A fost un ”Clasico” ușor atipic cel jucat miercuri seară pe ”Camp Nou”. Fără ca asta să însemne că a fost un meci urât ori lipsit de spectacol, căci nu cred că se poate pune problema de așa ceva la o confruntare ce adună de fiecare dată pe gazon staruri ce valorează, împreună, miliarde de euro. Pur și simplu a fost un meci condiționat și de foarte mulți factori. Ceea ce în fotbalul de azi, care a încetat să mai fie un joc și a devenit aproape o știință exactă, întâlnim foarte des. Acum formulele de start nu se mai fac neapărat plecând de la forma sportivă, ci punând cap la cap diverse variabile, calendarul fiind una dintre ele.

Un ”Clasico” de Cupă are câteva elemente clare care-l fac un pic diferit față de alte dueluri dintre cei doi coloși ai Spaniei. Exceptând firește partidele amicale, căci mai nou avem și astfel de confruntări, banii dictează și din acest punct de vedere. Un Clasico de Cupă se joacă în două manșe, iar Cupa în sine, spre deosebire de Champions League, care tot în două manșe se dispută, e cam al treilea trofeu ca importanță pe agenda celor două cluburi. Deși uneori conjunctura transformă Cupa într-o salvare a unui sezon compromis, miercuri eram în situația pe care am descris-o mai sus. Ce va fi la returul din 27 februarie vom vedea la momentul acela.

Căci totul se va decide în a doua manșă, pe ”Bernabeu”. Asta e foarte bine, e ca un serial în care finalul unui episod te lasă cu acea dorință de a vedea cât mai repede ce se va petrece în următorul. A fost însă, ca să revin cu ceea ce am început, un ”Clasico” atipic. Începând cu formulele de start ale celor doi antrenori și terminând cu felul în care s-au comportat jucătorii pe teren. N-a fost acea tensiune din alte partide, n-au sărit scântei, n-a fost o risipă de efort din partea jucătorilor, cam toți au părut concentrați să joace cât mai economicos, să nu-și asume riscuri inutile și să lase totul deschis pentru retur. Misiune îndeplinită, până la urmă.

E limpede că decizia care a influențat cel mai mult partida a fost cea a lui Messi de a rămâne pe banca de rezerve. Căci a lui a fost, cred că e cât se poate de clar. Dacă acest Clasico ar fi avut o importanță majoră în lupta pentru titul, dacă ar fi fost unul decisiv pentru calificarea mai departe în Champions League sau dacă ar fi fost, eventual, finala Cupei, poate că Messi ar fi forțat. Așa, cu acea lovitură oarbă (în limbaj fotbalistic) primită cu 4 zile înainte, dureroasă și extrem de riscantă, decizia de a nu intra de la început a fost justificată. Însă Barcelona cu Messi e una, Barcelona fără Messi e alta. Iar Real Madrid cu Messi în teren e cu totul altă poveste decât fără Messi în teren. Iar asta s-a văzut în primele minute petrecute de starul argentinian pe gazon. O undă de panică i-a cuprins pe madrileni și foarte multă încredere au căpătat catalanii. N-a durat mult, căci și unii și alții și-au dat seama că Messi nu e prea dornic să-și riște sezonul, astfel că până la final el n-a avut prea multă influență în joc. Dar acele prime 10 minute cu el pe teren au arătat ce impact poate avea asupra unui astfel de meci.

