Andres Iniesta a anunțat vineri la prânz ceea ce toată lumea se aștepta să anunțe. Și anume că la finalul sezonului va pleca de la FC Barcelona, pentru a-și încheia o carieră fabuloasă departe de Spania și de echipa care l-a ajutat să ajungă pe Everest-ul fotbalului și pe care a ajutat-o să obțină atâtea și atâtea victorii, atâtea și-atâtea trofee. Odată cu Andres Iniesta se termină un capitol fabulos din istoria acestui sport, un capitol pe care nu l-am fi vrut încheiat niciodată. Și asta pentru că Don Andres reprezintă tot ceea ce fotbalul își dorește de la un demn reprezentant al său.

Andres Iniesta este, în acest moment, nu doar cel mai iubit fotbalist al Barcelonei în Spania, ci chiar cel mai iubit fotbalist spaniol. Inclusiv la Madrid şi în comunităţile unde Real Madrid deţine supremaţia la nivel afectiv. Poate şi pentru că nu e catalan decât prin adopţie. Pe ”Bernabeu” a fost singurul care a scapat de fluierăturile fanilor „blanco”, iar pe ”Cornella El Prat”, terenul celor de la Espanyol, era, uneori, mai aplaudat chiar decât jucătorii echipei gazdă. Sunt cele două terenuri unde Barcelona nu e un rival, e un duşman. Barcelona mai puţin Iniesta. Și pentru ei, Don Andres este „Iniesta de mi vida”. Căci da, de-o viaţă aşteptau toţi spaniolii bucuria uriașă a unui titlu mondial. Pe care el, cu acea execuție din finalul finalei cu Olanda, le-a oferit-o.

Am tot spus-o, practicanții acestui sport se împart în două categorii: fotbaliști și jucători de fotbal. Andres Iniesta este Fotbalist, cu F mare. Poate chiar definiția acestui concept. În acest duel colosal care, să fim sinceri cu noi înșine, ne-a oferit atâtea momente speciale, ați ghicit probabil că mă refer la cel dintre Messi și Cristiano Ronaldo, în acest duel așadar puțini au fost cei care au mai reușit să iasă în evidență. Iar Iniesta e unul dintre ei. Nu e un asasin al superlativelor, așa cum e Messi, nu e un „killer” al comparațiilor, așa cum e Cristiano. El e doar un fotbalist. Cu F mare. Un băiat liniștit, cu un fizic timid și un ten albicios, de „queso manchego”, apropo și de zona de unde provine, cu un caracter profund și un ego ce nu explodează în vestiare, ori pe teren, către colegi. E din acea categorie a geniilor anonime. Nu știm ce mașină are, nu l-am văzut pozând în lenjerie intimă, nu ne invadează televizoarele din reclame, știm doar că e cap de familie și tată, despre care n-am auzit să-și piardă nopțile prin cluburi și nici nu-l bănuim în stare să fi sărit vreodată la gâtul antrenorului său. Un superstar a cărui viaţă e plictisitor de simplă, care nu-şi pune cercei în urechi şi nu se dă cu gel pe păr (i-ar fi şi un pic mai greu), care a ținut din banii lui o echipă, Albacete, care altădată juca în Primera. O vedetă care are lângă el o femeie absolut normală în frumuseţea ei şi nu o bombă sexy. Cel care a plecat de acasă de mic pentru că-i plăcea prea mult fotbalul mare. Cel care se gândeşte mai întâi la ceilalţi, pe teren, şi abia apoi la el. Omul cu pasa. Fotbalistul care aduce enorm cu Zinedine Zidane, eleganţa întruchipată pe terenurile de fotbal.

În vremurile de azi în care copiii își doresc să fie Messi sau Cristiano, Neymar sau Salah, Lewandowski sau Suarez, pentru că ei dau golurile și ei acaparează interesul tuturor, ar fi bine ca mai mulți să încerce să fie Iniesta. Să aibă nu doar talentul lui, dar și acea timiditate și acel bun simț cu care să se impună în fața adversarilor și colegilor. Acea generozitate în a da o pasă decisivă și a-l face pe destinar eroul partidei. Andres Iniesta e un pic din ceea ce ne-am dori cu toții să fim.

