Nu, nu va fi încă un text cu și despre Messi. Ci doar o simplă remarcă, alături de alte câteva, extrase din acest week-end de dinaintea echipelor naționale, în care s-au întâmplat diverse lucruri.

Când Messi marchează un gol magic, un adjectiv se sinucide, iar metaforele intră în depresie. Când Messi prinde o seară precum cea de duminică, de la Sevilla, asistăm la o sinucidere în masă. E greu de găsit un adjectiv care să nu fi fost până acum alăturat argentinianului. De aceea nici nu insist. În curând Messi va deveni el însuși un adjectiv. Cel mai greu va fi de găsit însă un context asemănător celui de duminică, în care un stadion ostil să ovaționeze un adversar după ce a marcat un gol Messi (am convenit că va deveni el însuși un adjectiv, nu?) în poarta echipei favorite. Care echipă favorită tocmai mânca o bătaie zdravănă de la cel ovaționat și colegii acestuia. Suporterii lui Betis au făcut-o, iar Messi însuși a recunoscut că așa ceva nu i s-a mai întâmplat. Dincolo de victoria care deschide o breșă de 10 puncte între prima și a doua clasată în Primera, aproape imposibil de întors cu 30 de puncte rămase în joc, Barcelona a arătat în Andaluzia că poate interpreta și partituri diferite de cea cu care și-a învățat fanii, fără ca rezultatul final să fie alterat.

Sâmbătă fusese ziua lui Zidane. Nu ziua de naștere, ci ziua revenirii sale pe ”Bernabeu”. În mod normal, cu Barcelona pregătindu-se de o ”dublă” cu Manchester United și cu posibilitatea unei finale de Ligă între Messi și Cristiano, ar fi fost tristețe mare la Madrid. Reîntoarcerea lui Zizou a readus din zâmbete, dar mai ales a readus speranța că de la vară lucrurile vor intra în normal. E o situație mult diferită pentru el față de cea cu care s-a confruntat în 2016, dar pesemne că ăsta a fost motivul principal pentru care a acceptat să se întoarcă. Motivația. Pentru oameni ca Zidane, care au atins Everestul fotbalului în toate posturile, motivația e resortul care-i împinge la decizii de genul ăsta, nu banii, nici măcar atașamentul față de un anumit club. Pe Zizou îl așteaptă o muncă foarte grea, căci el însuși a ridicat ștacheta foarte sus, dar o muncă extrem de ofertantă, profesional vorbind. Riscă destul de mult, dar când ești Zidane merită, căci orice s-ar întâmpla, tot Zidane vei rămâne.

La Milano s-a jucat un ”Derby della Madoninna” foarte frumos. Atmosferă de mare meci, goluri multe, erori multe și un pic de haos. ”A la italiana”, cum ar veni. A câștigat Inter, poate surprinzător, căci Milan părea pe val, încă o dovadă că în astfel de confruntări calculul hârtiei devine banal. Mai mult decât Milan, cel mai mult din derby a pierdut un jucător al Interului, mai exact Icardi, a cărui aură e din ce în ce mai ștearsă. În loc să aștepte salvarea de la el, ”nerazzurrii” s-au mobilizat exemplar și au făcut un joc de echipă ce a scos în evidență un alt nume: Lautaro Martinez. Poate nu va marca prea curând atâtea goluri ca Icardi, dar e tânăr, are dorință, plus de asta nici nu vrea (deocamdată) un salariu extravagant și nici nu are (deocamdată) o parteneră de viață care mai mult să i-o complice decât să i-o facă mai liniștită.

În Bundesliga, după întrerupere, va urma un soi de mini play-off pentru titlu între Bayern și Dortmund. Foarte importantă în acest sens e victoria smulsă de Borussia la Berlin, în ultimele secunde. Reus și ai săi au avut la un moment dat 9 puncte peste Bayern, iar acum sunt pe locul doi, la golaveraj. Orice este însă posibil, dar suficiente răspunsuri cred că vom afla pe 6 aprilie, la ”Dar Klasiker”, pe ”Alianz Arena”.

De azi pornește oficial o nouă campanie de calificare a echipei naționale. Într-o țară aflată în perpetuă campanie electorală, pare că acest nou început nu mai produce atâtea emoții. Dacă tot organizăm la București tragerea la sorți a grupei și suntem sigur ca Euro va fi la noi, tare bine ar fi ca și noi să fim le Euro, nu doar ca spectatori neutri.

P.S. Duminică, mă pregăteam pentru Betis-Barcelona și așteptam să văd începutul la Milan-Inter, dar am apucat să-mi arunc un ochi la prima repriză a meciului vedetă din Liga 1. Nu știu de ce, dar mi-a venit în cap, văzând un fundaș al echipei gazdă care fuge pur și simplu de atacantul advers, un slogan publicitar de acum un deceniu: ”Astra preia riscul”.