PARIUL LUI ZIDANE. CU PSG ȘI CU FLORENTINO PEREZ

PARIUL LUI ZIDANE. CU PSG ȘI CU FLORENTINO PEREZ

Nu mai e mult până la prima manșă a dublei cu PSG, iar la Madrid starea de anxietate crește pe măsură ce nisipul din clepsidră se scurge. Pentru campioana Europei și a Spaniei această confruntarea cu multimilionara trupă a lui Neymar și ceilați poate reprezenta momentul de maximă cotitură al acestui sezon. Iar motivele sunt vizibile și nu-s deloc greu de palpat.

De-o bună bucată de vreme caut să-mi explic tot ceea ce se întâmplă la Real Madrid în această perioadă și nu prea reușesc. Cum se poate dezintegra în doar câteva săptămâni o echipă ce părea că va domina fotbalul în acest sezon, iată un temeinic motiv de studiu, care poate că va fi făcut la un moment dat. Eu nu-mi amintesc în ultimii 25 de ani o asemenea cădere nu doar la Real Madrid, ci în general. Nici măcar acea echipă ”galactică” din 2003-2004 nu s-a prăbușit cu atâta zgomot precum o face Madridul lui Zidane astăzi. Am încetat să mai caut motive, am încetat să mai pun această transformare pe seama plecărilor din vară, pe seama accidentărilor, pur și simplu nu-mi iese o explicație.

evomag.ro%20

În mod normal, Zinedine Zidane n-ar mai fi fost astăzi antrenor la Real Madrid. Această serie de rezultate ar fi fost, în general, urmată de o schimbare pe banca tehnică. Zizou are însă în continuare credit, dar teamă mi-e că acest credit stă pe muchie de cuțit. Fie va expira, iar atunci deznodământul va fi cel arhicunoscut, demiterea, fie va primi o nouă injecție de încredere, pentru o perioadă destul de scurtă însă. Totul se leagă de PSG, iar senzația pe care o am e că și Zidane știe bine lucrul ăsta.

Spun încă o dată ceea ce am spus și scris de sute de ori. Fotbalul e o stare de spirit. În momentul ăsta, la Real Madrid starea de spirit este între proastă și foarte proastă. Rar mi-a fost dat să văd o asemenea lipsă de încredere la niște jucători cu o valoare atât de mare! Parcă nimic nu funcționează la Real, iar această senzație e transmisă chiar atunci când lucrurile funcționează cât de cât. Așa cum s-a întâmplat în cele două confruntări de la Valencia. În prima, cea de pe ”Mestalla”, doar șansa a făcut că Valencia să nu egaleze și să schimbe cursul acelui joc, cu Levante șansa de atunci n-a mai apărut, ba a fost chiar înlocuită de o ușoară doză de ghinion și din nou partida a pornit-o pe drumurile bătătorite de dinainte.

bibloo.ro%20

Revin la titlul acestui text, la pariul lui Zidane. Cred că Zidane, al cărui trecut ca jucător, dar mai ales cele două Ligi ale Campionilor câștigate ca antrenor îi oferă posibilitatea de a fi încă pe banca ”albilor”, cred așadar că Zidane e conștient că o eliminare cu PSG i-ar fi fatală, așa că mizează totul pe o singură carte. Pariul e riscant, pare mai degrabă o ruletă rusească, dar în acest moment cred că nu mai are o altă variantă. Sau poate că are, dar preferă să n-o ia în calcul. Paradoxal, partida care-l poate înlătura de la Madrid e și cea care-i poate consolida, pentru moment, poziția. De aceea cred că e un pariu pe care Zizou l-a pus, poate cu sine, poate cu președintele Florentino Perez. Ceva de genul ”pierd și plec, nu pierd și mai vedem”. În sensul că o calificare cu PSG nu garantează absolut nimic, căci suntem abia la faza ”optimilor”, dar poate aduce acea schimbare a stării de spirit care să ajute Realul să devină o favorită și la câștigarea ediției din acest an.

Dacă ne uităm pe istoria ultimelor trofee cucerite, o singură dată Real Madrid a coincis ca prestații bune în campionat și-n Champions League. În ediția trecută. În 1998, campionatul l-a luat Barcelona, în 2000, Deportivo, în 2002 a fost Valencia, în 2014, Atletico și-n 2016, Barcelona. Sigur, mai e de luat în calcul și aspectul că poate doar în sezonul 1997-1998 parcursul echipei în Primera a fost comparabil (în sensul de slab) cu cel din acest sezon, dar asta nu schimbă cu mult datele problemei. Spre deosebire de Barcelona, care atunci când a luat Champions League a luat și titlul în Spania, Real Madrid n-are nevoie de un astfel de traseu comun. Catalanii simt parcă nevoia să fie competitivi de la început până la final, în vreme ce madrilenii s-au descurcat mai bine atunci când s-au concentrat pe o singură competiție. Aceste statistici nu înseamnă însă nimic, dar pot reprezenta un atu în pariul pus de Zidane.

