Mai bine de două săptămâni au trecut de când îmi exprimam pe acest blog părerea că sunt mult mai mari șansele ca Neymar să plece de la FC Barcelona decât să rămână. Erau abia primele zile ale acestei adevărate telenovele de vară, care a captat atenția presei din întreaga lume. S-au scris mii de rânduri pe această temă, au fost foarte multe pagini întâi ale ziarelor, nu doar în Catalunya și Franța, regiuni implicate emoțional în poveste, ci și în alte părți, s-au livrat o sumedenie de opinii despre subiect ale diverșilor editorialiști ori specialiști, s-au trimis zecii de mii de mesaje pe rețelele de socializare având hashtagul Neymar. Am intuit bine atunci, chit că am primit în acest răstimp o grămadă de mesaje, care mai de care mai malițioase, care mai de care mai ironice, toate plecând de la neîncrederea unora în ceea ce înseamnă mass media. E un fenomen îngrijorător, având din păcate explicații și motivații reale, e un fenomen global, nu se întâmplă doar la noi, la noi însă tendința de a pune din prima ștampila ”minciună” pe orice informație e un pic mai profundă. Uite că se mai întâmplă ca ziariștii să aibă dreptate, căci nu trebuie uitat că de la un ziarist a plecat toată această tevatură, acel jurnalist brazilian care a dezvăluit, în premieră, că Neymar vrea să plece. De unde a avut el informația e mai puțin important, cert e că a avut dreptate.

Și tot bazându-mă pe intuiție, îndrăznesc să spun că publicând acea informație acum 3 săptămâni jurnalistul brazilian Marcelo Bechler i-a stricat un pic ploile lui Neymar senior, tatăl fotbalistului, cel în dreptul căruia se pune, cu temei sau nu o să discutăm un pic mai târziu, toată răspunderea acestei tranzacții cu adevărat istorice. Senzația mea e că Neymar senior avea totul pus la punct cu PSG pentru transferul fiului său, dar ar fi vrut să aștepte să treacă data de 1 august, când urma să încaseze 26 de milioane de euro de la FC Barcelona ca primă de ”fidelitate” pentru că a intermediat prelungirea înțelegerii fiului său cu gruparea catalană. Cred, cu alte cuvinte, că Neymar senior ar fi vrut să pună mâna pe acești bani și abia apoi să demareze procedurile de transfer ale lui Neymar junior către PSG, mai ales că parizienii erau conștienți că FC Barcelona nu va accepta prea ușor ideea și, într-un fel sau altul, tot la plata clauzei de reziliere se va ajunge. Faptul că informația a transpirat a făcut ca Barcelona să congeleze plata respectivei sume, care a fost depusă la un notar în așteptarea unui probabil proces ce-i va fi intentat lui Neymar senior.

Tot în respectivul text de pe acest blog, în care analizam situația lui Neymar la momentul acela, scriam că toată lumea iese câștigătoare în urma tevaturii create. Neymar în primul rând, iar acum sunt convins și mai tare de asta. Brandul sau a crescut uluitor în această perioadă și n-ar trebui să ne mirăm dacă la finalul acestui an sau în cel mai rău caz la finalul anului viitor îi va depăși pe Messi și Cristiano Ronaldo în topul câștigurilor din publicitate. PSG câștigă la rândul său aducând un jucător fantastic, capabil să decidă de unul singur meciuri. E lovitura de imagine de care avea nevoie clubul parizian pentru a-și arăta forța într-un fotbal pe care nu a reușit (deocamdată) să-l cucerească pe gazon. E și lovitura de imagine pe care o dă statul Qatar, într-o perioadă tulbure din punct de vedere politic, căci Qatar e în momentul ăsta un stat izolat în regiune, din motive pe care nu cred că are rost să le dezbatem aici. Câștigă cred și FC Barcelona, un pic la capitolul imagine, pentru că nu a cedat presiunilor venite dinspre familia Neymar, și destul de mult la capitolul financiar, căci 222 de milioane (plus eventual un jucător, căci e foarte posibilă varianta asta și o să explic imediat) e o sumă consistentă. Depinde însă cum va fi ea investită, căci catalanii au mai fost într-o situație aproape identică în vara lui 2000, dar atunci președintele Gaspart, abia instalat, a izbutit să faca praf în câteva ore o sumă la fel de mare pentru acele vremuri obținută de la Real Madrid pentru Figo.

Sunt însă și unii care pierd. FC Barcelona intră și la această categorie. Pierde un fotbalist aș zice unic, despre care exista certitudinea că poate deveni liderul echipei după abdicarea lui Messi. Să te apuci acum să spui tot felul de bazaconii despre Neymar mi se pare urât. E un superfotbalist, care cu greu va fi înlocuit. Caracterul e una, valoarea e cu totul altceva. Că poți aduce trei oameni de mare valoare cu banii obținuți pe Neymar e perfect adevărat. Doar că acești oameni, cine vor fi ei, reprezintă doar semne de întrebare, în vreme ce Neymar era deja o certitudine, iar felul în care colabora în teren cu Messi și Suarez e cea mai bună dovadă, la fel și rolul esențial pe care l-a avut în momentele de absență ale lui Messi. De pierdut pierde și Primera Division, care-și vede șters de pe tabloul cu care-și facea imagine în exterior un nume uriaș. Pierde Primera, câștigă în schimb Ligue 1, care capătă brusc o cotă superioară de interes, iar asta se va vedea cred la negocierea viitoarelor dreptuiri tv.

