Despre principiul vaselor comunicante și legăturile sale cu fotbalul am mai scris pe acest blog. Și am mai folosit alăturarea în multe analize la Fotbal European sau în diverse comentarii. Johan Cruyff e primul care a făcut această discuție, primul care a observat că acest principiu al fizicii se poate foarte ușor aplica în ceea ce înseamnă relația dintre Real Madrid și FC Barcelona. N-o să încerc acum să pătrund pe tărâmul fizicii, cine nu știe cu ce se mănâncă acest principiu al vaselor comunicante se poate lămuri foarte simplu, în fond trăim în lumea internetului, iar Google are răspuns pentru toate. Între Real Madrid și FC Barcelona acest principiu funcționează perfect.

Atunci când una e sus, cealaltă e musai să fie jos. Ambele sus nu pot fi, ambele jos s-au mai văzut situații, ce-i drept rare, dar s-au mai văzut. Real Madrid și FC Barcelona își extrag seva fericirii din nefericirea celeilalte și ambele grupări se mobilizează în funcție de cealaltă. Madridul ”galactic” al lui Florentino Perez s-a născut din iritarea acestuia față de ”Dream Team”-ul lui Cruyff, Barcelona lui Ronaldinho a apărut din invidie față de Realul galactic. Realul de azi este, cred, o consecință a frustrărilor acumulate de madrileni față de Barcelona lui Guardiola și Messi și de elogiile pe care acea echipă le primea. Și sunt convins că acest fenomen va continua, căci e în firea lucrurilor să fie așa.

Deocamdată Real Madrid e sus și FC Barcelona e jos. Iar această dublă manșă a demonstrat-o foarte bine. Este incredibil cum plecarea unui singur jucător poate arunca un club pe tărâmul angoaselor și al incertitudinii așa cum se întâmplă acum cu Barcelona după dezertarea lui Neymar. Nu mai revin asupra motivelor, le-am dezbătut suficient în texte precedente, mă îndrept spre consecințe. Barcelona de azi, cea pe care am văzut-o pe ”Camp Nou”, dar mai ales pe ”Bernabeu”, pare o echipă deprimată, fără zâmbet și fără chef. Lovită din plin din punct de vedere al stării de spirit, un element extrem de important în fotbalul de azi, dar, mult mai important cred eu, fără o strategie clară de viitor. Diferența între Madridul de azi și Barcelona de azi nu stă neapărat în faptul că după 9 ani și 31 de dueluri directe Real a avut posesie mai bună, deși e și acesta un factor ce ar merita analizat, ci în ceea ce există în loturile celor două rivale. Real Madrid de azi e în situația în care absența lui Cristiano Ronaldo chiar nu mai e o așa mare problemă, în timp ce dincolo doar ne putem imagina ce-ar fi dacă Messi ar fi nevoit să lipsească 5 partide. Fie ele cu Depor, Levante ori Sociedad. Real Madrid de azi începe să devină echipa lui Isco și Asensio, în vreme ce Barcelona de azi ar trebui să se uite în buletinele lui Messi, Suarez, Pique, Iniesta, Busquets și să observe că se învârt în jurul vârstei de 30 de ani. Moment la care, inevitabil, apare uzura, fizică și psihică. Mai bine zis, Barcelona AR FI TREBUIT SĂ SE UITE în respectivele buletine și să acționeze în consecință. Nu s-a făcut lucrul ăsta, s-a trăit în toată această perioadă din strălucirea unei triplete, cum cred că n-a mai fost și nu va mai fi alta în fotbal, dar la viitor nu s-a gândit nimeni. Ceea ce a făcut Real Madrid, inclusiv în această vară prin aducerea lui Theo Hernandez și Dani Ceballos.

Plecarea lui Neymar l-a transformat pe Messi într-un copil care a rămas fără cel mai important partener de joacă. Nu fără cel mai bun prieten, atenție, căci acesta e Suarez, ci fără cel mai bun partener de joacă. Messi și Neymar se căutau și se completau în joc, formau o societate ce cu greu putea fi oprită. Acum a rămas Suarez să încerce să joace acest rol, dar el nu are calitățile lui Neymar, nu poate interpreta o asemenea partitură. Iar Messi e nefericit, nu mai are bucuria de a se juca, nerăbdarea de a inventa tot felul de giumbușlucuri. Când încetezi să mai mergi la locul de muncă din plăcere și o faci doar dintr-un soi de obligație, fiind conștient de responsabilitatea ce ți-a picat pe umeri, nimic nu mai e la fel. Și nu doar la fotbal. Aici cred că ar trebui să se concentreze cei de la Barcelona, să-i ofere un partener de joacă lui Messi.

