Cu senzații destul de stranii cred că au plecat miercuri seară de pe ”Allianz Arena” fanii lui Bayern. În fond, echipa lor de suflet nu făcuse un joc rău, chiar dacă nu perfect, dar rezultatul a fost din nou potrivnic. Al treilea meci consecutiv pe care bavarezii îl pierd acasă contra madrilenilor, într-o fază eliminatorie a Champions League. A fost o bizară senzație de deja-vu, căci cam la fel au stat lucrurile și-n sezonul trecut, iar rezultatul a fost același. Guardiola, Ancelotti și acum Heynckes au privit de pe banca de rezerve cum jocul echipei lor funcționează, dar degeaba.

Despre această logodnă aproape mistică dintre Real Madrid și competiția regină numită Champions League am mai scris. Inclusiv anul trecut, la precedentul duel madrileno-bavarez. E redundant, dar n-ai cum să nu revii la această temă. Metamorfoza Madridului în Liga Campionilor e limpede și poate că, la un moment dat, ar trebui studiată. Iar de când Zinedine Zidane a fost instalat pe banca tehnică, această metamorfoză e și mai clară, iar îmbrățișarea pe care Zeița Fortuna o oferă acestei echipe în momentele dificile e și ea la fel de mistică. Munchen, episodul aprilie 2018, e doar un ultim exemplu. Se spune însă că norocul ține cu cei îndrăzneți, dar și că norocul și-l face omul cu mâna lui. Ambele teorii funcționează perfect într-o analiză a partidei de miercuri seară.

”Sunt convins că vom suferi”, spunea Zidane la conferința de presă de marți, adăugând, ”dar sunt convins că ei vor suferi mai mult decât noi”. Apoi încheia cu o frază ce merită transcrisă în spaniola limpede cu care Zizou a rostit-o: ”Nosotros no nos vamos a cagar en los pantalones”. Traducerea cred că nu mai e necesară, poate doar o mică explicație. Zidane se referea la o constatare făcută acum câțiva ani de Hasan Salihamidzic, pe vremea când actualul director sportiv al lui Bayern era jucător al bavarezilor, iar Real Madrid chiar suferea de un pronunțat complex german. Acest ”nosotros”, spus apăsat, arată clar diferența dintre actuala echipă a Madridului și cea despre care vorbea bosniacul, nu fără temei.

Acea echipă a Realului poate că ar fi plecat de pe ”Allianz Arena” cu o sacoșă de goluri încasate. Iar apoi ar fi făcut apel la ”espiritu de Juanito” și la ”noventa minuti en el Bernabeu son molto longo”, acea amenințare într-o italiano-spaniolă de gazon ce i-a aparținut lui Juanito și care a devenit celebră. Acum n-a mai fost cazul. Real Madrid a suferit, așa cum a anticipat Zizou, Bayern a suferit, dar nu în sensul pe care antrenorul francez îl propunea, ci a suferit văzând mai întâi cum echipa pierde dintr-un efectiv și-așa serios afectat de accidentări, iar mai apoi observând cum mingea nu intra defel în poarta lui Keylor Navas și probabil gândind că, mai devreme sau mai târziu, acea lege nescrisă a fotbalului, care spune că ocaziile se răzbună negreșit, își va face apariția.

Posesor al unei aure de-a dreptul legendare la Munchen, Jupp Heynckes a încercat să transpună în realitate acel ”a por ellos” pe care l-o fi deprins în experiențele sale pe pământ spaniol (inclusiv la Real, cu care, să nu uităm, a luat Champions League în 1998). ”A por ellos” e varianta iberică a acelui ”pe ei și la casierie” de la noi ori a mai popularului ”pe ei, pe mama lor!”, limba spaniolă neavând aceleași resurse ca româna în astfel de situații. Un 4-1-4-1 doar cu Javi Martinez ca om de apărare, cu care bătrânul Jupp a încercat pesemne să profite de lacunele existente în jocul pozițional al madrilenilor, în special pe partea lui Marcelo, care e uluitor pe fază ofensivă, dar de multe ori depășit în cea defensivă. N-o să știm niciodată ce efect ar fi avut această idee, căci Robben s-a accidentat repede, confirmându-și porecla de fotbalist cu picioare de cristal. Intrarea lui Thiago Alcantara, un mijlocaș pe care, dacă aș fi șef la Barcelona aș face toate eforturile să-l aduc înapoi, a schimbat destul de clar modulul, care a devenit un 4-2-3-1 în care Thomas Muller n-a prea reușit să facă uitată ieșirea lui Robben, plus că translatarea lui spre dreapta l-a scos din zona centrală, cea din spatele lui Lewandowski, unde apare atât de bine la finalizare. Cu toate astea, Bayern a avut 1-0, a ratat apoi mult, chiar incredibil la acea situație a lui Ribery, însă la pauză s-a intrat cu 1-1 grație lui Marcelo, care poate nu s-ar fi aflat în acea zonă dacă Robben mai era pe teren.

