Articolul urmator

”MALCOM X” ȘI GRUPA MORȚII DE LA BELGRAD

”MALCOM X” ȘI GRUPA MORȚII DE LA BELGRAD

Există situații în fotbalul de azi în care unui antrenor i se aduce un jucător pe care fie nu-l prea dorește, fie nu-l dorește absolut deloc. Dar acel jucător este adus din diverse motive ce țin de zona relațiilor existente între impresari și responsabilii cu transferurile de la cluburi. Câteodată este așa numita oportunitate de mercato, altădată este vorba de întoarcerea unor servicii din trecut, de multe ori puterea de convingere a impresarilor este mult mai mare decât ideile antrenorului. Atunci când se întâmplă un astfel de scenariu, urmările se văd destul de clar în minutele oferite de antrenor respectivului jucător, mai ales dacă acel tehnician are o situație stabilă și nu e presat de lipsa rezultatelor.

Îmi vine în minte rapid cazul lui Raul Rusescu la FC Sevilla, pe care Unai Emery n-a vrut și pace să-l folosească, pe motiv că nu era o achiziție solicitată de el, ci fusese adus pe alte căi. Și cazul lui Dani Ceballos la Real Madrid pe vremea lui Zidane e un alt exemplu recent, căci s-a văzut clar că Zizou nu-l are la inimă pe mijlocașul adus de la Betis de Florentino Perez doar ca să nu meargă la Barcelona. Nu știu exact care e situația brazilianului Malcolm, dar după puținele oportunități pe care le-a avut din partea lui Ernesto Valverde până acum mă pot gândi că varianta pe care am expus-o în prima propoziție a acestui text e destul de corectă.

evomag.ro%20

Malcolm a fost un transfer mai mult decât surprinzător al Barcelonei în vară. Numele lui n-a fost deloc vehiculat în presă, unde se vorbea insistent de Willian, iar felul în care a ajuns la gruparea catalană, deturnat fiind de-a dreptul din drumul său spre Roma, e suficient de neobișnuit. Pesemne că Valverde avea în minte un plan de joc cu Willian, iar aici nu cred că i se poate reproșa ceva, căci brazilianul lui Chelsea e mult mai experimentat și mult mai ușoară ar fi fost acomodarea lui. S-a trezit apoi cu Malcolm, nu cred că din senin, dar tind să cred că era mai degrabă un plan B, dacă nu cumva un plan C pentru el. L-a folosit puțin spre deloc, având ulterior și scuza unor accidentări, oarecum în ciuda presei care se întreba de ce totuși fostul atacant al lui Bordeaux nu primește mai multe minute, mai ales că în perioada de pregătire din vară el arătase câteva mostre ale unui talent observat de mulți în ultimul sezon din Ligue 1. Se vorbea insistent în ultimele zile de o plecare în iarnă, Chelsea, Arsenal sau chiar Inter fiind destinații vehiculate. Sunt tare curios ce se va întâmpla acum cu Malcolm, ale cărui 10 minute pe ”Meazza-San Siro”, într-un meci importat, cu audiență suficient de mare, au însemnat un soi de pumn în masă dat de tânărul brazilian, ale cărui emoții la marcarea primului său gol important i-au trădat vârsta. În mod normal ”Honesto” Valverde, așa cum i se spune tehnicianului basc, îi va acorda mai multe șanse de-acum înainte. Spre deosebire de Dembele, dezordonat și uneori delăsător, care joacă bine atunci când echipa joacă prost și invers, Malcolm pare mai integrat într-un sistem tactic, dar și într-unul pozițional, resursa șutului de la distanță, cu care s-a remarcat la Bordeaux, fiind un argument în plus în zona dinspre dreapta, acolo unde preferă să joace.

bibloo.ro%20

Barcelona a terminat doar la egalitate duelul cu Inter de la Milano, dar și-a asigurat cu această remiză calificarea în primăvară. Mai rămâne de rezolvat acum doar problema locului de pe care va merge în ”optimi”. Am spus ”doar la egalitate” pentru că, spre deosebire de meciul cu Rayo din campionat de sâmbătă, când nu merita să câștige dar a făcut-o, acum Barcelona n-a obținut victoria deși ar fi meritat-o. Fotbalul e așa, viața e așa de fapt, roata celor două goluri date pe finalul confruntării de pe ”Vallecas” s-a întors acum și a adus reușita lui Icardi. La singurul șut pe spațiul porții lui Ter Stegen, la singura oportunitate concretă pe care atacantul argentinian a avut-o în meci. Cu Dembele în locul lui Rafinha, Barcelona a controlat în mare parte confruntarea, în fața unui Inter ce mi-a părut destul de timid, parcă prea respectuos, deși cel mai intimidant om al catalanilor, Messi, rămăsese doar în tribună. Spalletti a căutat cu un 4-3-3 inițial să contrabalanseze capacitatea știută a catalanilor de a ține de minge, dar nu i-a prea reușit decât la final, când oboseala începuse să apară în ambele tabere, alimentată și de ploaia de afară.

Pentru Inter, remiza e un rezultat bun, căci are calificarea în mâinile sale. Are 3 puncte peste Tottenham, meci acasă cu PSV și posibilitatea de a merge la Londra, cu două rezultate din trei valabile. Pentru Barcelona, remiza nu e un rezultat neapărat rău, dar parcă mai bună decât rezultatul a fost evoluția echipei în trei sferturi din partidă. Aici intervine încă o mică problemă pentru Valverde, în afara lipsei de finețe în faza de finalizare și a lipsei de concentrare în cea de apărare, incapacitatea de a gestiona un rezultat favorabil. S-a întâmplat și cu Rayo, care a întors de la 0-1, s-a întâmplat și cu Inter. Cred însă că e un aspect suficient de logic, căci Barcelona de azi nu-i mai are la comandă pe Xavi și pe Iniesta. Îi are pe Rakitic și Arthur, foarte buni jucători, însă, cu tot respectul, departe de cei doi pomeniți. E ca și cum ai pune la un Ferrari un motor de Audi și te-ai întreba apoi de ce nu mai merge ca un Ferrari.

provident.ro%20

Două vorbe despre Napoli, PSG și Liverpool. Aceasta a devenit ”grupa morții”, deși la început mulți oscilau în a acorda acest calificativ grupei cu Barcelona, Inter, Tottenham, și PSV. Eșecul ”cormoranilor” la Belgrad, al doilea în deplasare în acest sezon de grupe, deschide scenarii pentru ultimele două etape și n-ar fi exclus să vedem una dintre PSG sau Liverpool în viitoarea ediție de Europa League. Cineva m-a întrebat dacă mai văd Liverpool printre favorite la câștigarea Ligii și am răspuns că da. Însă una e să fii favorită și alta e să știi să gestionezi acest statut, ceea ce mi se pare că Liverpool nu prea face. Când echipele lui Klopp devin favorite, iar aici putem clar aminti Borussia Dortmund, ceva se întâmplă, mult mai facil se exprimă atunci când pornesc cu șansa a doua, în duelurile cu adversari puternici. Cred în varianta că Premier League e trofeul mult mai important acum pentru Liverpool, dar mai cred că Jurgen Klopp ar face o mare eroare tratând mai lejer Champions League. Și nu cred că o va face, dintr-un motiv simplu. Mai devreme sau mai târziu va pleca de la Liverpool, iar în CV-ul său mult mai tare atârnă un Champions League decât un Premier League. Campionate în Anglia au luat și Mancini și Pellegrini, dar Champions League au câștigat destul de puțini. Știu că atunci când alergi după doi iepuri e posibil să nu ajungi niciunul, dar nici varianta de a-ți alege doar un iepure, pe care oricum nu ești sigur că-l poți prinde, nu o văd prea corectă. Cam așa a făcut Napoli în sezonul trecut, când părea aproape de un ”scudetto” istoric și a rămas la final doar cu regretele, iar Klopp are, spre deosebire de Sarri la Napoli, un lot suficient de competitiv și echilibrat.

rca-ieftin.ro%20

Napoli a țintit egalul în acest retur cu PSG, dar mie mi se pare că putea încerca mai mult. Cele 20 de minute de dominare din startul reprizei a doua reprezintă dovada perfectă. Napoli s-a închis după golul lui Insigne în carapacea unor calcule ce s-ar putea să le joace o festă. Dacă se respectă calculul hârtiei, vor bate acasă pe Steaua Roșie, dar vor merge pe ”Anfield” probabil jucând cu calificarea pe masă. Ceea ce nu-i deloc simplu. Ținând cont că are de jucat acasă cu Liverpool și apoi la Belgrad, nici pentru PSG remiza de marți nu-i rea. Însă PSG nu ar trebui să fie în acest moment o echipă de calcule, ci una care să demonstreze că investițiile din Qatar se regăsesc din plin în joc.

somproduct.ro%20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă