Foarte grăbiți noi în a porni al nostru campionat, un pic nejustificat aș zice, fiindcă sincer nu văd de ce ar fi nevoie să terminăm mai repede acest sezon în perspectiva Mondialului din Rusia, foarte grăbiți noi, așadar, ne situăm cumva pe un alt plan față de ceea ce se întâmplă în campionatele importante ale continentului. Unde pregătirile sunt în toi, la unii abia au început, iar disputele de pe terenuri, până va începe o nouă ediție din International Champions Cup parcă mai explozivă decât precedentele, s-au mutat acum în birouri. Nu se vorbește de șuturi, de pase, de așezări, acum e momentul în care milioanele de euro se mișcă dintr-o parte în alta, se încearcă transferuri, se ratează transferuri, se realizează transferuri, se forțează transferuri. Mailurile sunt mereu conectate, telefoanele directorilor sportivi și ale impresarilor nu sunt niciodată pe ”silent”, cuvântul de ordine fiind cel repetat voit în rândul de mai sus: transferuri.

Anticipam la finalul sezonului trecut o vară agitată din acest punct de vedere, iar ceea ce se întâmplă acum în mercato confirmă oarecum așteptărilor. Venind eu după o perioadă ceva mai lungă de pauză pe acest blog, n-aș vrea să reiau toate mutările realizate până acum, căci sunt convins că oamenii cu adevărat interesați le cunosc, dar nici să trec în revistă multitudinea de zvonuri de care suntem înconjurați, căci iarăși sunt convins că oamenii cu adevărat interesați de fotbalul european și mai puțin amatori de cancan-uri știu să discearnă între o știre cu ceva adevăr în ea și una care caută senzaționalul cu orice preț. Analizând însă ceea ce s-a întâmplat în aceste două săptămâni oficiale de mercato, îndrăznesc să spun că AC Milan poate primi tilul, onorific evident, de campioană a lunii iulie. Aștept și alte păreri, eventual argumentate, dar mie mi se pare că Milan s-a mișcat cel mai bine pe piața transferurilor în această perioadă. A cumpărat mult, dar și de calitate. Avea mare nevoie de jucători buni, iar noii proprietari chinezi și-au deschis destul de larg buzunarele, achizițiile fiind realizate, spre deosebire de alți ani când păreau destul de haotice, cu suficient criteriu. A fi campioană a lunii iulie nu garantează absolut nimic în viitor, căci e foarte greu de închegat o formulă coerentă de joc, însă oferă un orizont de așteptare de care fotbalul italian în primul rând, dar și cel european, aveau nevoie. Milan nu e un club oarecare, e un gigant care a cam lâncezit în ultimii ani, dar care acum dă semne că se ridică, se scutură de praful trecutului apropiat și încearcă să-și regăsească strălucirea trecutului ceva mai îndepărtat.

Milan a primit din punct de vedere mediatic și un neașteptat ajutor din partea lui Leonardo Bonucci. Nu știu ce transferuri se vor face de-acum încolo pe continent, însă mutarea lui Bonucci de la Torino la Milano mi se pare cea mai importantă mișcare a acestei veri. Poate doar trecerea lui Verratti de la PSG la Barcelona, a lui Mbappe de la Monaco la PSG sau Real ori o altă achiziție ”galactică” a uneia sau alteia dintre forțele continentului i-ar putea șterge din impact. Sunt aproape convins că Milan n-avea niciun gând îndreptat spre Bonucci acum o lună, dar odată ivită oportunitatea s-a mobilizat exemplar și a realizat-o în timp record. Aducând unul dintre cei mai bine cotați fundași din lume, în mod clar cel mai bun fundaș al Italiei și limpede în top 5 pe acest post pe plan mondial, Milan nu doar că s-a întărit din punct de vedere fotbalistic, dar a arătat că există din nou în peisaj. E un soi de pumn în masa bogaților, de la care ”rossonerii” fuseseră dați un pic la o parte, e o lovitură de imagine un pic asemănătoare celei realizate de Juve în vara trecută cu Higuain. Transferul s-a făcut pe bani mulți, căci vorbim totuși de un jucător de 30 de ani, care nu se prea poate amortiza printr-o vânzare ulterioară, dar care ar trebui să ajute foarte tare la solidificarea unui proiect nou, în care sunt incluși suficienți fotbaliști tineri ori lipsiți de experiența unui campionat cu particularitățile celui italian.