Mă tem însă că demersul e foarte complicat, nume pe piață nu sunt atât de multe, iar priceperea conducătorilor catalani mi se pare că e foarte mică. Să pierzi un fotbalist ca Thiago Alcantara, al cărui stil e perfect legat de cel al Barcelonei, pentru că nu știai că are o clauză care-i permite să plece dacă nu bifează un anumit număr de meciuri e o gafă care, să admitem , se mai poate întâmpla. Să-l preferi pe Rakitic lui Toni Kroos, pe care Bayern-ul lui Guardiola l-a oferit Barcelonei oarecum din fair play pentru felul în care l-a luat pe Thiago, poate fi o viziune diferită. Să nu simți că Isco, la Malaga fiind, ar fi o soluție pentru înlocuirea lui Iniesta, poate fi o scăpare de moment. Să nu concretizezi transferul lui Marco Asensio, care deja își căuta casă la Castelldefelds știind că totul e rezolvat, pentru că 4,5 milioane de euro ți s-a părut cam mult, dar să-l iei pe Douglas cu 5,5 milioane, iar e o greșeală ce se poate produce. Să nu-l poți convinge pe Dani Ceballos, iarăși se poate întâmpla. Să n-ai habar că Neymar e nemulțumit și vrea să plece, deși Pique spune că încă de la nunta lui Messi aflase despre intențiile brazilianului, poate fi o altă eroare explicabilă. De Dani Alves nici nu mai pomenesc. Dar când toate acestea se grupează într-un lanț al slăbiciunilor mă tem că e vorba de pricepere. Mai exact de lipsa ei. Și mă mai tem că dacă n-ai avut-o în tot acest timp, e greu s-o capeți brusc.

Real Madrid este astăzi pe un drum pavat doar cu lapte și miere. Felul în care a câștigat în fața Barcelonei miercuri, fără Cristiano, Bale, Isco și Casemiro, întărește senzația. Starea de spirit e în stratosferă, dincolo de faptul că a administrat, psihologic vorbind, o lovitură teribilă rivalilor. Dacă era Mourinho antrenor, și ar fi fost mirosul de sânge de miercuri, Real Madrid s-ar fi transformat într-un rechin dornic să-și devoreze prada. Cu alte cuvinte să-și umilească dușmanul. Zidane e un alt tip de antrenor. Nu are nevoie de umilințe, are nevoie de victorii și de echilibru. Și-a trecut echipa pe modulul economic în repriza a doua, la fel cum a făcut de multe ori în sezonul trecut, încercând să nu altereze programul de pregătire. O victorie la scor poate că ar fi adus mari satisfacții în tribune, dar e posibil să fi adus și ceva probleme fizice, ceea ce până la urmă a fost evitat. După părerea mea e încă o demonstrație a lui Zinedine Zidane că e un antrenor extrem de bine ancorat în realitatea vestiarului, pentru care contează doar victoriile și trofeele. Mai ales că, deși totul pare perfect, nu e chiar așa. Real nu are azi o rezervă pentru Benzema, nici pentru Carvajal, iar situația lui Bale e în continuare delicată. Pe undeva aș face o paralelă între Bale și Neymar, pe ideea că și Bale s-a cam săturat să stea în umbra lui Cristiano Ronaldo, mai ales că între el și Cristiano nu există prietenia sinceră care era între Messi și Neymar.

Fotbalul are însă legile lui. Iar starea de spirit, despre care amintea chiar Pique după meciul de pe ”Bernabeu”, se poate schimba repede. Excesul de încredere poate fi periculos, la fel cum o serie de rezultate pozitive pot realimenta rezervorul de optimism ce pare acum secat. Principiul vaselor comunicante va funcționa în continuare, e limpede, iar frumusețea acestui duel colosal a stat de-a lungul timpului în capacitatea uneia sau alteia dintre rivale de a se redresa, de a ieși din încurcătură, de a o lua de la capăt pentru a ajunge din nou sus.