Nu eram pregătit să scriu despre un astfel de subiect. De fapt, cred că nimeni nu e pregătit pentru așa ceva. Aveam de gând să scriu ceva despre Boateng, despre Kevin Prince Boateng, despre destinul său, despre steaua sa norocoasă care l-a făcut astăzi să urce într-un avion cu destinația Barcelona. Nu ca să viziteze Sagrada Familia ori să savureze gastronomia catalană, ci ca să semneze cu FC Barcelona, să joace alături de Messi și să se bucure de această ușă pe care destinul i-a deschis-o.

Apoi a venit această informație despre Emiliano Sala. Coleg cu Tătărușanu la Nantes, unul dintre golgheterii din Ligue 1, atacantul argentinian tocmai semnase un contract cu Cardiff, gruparea galeză de Premier League. Tranzacția avea și ceva legături cu fotbalul nostru, căci se spune că o parte din cele 20 de milioane de euro primite ar fi putut ajunge la Cluj, în schimbul lui Țucudean, pe lista lui Nantes ca posibil înlocuitor al lui Sala. Ca și Boateng, Emiliano Sala s-a urcat într-un avion pentru a se îndrepta spre noua lui echipă, în ceea ce trebuia să fie pasul înainte în carieră. Parafase înțelegerea, putea rămâne liniștit în Țara Galilor, dar a vrut să revină la Nantes pentru a-și lua rămas bun de la colegii care-l ajutaseră să facă acest pas. Trăim vremuri în care avioanele private se pot lua precum taxiurile și în care un salt aerian peste Canalul Mânecii e mai degrabă banal decât complicat. Doar că niciodată nu se știe de unde poate apărea o complicație și niciodată nu se știe când un simplu ”la revedere” se poate transforma într-un tragic ”adio”. Avionul de mici dimensiuni care urma să-l ducă pe argentinian înapoi spre Cardiff a dispărut de pe radarele britanice și franceze târziu în noaptea de luni spre marți, iar la ora când scriu aceste rânduri există o singură confirmare oficială, anume că Emiliano Sala era la bord.

Tare aș vrea să pot da un „delete” acestui text. Asta ar însemna ca dinspre Franța să vină vești bune. Mi-e teamă însă că asta nu se va întâmpla, căci accidentele aeriene, așa rare cum sunt, nu prea oferă minuni. E un destin crud, e genul acela de poveste de viață care te lasă fără reacție, dar te umple de tristețe. Tristețea face parte din existența noastră,  ne însoțește permanent și mai apare din când în când parcă pentru a ne face să reflectăm mai adânc la linia vieții și la ciudata întrepătrundere dintre bine și rău, pe care n-o realizăm mereu, deși ne lovim constant de ea. Bucuriile și necazurile merg braț la braț, într-o direcție croită pentru fiecare dintre noi de undeva de sus. Nimic nu e mai important decât prezentul, trecutul nu mai contează, iar viitorul e atât de incert încât nu poți știi niciodată ce urmează.

În timp ce pe Canalul Mânecii se caută un miracol, la Barcelona, Boateng vorbea despre destinul lui. Despre cum ar fi luat-o pe jos spre Barcelona, ca să nu mai aștepte avionul, într-atât de mare a fost și pentru el surpriza acestui transfer. Dintre toate variantele, catalanii l-au ales pe acest ghanez, născut la Berlin și despărțit de fratele lui (cel de la Bayern) în ”naționala” Germaniei pentru că l-a rupt pe Ballack, într-un meci din Anglia, fix înaintea Mondialului din 2010. Un tip suficient de inteligent, care a vorbit despre rasism de la tribuna ONU și a crescut pe străzile din Berlin mâncând pe la prieteni fiindcă ai lui nu aveau bani de mâncare, dar și un tip suficient de controversat, căci niciodată n-a știut să-și cenzureze pornirile. Fără bani pentru un transfer mai scump, Barcelona s-a orientat spre Boateng abia după ce Quique Settien, care l-a antrenat la Las Palmas, l-a asigurat pe Valverde că poate fi o variantă.

Ce frumos te poate surprinde viața câteodată! Dar ce subțire e granița dintre ea și moarte!