Eu unul sunt convins că ar mai fi putut juca. Măcar un sezon, dacă nu mai multe. Felul lui de a fi l-a împins spre o decizie, sunt din nou convins, deloc ușoară. Veți spune că se duce pentru bani, probabil că da, dar cine oare n-ar face asta? Bani însă avea și la Barcelona, dar nu mai avea, de altfel a și spus asta, garanția că poate aduce colectivului ceea ce are nevoie. Alții poate ar fi fost mai egoiști, poate ar fi tras mult și bine de acel statut câștigat prin merite proprii, eventual până la 40 de ani, timp suficient pentru ca alte trofee să-i fie trecute într-un palmares și-așa impresionant. Iniesta n-a vrut să păcălească pe nimeni, pentru că așa a fost el mereu. Și e bine să nu-l judecăm, e bine în general să nu judecăm pe nimeni pentru că nu știm ce poate sta în spatele unei astfel de decizii. Doar el și familia lui știu cel mai bine.

Aţi avut vreodată curiozitatea să priviţi, într-o seară senină, cerul înstelat? N-aţi avut senzaţia că totul e o dezordine, că nimic n-are legătură sau sens? Vă sugerez să încercaţi să vă luaţi un punct de referinţă, să vă concentraţi asupra lui! Veţi descoperi cum totul prinde contur.  Acesta e Iniesta. Priviți-l în joc! Ne-au mai rămas câteva partide. Iniesta e omul care a ordonat jocul celei mai bune echipe a Barcelonei din toate timpurile şi a celei mai bune echipe a Spaniei din toate timpurile. E cel care a dat sens unui desen de multe ori imposibil, oferindu-se coechipierilor, ca un far marinarilor dezorientaţi sau ca un indicator alpiniştilor rătăciţi. Mereu cu capul sus, mereu căutând un coleg mai bine plasat, mereu disponibil să ajute. Iniesta e mereu acolo unde e mingea, pe care o cumințește atunci când e nervoasă.

Mai avem, spuneam, câteva ocazii în care să-l admirăm pe Andres Iniesta. Va fi un Clasico, din păcate fără mare miză, va fi un Mondial ce s-ar putea constitui într-o soi de trambulină spre un trofeu personal (până acum toate au fost la nivel colectiv) pe care cred că l-ar merita cu prisosință: Balonul de Aur. Recent, redactorul șef al lui France Football i-a cerut scuze pentru neacordarea premiului în 2010. În editorialul său ”Perdon, Andres”, Pascal Ferre a calificat cele întâmplate în 2010 drept o ”anomalie democratică”. Reamintesc că atunci Balonul de Aur era acordat de France Football și L Equipe într-o colaborare cu FIFA (la care ulterior s-a renunțat) pe baza unui soi de referendum la care participau căpitanii și selecționerii tuturor țărilor afiliate. Iar așa cum am spus mai sus, marcatorii întodeauna sunt mai bine văzuți decât pasatorii.

Sunt convins că Iniesta a acceptat scuzele. Sunt convins că nu-și face un scop în viață în a câștiga trofeul în acest an. La fel cum sunt convins, iar aici o să-mi permit să preiau ce am scris pe acest blog la retragerea lui Xavi, sunt convins deci că dacă ar primi Balonul de Aur i l-ar pasa imediat lui Messi.

E o zi un pic tristă pentru fotbal. Rămânem fără unul dintre marii artiști ai acestui mileniu. Zic că-i cazul să-i mulțumim pentru tot și să-i oferim un ultim ”standing ovation”.

Gracias por todo, genio!

P.S.

Se cuvine, cred, o mică explicație. „Iniesta de mi vida”. Expresia îi aparţine lui Jose Antonio Camacho şi a fost spusă, mai bine zis urlată, în momentul în care Andres Iniesta a marcat golul prin care Spania devenea, în 2010, campioană mondială. Un madrilen pur despre un catalan adoptat.