Ne-am tot obișnuit să-l judecăm pe Diego Simeone pentru diverse aspecte. Pentru felul în care joacă echipa lui, pentru filozofia defensivă pe care o imprimă, pentru felul în care se manifestă pe bancă, pentru modul în care agită de multe ori spiritele ori pentru felul în care izbutește să câștige. Chiar și pentru felul în care se îmbracă. Dar câteodată e bine să privim cu atenție și alte lucruri, care țin de latura tehnică a meseriei sale, nu de cea comportamentală. Pe Cholo poți să-l judeci în orice fel, poți să fi de acord cu stilul lui sau să nu empatizezi cu el, dar n-ai cum să-l ignori. El există și nu știu zău dacă nu cumva este în acest moment cel mai bun antrenor din lume.

Gestul lui Cholo de după marcarea golului de 1-0 pesemne că i-a deranjat pe unii mai pudibonzi. Deși fotbalul nu e neapărat un sport pudic. E clar că a greșit, a admis și el de altfel, dar descărcarea nervoasă e cumva simptomatică pentru felul în care a judecat el această confruntare. Avea în față pe Juventus, după părerea multora (inclusiv a mea) cea mai echilibrată trupă din ”optimi” și principala candidată la câștigarea trofeului. Simeone a știut că echipei sale nu-i vor lipsi personalitatea, curajul, determinarea, dar a intuit că era nevoie de un gest suplimentar de la el. Și a pus două ouă peste rețeta cunoscută a lui Atleti. Asta apropo de ceea ce scriam mai sus și despre judecățile la care-l supunem pe Cholo. Tehnic vorbind, introducerea lui Diego Costa, a lui Koke (ambii cu săptămâni bune de inactivitate), apoi schimbările evident ofensive s-au constituit în acele ”huevos” pe care Allegri n-a știut cum să le citească.

”Bătrâna Doamnă” a venit la Madrid la braț cu noul său Don Juan, Cristiano și, pesemne, italienii au crezut că asta le va fi suficient. Capacitatea de intimidare a lui Ronaldo e clară, iar cei de la Atletico au simțit-o pe pielea lor în trecut, dar uite că n-a fost de ajuns. Asta nu înseamnă că portughezul a jucat slab, nicidecum, căci a fost cam cel mai bun om al unei echipe surprinse peste măsură și care, poate, a căzut în capcana de a crede că, spre final, Simeone și a lui se vor mulțumi cu 0-0. Apropo de Allegri, de a cărui pricepere nu am motive să mă îndoiesc, ouăle sale au fost ușor alterate miercuri, căci altfel nu-mi explic prezența lui De Sciglio în locul lui Cancelo pe un flanc pe care Diego Costa a făcut ravagii.

E un eșec teribil pentru Allegri. Și pentru Juve care coboară un pic de pe piedestalul pe care fusese urcată. Fabio Capello spunea că Serie A nu o pregătește pe Juventus pentru astfel de dueluri, incluzând aici și cele două finale pierdute. ”Bătrâna Doamnă” are resursele sale ca la retur să întoarcă și să-i dovedească lui Capello contrariul. Va fi dur însă, căci sunt convins că Atletico va îmbrăca la Torino tricoul pe care mulți îl detestă, acela al unei echipe urâte, de care s-a debarasat în mare parte la Madrid. Calificarea nu-i jucată, Cholo va fi fără Costa și Thomas, acum rămâne de văzut câte ouă mai are argentinianul și ce rețetă poate inventa Allegri.

DUBLA BALANȚĂ A LUI CITY

Despre Schalke-City nu se pot spune prea multe, diferența de valoare fiind evidentă. O singură dilemă există în raport cu City, o altă echipă de la care mulți așteaptă performanță în Champions League. Ce parte atârnă mai mult în balanță, cea în care a întors scorul în inferioritate numerică ori cea în care a fost întoarsă după ce deschisese scorul?

DACĂ SUAREZ NU DĂ GOL…

Obișnuim să spunem de mule ori, analizând prestația unei echipe, că rezultatul e cel mai bun lucru al unei seri. Pentru Barcelona, la Lyon, e exact invers, rezultatul a fost cel mai prost lucru la un meci în care n-a jucat deloc rău. Dar când Luis Suarez nu mai dă goluri în deplasările Ligii din 2015, parcă începi să înțelegi de ce catalanii n-au mai trecut de ”sferturi” în toată această perioadă.

”ANFIELD ȘI BEREA FĂRĂ ALCOOL”

Pentru Liverpool-Bayern ne pregătisem ca pentru o bere rece după o miuță cu prietenii. O așteptam, pofteam la ea, teribilă poftă aveam. Am primit în schimb o bere fără alcool. Am băut-o, ce să facem, dar am rămas cu pofta!