Înainte de lovitura de începere, vorbeam la Fotbal European despre starea de spirit a celor două echipe. Pe de-o parte era Barcelona, liniștită, cu mare încredere în forțele sale după demonstrația cu Sevilla și chiar cu Valencia, de cealaltă parte aveam un Real Madrid pe val, în creștere, dornic să demonstreze acest lucru. Și cred că nu s-a schimbat mai nimic după seara de miercuri. Ba înclin să cred că Real Madrid a ieșit ușor pe plus din acest duel terminat la egalitate. Și în primul rând Santiago Solari, pentru care era primul examen important de când a fost instalat antrenor. A plecat neînvins de pe un stadion unde cel pe care l-a înlocuit mâncase o bătaie crâncenă, care i-a semnat sentința, dar cel mai important a izbutit să le confirme celor care poate aveau dubii că Real Madrid e o echipă de luat în seamă în acest sezon de Champions League. Cu o prezență fizică mult îmbunătățită la mai toți jucătorii, grație repunerii pe poziții a lui Antonio Pintus, un guru al pregătirii fizice, cu care Zidane a lucrat în cele 3 sezoane când s-a luat Champions League, cu recapacitarea unora, gen Modric sau Kroos, cu câștigarea altora, gen Llorente, Reguilon ori Vinicius, cu reinventarea lui Benzema, cel mai important om al echipei astăzi, și cu aceeași ambiție a lui Ramos, Madridul rămâne o forță, iar scoaterea ei din ecuațiile Ligii Campionilor mi se pare o eroare.

Pentru Barcelona nu s-a schimbat nimic. Înclin totuși să cred că acest ”Clasico” le-a venit un pic peste mână catalanilor, le-a alterat un pic scenariul pe care-l prevăzuseră inițial. Vorbele lui Pique de după eșecul din turul ”sferturilor” cu Sevilla, ”dacă reușim să recuperăm, foarte bine, dacă nu, asta e, o să încercăm altădată”, au lăsat senzația tuturor că nu e Cupa principalul obiectiv și că Valverde a înțeles ceva din ce a pățit în sezonul trecut, atunci când returul cu Roma a găsit o echipă aproape epuizată. Doar că o ”dublă” cu Real Madrid e cu totul altceva, nu dă bine să pierzi o astfel de confruntare. Presupun că dacă adversar ar fi fost Betis ori Valencia, am fi văzut în primul ”11” și alte nume, poate pe Alena, poate pe Boateng, poate pe Murillo. Acum, în fața Barcelonei se deschide un meci extrem de important, cel cu Bilbao de duminică seară. Calendarul îi ajută pe catalani, căci joacă la o zi după ce Real Madrid și Atletico se vor fi înfruntat pe ”Metropolitano”. Un egal la Madrid și o victorie catalană în Țara Bascilor ar deschide o mică breșă în lupta pentru titlu și ar oferi marjă de eroare.

Câte ceva, pe final, despre numele proprii ale acestei confruntări de miercuri. Unul ar fi Vinicius. Aflat la primul ”Clasico”, foarte tânărul brazilian a arătat că are calități destule. A intrat brutal în meci, a participat poate prea mult la faze, a agitat jocul madrilenilor. Dar a și lăsat să se vadă că e încă foarte crud la momentele asumării unor decizii. Are talent, dar în fața unor adversari căliți în astfel de bătălii asta nu e suficient. Malcom, marcatorul Barcelonei, e și el destul de tânăr, de asemenea cu calități, dar lui nu-i lipsește neapărat experiența, ci continuitatea. Degeaba a jucat miercuri, dacă următoarele minute le va prinde peste două săptămâni. Coutinho, în schimb, continuă să dezamăgească. Fără Messi și Dembele era meciul pe care trebuia să-l ia pe cont propriu. N-a făcut-o, iar din repertoriul lui nu prea reținem decât acel dribling spre dreapta și, eventual, încercările de șut de la distanță. Marcelo pare un caz pierdut pentru Real, se cam vede că nu-i fericit, chiar dacă motivele sunt neclare. Nu e în formă nici fizic, nici mental. Arthur e întotdeauna pe plus în meciuri, dar și la el s-a văzut miercuri că e dependent de prezența lui Messi. Nu greșește, ceea ce pentru primul sezon e o mare realizare, dar nu-și asumă riscuri prea mari, e ca un corporatist care nu iese din fișa postului. Remarcații mei din această partidă sunt Semedo, Benzema, Pique și Varane. Remarcații unui ”Clasico” atipic.