Pe la noi există o vorbă: ”Dă-i românului mintea cea de pe urmă”. Nu știu dacă Florentino Perez are habar de ea, probabil că nu, deși de România mai știe el câte ceva, fiindcă la un moment dat și-a oferit serviciile pentru a ne îmbunătăți infrastructura, în condițiile lui, care nu se suprapuneau defel cu condițiile puse de aleșii de pe-aici. Dar nu ăsta e subiectul, deși ar merita, are Florentino unde să construiască, pe bani mulți și fără ”întoarceri”. Subiectul e Real Madrid și, mai detaliat, Zinedine Zidane. Pe care bossul Madridului, ”el ser superior” cum îi place să se autocaracterizeze, l-a pus din nou antrenor, la 10 luni de când s-a trezit fără el. 10 luni în care Zidane s-a bucurat de o binemeritată vacanță, de liniște și de familie, în vreme ce Florentino n-a avut de ce să se bucure. Dimpotrivă. Au fost 10 luni de frământări majore la Real, pe care cu siguranță că el nu le-a anticipat, deși Zizou îi servise la ultima lor discuție, care a și condus la deznodământul de-atunci, destule motive. Florentino știe bine cum se fac afacerile, Zidane știe însă infinit mai bine care e treaba într-un vestiar. 

Acum, Zidane s-a întors, dar o să analizăm imediat diferențele majore existente între situația de acum a echipei și cea din urmă cu trei ani, când era instalat pentru orima dată pe banca tehnică. Pentru că era limpede că nu se mai putea continua cu Solari (victoria de la Valladolid n-a păcălit pe nimeni), Florentino trebuia să mute urgent. Cele 6 zile tragice de săptămâna trecută i-au impus asta, în orice altă situație, fie și cu un singur front în care echipa mai avea oportunități, Perez probabil că ar mai fi așteptat. Între Mourinho și Zidane, singurele nume valabile și-acum și în viitor pe care le-a luat în calcul, Perez l-a ales pe Zidane, deși Jose Angel Sanchez, eminența cenușie de pe ”Bernabeu”, l-ar fi vrut pe Mourinho. Mult prea orgolios din fire, nici măcar n-a fost el cel care l-a sunat pe Zidane săptămâna trecută ci, spun ziariștii din Madrid foarte apropiați de ceea ce se petrece la Real, l-a pus pe Butragueno să sondeze terenul. A primit un refuz elegant, dar nu asta l-a făcut neapărat să pună el mâna pe telefon și să-l apeleze pe francez. Ci conștientizarea, în ultimul moment, a faptului că dacă-l pune pe Mourinho detonează o bombă într-o atmosferă care și-așa e foarte inflamată. Șefii vestiarului, Ramos, Marcelo, Benzema nu s-au despărțit prea cordial de portughez, greu de spus ce parte a suporterilor l-ar fi vrut înapoi, plus că, apropo de orgoliu, ideea de a pune ca ”salvator” un tehnician dat afară de Manchester United nu dădea deloc bine. Între Mou salvatorul din 2010 și cel de azi e o mare diferență. Astfel că, în cele din urmă, Florentino l-a apelat pe Zidane și l-a convins. Capacitatea de persuasiune a lui Perez e deja legendară la Madrid, iar Zizou s-a intersectat cu ea atunci când a fost cumpărat de la Juventus.

Cam asta ar fi, pe scurt, reconstituirea unei întoarceri care a adus brusc o undă de bună dispoziție la Madrid. Spuneam însă mai sus că Zidane se va ciocni de o cu totul altă situație acum față de cea din 2016. Dar poate că asta, dincolo de atașamentul evident față de acest club, l-a convins. Poate că și la Zizou e vorba de un ușor orgoliu, căci oricui îi place aura asta de ”salvator”, dar în niciun caz nu asta a contat. Și nici dragostea față de Real, cred eu. De bani, observați, nici nu aduc discuția. Când ești Zidane, când ai fost ce-ai fost, astea sunt detalii. Motivația e cel mai bun resort pentru acești oameni care au atins gloria și au locul lor în istorie. Iar în fața lui Zidane stă o muncă pe cât de grea, pe-atât de ofertantă din punct de vedere profesional. Și riscantă, evident, dar asta face parte din regula jocului.

În 2016, Zidane a găsit un lot, în mare același cu cel de azi, cu 3 ani mai tânăr. Un lucru care contează enorm, mai ales când treci de 30 de ani. A găsit un lot dornic de a face performanță pe plan intern (ultimul titlu era în 2012, cu Mourinho), dar și pe plan extern. Se câștigase Champions League în 2014, dar la momentul acela deținătoarea trofeului era FC Barcelona. Acum, găsește un vestiar, să-i zicem, îmbuibat, îmbătrânit, saturat. Un vestiar ce are nevoie de nume noi ca de aer, dar de nume, nu de promisiuni de tip Vinicius. De nume care să asigure concurență, care să scadă media de vârstă, care să îmbunătățească anumite carențe ce au existat și-n acea perioadă, mascate de cele trei Champions League câștigate de manieră consecutivă. ”Eu n-am uitat lucrurile mai puțin bune pe care le-am făcut. Știu că am luat de trei Champions League, dar…”, a spus Zidane marți seară. Acel ”dar…” e o autocritică impecabilă din partea unui perfecționsit, care la un moment dat, în plină glorie europeană fiind, spunea că mult mai importantă decât succesele continentale e supremația pe plan intern. Acolo e capitolul la care Real Madrid are o datorie față de suporterii săi, doar două campionate interne luate în ultimii 10 ani nefiind deloc o situație normală pentru cel mai important club al Spaniei.

Vor urma 5 luni frenetice la Madrid. Jucătorii știu că Zidane are acum puteri depline și probabil înțeleg că fiecare antrenament, fiecare partidă reprezintă un soi de examen. Deja Isco și Marcelo au ales să se antreneze în ziua lor liberă. Pentru unii, Bale, Dani Ceballos, Mariano, situația pare clară, în sensul unui ”exit” în vară. Pentru alții, Isco și Asensio în principal, e un ”restart”. Cred că și pentru Marcelo. Ramos, Benzema, Casemiro, Varane, Carvajal, Lucas Vasquez sunt garda pretoriană a lui Zizou, par de neatins. Foarte delicată e situația lui Modric și Kroos, a neamțului în primul rând, care pe tot parcursul acestui sezon a dat clare semne că ar avea nevoie de o schimbare de mediu, dar și a croatului, care nu mai e ce-a fost, cu tot Balonul de Aur câștigat. E de văzut ce se va întâmpla cu Vinicius, a cărui explozie din acest sezon îi garantează continuitatea, dar nu-i garantează statutul. Zidane îl vrea pe Eden Hazard, l-a vrut mereu, iar acum probabil că-l va obține. Ar fi starul cu care s-ar compensa oarecum plecarea lui Cristiano, chit că mulți vorbesc despre Neymar (pe care Zidane nu l-a agreat niciodată) și Mbappe. Cei doi sunt greu de dislocat de la un PSG care-i consideră piese esențiale într-un proiect ce nu pare a avea sfârșit. Sunt convins că vor mai apărea nume, încă un fundaș central de exemplu, un lateral stânga, încă un mijlocaș, poate chiar doi, încă un atacant. Vor apărea nume, vor apărea zvonuri, o singură certitudine există, cel care va decide acum va fi Zidane.

El riscă enorm, trebuie să fiți de acord cu mine. Performanțele sale au ridicat o ștachetă greu de atins acum chiar de către el. Când ești Zidane, însă, merită să-ți asumi acest risc. El nu e Solari, nu e Lopetegui. Orice s-ar întâmpla, el va rămâne Zidane.