Real Madrid poate elimina pe PSG, cred că toată lumea e de acord cu acest punct de plecare. PSG nu mi se pare acum, ca societate, un monument de seriozitate, iar petrecerea absolut megalomană pusă-n scenă de Neymar pentru aniversarea zilei sale de naștere e un exemplu. La fel de bine însă PSG poate elimina pe Real Madrid, cred că și cu asta suntem de acord toți. Fiecare tabără vine la masa de joc cu cărți serioase, cu atuuri impecabile. Parisul mizează pe valoarea lotului și pe o stare de spirit excelentă, Madridul mizează pe Zidane. Iar Zidane, la rându-i, mizează pe grupul de jucători cu care s-a impus în precedentele două ediții. Cu ei a câștigat, pe umerii lor vrea să meargă mai departe sau, dacă nu, să se curețe. Așa se explică încăpățânarea cu care merge pe cartea BBC-ului în atac, pe cartea MCK-ului la mijloc și pe cartea Ramos în apărare. Acest din urmă compartiment nu oferă prea multe dezbateri în afara celei a căpitanului, ale cărui prestații în acest sezon au fost mai degrabă modeste. La mijloc și-n atac însă Zidane poate că ar avea soluții, dar el preferă să nu le ia în calcul. Sau, poate, să lase această senzație pentru a căuta o surpriză de proporții la ora primei manșe de pe ”Bernabeu”, în sensul unei formule de start fără mai multe din inițialele la care am apelat mai sus. Greu de crezut, dar nu imposibil.

rca-ieftin.ro%20

Real Madrid are nevoie de o victorie de proporții pentru a-și reface moralul, care acum e la pământ. Și pentru a-și reface imaginea în fața viitorilor adversari. Acea putere de intimidare, precum cea pe care Madridul a exercitat-o asupra lui Juventus la Cardiff inclusiv în momentele de joc bun ale torinezilor. Am prezentat la Fotbal European discursul lui Zidane din pauza finalei. Tocmai pe acea putere de intimidare se baza, Zizou știa că torinezii se tem și nu le-a cerut alor lui nimic formidabil, dincolo de câteva retușuri de ordin tactic, ci doar să joace ceea ce știu, un pic mai concentrați, pentru că golurile vor veni. Și au venit. Tot pe ei va miza și-acum, pe dorința lor de a arăta că nu sunt terminați, că mai au un viitor la Real Madrid, posibil și pe dorința celor doi marginalizați, Isco și Asensio, de a rupe norii atunci când vor intra. E un joc psihologic pe care intuiesc că Zidane îl face. E pariul lui, căci una e să te duci la PSG din vară după ce i-ai eliminat și alta e să te duci după ce ai fost eliminat, dacă va mai fi cazul.

Pariul nu e doar al lui Zidane. E și al lui Florentino Perez. Pe Rafa Benitez l-a dat afară într-o situație mult mai dulce decât cea de față. Merge pe mâna lui Zidane, poate și pentru că altă variantă la această oră nu are. Guti e antrenor la echipa a doua, dar parcă nu e aceeași situația de acum doi ani, când l-a adus pe Zidane de la echipa a doua în locul lui Rafa. Zidane avea altă anvergură, plus că lucrase ca ”secund” al lui Ancelotti, element foarte important. Riscă mult și Florentino. Să ne imaginăm scenariul ultimelor 3 luni de sezon, cu Real Madrid afară din toate competițiile, eventual fără Zidane, cu presa madrilenă propunând zilnic variante de transferuri și cu Mondialul bătând la ușă pentru trei sferturi din lot. Zău că-ntr-un asemenea scenariu, cu o stare de sprit devenită cârpă de șters pe jos, m-aș teme, dacă aș fi Florentino, inclusiv pentru locul 4. Atletico Madrid acasă, plus deplasări la Sevilla, Barcelona și Villarreal, acesta e finalul de sezon ce ar sta la cotitură în cazul unei eliminări din Champions League. Știu că pare un scenariu apocaliptic, dar îl văd foarte posibil. Pariul lui Zidane e și pariul lui Florentino Perez.

