Nu-mi plac titlurile bombastice. E plină presa de la noi de ele. Nu-mi place cuvântul ”șoc”, nu-mi place cuvântul ”bombă”. Nu-mi plac în general, nu doar într-un titlu. La fel cum nu-mi place asocierea dintre dramă și o competiție sportivă, căci dramele sunt cu totul altele. Dar asta e altă discuție, acum totul se rezumă la decizia lui Zinedine Zidane de a pleca de la Real Madrid la doar 5 zile de la câștigarea Champions League, a treia la rând. Este, trebuie să recunoaștem, un pic șocant. Nu-mi amintesc un antrenor care să fi plecat de bună voie de la o proaspătă câștigătoare a Ligii, fără să fi anunțat în prealabil, cazul lui Jupp Heynckes la Bayern, sau să fi fost dat afară, coincidență cazul tot al lui Herr Jupp, la Real Madrid. E o bombă ce strică în mod evident liniștea lui Florentino Perez, care acum are pe cap și numirea unui nou antrenor, deși ar fi vrut să se concentreze, sunt convins, doar pe campania de achiziții, cu numele sale ”bombastice” specialitatea casei, gen Neymar, Lewandowski, Hazard ori Salah.

Și totuși această știre n-a venit ca un meteorit. Se vorbea pe la colțuri, mai degrabă se șoptea, că există această posibilitate. Mai ales dacă Liga Campionilor era câștigată. Săptămâna trecută, la Fotbal European, am adus în discuție această posibilitate, dar absolut nimeni nu m-a luat în serios. Probabilitatea unui astfel de gest era destul de mică, dar aici trebuie neapărat să luăm în calcul felul de a fi al lui Zidane. Elegant atât pe teren, cât și meseria de antrenor.

Acum, toată lumea încearcă să găsească explicații. De ce a plecat Zidane? Asta e întrebarea pe care, cred, și-o pun toți. Eu aș întreba însă altceva: De ce ar mai fi rămas? De fapt, nu, nici măcar asta n-aș face. N-aș întreba, pur și simplu aș scoate semnul de întrebare și aș pune unul de exclamare: DE CE AR MAI FI RĂMAS!

Cel mai simplu e să punem totul pe seama unei neînțelegeri cu Florentino Perez. Care e posibil să fi existat, dar asta o știu doar ei. Impresia lăsată prin iarnă, lucru pe care l-am scris și eu pe acest blog, era că Zidane și-a asumat un pariu extrem de riscant prin ianuarie și începutul lui februarie, atunci când echipa părea de-a dreptul dezintegrată și toată lumea căuta explicații pentru acest lucru. Nici măcar nu prea părea pariu, era mai degrabă o ruletă rusească, fiindcă a paria pe câștigarea Champions League, la nivelul existent în această competiție, e clar o nebunie. Zidane și-a asumat atunci acest pariu, fiindcă nimeni și nimic nu l-ar fi împiedicat pe Florentino să-l demită pe Zizou a doua zi după eliminarea din Cupă în fața lui Leganes, după acel eșec de pe ”Bernabeu”. Chiar nicio problemă n-ar fi fost, căci s-au văzut atâtea și atâtea situații de genul ăsta, iar Florentino, despre ale cărui merite în saltul uriaș al clubului Real Madrid, dar și despre felul în care a schimbat el orientarea în fotbalul modern am scris în chiar ultima postare de pe acest blog, iar Florentino deci a lăsat întotdeauna de înțeles că pentru el locul doi nu există. Apropierea ”dublei” cu PSG, dar, poate, și lipsa unui tehnician liber pe piață a făcut ca Florentino să nu ia de atunci această decizie.

