Nu știu exact de câte ori au jucat, în ultimii 10 ani, Messi și Cristiano Ronaldo la aceeași oră, fără să fie implicați într-un meci direct, desigur. Întâmplarea a făcut ca miercuri, la doar câteva sute de kilometri distanță, ei să fie în centrul atenției, în același timp. Și tot ca de obicei ei și-au pus amprenta pe rezultate, unul cu o pasă decisivă, altul cu un gol în stilul caracteristic. N-au fost peste măsură de activi nici unul, nici celălalt, ba dimpotrivă aș putea spune, dar nivelul la care au ajuns cei doi este atât de mare încât și o prestație mediocră are implicații pe tabelele de marcaj. 

Totuși, într-o seară în care lumea aștepta de la cei doi coloși magie și goluri, a impresionat Ajax. Din nou. N-am idee cum se va termina returul de la Torino, dar mi-e clar că Ajax e marea surpriză a acestui sezon de Champions League, fix când credeam că așa ceva nu mai e posibil în fotbalul de azi. Ce grup frumos de fotbaliști, ce mentalitate, ce tonus, ce lipsă de inhibiții pentru niște tineri, aproape copii, ce energie și ce dorință de a impresiona! Pentru cine n-a văzut meciul ori poate a văzut doar un scurt rezumat, scorul final poate păcăli. E un egal bun pentru Juve, dar ”Bătrâna Doamnă” a fost chinuită serios pentru a-l obține, chit că ”Don Juan”-ul său a dat un gol ce ar trebui să cântărească scump în balanța calificării. Atunci când doar se vorbea despre transferul lui Răzvan Marin, fără să fie confirmat oficial, scriam tot aici despre șansa lui, a fotbalului românesc și despre trambulina către fotbalul suprem numită Ajax (apropo, marți, Tottenham a avut 3 titulari și o rezervă de la Ajax). Acum rămâne doar ca el să confirme așteptările, pentru ca Ajax a ridicat foarte mult ștacheta provocării.

BARCELONA ȘI LECȚIA SUFERINȚEI

Pe ”Old Trafford”, United a visat frumos, căci așa e tradiția locului, dar s-a trezit într-un meci ale cărui circumstanțe nu le dorea. Solskjaer a deschis dosarele lui Mourinho și s-a inspirat din ele pentru strategie, dar Barcelona a dat gol repede și i-a dat peste cap scenariile. De aici încolo apar tot felul de întrebări, poate chiar dileme, plecând de la felul în care catalanii au gestionat acest avantaj până în final. A fost cea mai pragmatică Barcelona din ultimii ani, care n-a încercat să-și asume riscuri, a căutat să-și folosească armele și a transformat acel tiki taka deja legendar într-un soi de catenaccio cu posesie. Au fost destule imprecizii și destule momente când Barcelona părea în corzi, dar mai degrabă părea decât era cu adevărat, acel zero din dreptul șuturilor pe spațiul porții lui Ter Stegen fiind o dovadă. Atunci când Messi nu prea iese la rampă, iar miercuri după lovitura încasată de la Smalling n-a apărut, Barcelona nu mai intimidează, dar a deprins lecția suferinței, a învățat să supraviețuiască momentelor de dominare ale adversarului. Calificarea nu e închisă, la fel cum nu e închisă nici dincolo, dar terenul propriu e acum un avantaj mare pentru catalani și italieni. Știu, Ajax și United au obținut calificările până aici după miracole în deplasare, dar ceea ce a funcționat o dată nu-i sigur ca va merge și a doua oară.

PRAGMATISM DE CHAMPIONS LEAGUE

Privind pe ansamblul celor patru partide, cred că pragmatismul e cuvântul de ordine. Cu excepția lui Liverpool, care totuși a avut un adversar mai slab cotat, a și lui Ajax, care deja e un caz aparte, niciuna dintre echipele implicate n-a dorit să riște prea mult și, implicit, n-a impresionat. Poate e frustrant pentru un privitor neutru, dar experiența ultimelor sezoane ne-a arătat că Liga Campionilor se câștigă prin valoare și inteligență, în proporții cel puțin egale.