul lui Juventus pesemne că și-ar fi râs un pic în barbă dacă ar fi avut ocazia să vadă în direct meciul și n-ar fi fost implicat în duelul de Serie A cu Genoa. Sunt convins însă că l-a văzut ulterior, pentru că un tip ca Allegri nu lasă nimic la voia întâmplării, iar Real Madrid ar putea fi un viitor adversar pentru Juve în Champions League. Ar fi zâmbit cu siguranță satisfăcut Allegri văzând cum, la 3 și, respectiv, 10 zile de când a demonstrat, în dublă manșă de Liga Campionilor, cum poate fi dezactivat Messi, a venit un alt antrenor și i-a oferit starului argentinian exact ceea ce își dorea: libertate. Cu Juventus s-a văzut limpede, în ambele partide, indicația tactică: este absolut interzis ca Messi să primească mingea între linii și cu fața la poarta lui Buffon. Cât timp Messi primește mingea cu spatele la poarta adversă și departe de ea, lucrurile se mai pot regla, iar jucătorii lui Juventus au respectat întocmai indicația antrenorului lor. Nu știu ce le-a cerut Zidane celor de la Real Madrid, știu doar că a fost un Clasico în care Messi a compus muzica, a impus ritmul și a interpretat magistral ultima arie, fără posibilitate ca spectatorii să solicite un bis. Deși a câștigat pe terenul eternului rival, Barcelona n-a fost întru totul o orchestră, ci doar un grup de muzicieni care și-au însoțit tenorul la o reprezentație de gală.

Hai să spunem că respectivul specialist, de care aminteam mai sus, n-ar fi fost Allegri. Ci un fundaș italian, să zicem Chiellini. Sau un mijlocaș italian, să zicem De Rossi. Mi-a rămas în minte numele lui Chiellini pentru că un coleg mă întreba imediat după meci dacă mi-l imaginez pe Chiellini la acea acțiune a lui Sergi Roberto, din ultimele secunde, încercând atât de suav să-l deposedeze pe fundașul Barcelonei precum Marcelo. Sau pe De Rossi în aceeași situație cu Modric. Ambii italieni ar fi făcut așa numitul ”fault tactic”, mai pe românește i-ar fi tras una lui Sergi Roberto, chiar cu riscul eliminării, dar ar fi oprit acțiunea. Marcelo n-a făcut-o pentru că brazilianul nu e tipul acela de fundaș contondent, la fel cum nici Modric nu e. Pesemne că și invers s-ar fi întâmplat la fel, căci nici Jordi Alba nu e vreun dur. Îmi vine în minte acea cursă a lui Gareth Bale din finala Cupei Spaniei de la Valencia, din 2014 și n-am cum să nu mă gândesc, dacă tot am pornit pe ceastă linie a analizei, cum ar fi reacționat Chiellini în locul lui Marc Bartra acolo. Cu mici excepții, Barcelona și Real Madrid par obsedate de jocul estetic, aducător de elogii și fani pe tot cuprinsul planetei, care le aduce în general victorii și multe beneficii, dar care câteodată le generează și probleme.

Din punct de vedere tactic, câteva decizii discutabile ale celor doi antrenori. Luis Enrique a ales să-l înlocuiască pe Neymar cu Paco Alcacer, iar cele 70 de minute petrecute pe gazon de fostul atacant al Valenciei au arătat clar că locul lui nu e acolo. Extrem de muncitor și solidar din punct de vedere tactic pe faza defensivă, Alcacer n-a adus nimic din punct de vedere ofensiv, iar simpla încercare de a ne gândi ce-ar fi făcut Neymar în fața unui Carvajal obosit după Bayern și afectat de ceva probleme fizice ne oferă o viziune a prestației lui Paco. Deși se specula că ar putea încerca din nou sistemul cu 3 fundași centrali, Luis Enrique a revenit la formula obișnuită, cu 4 oameni pe fund, cu Jordi Alba pe stânga. Cred că dacă ar putea da timpul înapoi, Luis Enrique ar alege să schimbe formula de start de la Torino și să-i facă loc lui Jordi Alba acolo. A fost una din marile erori ale antrenorului catalan în dubla manșă cu Juve, poate cea mai mare.