Motivele plecării lui Bonucci de la Juventus sunt în continuare destul de încețoșate. Mi-e destul de clar însă că s-a petrecut ceva în vestiarul echipei, nu neapărat la finala de la Cardiff, deși felul în care a arătat ”Bătrâna Doamnă” în a doua repriză cu Real Madrid invită la destule speculații. N-aș merge pe ideea că interviul lui Mandzukic, în care croatul vorbea de o încăierare între Dani Alves și Bonucci, ar fi sută la sută inventat, mai degrabă tind să cred că există ceva adevăr acolo, poate doar nuanțele au fost un pic exagerate. Interviuri inventate sută la sută nu prea mai există, există în schimb multe discuții ”off the record” pe care un jurnalist, cu riscul ruperii unor relații, eventual chiar cu riscul unui proces, preferă să le facă publice, sesizând un subiect fierbinte. Faptul că atât Dani Alves cât și Bonucci au fost debarcați de pe corabia torineză poate fi o dovadă, căci ambii păreau de neatins undeva în luna mai. Și dacă este așa, dacă într-adevăr Maximiliano Allegri le-a transmis celor doi că ambii vor pleca, iar șefii au respectat această decizie, atunci trebuie remarcată ca atare atitudinea celor de la Juventus, căci până la urmă nimeni nu e mai presus de club și istoria lui. Dani Alves e important, Bonucci e foarte important, dar cel mai important e clubul, ideea de ierarhie și disciplină.

Ceea ce s-a întâmplat cu Bonucci ar trebui să fie un exemplu pentru toți acei fani care cred că le știu pe toate. Uite că nu le știu și tare aș vrea să văd ce spun acum toți acei care-mi serveau acum câteva luni formule de iubire de nezdruncinat între Leonardo și ”Bătrâna Doamnă” și care-mi vorbeau pe tonul superior al celor care au toate datele la îndemână despre cum este Bonucci un simbol al lui Juventus și despre cum nu va trăda el niciodată. În fotbalul de azi ceea ce luni e alb, marți poate deveni negru, iar vineri poate redeveni alb, după ce joi fusese gri. E posibil ca odată cu Totti să fi dispărut acel tip de fotbalist legat ombilical de o anumită echipă. astăzi interesele sunt la putere, iar banul e cel care guvernează.

Aparent, Juventus pierde în urma plecării lui Bonucci, dar nu cred că va fi neapărat așa. Milan câștigă în mod evident din ceea ce s-a întâmplat, Bonucci de asemenea, din punct de vedere financiar, căci sare de la un salariu de 5 milioane de euro pe sezon la unul de 6,5 milioane, devenind cel mai bine plătit fotbalist italian, puțin sub Higuain și Dybala. Dar cred că și Juve iese la rându-i întărită, tocmai din motivele expuse mai sus. Va găsi o soluție de înlocuire, iar de la mijloc în sus echipa e chiar mai puternică decât anul trecut prin aducerea lui Douglas Costa și posibila achiziționare a lui Bernardeschi. Poate nu va mai domina campionatul ca-n ultimii 6 ani, dar tot principala favorită rămâne. Câștigă și fotbalul italian în sine, căci ”Il Calcio” avea nevoie de o astfel de vară pentru a reveni în prim-plan. Juve e tare oricum, Napoli n-a slăbit față de sezonul trecut, Milan s-a întărit considerabil, Inter va căuta să nu rămână în spate, deși fair play-ul financiar impus de UEFA (care pe Milan nu influențează deocamdată, căci încă n-a intrat sub lupa forului european) îi cam dă bătăi de cap, la Roma e de așteptat efectul Monchi, care nu se vede în nume sonore, dar se simte în joc, Lazio a arătat în sezonul trecut că se poate descurca în orice context, iată câteva motive care mă fac să aștept cu nerăbdare startul unui nou sezon. Mai e o lună și ceva până atunci și încă multe alte lucruri se pot petrece. Fără voia lui, Bonucci a dat o mână de ajutor întregului fotbal italian.