Mai bine de 43.000 de spectatori la Sunderland, la un meci de liga a treia. Stadioane pline cam peste tot pe unde s-a jucat, fie fotbal, fie rugby, în Anglia și Scoția. Și s-a jucat cam peste tot. Acesta este ”Boxing Day”, ziua în care fotbalul britanic își deschide larg ferestrele și-și expune, cu multă grație, tot ce are mai frumos de arătat. E o sărbătoare la care englezii vin întotdeauna cu plăcere, iar imaginea cea mai vizibilă (și cea mai căutată de televiziuni) este cea a copiilor așezați lângă părinți, de multe ori și lângă bunici, bucurându-se de ceea ce Crăciunul trebuie să ofere: reunirea familiei. Și e remarcabil cum un popor care înglobează din ce în ce mai multe nații, din ce în ce mai multe religii, din ce în ce mai multe obiceiuri a izbutit să păstreze intact acest amestec de pasiune și tradiție. 

E o sărbătoare la care se alătură și cei care trebuie să o celebreze prin muncă: fotbaliștii, antrenorii, arbitrii. E un respect aproape evlavios pe care aceștia îl arată față de cei care le sunt alături un întreg sezon, la bine, dar mai ales la rău, e un soi de reverență. E cadoul lor pentru cei care le finanțează, prin pasiune și devotament, o meserie ce le acordă beneficiile știute, dar care cere, iată, și astfel de momente de, să zicem, sacrificiu.

Îi invidiez sincer pe englezi pentru pentru felul lor de a înțelege această zi. Italienii au încercat să le copieze modelul, au inventat un ”Boxing Day a la italiana” și ar fi fost un succes dacă nu s-ar fi întâmplat ce s-a întâmplat la Milano. Sunt tare curios dacă anul viitor vor mai încerca. Cred însă că alții o vor face, căci chiar e un model de urmat. Nemții în primul rând, fiindcă și la ei conceptul de familie e foarte puternic, ca și pasiunea pentru fotbal. În România sunt liniștit, n-ar fi posibil! Și nu pentru că nu ne ajută clima ori pentru că n-am avea stadioane, ci pentru că nu ne ajută educația. În România fotbaliștii cred că au numai drepturi, nu și obligații, pretind fără să dea prea multe în schimb. Dreptul de a nu avea obligații e o stare de spirit la noi, dar tare mă tem că nici la nivel de suporteri nu stăm grozav. Noi suntem cu porcul, cu vinul, cu piftia, cu șoriciul și apoi cu năvala pentru reaprovizionare, asta pentru cei care nu ajung pe la spitale de atâta mâncat. Nu-i văd pe români renunțând la masă pentru a merge la fotbal.

LIVERPOOL ȘI CLASAMENTUL DIN 26 DECEMBRIE

Fotbalistic vorbind, cel mai frumos cadou în acest ”Boxing Day” l-au primit fanii lui Liverpool. Pentru prima dată de la începutul sezonului, gruparea de pe ”Anfield” a devenit favorită certă la câștigarea titlului. Și nu pentru că tradiția spune că liderul din 26 decembrie va lua campionatul, căci ”cormoranii” s-au fript de două ori cu asta în istoria de două decenii și ceva a Premier League. Ci pentru că într-adevăr arată a cea mai bună echipă în acest moment. A recunoscut-o și Guardiola, chiar dacă un pic aici îl suspectez pe Pep și de o ușoară strategie de adormire a adversarului. City traversează acea pasă proastă a sezonului, pe care în general o au toți și pe care Liverpool încă n-a avut-o, problema lui Pep e că o traversează exact acum, în cea mai grea perioadă. City a mai pierdut puncte, de multe ori nemeritat, în vreme ce Liverpool a câștigat altele cu noroc, acel noroc de campioni, acea conjunctură astrală ce-ți oferă toate atuurile. Dar eșecul de la Leicester e prima partidă în care cu adevărat campioana nu merita să câștige, căci a jucat oribil. Iar următoarele două etape, cu Liverpool-Arsenal și City-Liverpool, devin extrem de importante pentru ceea ce urmează.

P:S:

Manchester United după plecarea lui Mourinho: două victorii, 8 goluri marcate și o senzație de eliberare ce nu poate fi disimulată. Iată că se poate juca și fotbal pe ”Old Trafford”, nu-i așa? Chit că adversarii au fost mai degrabă mărunți, mă bucur să pot spune: ”Welcome back, United!”.