Zidane, la rându-i, a surprins prin introducerea lui Bale. E greu de spus ce resorturi l-au împins să ia această decizie, căci n-aș vrea să merg atât de departe încât să cred că există motivații de tip marketing. Sunt convins că Zidane a sperat ceva de la Bale, deși galezul tocmai ieșea dintr-o accidentare păcătoasă, recuperarea nu era totală, iar riscul recidivei era prezent. Cred că mai util ar fi fost Bale dacă ar fi intrat pe parcurs, dar e ușor de analizat după. Antrenorul e cel care are toate datele, care-i vede pe jucători la antrenamente și-i simte cel mai bine. Zidane nu l-a simțit, la fel cum nu l-a prea simțit nici pe Messi, altfel e greu de explicat cum avea un singur om responsabil cu oprirea argentinianului, și anume Casemiro. Pentru a-l opri pe Messi e nevoie de o conlucrare perfectă a unei întregi linii, iar exemplul Juventus e cel mai proaspăt în acest sens.

Marea eroare a madrilenilor, iar de aici nu poate fi exclus Zidane, dimpotrivă, a fost că au considerat că Barcelona e victimă sigură. Catalanii nu traversau cel mai bun moment, arătau vulnerabili, iar la nivel mental n-aveau cum să nu fie afectați de eliminarea din Ligă. Eroarea lui Zidane a fost aceea că n-a reușit să-i convingă pe ai săi că Messi nu trebuie inclus în această opinie. Meciul a semănat perfect cu acel 3-4 din 2014, cu Tata Martino învingându-l pe Ancelotti grație lui Messi, problema e că Zidane era secundul lui Ancelotti atunci și ar fi trebuit să-și amintească. Pe cai mari fiind, într-o stare de supraexcitație oferită de tribune, madrilenii au vrut neapărat să învingă, chiar și-atunci când mai rămăseseră câteva secunde, iar egalul era un rezultat ideal pentru ei. Au uitat însă că succesele lor în Clasico în ultimii 10 ani au venit în urma neutralizării lui Messi. Așa cum e el, Mourinho și-a dat seama de asta și a deschis un drum, Zidane a preluat acum din aroganța portughezului, uitând exact acest element extrem de important, dezactivarea lui Messi. L-au privit pe Messi cu o ușoară superioritate și au pierdut, consecințele fiind greu de anticipat în acest moment, căci Barcelona are program mai ușor în campionat, iar la cotitură, în Champions League, așteaptă Simeone. Faptul că Real Madrid s-a confruntat fix cu elementele de care a beneficiat în alte situații, rămânerea în inferioritate numerică și primirea unui gol în ultimele secunde, ne arată încă o dată că roata se-ntoarce întotdeauna, indiferent de situație. Știind că urmează o ”dublă” cu Atletico, îngrijorarea, măcar din acest punct de vedere, ar trebui să fie dublă pe ”Bernabeu”, căci și Atletico așteaptă ca acea roată a vieții să se întoarcă.

A fost un Clasico extrem de spectaculos, dar ușor atipic la acest nivel, căci e totuși greu de regăsit o prestație atât de confuză a unor staruri precum Suarez, Benzema, Kroos, Iniesta, chiar și Cristiano Ronaldo. Ieșirea lui Ramos ține de altceva, de prea multă adrenalină, care n-a mai putut fi controlată, la fel și ratările lui Pique. Duelul ”ideologic” dintre ei le-a servit nota de plată în cele din urmă. Doar cei doi portari au ieșit în evidență, Ter Stegen fiind în momentul ăsta un demn urmaș al lui Neuer, având marele avantaj al vârstei în dreptul său. Personajul principal rămâne însă Messi. În pline discuții privind prelungirea contractului său și într-un moment în care par să se găsească prin Barcelona, inclusiv în club, oameni care să considere că, avându-l pe Neymar, parcă ar fi mai profitabil ca Messi să fie vândut, reprezentația de pe ”Bernabeu” a starului argentinian cred că a închis orice discuție. La 30 de ani, Messi nu poate fi contestat de nimeni, iar faptul că Barcelona n-a reușit, după plecarea lui Guardiola, să-i asigure un antrenor capabil e totuși o mare problemă. Pep spunea la un moment dat că vrut să-l facă mare pe Messi, dar în cele din urmă l-a făcut Messi mare pe el. Poate că ar fi cazul ca situația să se schimbe.