Revin la transfer. Ați auzit cu siguranță o grămadă de sume vehiculate. Nu-i însă chiar așa de complicat. Clauza de reziliere e de 222 de milioane de euro. În Spania însă ea e o clauză de eliberare, în sensul că trebuie achitată de cel ce dorește să se elibereze. Astfel că Neymar va trebui să încaseze de la PSG această sumă. Doar că ea e văzută în Spania ca un venit, un soi de avans din salariu dacă vreți, ca să folosim un termen mai obișnuit pe la noi. Iar acest avans trebuie impozitat, astfel că din 222 de milioane s-ar ajunge undeva la 300 de milioane. Nici asta n-ar fi neapărat o problemă pentru PSG ori pentru statul Qatar, care ar urma să vireze acești bani în contul lui Neymar, dar mult mai simplă ar fi calea înțelegerii între cluburi, căci transferul între cluburi nu se impozitează. De aceea, dacă vă amintiți, Bayern Munchen a plătit ceva mai mult pentru Thiago Alcantara decât clauza de reziliere, de aceea Real Madrid a plătit, recent, ceva mai mult lui Atletico pentru Theo Hernandez decât clauza de reziliere. Cum atunci când e vorba de bani (și încă mulți) orgoliile nu-și au locul, e posibil să asistăm la o rezolvare oarecum amiabilă a mutării, în sensul că PSG va plăti 222 de milioane plus un jucător. Care ar putea fi, îndrăznesc eu să-mi dau cu părerea, Angel Di Maria, de care parizienii ar vrea să scape și care pentru Barcelona ar fi numai bun ca pansament la rana plecării lui Neymar, trecutul madrilen al lui Di Maria fiind foarte util din acest punct de vedere. Plus prietenia cu Messi, care cântărește și ea suficient.

Am uitat să trec un nume la lista celor care au de câștigat de pe urma transferului. E vorba de impresarul israelian Pini Zahavi, pe care un alt impresar cunoscut și pe la noi, Josep Maria Minguella, îl indică drept intermediar al întregii afaceri. Minguella e cel care i-a adus la Barcelona pe Hagi și Gică Popescu, printre mulți alții, pe vremea când era un soi de Jorge Mendes sau Mino Raiola în fotbalul spaniol. Acum e retras și mai scrie din când în când în ”El Mundo Deportivo”. Acolo l-a indicat pe Zahavi ca element decisiv al unei tranzacții cu atât de multe ițe încât e complicat să încerci să le desfaci. Multe ițe și extrem de mulți bani, e limpede.

Extrem de mulți bani va încasa Neymar în următorii 5 (sau 6) ani de contract cu PSG. Să fi fost asta motivația principală a plecării sale de la FC Barcelona. Cei mai mulți ar spune că da. Eu cred însă că un pic a contat și dorința lui Neymar de a deveni numărul unu. De a câștiga Balonul de Aur și de a fi recunoscut ca atare. Faptul că trofeul va fi dat acum de o publicație din Paris și nu de FIFA poate că l-a determinat să aleagă Parisul ca echipă. Un lucru e destul de clar. Neymar junior vrea să fie în centrul atenției poate la fel de mult precum vrea Neymar senior să câștige bani. Felul în care s-a dus la Olimpiada de la Rio din 2016 chitit să câștige medalia de aur și să obțină astfel elogiile unei țări întregi mi se pare un exemplu elocvent. Ultimul Balon de Aur dat de Brazilia a fost Kaka, acum mai bine de 10 ani. De atunci Argentina a deținut supremația din acest punct de vedere, grație lui Messi. Pe care, acum, Neymar vrea să-l întreacă. Între ”am venit aici să-l ajut pe Messi să fie cel mai bun” și cel mai scump transfer din istorie au trecut 4 ani. Timp în care Neymar a acceptat să fie numărul doi, ba chiar a acceptat să-și piardă statutul de cel mai bun prieten al lui Messi, care între timp a devenit Suarez. A aceptat și faptul că a doua zi după eliminarea la fel de istorică a lui PSG, când a fost evident cel mai bun de pe teren, presa catalană a ieșit cu Messi pe copertă și nu cu el. A acceptat, dar poate că n-a uitat. Acum are ocazia să arate cine e, are ocazia să arate că poate fi un lider, că poate fi un Messi. Pe 26 mai anul viitor e finala Champions League. Atunci vom vedea cine a greșit și cine nu, cine a avut de câștigat și cine de pierdut. Până atunci, hasta luego Neymar, bienvenue Neymar!