După victoria cu 3-0 a Madridului la Torino observam cum după venirea lui Zidane echipa a început să accepte și să gestioneze momentele în care e dominată. Nu se pierde cu firea, rezistă, acceptă aceste momente cu un soi de umilință pe care n-o vedeam în alte epoci, a lui Mourinho de exemplu. Fără panică, asta e concluzia. Panica n-a apărut la Real în niciun moment al meciului de la Munchen, cred că n-ar fi apărut nici dacă Ribery marca pentru 2-0.  La fel cum n-a apărut nici când Juventus făcea 3-0 pe ”Bernabeu”, iar spectrul unei umilințe istorice începuse să se ițească pe ”Paseo de la Castellana” colț cu ”Concha Espina”. Paradoxal, Juve a intrat atunci în panică, la 0-3, și nu Real Madrid care s-a aruncat spre careul lui Buffon, deși riscurile erau imense. Ca să revin, panica n-a existat în mintea madrilenilor nici miercuri, iar acest capital de încredere de care beneficiază jucătorii lui Zidane e o armă de-a dreptul letală într-un sport în care se câștigă din ce în ce mai mult cu mintea. O asigurare de viață pe care Zizou și ai săi au folosit-o și pe ”Allianz”.

Și încă un lucru pe care l-am mai spus și scris. Iar poate fi redundant ca observație, dar Zidane a intervenit din nou decisiv și-n această partidă. Schimbarea lui Isco la pauză (că a fost sau nu urmare a unei probleme fizice o să ne lămurim) și introducerea lui Asensio au fost elementele care, până la urmă, au decis jocul. Asensio începe să devină cel mai profitabil transfer din mandatele lui Florentino Perez, chiar peste cel al lui Cristiano Ronaldo. Abia a împlinit 22 de ani, a costat mai puțin de 4 milioane de euro și arată o uluitoare liniște așternută peste calitățile excepționale. Revedeți faza golului doi, apoi revedeți alte reușite ale lui și veți vedea că am dreptate. Zidane a fost din nou inspirat în schimbări, iar dacă această inspirație e dublată de un pic de șansă drumul spre a treia finală consecutivă e larg deschis.

Sigur, mai e un meci retur și se pot întâmpla surprize. Căci, da, ar fi o surpriză ca Bayern să întoarcă soarta calificării pe ”Bernabeu”. A mai făcut-o, iar orgoliul bavarez nu trebuie subestimat. Doar că o echipă care are atâtea probleme de lot, care nu are cu cine să-și măsoare forțele în Bundesliga, care se bazează pe eternul deja Ribery și la care Lewandowski pare mai mult cu gândul la plecare are nevoie ca acea șansă pe care n-a avut-o la Munchen să fie de două ori mai mare la Madrid.

P.S.

Apropo de Ribery. Dar și de Robben. Garda pretoriană a lui Jupp Heynckes. Cei doi, împreună cu Thomas Muller au fost, se spune, în umbra debarcării lui Carlo Ancelotti de la Bayern. A fost prima dată când italianul nu a avut vestiarul de partea lui. Am vorbit și scris de multe ori despre karma, despre roata care se întoarce în viață. În, poate, cel mai important meci al primăverii, Robben se accidentează în minutul 8, după un singur sprint, iar lui Ribery îi sare caraghios mingea din gheată la faza în urma căreia se putea face 2-0 și, eventual, se putea schimba istoria calificării. Deh, karma is a…