”Trăim decenii de împliniri mărețe”. Așa suna o bucată dintr-un refren de la finalul anilor 80, de proslăvire a mărețului conducător și a mărețului partid unic de atunci. Nu-mi propun eu aici să comentez cât de mărețe au fost ”împlinirile” din epoca respectivă, ci doar să constat, plecând de la acest refren, că am trăit și noi un deceniu formidabil, că am fost contemporanii unei perioade de 10 ani în care doi jucători de fotbal au fost protagoniștii unei rivalități cum nu cred că a existat vreodată în istoria sportului. O rivalitate care le-a permis celor doi să atingă cote nebănuite și să câștige, fiecare, trofee pentru care o singură fotografie nu e de ajuns. 

Cristiano Ronaldo a câștigat Balonul de Aur în 2017. Nu cred că putem vorbi de o surpriză. Ca și în 2016, a avut o primă parte fantastică, urmată de un final de an mai puțin reușit. Faptul că acea parte bună de an a coincis cu trofeele câștigate a ușurat misiunea celor care au votat acordarea premiului. Și care, spre deosebire de anii trecuți, sunt doar jurnaliști, din toate colțurile lumii, legați de France Football-L Equipe, care a redevenit entitatea ce acordă Balonul, după o scurtă perioadă în care FIFA s-a amestecat. N-o să intru în teoria meritului și să deschid o dezbatere dacă a meritat sau nu Cristiano acest al 5-lea Balon. Unii vor spune că da, alții vor spune că nu, trăim într-o lume în care oamenii sunt tot mai mult guvernaţi de certitudini, cei care mai au şi dubii sunt din ce în ce mai puţini. “Cutare e cel mai bun pentru că aşa cred eu!”. ”Cutare e un bou pentru că nu are aceeași părere cu mine”. ”Cutărică e mai bun decât cutărescu fiindcă așa mi se pare mie”. De câte ori aţi auzit această exprimare?! De multe ori, sunt convins. Astfel că toți cei care cred că Messi e mult mai bun decât Cristiano nu-și vor schimba părerea indiferent de situație, la fel cum cei care îl văd pe Cristiano infinit mai bun decât Messi nu vor vor putea fi convinși să creadă contrariul.

Un lucru e cert. Adjectivele, metaforele și comparațiile au devenit puține în acest deceniu atunci când a venit vorba de cei doi. De fiecare dată când Messi marca un gol cosmic, un adjectiv se sinucidea. De fiecare dată când lui Cristiano îi ieșea o fază galactică, o metaforă lua și ea calea sinuciderii. În 10 ani am asistat la sinucideri în masă, iar comparațiile s-au transformat în derizoriul absolut. Numai bun însă pentru marketing-ul agresiv ce a stat în umbra celor două staruri, un marketing ce le-a triplat salariile și așa uriașe pe care le-au încasat.

Am mai spus-o, și încă de foarte multe ori, toată această dezbatere nu-și are rostul. Ne putem întreba la nesfârşit cine e mai bun, Messi sau Cristiano? Ne putem certa pe tema asta. Putem duce aceste certuri spre penibil. Ne putem imagina chiar că Messi şi Cristiano ar încinge o cafteală dacă, presupunere absurdă, s-ar întâlni pe înserat pe o stradă pustie. Mult mai bine ar fi totuşi să ne bucurăm că am fost și suntem contemporani cu ei, că am putut admira, săptămână de săptămână, ceea ce ei au realizat. Să nu uităm că timpul în fotbal e limitat! Şi, mai ales, să nu uităm altceva, mult mai important! Că fiecare experienţă trăită alături de o altă fiinţă nu se va mai repeta niciodată. Din păcate, am vrea să retrăim vremurile în care Maradona era cel mai bun. Sau Pele. Sau vremurile când Cruyff făcea ce voia pe teren. Sau Zidane. Sau Ronaldinho. Din păcate asta nu se poate.

Hai să ne gândim la viitor! Și deschid aici o altfel de dezbatere. E posibil ca acest Balon de Aur să fie ultimul pe care și-l dispută cei doi? Și cine ar fi cei care ar avea șanse mai mari să se urce pe tronul pe care ei l-au împărțit aproape frățește, în acea rivalitate ce numai la frăție nu te poate duce cu gândul? Anul viitor va fi campionat mondial, iar performanța din Rusia va atârna decisiv în desemnarea câștigătorului din 2018. Din acest punct de vedere, eu unul nu văd Portugalia lui Cristiano concurând cu șanse, deși niciodată nu poate fi exclusă. Nu prea văd nici Argentina lui Messi, care în continuare rămâne pentru mine un mister. De aceea mi se pare foarte posibil ca altcineva în afară de cei doi să spargă această supremație de 10 ani. Ar putea fi Neymar? Pare în pole-position. Brazilia mi se pare principala favorită în Rusia, iar Neymar e liderul ei. Titlul în Ligue 1 e aproape luat, mai e nevoie de o prestație cât de cât solidă în Champions League, plus că apropierea geografică de sediul France Football e un mic avantaj. Eu văd însă un mare pericol pentru Neymar care vine, paradoxal, chiar de la echipa lui de club. E vorba de Mbappe, care mi se pare perfect îndreptățit să spere. La ce calități are, la ce fotbal ne oferă de când s-a mutat la Paris, la expunerea mediatică de care beneficiază, nu văd ce l-ar împiedica, mai ales că Franța are culoar extrem de favorabil la acest Mondial până spre semifinale. Să fie De Bruyne, cum crede Guardiola? Să fie Dele Alli, cum speră englezii. Mai puțin probabil. Să fie Toni Kros, dacă va fi ca Germania sa-și apere titlul? De ce nu? Sau să fie Andres Iniesta, în cazul în care Spania ar fi protagonista din Rusia? Cred că această din urmă posibilitate chiar ar fi agreată de toată lumea. Don Andres merită din plin un astfel de trofeu, iar dacă l-ar câștiga el poate că s-ar mai sterge din nedreptățile făcute de-a lungul timpului unora de profilul lui, mai tăcut, mai puțin mediatizat, dar excepțional fotbalist.

Mă întorc la un paragraf de mai sus. Dictatura Messi-Cristiano în fotbal se apropie de sfârșit. Peste 30 de ani, dacă ne vom mai regăsi pe planeta asta, ne vom aminti cum un băiat timid, nu foarte înalt, Lionel pe numele lui, bătea record după record şi câştiga trofeu după trofeu, fiind bănuit a fi cel mai bun din istoria fotbalului. Și ne vom aminti cum un alt băiat, mai înalt și mai bine făcut, mai prezentabil și mai puțin timid, dar la fel de bun fotbalist, dădea peste cap recordurile, fiind bănuit a fi cel mai bun din istoria fotbalului. O vom face privind, în 3D pesemne sau în cine știe ce format, cum un alt băiat, poate mai înalt, poate mai timid, va face ca Messi și Cristiano să fie doar o amintire frumoasă a unor ani teribil de grei. Cei doi ne vor lipsi atunci. E o vorbă atât de frumoasă și impecabil de adevărată care spune că oricât de fericit ai fi cu cei de care eşti înconjurat, îţi lipsesc teribil cei care nu mai sunt în viaţa ta

Mai avem timp așadar să dezbatem. Doar că pierdem din timpul pe care ar trebui să-l petrecem admirând cele două fenomene care se numesc Cristiano Ronaldo și Messi, aflate pe ultima turnantă a unei bătălii cum n-a mai fost alta.