provident.ro%20

evomag.ro%20

5 Comentarii
  • Vlad spune:

    Ai scris bine!
    Am doar o mica sugestie. Ce face DigiSport deja e obr?znicie. Nu ai cum sa îl la?i pe cel mai mare suporter al Barcelonei, din Romania, sa comenteze fiecare meci de-al lui Real Madrid. Daca ai pu?in respect pentru telespectatorii care pl?tesc abonament la acest post, nu ai cum sa faci asta. Nici macar un singur meci de-al lui Real nu a ratat George Dobre, in acest sezon. Sezonul trecut, când Real defila, nu l-am auzit la 5 meciuri. Acum, vine ?i se bucura ?i face paranghelie la fiecare meci. Nu mi se pare normal. ?tie toat? lumea cine e George Dobre ?i al cui fan e, nu cred c? mai e cazul sa intre în fiecare s?pt?mân? cate doua ore pe post ?i s? o declare in direct. Sau sa intre, dar când joac? echipa lui ?i s? zic? acolo ce are de zis.

  • Madridistul spune:

    F bun comentariul tau Andrei. Dar ,referitor ce zicea in comentariul de mai sus..Vlad, are mare dreptate. Dobre si Angheluta sunt, ,cataláni ,sa le fie rusine..Un comentator bun trebuie sa fie neutru. Rad la fiecare gol primt de RM. Vai de ei

  • Florin spune:

    Nu intelegeti cum de au ajuns in situatia asta? O sa va spun opinea mea. Spuneati de starea de spirit, adevarat, spuneati de detalii, adevarat. Eu sunt fan Barcelona de cand ma uit la fotbal, adica de vreo douazeci si ceva de ani. Am vazut 99% dintre meciurile Bercelonei si vreo 80% din meciurile Realului. Cred ca cunosc destul de bine situatia echipelor. Acum sa revin la opinea mea. Starea de spirit a unui club de talia Madridului n-are cum sa se schimbe intr-o luna, mai ales ca veneau dupa un sezon formidabil, plus un trofeu castigat intr-un duel cu marea rivala, este imposibil. Tot d-voastra spuneati intr-un articol precedent desprea evolutia lor din
    La Liga si UCL ca este vorba de ceva ‘mistic’, din cauza golurilor marcate pe final si din cauza greselilor de arbitraj. Aici cred ca intervine Karma, si Principiul vaselor comunicante. Real Madrid, anul trecut a fost sus, Barca, jos…
    Spun Karma din cauza modului norocos si din cauza avantajului de care au beneficiat. Real, anul trecut a fost printre cele mai bune cluburi din lume, poate cel mai bun, meritoriu vorbind, dar daca esti printre cei mai buni, sau cel mai bun, asta nu inseamna ca trebuie sa castigi neaparat ‘Trofeul Suprem’. Messi, stim cu totii ca este cel mai bun din lume, si tot nu a luat trofeul, Chelsea in anul in care a castigat UCL nu a fost cea mai buna( Drogba min 93). Mai degaraba este vorba de noroc, soarta, binenteles vorbind de confruntarea a doua echipe de valoare apropiata.
    Daca Real Madrid anul trecut, nu dadeau golurile acela pe final, si nu erau greseli de arbitraj pro, puteam vorbi de o criza fara precedent, 2 ani fara troefu castigat. Nu mai intru in detalii amanuntite ( golurile anulate Barcelonei sezonul trecut, cu Betis, cu Valencia, acel hent in careu cu Villareal… puncte pierdute). Asa s-au alineat planetele atunci, acum se pare ca sunt invers. Baietii lui Zidane nu au uitat fotbalul, dupa dubla cu Barca din supercupa aveau o stare de spirit fenomenala, oare cum s-a risipt?
    Karma, palnetele, principul. In orice domeniu de pe planeta, daca e sa nu mearga, chiar daca esti cel mai bun, nu merge. Spuneati ca in ultimii 25 de ani nu ati vazut o asemenea schimbare in jocul unei echipe. Acum va intreb: in ultimii 25 de ani ati mai vazut vreo echipa care a dat atatea goluri in ultimile minute, in momente atat de importante? Cred ca acum ati gasit si dumneavoastra raspunsul…
    PS: Sunt fan Barcelona si poate gandesc subiectv, dar are logica ce spun.

  • Viorel spune:

    Salut Andrei , crezi ca in vara transferurile lui Hazard , Kane si Courtois la Real sunt realizabile , sau macar 2 dintre ele ?

  • Freddy spune:

    Andrei, la echipa a doua antrenor e Santiago Solari. Guti este la U19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă