Exact într-o zi de 17 decembrie, în 2005, Jose Mourinho era dat afară de la Chelsea și se punea astfel capăt celui de-al doilea mandat al său pe ”Stamford Bridge”. N-ar fi de mirare dacă astăzi, la Manchester s-ar întâmpla același lucru. De fapt, dacă stăm să judecăm lucrurile în parametrii fotbalistici de azi, e de mirare că Mourinho încă este antrenorul lui United. La orice alt club de talia celui de pe ”Old Trafford” el ar fi fost demult demis, fie că vorbim de Barcelona ori Real Madrid, de PSG, de Bayern, de Juventus. Sunt zvonuri cum că orele i-ar fi numărate, dar aceste zvonuri au mai existat, iar el a supraviețuit și a mers mai departe. Anglia rămâne un teritoriu aparte din acest punct de vedere, cu toate că stabilitatea de azi nu mai ține neapărat de tradiție și educație, ține mai mult de zona financiară.

Acest ”a mers mai departe” pare un drum fără ieșire pentru Mourinho. Nu știu ce mai poate el aduce nou, nu știu ce mai poate inventa pentru a salva pe Manchester United din această dinamică păguboasă în care a intrat. United pare o glumă, iar ”clasicul” cu Liverpool de duminică n-a adus decât confirmări în acest sens. Până la urmă nu rezultatul e cel care supără, căci meciuri se mai pot pierde, ci senzațiile oferite. Statisticile sunt atât de umilitoare încât par inventate. Dar sunt reale și vorbesc despre ceea ce se întâmplă acolo. Astăzi, Manchester United nu are un stil, nu are o formulă de echipă coerentă, nu are un plan A, cât despre planurile B sau C, nu mai are rost să căutăm. Mourinho și-a pierdut acea aură de salvator pe care a avut-o inclusiv când a fost instalat pe banca lui United și care l-a ajutat să ia un trofeu european. Dar nu doar asta, portughezul și-a pierdut acea doză de încredere pe care o transmitea vestiarului. După multă vreme, nu mai are în jurul său jucători fideli, acea ”gardă pretoriană” pe care a avut-o la Porto, la Chelsea, la Inter ori la Madrid. Nu mai are un Carvalho capabil să sară în flăcări pentru el, un Materazzi care să plângă la despărțire, un Arbeloa care să-și pună în cap colegii pentru că-i lua mereu apărarea, iar aici am dat doar trei exemple, căci la acea vreme mult mai mulți îi erau alături.

Orice antrenor e ținut în scaun de rezultate. Pe Mourinho l-au ținut pînă acum rezultatele financiare. Patronii americani ai lui United par mai mult preocupați de bilanțul contabil decât de cele 36 de șuturi trimise de rivalul istoric Liverpool spre poarta lui De Gea, record în Premier League, par mai concentrați pe suma ce ar urma să i-o plătească lui Mou drept compensații decât de cele 18 puncte până la City, rivalul din oraș. 20 de milioane de lire ar fi acele compensații, doar 5 milioane în cazul în care Mou nu duce echipa în Liga Campionilor. E o bătălie a nervilor pe care Mou știe s-o ducă, se pare, mai bine decât cele din teren. Zice că așteaptă întăriri în iarnă, alte cheltuieli, deci alte zeci de milioane, dar în februarie va veni PSG, cu care e foarte greu să concurezi.

Nu cred că i-ar prinde rău un an sabatic. De genul celui pe care și l-au permis Guardiola ori Ancelotti. O perioadă în care să-și facă autocritica, să reflecteze asupra concepțiilor sale despre fotbal, asupra felului în care vede el acest joc, chiar și asupra felului în care vede el transferurile. Dar nu cred că o va face. Nu e stilul lui, el n-a demisionat niciodată. Modelul Mourinho se stinge însă încet încet, ca o instalație electrică veche, rămasă fără baterii. Dacă el nu-și dă un restart, e posibil ca delete-ul să fie mai aproape decât își imaginează.

LIVEROOL-BAYERN CAP DE AFIȘ ÎN ”OPTIMI”

Două vorbe despre tragerea ”optimilor” din Champions League. Cap de afiș mi se pare Liverpool-Bayern, cu tot ce ne poate oferi acest duel al lui Klopp cu eternul său inamic din Germania. City a avut din nou șansă, iar conjunctura pare să-i fie întru-totul favorabilă lui Pep. Și Barcelona și Real Madrid au picat bine, aparent, dar Lyon și Ajax sunt două echipe care joacă fotbal, cu mulți tineri și suficient entuziasm. În continuare văd pe Juve favorita numărul unu, chiar dacă Atletico e un rival dur. Returul acasă și argumentul Cristiano, cu tot ceea ce înseamnă el pentru Atleti, pot aduce plusul necesar trecerii mai departe.