Aici e foarte important de adăugat un lucru. Vă amintiți povestea cu Kepa Arizabalaga? Portarul celor de la Athletic Bilbao, care în ianuarie intra în ultimele 6 luni de contract și pe care Florentino Perez îl avea deja acontat în acea fereastră de mercato, pentru un preț un pic mai mare decât clauza de reziliere de la acea vreme, 20 de milioane de euro, gest menit să îndulcească puțin supărarea celor de la Bilbao. Kepa a făcut și vizita medicală la Madrid, după ce în prealabil, motivând o bizară accidentare, a refuzat să se mai antreneze cu Athletic. Postul de portar era o ușoară obsesie a lui Florentino, discutabilă dacă ne uităm totuși la prestațiile lui Keylor Navas, dar Zidane s-a opus vehement atunci, iar transferul a picat. Președintele madrilen n-a fost pus într-o situație prea comodă, să recunoaștem, ego-ul său a fost ușor pus la încercare. A cedat însă pentru că a simțit că vestiarul e alături de Zidane, chiar dacă unii, vezi Isco, Asensio, Dani Ceballos, mai mustăceau. Gareth Bale e o altă discuție, el e un singuratic, iar faptul că după atâta vreme nu a învățat limba spaniolă (sau n-a vrut) l-a marginalizat puțin. Atunci, Florentino, al cărui departament de comunicare e de nivelul unui șef de stat, a lăsat să transpire în presă informația că Zizou s-a opus achiziționării lui Kepa pentru că asta l-ar fi scos din lotul mare pe Luca Zidane, cel de-al treilea portar. Chestia asta poate părea fără importanță, dar e clar că l-a afectat pe Zidane, iar în contextul plecării de azi trebuie privită cu alți ochi.

Cred însă că Zidane a simțit că-i va fi foarte greu să continue această coabitare, această poveste de iubire cu vestiarul. Primul an a fost frumos, a venit al doilea, și mai frumos, apoi inevitabil au început să apară micile discuții. S-a câștigat Champions League, dar acele mici discuții probabil că ar fi devenit din ce în ce mai mari. Aș vrea să fac o paralelă între decizia lui Zidane și cea a lui Guardiola, din 2012, de a părăsi pe Barcelona. Pep a spus că ar fi plecat chiar dacă atunci ar fi câștigat Champions League și nu s-ar fi oprit în semifinale, cu Chelsea. Între Zidane și Guardiola există o sumedenie de asemănări, iar traseul lor, cu urcare de la echipa a doua până la câștigarea Champions League e cam la fel. Guardiola n-a spus atunci, dar ulterior, într-una din multele cărți care s-au scris despre el, a dat de înțeles că a plecat pentru că n-a putut, sentimental, să-și asume o mică revoluție în vestiar. N-a putut să renunțe la unii dintre jucătorii alături de care a câștigat atâtea și care l-au ajutat să devină antrenor. Să ne reamintim, la momentul 2012, Barcelona luase cu Pep de două ori Liga Campionilor și ajunsese de alte două ori în semifinale, eliminată fiind de fiecare dată de viitoarea câștigătoare a trofeului. Pep a simțit că a venit momentul schimbărilor, se pare că au existat și unele discuții în contradictoriu cu președintele de atunci, Sandro Rosell, iar asta l-a determinat să plece. Și atunci șocul a fost mare, căci mariajul dintre catalanul Guardiola și FC Barcelona părea unul fără sfârșit, la fel cum părea și cel dintre madrilenul (prin adopție) Zidane și gruparea ”blanco”.

Ziariști spanioli bine informați, Guillem Balague e unul dintre ei, spun că miercuri a existat o discuție între Zidane pe de-o parte și Florentino Perez și Jose Angel Sanchez pe de altă parte. Despre importanța celui din urmă, eminența cenușie din dreapta lui Florentino, am mai scris pe acest blog, o simplă căutare vă va ajuta să înțelegeți (AICI și AICI). Se pare că la această discuție ar fi apărut câteva neînțelegeri, anumite divergențe asupra achizițiilor și plecărilor. Nimic nu anunța însă micul cutremur de azi, căci altfel Florentino ar fi știut să arunce către presa prietenă anumite informații. Lui Florentino nu-i plac loviturile de teatru decât atunci când le dă el, iar fața lui de azi de la conferința de presă arăta o preocupare, aproape o consternare, pe care n-a reușit s-o disimuleze, căci totuși nu e actor. E posibil ca Zidane să nu fi dorit să-și asume el, ca antrenor, mica revoluție pe care o avea în minte Florentino, fiindcă asta însemna să intre cu bisturiul într-un vestiar care i-a stat alături în toată această perioadă. Pesemne că anumite decizii, chiar dacă sigur era de acord cu ele, să nu fi fost prea ușor de luat. Asta poate fi explicația principală, iar Zizou a arătat și ca jucător, totuși a renunțat la un an de contract, că știe când să pună punct astfel încât să fie bine și pentru e, dar și pentru club. E bine să ieși în glorie, pe ușa din față, decât să ți se arate la un moment dat ușa din dos. Iar Zizou a simțit în acest sezon că ușa din dos e mai aproape decât credea, indiferent de trofeele câștigate.

Acum se nasc două întrebări esențiale. Ce va face Zidane, dar, mai ales, cine vine în locul lui? Eu unul văd foarte posibilă varianta unui an de pauză pentru Zizou, după exemplul Guardiola, Ancelotti, Luis Enrique. Banca tehnică de la Real Madrid și Barcelona, pe cât e de dorită, pe atât consumă de mult la nivel mental. Logic ar fi ca ”naționala” Franței să fie prima destinație vehiculată pentru Zidane și cred că lui Deschamps nu i-a picat tocmai bine vestea de azi. Dar ce te faci dacă monsieur Didier, destul de prost văzut de altfel în ”hexagon”, duce Franța către titlul mondial? Varianta PSG a căzut, cred că acum prin Qatar se dau ceva palme în cap de nervi, varianta Chelsea nu-mi pare prea apetisantă pentru Zidane. N-aș fi deci mirat absolut deloc să-și ia un an sabatic și să revină în forță vara viitoare.

Cine vine în locul lui la Real Madrid? Ei bine asta e o întrebare la care, aș îndrăzni să pariez, nu are răspuns nici Florentino Perez. Puțini sunt antrenorii liberi în acest moment care să poată întruni condițiile necesare. Antonio Conte, de exemplu, nu prea poate fi, căci stilul lui de joc nu prea ar fi agreat de exigentul public de pe ”Bernabeu” și nici de Florentino. Amintiți-vă doar de Rafa Benitez. Maurizio Sarri ar întruni poate aceste condiții de ordin fotbalistic, dar nu e antrenorul mediatic pe care și-l dorește Florentino. Allegri ar fi o variantă, dar și el e destul de ”apucat” câteodată, iar Florentino e reticent la tehnicienii care dovedesc excese de personalitate. Jurgen Klopp ar fi o opțiune extraordinară, dar nu știu cât e el de dornic să plece tocmai acum de la Liverpool și tocmai la Real Madrid. Marele vis al lui Florentino, Arsene Wenger, e în sfârșit disponibil, dar au cam trecut anii peste bătrânul alsacian și nu știu cât mai e de apetisant. Iar celălalt vis, Joachim Low, e prea legat acum de Germania, deși s-ar putea să devină disponibil, căci la un Mondial, vezi Spania acum patru ani, e posibil și un derapaj al deținătoarei trofeului.

În ultimele minute (vă reamintesc, scriu acest text la nici o oră după terminarea conferinței de presă a lui Zidane, asta ca informație pentru cei care vor citi în zilele următoare, când poate vor apărea date noi) a luat amploare numele lui Pochettino, care și-a prelungit contractul cu Tottenham dar care ar avea, conform surselor, o clauză care i-ar permite să plece la Real Madrid și la PSG (Barcelona a spus clar că nu va antrena niciodată). Și, evident, există varianta Guti, un soi de continuare a liniei începută cu Zidane, dar mi-e greu să cred că, în afara situației în care nu va găsi pe altcineva, Florentino va risca încă o dată. Celor care se vor grăbi, odată ajunși la acest capitol, să-mi arunce în față contractele pe care le au acești antrenori cu cluburile lor le spun să nu se grăbească. Real Madrid e Real Madrid, o șansă ce se poate ivi o singură dată-n viață, iar Florentino are o putere de convingere, când vrea, mai mare decât cred unii. E un subiect fierbinte, care sigur va fi dezbătut intens în aceste zile. Că tot aveam o perioadă de ușoară relaxare înaintea Mondialului :)))))